Alec Secăreanu, după succesul internațional cu „God’s Own Country”: „În România nimeni nu te protejează ca actor freelancer”

Interviu cu Alec Secăreanu realizat de Cristina Beligăr


Alec Secăreanu este un actor care nu crede în celebritate. Nu își dorește genul de celebritate în care este oprit pe stradă pentru autografe. Este o persoană privată și îi place să aibă intimitatea lui, să fie anonim, să se plimbe singur și, pur și simplu, să aibă o existență obișnuită. Rolul din „Tărâmul binecuvântat/God’s Own Country”, unul dintre cele mai discutate și premiate filme britanice cu tematică LGBT-Q ale anului 2017, pe care presa internațională l-a comparat cu drama regizată de Ang Lee în 2005, „Brokeback Mountain”, i-a adus o notorietate pe care nu s-ar fi gândit că o va câștiga în urmă cu zece ani, ca tânăr absolvent al unei universități de teatru și film în România.

© Andreea Pop/imdb.com

Pentru Alec Secăreanu, „God’s Own Country” a fost primul film de lungmetraj în care a jucat ca actor principal și, din start, a fost un pas înainte pentru el. Tocmai se afla într-un stand-by cu un proiect de suflet pe care îl începuse la București, respectiv o punere în scenă a cărții lui Chuck Palahniuk, „Fight Club”, când a aflat despre casting-ul pentru filmul regizorului britanic Francis Lee. Ce a urmat a fost o serie întreagă de probe pentru a obține rolul în acest film.

Lansat și premiat la Sundance Film Festival, „God’s Own Country” a devenit unul dintre cele mai prezente filme în presa internațională anul acesta și, în această toamnă, și în presa din România, lucru datorat atât tematicii LGBT-Q, cât și numărului mare de festivaluri unde a fost selectat și premiat. Filmul a obținut premiul special al juriului la TIFF.16, un premiu care se adaugă unui palmares impresionant printre care premiul pentru regie la Sundance, premiul pentru cel mai bun film la Edinburgh International Film Festival, Manner Film Award la Berlin Film Festival. Mai mult, filmul a primit 11 nominalizări la British Independent Film Awards 2017 (BIFA), iar Alec Secăreanu se află și el printre nominalizații la categoria Cel mai bun actor în rol principal.

„God’s Own Country-Tărâmul binecuvântat”, titlu dat după sintagma folosită de oamenii din comitatul Yorkshire din Marea Britanie pentru a descrie frumusețea acelor locuri, spune povestea lui Johnny Saxby (Josh O’Connor), un tânăr cu orientare homosexuală care își „anesteziază” singurătatea cu relații sexuale de ocazie. În timp ce „Brokeback Mountain” era plasat în 1963, când o relație între doi bărbați, în Wyoming, SUA, era ilegală, Johnny își acceptă homosexualitatea, iar comunitatea în care trăiește îl tolerează. Nu face mare caz din asta. Problema lui este că nu se poate exterioriza și este captiv al propriilor emoții. Lupta lui nu este cu lumea din exterior, ci cu trăirile lui. Duce o viață destul de tristă alături de bunica lui Deirdre (Gemma Jones) și tatăl lui bolnav, Martin (Ian Hart), fiind nevoit să se ocupe aproape singur de ferma de oi a familiei. Scenariul lui Francis Lee se dezvoltă pe relația neașteptată care îl schimbă pe Johnny într-un mod profund și, în cele din urmă, eliberator. La început, tânărul opune rezistență propunerii tatălui său de a angaja un muncitor sezonier pentru a-l ajuta o perioadă la fermă și nu face niciun efort pentru a fi prietenos în momentul în care Gheorghe (Alec Secăreanu) ajunge la fermă lor. Mai mult, îl ironizează pe imigrantul român și îl numește „țigan”. Când cei doi tineri pleacă pentru câteva zile departe de casă și sunt nevoiți să înnopteze împreună într-un adăpost, ostilitatea se transformă în atracție fizică. Prima „încăierare” sexuală dintre cei doi este combativă și foarte masculină dar, pe parcurs, distanța circumspectă pe care o mențin între ei pe timpul zilei și nopțile pe care le petrec împreună le dau ocazia să se exploreze reciproc cu tot mai multă tandrețe. Filmul are mai multe scene de sex care ar trece neobservate într-un film despre o iubire heterosexuală, însă în acest caz sunt exemple evidente prin care regizorul Francis Lee descrie evoluția relației de iubire dintre cei doi bărbați.

Criticii de film ai celor mai cunoscute publicații internaționale (Variety, Los Angeles Times, Indiewire, The New York Times) nu-i neagă filmului dimensiunea politică, inclusiv subtextul pro-imigrație într-o Mare Britanie aflată în plin proces de „închidere a granițelor”. În fapt, „God’s Own Country” este despre toleranță, acceptare și speranță. Poate fi un apel la tandrețe într-o perioadă instabilă, sau doar o poveste convențională de dragoste între doi bărbați.

Revista SINTEZA a aflat de la Alec Secăreanu ce a reprezentat rolul din „God’s Own Country” pentru el și ce înseamnă să fii actor independent în România.

Ce îți doreai să devii când erai mic și care a fost prima ta întâlnire cu teatrul?

Când eram mic îmi doream să ajung vânzător de mașini. Plecam de la premisa că dacă vinzi mașini vei avea bani pentru că mașinile sunt scumpe. Am făcut și asta după ce am terminat UNATC-ul, cred că în primul an. O vară întreagă am adus mașini second-hand din Germania și le vindeam în România. Mai târziu, când am devenit puștan, mulți ani de zile am fost dansator. Am făcut 11-12 ani de dansuri populare. Încă din clasa întâia, temeinic. Asta m-a ajutat foarte mult ca performer pentru că m-am obișnuit cu genul acesta de expunere. Actoria am descoperit-o în liceu, am făcut un liceu teoretic unde am învățat foarte multă matematică, fizică și informatică. Părinții mei fiind ingineri, ar fi trebuit să urmez același traseu pe care l-au urmat ei și fratele meu de altfel. În liceu, însă, s-a întâmplat să aflu că există o trupă de teatru a liceului și în timp mi-am dat seama că pot să chiulesc de la anumite ore și nu se supără nimeni dacă fac asta. Am avut și profesori care au înțeles că asta vreau să fac și mi-au lăsat mână liberă. A urmat apoi momentul în care a trebuit să le explic părinților mei că nu vreau să devin inginer, ci actor. Mai mult ca sigur se gândeau la viitorul și la stabilitatea mea. Le era teamă să nu fie doar o toană de adolescent. Dar și-au dat seama că vreau să fac teatru cu adevărat și astăzi au ajuns să fie foarte mândri de mine.

Ce așteptări aveai când ai dat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București? Ce așteptări aveai, de fapt, de la actorie?

Nu am intrat în facultate cu anumite așteptări, dar am avut norocul să întâlnesc niște profesori foarte buni care au făcut în așa fel încât să îmi insufle dragostea pentru actorie. Am terminat la clasa profesorului Ion Cojar, care cred că este printre puținii profesori români care chiar au o metodă de predare proprie. De la dânsul am învățat să fim adevărați, să fim sinceri. Noi nu am făcut cu el cursuri de teatru sau film, ci am făcut arta actorului. Ne-a învățat să gândim ca niște actori. De fiecare dată ne spunea să facem altfel, să avem opțiuni diferite și clare, să îl ascultăm pe partenerul de scenă sau ecran. Ne-a dezvoltat niște mecanisme de gândire. Ca urmare, mulți dintre colegii mei lucrează în teatru sau în cinematografie. Sunt voci puternice în teatrul independent, mulți jucăm în filme, dar am mulți foști colegi care fac sau produc filme. Cred că din 40, în jur de 30 am rămas în câmpul acesta al muncii după aproape zece ani de zile și facem lucruri care chiar au valoare.

Cât de sigur, sau cât de nesigur te-ai simțit după terminarea facultății ca tânăr actor?

După facultate am avut o perioadă ciudată. După ce lucrezi foarte mult în facultate, termini școala și nu ai prea multe opțiuni. Când am terminat eu, în 2007, mișcarea teatrului independent abia se dezvolta. Nu existau fonduri pentru spectacole de teatru pe care să le accesezi. Vedem că doar în ultimi ani au început ușor să existe niște linii de finanțare, dar în continuare sunt foarte puține. De multe ori, teatrul independent se identifică cu un teatru „sărăcuț”. Sunt o mulțime de spectacole care se fac cu o masă, două scaune și o canapea. Dar de multe ori, acest lucru te obligă să improvizezi, să găsești soluții ingenioase și se nasc uneori lucruri autentice, care sunt justificate și care funcționează foarte bine și cu bani puțini. Așa că la final de facultate ne-am înființat o asociație, eu și câțiva colegi și am început să aplicăm pentru fonduri, să ne facem noi spectacolele de teatru, să facem și un festival de teatru independent. Neavând finanțări ne era greu să trăim. Ne doream să ducem spectacolele la capăt, dar aveam și facturi de plătit și era o luptă continuă. Mai există încă această luptă.

Mai există lupta și în cazul tău?Sau la tine lucrurile s-au mai schimbat după rolul din „God’s Own Country”?

Nu știu dacă s-au schimbat lucrurile. În continuare sunt un actor independent, actor freelancer care își caută de lucru. S-au schimbat în sensul în care acum primesc mai multe scenarii, sau îmi sună telefonul mai des. Și nu mă mai reprezint eu. Am un agent în Londra, un manager în L.A. și un manager în România. S-a adunat în jurul meu o echipă care funcționează foarte bine și alături de care încerc și eu să trag în aceeași direcție.

Care este povestea din spatele spectacolului „Fight Club”?

A fost un spectacol pe care l-am făcut în 2015, exact înainte de „God’s own country” și este o producție a asociației din care fac și eu parte, Teatrul.ro. Mie mi-a plăcut foarte mult cartea în momentul când am citit-o după terminarea facultății. Atunci m-am gândit că trebuie făcut un spectacol după cartea asta. În 2015 s-au aliniat astrele, cunoscusem și o regizoare foarte bună care inițial a fost cu noi în an, la UNATC, apoi a plecat în Londra, unde a și montat și în 2015 se întorsese în țară. Ne-am cunoscut, i-am povestit ideea și imediat a fost de acord. Am scris un proiect, am făcut casting, ne-am apucat de repetiții, de antrenamente intense cu băieții pentru luptă scenică și am găsit o fabrică părăsită care se preta exact la ce aveam noi nevoie. Pe partea vizuală am lucrat cu Les Ateliers Nomad. Din păcate, nu am montat tot spectacolul, ci doar o parte, cu gândul de a face rost de restul fondurilor. Momentan este lăsat în suspensie pentru că mai trebuie să obținem drepturile de autor. Avem niște canale de comunicare cu agenții lui Chuck Palahniuk, autorul cărții și sperăm să reușim să ducem spectacolul până la capăt.

Cum a fost să îl joci pe Tyler Durden, personaj pe care majoritatea dintre noi îl asociem cu actorul Brad Pitt din filmul regizat de David Fincher?

Personajul meu, Tyler, este produsul imaginației lui X, așa cum l-am numit noi pe personajul principal din „Fight Club”. Este practic tot ce X și-ar dori să fie. Am lucrat cu bunul meu prieten Paul Ipate, care era X, și cu Cristina Găvruș, care o interpretează pe Marla. Am încercat să descompunem personajele și povestea cât se poate de mult. A fost o zonă de explorare foarte bună. Problema în sine a acestui spectacol a fost faptul că în calitate de actor independent este complicat să te concentrezi doar pe rolul tău. Este bine ca actor să înțelegi tot mecanismul din spatele producției unui spectacol, dar este greu să ai mai multe „roluri” într-o producție de teatru. Aici mă refer la toate aspectele de care a trebuit să ne ocupăm fiecare în această producție. A fost însă un experiment intens. Și exact după ce am terminat Fight Club, am dat probă pentru „God’s Own Country”. Chiar râdeam cu Francis Lee, regizorul filmului, pentru că eu pentru personajul din Fight Club îmi făcusem o freză destul de ciudată, eram ras pe jumătate și practic așa am trimis self tape-ul pentru „God’s Own Country”. Și Francis se întreba de ce aveam freza aceea. S-a liniștit însă când i-am spus că făcea parte din imaginea personajului.

Multe ziare din România au scris că după rolul din „God’s Own Country” ai devenit celebru. Cum te raportezi tu la celebritate?Cum s-a schimbat viața ta după acest rol?

Nu cred în celebritate. Viața mea nu s-a schimbat deloc, poate doar raportul pe care îl au oamenii față de mine este altul. Nu cred că sunt celebru. Nu îmi doresc genul de celebritate în care sunt oprit pe stradă. Sunt o persoană privată și îmi place să am intimitatea mea, îmi place să pot să fiu anonim, să mă plimb singur și pur și simplu să fiu. Poate mai mulți oameni știu acum de existența mea, primesc mesaje de peste tot, dar nu știu cum se cuantifică celebritate.

Ce a însemnat pentru tine rolul din „God’s Own Country”?

A fost primul film în care am jucat ca actor principal. Din start a fost un pas mai sus pentru mine. A fost prima dată când am stat mai bine de două luni să lucrez și să mă concentrez numai pe acest film. Regizorul Francis Lee s-a concentrat foarte mult asupra noastră și a încercat să ne creeze toate condițiile astfel încât noi să putem livra ceea ce trebuia. A fost primul proiect în care nu am mai făcut altceva în paralel. Cu toții știm că viața în București nu este așa simplă și este imposibil să lucrezi la un singur proiect și să supraviețuiești în același timp. Dar a fost prima dată când am avut timp să lucrez temeinic la un proiect. Este un film independent, low-budget, dar nu ne-a lipsit absolut nimic de pe platoul de filmare. Atmosfera a fost una creativă, una de lucru. Britanici au lucrurile acestea foarte reglementate. Știu cum trebuie să funcționeze o echipă, de unde până unde este rolul fiecăruia în echipă. Am simțit acest lucru pentru că am avut tot timpul o senzație de confort.

Alec Secăreanu, alături de colegul său de platou în timpul filmărilor la God’s Own Country/Foto: ft.com

Filmul are tematică LGBT-Q. Cum ai rezonat cu această temă și cu personajul tău?

Am citit prima dată synopsis-ul, după care am primit cele două secvențe pe care le-am trimis ca self-tape. Mi-a plăcut ideea și m-a intrigat. În momentul în care am citit scenariul a fost unul dintre cele mai detaliate scenarii pe care le primisem. Filmul nu are multe dialoguri, dar fiecare privire, fiecare gest, sau fiecare atingere sunt trecute în scenariu. Este un film foarte vizual, inclusiv povestea este foarte vizuală și a reușit să îmi creeze niște imagini care mi-au rămas în mine. Am vrut foarte mult să îl cunosc pe Francis. El a venit în România, ne-am cunoscut, am dat o probă eu și 16 actori și i-am pus întrebări despre personaj, despre scenariu, despre poveste, mi-a răspuns la toate întrebările și a fost foarte direct vizavi de nuditatea din scenariu, de scenele de sex, de scenele cu animale. Știa foarte clar ce vrea să spună în această poveste. Asta mi-a dat siguranță și încredere.

După ce am luat casting-ul am făcut un Skype cu regizorul, în care am început să discutăm despre personaj, despre poveste și am început să lucrez la biografia lui Gheorghe. Să îmi iau tot felul de repere, să strâng tot felul de fotografii, tot felul de texturi, materiale. Așa am construit viața personajului și așa am început să îl cunosc pe Gheorghe, să înțeleg de ce reacționează în modul în care o face.

Cum au decurs scenele de sex?

Totul pe platoul de filmare a fost foarte clar. A fost un mediu creativ între mine, partenerul meu din film, Josh, regizorul Francis și Joshua James Richards, DP-ul (director de imagine, n.r.) care a fost tot timpul prezent acolo, un fel de al treilea personaj. Filmul are foarte multe cadre strânse și atunci era nevoie de prezența lui cât mai aproape. Am discutat foarte clar și despre scenele de sex, am făcut exact ce era scris în scenariu, am urmat pașii și am construit un fel de coregrafie, ca un soi de dans pe care l-am repetat pentru a ști exact ce avem de făcut. Tu duci mâna acolo, acum ne rotim, ne trântim, ne întoarcem. Francis este actor la bază și ne-a spus că nu dorește să filmeze de mai mult de două ori aceste scene. De aceea trebuia să fie foarte clar pentru noi ce avem de făcut în ele pentru că spun destul de multe lucruri despre fiecare personaj în parte și sunt mici povești în sine.

Cât de diferite sunt personajele?Cum se schimbă Johnny după întâlnirea cu Gheorghe?

Sunt două personaje complet diferite, crescute în medii diferite, cu valori diferite, care vin din lumi diametral opuse. Relația o încep cu stângul din cauza prejudecăților pe care le are Johnny vizavi de Gheorghe, dar cu timpul Gheorghe încearcă să îi arate lui Johnny un nou mod de a aborda viața la fermă și mediul în care trăiește. Toate aceste lucruri îl schimbă pe Johnny. Este o imagine un pic în antiteză între ce spune presa tabloidă din Marea Britanie despre români și cum este prezentat personajul Gheorghe în film. Regizorul Francis Lee a știut că dorea un outsider pentru acest personaj. El a lucrat la un moment dat aproape cinci ani de zile într-un scrapyard unde a cunoscut un român care trebuia să audă zilnic comentarii xenofobe din partea celor din jur și a rămas impresionat de povestea lui. De acolo a pornit și dorința de a lucra cu un actor din România pentru acest film.

Ce ai descoperit despre tine ca actor, odată cu acest rol, dincolo de aptitudinile de fermier pe care le-ai putea explora într-o posibilă reorientare de carieră?

Am învățat foarte multe din modul acesta de lucru și am învățat multe despre această meserie. Am învățat multe și de la Josh și am văzut metoda lui proprie de lucru. Mi-am dat seama că actoria este un limbaj comun, cu repere comune deși când m-am dus acolo mi-a fost un pic teamă. Dar este o meserie universală în care este imposibil să nu te înțelegi cu celălalt. Asta m-a făcut să mă simt în siguranță și să îmi dau seama că ce făcusem până atunci acasă fusese foarte bine. Și am câștigat o prietenie din acest film care încă ne leagă. Nu ne așteptam ca filmul să fie atât de bine primit. Un lucru pe care mi-l amintesc în timpul filmărilor a fost că l-am întrebat pe Francis unde și-ar dori să avem premiera și a spus clar Sundance. Și Sundance Film Festival a fost. Apoi lucrurile au evoluat moment cu moment.

Crezi că vor exista diferențe de receptare a filmului în România față de alte țări în care a fost lansat?Asta și în contextul în care în România continuă să se promoveze acel referendum pentru redefinirea familiei în Constituție.

Cred că filmul în România va ajunge la cine trebuie. Este o poveste de dragoste sinceră și autentică. Chiar vorbeam cu cineva și ne gândeam la faptul că în ziua de astăzi nu mai există filme romantice. În afară de comedii romantice, care merg pe aceeași structură, filme romantice nu mai există. Mare parte din public a început să meargă spre filme cu tematică LGBT-Q pentru că acolo încă mai există romantism și găsești genul de sentiment de care ai nevoie ca om, nu ca spectator neapărat. De fapt cred că romantismul a dispărut din societate. Acesta este un film despre speranță.

În ce moment al carierei te afli?

Nu știu exact. Ce pot să spun este că „God’s Own Country” m-a propulsat destul de mult și uneori îmi vine să mă ciupesc să fiu sigur că nu visez.

Ți-a mai lăsat „God’s Own Country” timp pentru teatru?

Din păcate anul acesta nu am avut deloc timp pentru teatru. Am avut timp să fac un performance la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), în regia Ioanei Păun, „This is a set-up”, un performance despre răpirea jurnaliștilor români în Irak și l-am jucat pe Ovidiu Ohanesian. Mi-a plăcut foarte mult genul acesta de investigație. De alte roluri nu am avut timp pentru că am fost foarte mult plecat cu filmul la festivaluri. Dar am mai primit oferte pentru teatru și știu că mă voi întoarce la teatru pentru că este prima mea dragoste.

Alec Secăreanu în performance-ul „This is a set-up”

Ce perspective întrevezi pentru scena independentă de teatru?Dar pentru cinematografia românească?

Sunt foarte mulți actori sau regizori care nu au loc să lucreze în teatre și ar trebui ca cineva să se gândească și la drepturile acestor oameni. Noua lege a fiscalizării este problematică. Sectorul de meserii independente a fost ignorat foarte mulți ani, deși sunt mulți oameni care lucrează în sectorul independent, care își plătesc taxele, dar care nu primesc niciun fel de susținere. În afară de linia de finanțare de la AFCN (Administrația Fondului Cultural Național, n.r.) și fondurile limitate pe care le pun la dispoziție administrațiile locale, nu există alte resurse pentru sectorul independent. Există mai mari șanse să primească finanțare un festival de teatru, decât un spectacol de teatru. Plus că există teatre de stat care aplică la AFCN, ceea ce mi se pare total greșit. În primul rând, ar trebui să fie susținute mai mult debuturile, experimentele teatrale pentru că numai așa putem să dezvoltăm sectorul. Teatrele de stat merg de obicei la sigur și nu mai experimentează foarte mult. Se discută de ani de zile de un sindicat al actorilor dar legea din România nu ne permite să facem un sindicat. Pentru asta ai nevoie de contract colectiv de muncă și ca actor freelancer nu ai acest contract. Sindicatul ar trebui să vină să te protejeze. Nu există nicio platformă care să te protejeze ca om care lucrează independent.

Alec Secăreanu s-a născut în București și a absolvit UNATC în 2007. În România a jucat într-o serie de scurtmetraje („Candy Crush”, „Mătăsari”, „My Name Is …”, etc), seriale TV („Daria, iubirea mea”, „Cu un pas înainte”, „Pariu cu viaţa”) şi lungmetraje: „Love Bus: Cinci poveşti de dragoste din Bucureşti”, „Visul lui Adalbert”.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

4 × three =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te