Alegerile prezidenţiale din 2009. O radiografie


Cel mai adesea, interesul declarat pentru politică al majorităţii cetăţenilor obişnuiţi este redus. Chiar şi înainte cu aproximativ o săptămână de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, aproximativ o treime din cetăţenii adulţi ai României declarau că nu sunt interesaţi deloc de politică. Indiferent dacă este vorba de politică în general sau de politica de la la nivel local, naţional sau european, unul din trei români nu este interesat câtuşi de puţin de acest subiect. Totuşi, aproape jumătate erau puţin interesaţi de politică în general (ceva mai puţini de diferitele nivele ale politicului), cam o cincime destul de interesaţi, iar aproximativ 5% foarte interesaţi. Prin urmare, doar aproximativ un sfert dintre alegători sunt oarecum interesaţi de politică în mod obişnuit, restul fiind mai degrabă neinteresaţi. Cum era de aşteptat, în cazul unor competiţii electorale, alegeri sau referendumuri, interesul este semnificativ mai mare comparativ cu interesul general pentru politică. Astfel, tot înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, ponderea celor neinteresaţi şi a celor interesaţi de alegeri era aproximativ aceeaşi (ponderi aproximativ egale se înregistrează şi cu privire la interesul pentru referendum; interesul pentru referendum este însă ceva mai mic comparativ cu interesul pentru alegeri). Interesul nu variază doar în funcţie de tipul referentului politic (competiţii electorale vs. situaţii comune), ci şi în funcţie de proximitatea competiţiilor electorale. Proximitatea alegerilor aduce după sine o creştere a interesului pentru politică. Astfel, în timpul alegerilor prezidenţiale (între cele două tururi de scrutin), dar şi imediat după (după turul 2), se observă o creştere semnificativă atât a interesului general pentru politică, cât şi a interesului pentru alegeri. În ceea ce priveşte interesul general pentru politică se înregistrează o dublare a ponderii celor interesaţi (42% între tururi sau după turul 2 faţă de doar 21% înainte de alegeri). Deşi interesul pentru alegerile prezidenţiale era ridicat şi înainte de alegeri (51% erau interesaţi), acesta creşte şi mai mult între tururi (71%), rămânând la cote ridicate chiar şi după turul 2 (58% se declară interesaţi de campania electorală).

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Dat fiind faptul că datele noastre sunt de tip panel (aceleaşi persoane investigate la diferite momente de timp) putem evidenţia nu doar mutaţiile globale, ci şi la nivel individual. Aceasta relevă faptul că în urma alegerilor, se constată o creştere a interesului declarat pentru politică pentru majoritatea alegătorilor.

Dincolo de interesul declarat pentru politică şi alegeri, relevant pentru interesul real este şi comportamentul de informare în campanie cu privire la alegeri. Informarea se poate face prin intermediul media sau în cadrul discuţiilor cu ceilalţi relevanţi (familie, prieteni). După cum era de aşteptat, principalul mijloc de informare îl reprezintă posturile TV. Aproape jumătate dintre alegători declară că au urmărit zilnic sau aproape zilnic programe despre alegeri la TV şi încă un sfert de câteva ori pe săptămână. Discuţiile reprezintă următoarea sursă de informare ca importanţă: jumătate dintre alegători discută despre politică în campanie cel puţin de câteva ori pe săptămână. O pondere mai redusă a alegătorilor se informează despre alegeri prin intermediul presei scrise (23% de cel puţin de câteva ori pe săptămână) sau a radioului (26%) şi extrem de puţini folosesc pentru aceasta Internetul (6%). De altfel, aceste trei canale sunt refuzate total de mai mult de jumătate din alegători: 86% nu folosesc pentru informarea politică Internetul deloc, iar 55% nu citesc ziare sau nu ascultă posturi de radio (tot cu scopul de informare pe teme politice).

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Pentru a măsura nivelul de informare al alegătorilor am utilizat o serie de opt itemi relativ la care respondenţii trebuiau să se pronunţe alegând una dintre variantele adevărat, fals sau nu ştiu / nu răspund. Pentru o parte dintre itemi răspunsul corecte era „adevărat” iar pentru ceilalţi „fals”. Itemii şi răspunsurile alegătorilor la aceştia apar în graficul următor:

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

După cum se observă, informaţia cea mai cunoscută este cea cu privire la ora de închidere a secţiilor de vot. Şi în cazul celuilalt item care măsoară aspecte legate de alegeri şi campanie (durata legală a campaniei), 70% aleg răspunsul corect. Cunoaşterea unor aspecte cu privire la funcţia de preşedinte (funcţia de reprezentare externă, limitarea la două mandate, posibilitatea de dizolvare a Parlamentului) este de asemenea la cote ridicate, în general două treimi dintre alegători precizând răspunsul corect. Mai puţin cunoscut este însă faptul că în prezent mandatul de Preşedinte este de cinci ani (şi nu de patru cât a fost până în 2004), dar şi în acest caz 55% indică răspunsul corect. Şi mai puţini reuşesc să precizeze corect că nu Preşedintele este cel care alege miniştrii unui Guvern (conform Constituţiei, pentru că altfel, prin prisma practicilor politice din România, lucrurile ar fi fost interpretabile). Totuşi, 44% răspund corect şi cu privire la acest prerogativ al Preşedintelui. După cum era de aşteptat, cunoaştinţele celor mai mulţi dintre alegători se limitează la experienţele naţionale (dintre acestea, cu precădere cele referitoare la Preşedinte), informaţiile cu privire la UE fiind limitate şi restrânse la o pondere mică a populaţiei. Astfel, o informaţie relativ simplă – dacă numărul de parlamentari europeni diferă sau nu între state – este cunoscută de doar 32% dintre alegători, jumătate recunoscând că nu ştiu răspunsul. Dacă adunăm toate răspunsurile corecte date de fiecare alegător obţinem o măsură sintetică a nivelului de cunoştinţe. Aceasta ne arată că din totalul de 8 răspunsuri corecte posibile, 11% dintre alegători au dat 8 răspunsuri corecte, 35% 6-7, 31% 4-5, 16% 2-3 şi 7% 0-1 răspunsuri corecte.

Interesul şi informarea influenţează pozitiv şi într-o măsură semnificativă nivelul cunoştinţelor politice ale alegătorilor. Alegătorii mai interesaţi sunt şi cei care se informează mai mult şi, prin urmare, au şi un nivel al cunoştinţelor politice mai ridicat. Tabelul de mai jos ilustrează exact acest lucru. Se observă cum media nivelului de cunoştinţe politice creşte atât de la stânga la dreapta (pe măsură ce creşte interesul), cât şi de sus în jos (pe măsură ce creşte informarea).

Votul ca fenomen social

De ce anume votează oamenii reprezintă o întrebare fundamentală a disciplinelor sociale interesate de dimensiunea politică a socialului. Un calcul foarte simplu arată că nu este raţional să votezi. Astfel, la nivel individual, dacă un alegător ar pune în balanţă costurile directe ale votului (informare despre candidaţi, programe şi proceduri de vot, deplasare la secţie) şi beneficiile aşteptate, sau, mai corect, produsul dintre acestea şi probabilitatea ca votul personal să influenţeze rezultatul final, diferenţa ar fi evident negativă, prin urmare acel alegător nu ar găsi, raţional, niciun motiv să voteze. Acest raţionament, multiplicat la nivelul fiecărui alegător, ar trebui să producă un absenteism major. Realitatea arată însă diferit – o mare parte a oamenilor merg la vot, chiar dacă nu de fiecare dată, şi foarte puţini sunt aceia care sistematic nu votează (în jur de 7-8% declară asta dar în realitate sunt ceva mai mulţi). Prin urmare, „motivaţia votului” trebuie căutată la nivelul socialului, al relaţiilor interumane, al obligaţiilor, normelor şi „modurilor de a face şi a fi” încetăţenite în fiecare societate şi comunitate. Faptul că participarea la vot reprezintă un fapt social care intră în această categorie este puternic susţinut de datele de anchetă: 82% dintre alegători consideră că afirmaţia „participarea la vot este o datorie a fiecărui cetăţean” este adevărată, iar 75% apreciază că şi-ar neglija datoria de cetăţean dacă nu ar vota. Forţa acestei norme se manifestă şi la nivelul satisfacţiei sau culpabilităţii resimţite atunci când aceasta este respectată, respectiv încălcată: 60% dintre alegători declară că ar avea un sentiment de vinovăţie dacă nu ar vota şi tot atâţia că au un sentiment de satisfacţie atunci când votează. În plus faţă de cele menţionate anterior, presiunea de a vota este sistematic întărită prin exemplul membrilor reţelei sociale personale: reprezentarea dominantă la nivelul cetăţenilor este că ceilalţi (familie, prieteni) apreciază valoarea socială şi personală a participării la vot (aproape 70% dintre respondenţi cred că prietenii şi familia lor nu consideră că votul este o pierdere de vreme). Mai mult, niciodată nu suntem atât de ocupaţi încât să nu avem timp să mergem la vot (58% dintre alegători cred asta). Dincolo de rezultatul indicat de un raport simplu între „votul meu” şi milioanele de voturi exprimate de ceilalţi, sentimentul personal al majorităţii cetăţenilor (70%) este că votul fiecăruia contează chiar dacă foarte mulţi alţii votează. Din nou, cum se întâmplă deseori în logica socială, răspunsul „corect” nu este cel indicat de raţionalitatea pură, matematică ci de reprezentarea produsă şi reprodusă la nivelul fiecărui cetăţean şi prin interacţiunea (directă şi sau doar imaginată) continuă dintre aceştia. Presiunea socială exercitată asupra acţiunilor indivizilor (a merge la vot în acest caz) rezultă şi din modul în care sunt priviţi cei care nu votează (mai exact, cum cred cetăţenii că sunt priviţi cei care nu votează). Astfel, „deviaţionismul total”, adică a nu merge niciodată la vot este reprobat social de aproximativ 58% dintre cetăţenii (consideră că este ruşinos să nu votezi niciodată) şi doar 28% spun că nu este nici ruşinos, nici de laudă (doar 3% spun că e de laudă; 10% nu ştiu / nu răspund). Chiar şi „deviaţionismul accidental” (a nu vota la ultimele alegeri) este penalizat destul de mult: 46% dintre cetăţenii consideră că este ruşinos să nu votezi la ultimele alegeri, iar 40% spun că nu este nici ruşinos, nici de laudă (5% spun că e de laudă; 10% nu ştiu / nu răspund).

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Cele spuse până acum au pus accentul pe latura datoriei civice şi a presiunii sociale exercitate asupra membrilor unei societăţi pentru a vota. Această perspectivă nu exclude deloc posibilitatea ca votul să fie privit de către cetăţeni şi dintr-o perspectivă instrumentală, ca un mijloc prin care aceştia pot influenţa, indirect, modul în care funcţionează societatea sau nivelul lor de trai. Datele prezentate mai jos arată clar că această dimensiune este prezentă în cazul majorităţii alegătorilor. Foarte puţini sunt aceia care cred că rezultatul alegerilor nu influenţează (foarte puţin + puţin + mediu) felul în care merg lucrurile în ţară (a se subînţelege „economia” în principal), majoritatea percepând o influenţă mare sau foarte mare. Desigur, mărimea influenţei diferă în funcţie de tipul alegerilor. În continuare (acest lucru apare sistematic în toate anchetele) cetăţenii României cred că alegerile naţionale au un impact mai mare asupra vieţii lor (similar şi pentru politica la nivel naţional) comparativ cu alegerile locale, iar dintre cele naţionale cele prezidenţiale contează ceva mai mult, mai ales când e vorba de mersul ţării. Efectul indus de competiţia electorală se face resimţit din nou, impactul perceput al alegerilor fiind mai mare după alegeri comparativ cu înainte. Aceste mutaţii la nivel de percepţie atrag atenţia asupra unei funcţii mai puţin evidente a competiţiilor electorale. Pe lângă creşterea sensibilizării la politic şi a informării politice, alegerile au rolul de a evidenţia, reconstrui şi întări percepţia publică pozitivă, pentru întreaga societate dar şi pentru indivizii acesteia în parte, asupra politicului.

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Participarea la vot …

… la nivel de intenţie, înainte de alegeri
Înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale aproximativ două treimi dintre alegători (conform datelor de anchetă) apreciau că sigur vor merge la vot. Astfel, pe o scală de 11 puncte care estima probabilitatea de a merge la vot (0 sigur nu voi merge, iar 10 sigur voi merge), 69% dintre alegători au ales poziţia „10”. La o întrebare similară, cu o scală diferită însă (4 trepte: sigur merg, probabil merg, probabil nu merg, sigur nu merg), 77% au ales varianta „sigur merg”. Situaţia este aproape aceeaşi şi în ceea ce priveşte intenţia de a vota la turul 2 (măsurată după turul 1) – 81% au declarat că sigur vor merge la vot.
… la nivel declarativ, după alegeri
Imediat după turul 1 al alegerilor, 85% dintre subiecţii anchetei noastre au declarat că au votat la turul 1 (datele au fost culese telefonic), iar după turul 2 82% au declat că sigur au votat la turul 1, respectiv 85% că sigur au votat la turul 2.
… efectivă, conform BEC
Dacă excludem voturile din străinătate, ratele de prezenţă la alegerile prezidenţiale din 2009, conform datelor BEC, au fost 51,2% la turul 1 şi 53,8% la turul 2.

Cum pot fi explicate diferenţele? La prima vedere diferenţele foarte mari (în jur de 30 puncte procentuale) relativ la prezenţa la vot prezentate anterior pot fi explicate doar prin „fraudă” sau „neprofesionalism” (în fapt, acestea şi sunt scenariile preferate de media sau nespecialişti). În cele ce urmează vom arăta care sunt sursele reale ale diferenţei dintre prezenţa estimată pe baza anchetei şi prezenţa oficială.

Dezirabilitatea socială – supra-raportare votului. Întrebările cu privire la intenţia realizării unor comportamente viitoare, indiferent de tipul acestora, dar mai ales în cazul celor apreciate sau dezirabile (cumpărarea unui produs sau serviciu, implicarea într-o activitate, participarea la vot, etc.), trebuie privite întotdeauna cu circumspecţie. Deseori suntem tentaţi să punem semnul egalităţii între cele două sau chiar facem acest lucru. Ignorăm astfel faptul că pentru o parte a oamenilor sau pentru aceiaşi dar relativ la momente sau situaţii diferite, uneori, intenţia declarată de a performa un anumit comportament nu se materializează. Motivele pentru care apare această discrepanţă pot fi legate de fenomenul dezirabilităţii sociale (anumite comportamente, valori, norme sunt mai valorizate social, societatea punând o presiune mai mare pe actorii sociali pentru a le respecta), de lipsa unui suport (financiar, cognitiv, etc.) pe măsura dorinţei, de schimbarea realităţii între cele două momente (al declaraţiei şi al performării), de auto-iluzionare sau chiar de minciună. Aceasta nu înseamnă că măsurarea intenţiilor nu este utilă, cel puţin din două considerente: (1) estimarea grosieră a unor comportamente viitoare este în general de preferat lipsei informaţiilor şi (2) măsura intenţiei poate fi utilizată în cadrul unor modele predictive ale comportamentului viitor (pe baza experienţei anterioare de cercetare şi a unor teorii). Pe baza unor modele predictive utilizate în marketing şi sociologia electorală putem estima că fenomenele menţionate anterior duc la o supra-estimare a prezenţei cu aproximativ 10-15 puncte procentuale.

Migraţia şi calitatea listelor electorale. Alte două surse ale diferenţei, legate între ele (ambele scad baza de raportare), sunt calitatea listelor electorale şi migraţia (definitivă dar neoficială şi cea temporară sau circulatorie). Pe baza unor analize realizate în altă parte am estimat că în realitate numărul de cetăţeni adulţi din România este mult mai mic decât cel folosit de BEC pentru a calcula prezenţa oficială. Astfel din cei 18,4 milioane de intrări (cetăţeni cu drept de vot) în listele folosite de BEC, aproximativ 1,4 milioane sunt erori: persoane decedate care nu sunt eliminate din liste, respectiv persoane mutate care apar şi la vechea şi la noua adresă. În plus faţă de aceste erori, migraţia acţionează în acelaşi sens, reducând numărul persoanelor care ar putea vota efectiv (cu costuri rezonabile). Conform unei estimări făcute în altă parte, aproximativ 2 milioane dintre persoanele care apar în liste sunt de fapt plecate în străinătate (cel mai adesea temporar). Prin urmare numărul de alegători care ar fi putut să voteze este undeva în jur de 15 milioane. Dacă folosim ca bază de raportare această estimare, prezenţa la vot devine 66% la turul 1 şi 71% la turul 2. În concluzie, această sursă este responsabilă pentru o diferenţă de aproximativ 10-15 puncte procentuale (în funcţie de numărul de migranţi temporari din perioada alegerilor) între prezenţa declarată în anchetă şi prezenţa oficială.

Probleme metodologice. Alte trei surse ţin de specificul cercetării selective şi sunt ceva mai tehnice. Prima dintre acestea se referă la asocierea pozitivă dintre probabilitatea de selecţie a respondenţilor în cadrul anchetei şi prezenţa la vot. Mai simplu spus, persoanele care merg la vot sunt mai predispuse la interviu: pe de o parte accesul operatorului de anchetă la acestea este mai facil, iar pe de altă parte acestea acceptă să răspundă la întrebări într-o pondere mai mare (cei care sunt găsiţi şi cooperează în cadrul anchetei sunt persoane mai integrate social, mai interesate de tema cercetării, prin urmare probabilitatea de selecţie este mai mare pentru cei care în mod obişnuit merg la vot). A doua sursă se referă la faptul că subiecţii unei anchete de tip panel (din diferite motive) tind să-şi modifice ulterior comportamentul legat de subiectul investigat. În cazul nostru efectul este că vor merge într-o măsură mai mare la vot (deşi probabil unii dintre ei nu ar fi mers dacă nu li s-ar fi aplicat chestionarul înainte de alegeri). Ultima sursă se referă la eroarea de eşantionare şi ţine de statistica matematică (teoria numerelor mari). Conform acesteia, eşantionul nostru, chiar şi în condiţiile în care ar fi fost selectat simplu aleator, ar fi fost doar unul dintre multiplele eşantioane posibile. Dat fiind faptul că estimările obţinute în cazul unora (5%) dintre aceste eşantioane posibile se abat de la valorile reale cu mai mult de +/-3%, există o şansă din 20 ca eşantionul nostru să aibă o eroare mai mare de +/-3%. Deşi impactul primelor două surse (presupunem că cea de a 3-a nu e semnificatică) nu poate fi estimat pe baza datelor noastre, alte surse indică valori de aproximativ 8-10 puncte procentuale (câte 4-5 puncte pentru fiecare).

Participarea şi mobilizarea în campanie

Ponderea persoanelor contactate de către un partid, candidat sau reprezentant al acestora în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009 prin cel puţin unul dintre canalele de mai jos a fost de aproximativ 46%: 31% au fost contactaţi printr-un singur canal, 10% prin două, 5% prin trei şi 1% prin toate patru. Desigur, majoritatea contactelor au fost realizate indirect, prin poştă (39%) dar contactele directe faţă-în-faţă, în spaţii publice (15%) sau în mediul privat al locuinţei (9%) şi cele directe telefonice (7%) au fost de asemenea destul de răspândite. Contactarea prin intermediul Internetului a fost extrem de scăzută (0,5% pe email şi 0,3% pe site-uri de socializare).

Principalele motive pentru care alegătorii au fost contactaţi în această campanie au fost participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat. Astfel, 19% au fost contactaţi pentru a vota şi 11% pentru obţinerea votului. Cea mai mare parte a contactelor de acest tip au fost realizate de cineva apropiat (familie, prieten) sau de cineva din partea unui candidat. Doar 5% dintre alegători au fost contactaţi pentru a participa la un miting electoral, 3% pentru a lucra voluntar în favoarea unui candidat şi aproape nimeni pentru a dona bani (faptul că unii respondenţi refuză să răspundă la aceste întrebări poate ascunde o rată ceva mai mare a contactării reale). Ponderea persoanelor contactate diferă în funcţie de categoria de agenţi: 13% de către partide / candidaţi, 13% de către familie sau prieteni şi doar 6% de către lideri locali. Indiferent de scop sau de agentul care a iniţiat contactul, 24% dintre alegători au fost contactaţi.

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

La nivel declarativ, aproximativ 30% dintre alegători sunt dispuşi să susţină gratuit candidatul preferat (foarte probabil, în realitate, ponderea celor care efectiv ar face aceste activităţi este mai mică) într-unul dintre mijloacele menţionate în graficul de mai jos. Ponderea celor care l-ar susţine prin cel puţin unul dintre aceste mijloace ajunge la 41%.

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Chiar dacă o mare parte a alegătorilor au fost contactaţi pentru a participa, exceptând participarea la vot şi probabil acordarea votului unui anumit candidat, o mică parte s-au implicat. Astfel, doar 4% declară că au participat la un miting sau o întâlnire electorală, 2% au lucrat voluntar pentru un candidat şi aproape nimeni nu a donat bani pentru un candidat (din nou, aceste estimări pot fi în realitate mai mari cu aproximativ un punct procentual).

Pe baza comparării datelor cu privire la participare (incluzând aici participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat) şi contactare (mobilizare) putem estima impactul pe care aceasta din urmă l-a avut asupra primeia. Dat fiind faptul că frecvenţa acestor fenomene este redusă (exceptând participarea la vot) vom estima efectele la nivel global, fără a ţine cont de agentul care a iniţiat mobilizarea. Cel puţin în ceea ce priveşte participarea politică în campanie lucrurile sunt cât se poate de clare: contactarea creşte enorm şansele de implicare; în absenţa acesteia ratele de participare (miting, voluntariat sau donaţii) sunt aproape nule. Câteva cifre sunt relevante în acest sens: 47% dintre cei contactaţi pentru a participa la un miting electoral au participat; dintre cei necontactaţi doar 2% au participat; 62% dintre cei contactaţi pentru a lucra ca voluntari au lucrat; dintre cei necontactaţi doar 1% au lucrat ca voluntari; 100% dintre cei contactaţi pentru a dona bani pentru un candidat au donat; nimeni dintre cei necontactaţi în acest scop nu a donat bani. În ceea ce priveşte mersul la vot, contactarea pare să fi scăzut uşor şansele de participare (însă, în acest caz, fenomenul de supra-raportare a votului afectează mult validitatea rezultatelor). În cazul celor care şi-au schimbat preferinţa de vot (au trecut de la un candidat la altul) ponderea persoanelor contactate este aproximativ aceeaşi cu cea înregistrată în cazul alegătorilor care nu şi-au schimbat opţiunea pentru un candidat. Prin urmare, la nivel global, contactarea nu a produs o mutaţie a votului de la un candidat la altul. Însă, la nivelul alegătorilor indecişi, contactarea în vederea obţinerii votului pare să fi avut un impact pozitiv (mai ales dacă a fost făcută de reprezentanţii unui partid / candidat), dar mic.

Mutaţii ale votului în ultimele 10 zile de campanie

Fără a intra în detalii, prezentăm în final câteva mutaţii ale votului aşa cum rezultă acestea din analiza răspunsurile subiecţilor anchetei panel. Dat fiind faptul că declaraţiile cu privire la prezenţa la vot (intenţia de a vota, respectiv votul efectiv) sunt afectate de dezirabilitatea socială, estimările obţinute sunt foarte probabil mai mari decât cele reale. Pentru a reduce pe cât posibil acest efect am recalculat estimările incluzând doar votanţii care înainte de alegeri erau ferm decişi să voteze cu un anumit candidat sau să nu voteze. Conform acestor estimări (vezi graficul de mai jos) undeva între 18% şi 30% dintre alegători şi-au modificat în ultimele 10 zile de campanie în vreun fel intenţiile de vot. Dacă îi includem în calcule şi pe cei care iniţial oscilau între doi sau mai mulţi candidaţi obţinem următoarea distribuţie a mutaţiilor: 8% alegători care vroiau să voteze dar apoi nu au mai votat, 3% care iniţial nu doreau să voteze dar apoi au votat şi 20% cei care iniţial vroiau să voteze cu un anumit candidat sau oscilau între mai mulţi candidaţi şi în final au votat cu altul sau au ales unul dintre cei preferaţi. Ignorându-i pe cei nehotărâţi, estimările devin (tot raportat la total alegători): 6% alegători care vroiau să voteze dar apoi nu au mai votat, 3% care iniţial nu doreau să voteze dar apoi au votat şi 10% cei care iniţial vroiau să voteze sigur cu un anumit candidat dar în final au votat cu altul.

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Non-votanţii la alegerile prezidenţiale din 2009

Caracteristicile (non)votanţilor pot fi grupate în două mari categorii: socio-demografice şi politice. Caracteristicile socio-demografice sunt mai degrabă exterioare, uşor observabile, în urma încadrării într-o categorie sau alta obţinându-se ceea ce numim portretul (non)votantului. Modul în care aceste caracteristici afectează prezenţa la vot sau absenţa de la vot este mai puţin clar. Caracteristicile care ţin de politic nu sunt la fel de vizibile, fiind mai degrabă o stare interioară care împinge sau reţine alegătorul să voteze. La nivel teoretic, influenţa lor asupra prezenţei sau nu la vot este relativ mai clară.

Portretul (non)votantului

Diferenţele de prezenţă la vot în funcţie de diferite caracteristici socio-demografice înregistrate în cadrul unor cercetări similare din alte ţări se regăsesc în general şi în cazul studiului nostru. Pentru a analiza aceste diferenţe am luat ca punct de reper prezenţa oficială de aproape 54,4% (valorile obţinute pe eşantion, pe baza declaraţiilor respondenţilor au fost ponderate pentru a ajunge la o medie naţională de 54,5%). Cu câteva excepţii, diferenţele de prezenţă între diferitele categorii de alegători nu sunt prea mari. Câteva tendinţe sunt prezentate sintetic în continuare:

  • Gen: nu există diferenţe în funcţie de gen; însă, dacă ne uităm la datele obţinute la exit-poll, se observă că bărbaţii s-au prezentat la vot într-o măsură sensibil şi semnificativ statistic mai mare comparativ cu femeile (61% faţă de 48%);
  • Vârsta: ponderea celor prezenţi la vot este semnificativ mai mică în rândul tinerilor (48%) şi vârstnicilor (45%) şi mai mare pentru categoriile de vârstă intermediare (62-68%);
  • Educaţia: rata de prezenţă declarată la vot diferă mai puţin în funcţie de nivelul de educaţie (rata este mai mică în rândul celor au absolvit maximum o şcoală de ucenici, respectiv mai mare pentru cei cu liceul sau cu studii superioare);
  • Venitul: ponderea persoanelor care s-au prezentat la vot diferă destul de puţin în funcţie de venit (cei cu un venit declarat mai mare de 1000 lei au o rată uşor mai mare a prezenţei);
  • Încrederea generalizată: persoanele care au încredere în ceilalţi tind să meargă într-o măsură ceva mai mare la vot (60%), comparativ cu cele care nu au încredere (53%).
  • Starea civilă: rata de prezenţă la vot este puţin mai mare în cazul persoanelor căsătorite (legal sau nu) şi mai mică pentru cele necăsătorite / divorţate sau văduve (60% faţă de 45%);
  • Statutul ocupaţional: rata de prezenţă la vot este puţin mai scăzută în cazul casnicelor, şomerilor şi studenţilor (52%);
  • Frecventarea Bisericii: persoanele care merg mai des la Biserică (cel puţin săptămânal) merg şi la vot într-o măsură mai mare (61% faţă de 53%);
  • Apartenenţa la un sindicat: persoanele care sunt membre într-un sindicat (sau cineva din familie este membru) merg la vot într-o măsură mai mare (74% faţă de 52%);
  • Localitatea de rezidenţă: rata de prezenţă la vot este puţinmai mare în rural faţă de urban (57% faţă de 53%);
  • Provincia: prezenţa este mai mică în Transilvania şi Bucureşti şi mai mare în Muntenia şi Moldova.

În acest context trebuie reamintit că datele prezentate mai sus sunt calculate pornind de la declaraţiile respondenţilor cu privire la prezenţa lor la vot, acestea fiind afectate de dezirabilitatea socială, de unde şi efectul de supra-raportarea prezenţei la vot. Dat fiind faptul că nu dispunem de o variabilă de validare a votului, pentru a verifica dacă portretul votantului descris anterior corespunde cu realitatea, am ales o metodă alternativă: compararea profilului socio-demografic al persoanelor care s-au prezentat efectiv la vot (profilul votanţilor a fost construit pe baza datelor culese în cadrul cercetării Exit-Poll realizate de CSOP-IRES cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2009) cu profilul socio-demografic al alegătorilor (conform datelor INSSE). Metoda propusă prezintă însă două dezavantaje: (1) permite conturarea portretului doar în funcţie de caracteristicile culese în cadrul cercetării exit-poll (dat fiind specificul acestui tip de cercetare variabilele disponibile sunt puţine); (2) datorită faptului că ponderea persoanelor care au emigrat diferă de la o categorie socio-demograficăla alta, corectitudinea datelor INSSE este chestionabilă.

Ratele de prezenţă calculate prin noua metodă susţin o mare parte a concluziilor prezentate anterior. Astfel, rata de prezenţă la vot a fost mai mare în rândul bărbaţilor, a celor cu vârsta între 50 şi 65 de ani, a romilor, a celor cu educaţie cel puţin medie, respectiv a fost mai mică în rândul femeilor, tinerilor(18-34) şi vârstnicilor (65+), a persoanelor care au absolvit cel mult gimnaziul şi a locuitorilor capitalei. În ceea ce priveşte ratele mari de prezenţă estimate în cazul persoanelor de etnie roma şi a celor cu studii universitare, foarte probabil valorile obţinute sunt supra-estimate faţă de cele reale.

„Formula magică” care dă seama de prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale din 2009include patru ingrediente de bază: percepţia respectării de către ceilalţi semnificativi a normei sociale a participării la vot, obişnuinţa de a vota, interesul şi informarea relativ la politică şi alegeri şi evaluarea situaţiei actuale a ţării. Pe măsură ce alegătorii vor percepe că norma care impune participarea la vot este tot mai des şi de către tot mai mulţi încălcată vor resimţi tot mai slab presiunea socială de a vota,consecinţa fiind o creştere a numărului celor care se vor abţine să voteze. Majoritatea populaţiei manifestă o detaşare mare şi în creştere faţă de politic, afirmaţia fiind susţinută de lipsa interesului pentru politică, de evaluarea negativă generalizată a clasei politice şi de faptul că cele două fenomene tind să se accentueze în timp. Consecinţa sigură a acestei detaşări va fi o rată tot mai scăzută a participării la vot. Toate aceste tendinţe acţionează în acelaşi sens, se potenţează reciproc, efectul lor conjugat ducând la pierderea treptată a obişnuinţei de a vota pentru tot mai mulţi dintre alegători şi, prin aceasta,la o scădere şi mai mare a prezenţei la urne.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

3 × four =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te