Actorul Marin Moraru: Generațiile care urmează după mine trebuie să schimbe România

Marin Moraru, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români de comedie s-a stins din viață duminică, 21 august, la vârsta de 79 de ani, rămânând în amintirea tuturor prin personalitatea discretă dar marcantă pe care a avut-o pe scenă și pe marile ecrane.


În urmă cu doar un an, îndrăgitul actor a fost prezent la Cluj în calitate de invitat special al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) unde i-a fost oferit premiul de excelență și unde spectatorii TIFF au avut ocazia să îl revadă alături de Toma Caragiu şi Octavian Cotescu într-unul dintre cele mai renumite roluri ale sale, în comedia «Operaţiunea Monstrul» (1976), regizată de Manole Marcus, după un scenariu de Titus Popovici. Prin felul său de a fi, Marin Moraru nu era nici voinic, nici cu spada în mână, nici înflăcărat. Mergea pe lângă ziduri, dădea din cap când trebuia, nu țipa prea tare și foarte rar răzbătea din el mielul turbat. Așa era firea lui.

„Toma Caragiu nu putea juca rolurile mele pentru că el era impunător, era diriguitor, genul de director care dă cu pumnul în masă. Eu nu sunt acela. Sunt opusul lui”, declara Marin Moraru în urmă cu un an, la Cluj. În cariera sa artistică nu a jucat eroi, ci a avut roluri „mici”. A fost țăran, a fost primar aflat sub papucul nevestei sau contabil aflat sub cheremul șefilor. Până la sfârșitul vieții a dus cu sine într-un rucsac imaginar toate rolurile lui.
Era alintat Marinuș de cei mai buni prieteni ai săi și spunea despre acest alint că îl primește ca pe o mângâiere pe creștet. Personajele pe care le-a interpretat nu erau deloc fericite și nu aveau orgolii. Erau oameni de rând, banali care își trăiau viața anost. Cu toate acestea, fericirea actorului Marin Moraru atunci când se afla pe scenă se putea vedea în fiecare rol al său: în Actorul și sălbaticii, în D’ale Carnavalului, sau în Operațiunea Monstrul.

Redăm mai jos câteva secțiuni din interviul pe care actorul Marin Moraru l-a acordat revistei Sinteza în luna iunie a anului 2015, în timpul celei de-a XIV-a ediţii TIFF.

Sinteza: De ce credeți că se spune despre dumneavoastră că ați fost slujitorul clasicilor?

Marin Moraru: E foarte greu de jucat Caragiale deoarece credința în personaj trebuie să fie mai puternică decât realitatea pentru că trebuie să devină ușor caricatural și e greu să faci caricaturi. Dacă joci la modul normal un personaj din Caragiale nu are nicio noimă. El trebuie să evadeze în realitate prin fandoseala lui. Pentru un actor e greu să facă lucrul acesta pentru că duce ușor spre cabotinism și muchia de cuțit pe care merge e foarte subțire și tăioasă. E înfricoșător să cazi de partea cabotinismului datorită faptului că vrei să caricaturizezi. Dacă personajele nu au viață devin niște fantoșe. Trebuie să crezi atât de tare și să devii personajul respectiv ca să te creadă lumea. Când lumea te crede, ți-a reușit personajul.

Sinteza: Cine a fost cel mai bun prieten de scenă pe care l-ați avut?

Marin Moraru: O prietenie pe care o port în suflet este cea cu Gheorghe Dinică. Domnul Dinică a fost colegul meu de teatru și de viață. Am stat mai mult cu el decât cu nevasta. Obișnuința m-a apropiat de el. Din studenție, până când nu a mai existat, am jucat împreună. El era fratele meu.

Sinteza: Mai mergeți astăzi la teatru?

Marin Moraru: Nu mai merg nici la teatru, nici la film pentru că sunt obligat să spun ce am văzut și nu pot să mint și să spun urâțenii despre ce am văzut și, decât să spun urâțenii, nu mă duc. Nu îmi este dor și nu simt nicio lipsă. Înlocuiesc mersul la teatru cu lecturi, cu gazete, cu televiziune, cu internet, cu mersul la piață, cu gătit. Nu îmi ajunge o zi. Înainte să ies la pensie nu aveam timp de toate astea.

Sinteza: Vă lipsește ceva din viața de actor?

Marin Moraru: Foarte curios, dar nu îmi lipsește nimic.

„Eu nu am fost niciodată orgolios pentru că personajele mele nu erau orgolioase. Orgolioși sunt eroii. Orgoliul scenic se transpune și în viața reală. Din fericire, nu am împrumutat astfel de orgolii”

Sinteza: Ce vă face fericit?

Marin Moraru: În acest moment nimic nu mă face fericit pentru că urâțenia din jurul meu este foarte mare și nu poți să fii fericit într-o mare de urâțenie. Mă refer la tot ce se întâmplă în jurul meu. Generațiile care urmează după mine trebuie să schimbe România pentru că nu se mai poate trăi așa. Suntem conduși de oameni incapabili și răuvoitori. Toți sunt hoți în țara asta. Mai grav este că imaginea României e compromisă nu pentru alții ci pentru sufletele noastre. Ce crede germanul despre România nu mă interesează. Dar mă interesează ce simt eu față de România. Din păcate noi suntem o mămăligă care explodează abia o dată la 300 de ani.

Sinteza:  Ce vă dă sentimentul de liniște în acest moment al vieții?

Marin Moraru: Să merg într-o pădure, să nu mai știu de nimic, fără să vină pădurarul să mă întrebe ce caut aici.

Sinteza: Cine sunt eroii vieții dumneavoastră?

Marin Moraru:  Eroii vieții mele au fost actorii pe care i-am iubit și pe care îi port în suflet. Așa cum tinerii de azi își iau modele din Kung Fu Fighting și din Broștele Ninja, așa am avut și eu eroi. Fără țeluri și fără modele nu poți să trăiești și să devii ceva. În tinerii de azi nu mă recunosc. Sunt foarte împrăștiați, nu știu ce vor și când vor, vor cu o rapacitate urâtă.

Sinteza: Mai are România actori buni de comedie?

Marin Moraru: Actori de comedie mai sunt, dar puțini sunt buni. Exista o vorbă a domnului Diderot: „Nu e deloc plăcut să îl vezi chinuindu-se pe cel care vrea să îți înfățișeze plăcerea”. În acest moment am impresia că toți actorii de comedie se chinuie și pentru mine nu e o plăcere să îi văd. Cu excepția lui Mălăele.

Sinteza:  La ce obișnuiați să visați în tinerețe?

Marin Moraru: Visam să devin aviator și să am libertatea de a zbura. Zbor cu fiecare rol undeva și am bucuria descoperirii lumii, dar să zbor cu adevărat nu am făcut-o niciodată.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

twenty + 14 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te