Alexandru Mironov: „Nu din cabinetele politicienilor vin schimbarea și viitorul. Adevărata elită stă în laboratoare”


Distribuie articolul

În contextul în care societăţile sunt mai puţin încrezătoare că tradiţia va oferi un ghid eficient pentru viitor, practicile anticipative ajung în prim-planul vieţii politice, organizaţionale şi personale. Ca urmare, în societăţile dezvoltate, anticiparea este tot mai mult în centrul dezbaterilor contemporane, de la schimbările climatice, la criza economică. Sunt oameni care din instinct ridică privirile spre cer şi ştiu că vor să ajungă acolo, dar sunt alţii care nu au „glanda” anticipaţiei şi a „zborului” şi bat pasul pe loc, fixaţi în istorie. Cum se prezintă astăzi România din acest punct de vedere? Alexandru Mironov, scriitor şi realizator de emisiuni radio-TV de popularizare a ştiinţei, dar şi senior-editor al revistei Ştiinţă & Tehnică, spune că politicienii de astăzi ar trebui să aibă urechile atent îndreptate spre marile laboratoare ale lumii, pentru că nu din cabinetele lor vin schimbarea şi viitorul, ci din aceste laboratoare extraordinare.

„În 1961 nu aveam nicio îndoială că acum voi vorbi cu dumneavoastră de pe planeta Marte. Aceasta o pot numi o dezamăgire: faptul că omul nu a ajuns pe Marte”, Alexandru Mironov

Înţelegerea importanţei anticipării şi a efectelor acesteia va îmbunătăţi teoriile şi modelele comportamentului uman individual şi colectiv şi consecinţele acestuia. Beneficiile generate vor ajuta astfel pe cei care încearcă în mod explicit să înţeleagă şi să proiecteze societatea să utilizeze mai eficient şi mai durabil tehnologiile, să creeze democraţii mai incluzive şi să exploreze graniţele eforturilor umane. Aceste beneficii sunt în concordanţă cu strategia pentru o societate inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Din păcate însă, spune Alexandru Mironov, schimbarea va veni doar când elita adevărată, cea din laboratoare, va şti să îşi strige propriile adevăruri.

SINTEZA: De ce avem nevoie de anticipaţie în societate? De ce este importantă?

Alexandru Mironov: Pentru că, dacă stai numai cu ochii în vârful bocancilor, nu reuşeşti decât să pui petece pe ziua de ieri. Un politician, la ora actuală, ar trebui să ridice ochii, să treacă dincolo de orizont, să încerce să simtă lucrurile care se vor petrece într-o etapă sau alta, mai ales cu ochii şi urechile atent îndreptate spre marile laboratoare ale lumii. Căci nu din cabinetele politicienilor vin schimbarea şi viitorul, ci din aceste laboratoare extraordinare. Vă dau un exemplu. Am fost la Jet Propulsion Laboratory (centru federal de cercetare şi de dezvoltare al NASA, n.r.) anul trecut, în august, şi acolo, nu numai că era expusă o copie a robotului Curiosity care în prezent face cercetări pe planeta Marte, dar s-a adus în discuţie ca pentru 2061 să se încerce o misiune spre steaua Proxima Centauri, aflată la circa patru ani lumină de Pământ. Cu vitezele pe care le avem acum ne-ar trebui vreo 80.000 de ani să ajungem acolo, însă reprezentanţii centrului NASA au spus că, deşi nu au acum tehnologia necesară, până atunci o vor gândi şi vor găsi soluţii de apărare împotriva radiaţiilor ucigătoare, vor construi motoare mai puternice şi vor dezvolta şantiere pe staţiile orbitale din jurul Lunii de unde va porni expediţia. De ce aprilie 1961? Pentru că se vor împlini 100 de ani de când un „mujic” rus (Iuri Gagarin, n.r.) s-a ridicat deasupra Pământului. Mi s-a părut zguduitor să se vorbească despre asta. Între cei de acolo era şi Bogdan Marcu, fost angajat al lui Elon Musk, constructor de motoare de rachetă. Despre Elon Musk se ştie că este nebun de legat, are bani, voinţă de oţel, are cunoaştere, este un manager extraordinar şi va ajunge acolo unde spune că va ajunge. Este doar un exemplu.

Dar mai trebuie să ştim că 2031 este un an de singularitate în societate. Ray Kurzweil spune că va fi anul când se va definitiva combinaţia homo sapiens de protoplasmă cu inteligenţa artificială din jur. Telefonul la care vorbim zilnic va fi în noi şi vom avea capacitatea de a face schimbul direct de informaţii. Tot 2031 este anul când vom pune piciorul pe Marte, asta spune NASA. L-am ascultat pe Charles Bolden Jr., director acum doi ani la NASA, şi a spus jurnaliştilor de ştiinţă prezenţi să fiţi siguri că în 2031 un american va pune piciorul pe Marte.

Foarte puţini dintre noi suntem conştienţi că în 25 de ani va dispărea automobilul proprietate personală. Nevoia de proprietate personală va fi doar pentru colecţionari. Mai mult, 2040 este anul în care nu mai mergem personal la doctor să ne controleze, ci ne trimitem avatarul, un fel de fişă electronică, în care este spusă povestea organelor noastre. Acestea nu sunt poveşti. Acestea se întâmplă în marile laboratoare ale lumii pentru că schimbările adevărate ale societăţii provin din aceste laboratoare. Aici lumea se schimbă cu o viteză fantastică. La uşa cercetătorilor pândesc inginerii care le preiau ideile şi le transformă în tehnologii, lângă ingineri sunt managerii şi apoi venim noi, societatea, în care e mai puţin important scriitorul, e mult mai puţin important filozoful şi din ce în ce mai puţin important politicianul. Vorbim aici de un alt fel de a schimba lumea. Eu cred că democraţia cu partidele e pe moarte. Toate partidele, pe tot Pământul, se transformă în găşti care au acelaşi interes. Deci e clar că băiatul de la Microsoft, acest Bill Gates, are în acest moment mai mare autoritate decât cele mai mari guverne de pe Pământ.

M-am întâlnit cu profesionişti de la JAXA, Agenţia Spaţială Japoneză, nu cei care trimit sonde în ceruri, ci responsabilii de la Centrul de educaţie de la JAXA, care umblă prin toată Asia să explice că drumul spre Sistemul Solar trebuie să pornească din iniţiativa noastră, a tuturor. Lucrurile acestea se întâmplă, nu sunt de domeniul SF-ului. Aceasta este o combinaţie între imaginaţie şi ştiinţă, ştiinţă şi tehnologie. Observaţia că, din ce în ce mai mult, oamenii de ştiinţă depăşesc imaginaţia scriitorilor de SF este un adevăr foarte clar.

– În ce priveşte România, cine gândeşte viitorul ei astăzi?

– Cel mai important român din ultima sută de ani se numeşte Nicolae Zamfir, membru corespondent al Academiei Române, responsabilul superlaserului de la Măgurele, o construcţie pe care nu o visa nimeni. Este cea mai mare surpriză de-a lungul vieţii mele lungi şi eu consider că am trăit 200 de ani pe repede înainte. Superlaserul e în grafic, se construieşte, vin oameni din lumea întreagă să lucreze la noi. De exemplu, directorul ştiinţific este un japonez care a dat examen şi a reuşit. Un şef de sector este un fizician bulgar extraordinar. Sunt şi sute de români. Sunt de lăudat politicieni ca Anton Anton sau Adrian Curaj, foşti miniştri, care au făcut presiuni la timp pentru semnarea proiectului Extreme-Light Infrastructure. Nicolae Zamfir a venit special din American pentru acest important proiect. Şi iată că cineva a pipăit viitorul, l-a înşurubat şi în 2019 laserul va deveni operaţional. Ne putem mândri cu cea mai importantă lucrare românească din istoria noastră. Opinia publică este altceva. Spectatorii meciurilor de fotbal sunt o altă categorie. Elita adevărată este cea din laboratoare. Elita nu e politică, nu e scriitoricească, nu e filozofică. La putere sunt oamenii de ştiinţă care din păcate nu ştiu să îşi strige propriile adevăruri. Şi atunci trebuie să îi ajutăm şi noi.

– Există şi lucruri pe care nu reuşim să le anticipăm în privinţa viitorului nostru?

– Vă rog să faceţi un sondaj să vedeţi cine a anticipat că va cădea Uniunea Sovietică. Nici un scriitor de SF. Nimeni nu s-a gândit la asta. Dimpotrivă, în multe lucrări de SF sunt colaborări sau bătălii ale Uniunii Sovietice cu diverşi actori ai scenei mondiale. În ceea ce mă priveşte, dacă m-ar fi întrebat cineva la lansarea lui Gagarin când vom merge pe Marte, aş fi răspuns că până în 2000 vom fi cu toţii acolo. Cel mai senzaţional fapt pentru mine este că astăzi mă urc în avion să călătoresc în aproape toată Europa doar cu buletinul. Asta nu puteam să cred că s-ar putea întâmpla. Să ajungem pe Marte, da, dar să mă urc în avion şi să am la mine doar buletinul, nu m-aş fi gândit. Sunt lucruri pe care nu le anticipăm. Cine putea să îşi închipuie că odată cu Uniunea Sovietică va cădea şi Rusia Ţaristă.

– Se fac şi greşeli atunci când anticipăm viitorul?

– Desigur. Poporul german a trecut printr-un deceniu de demenţă pentru că nu a putut să anticipeze că figura de zeu care părea să fie Hitler poate să fie atât de periculoasă. Sunt greşeli făcute de un întreg popor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul japonezilor credincioşi în atotştiutorul zeu Mikado, care nu şi-au mai revenit zeci de ani. Acestea sunt greşeli. Dar dacă a greşit Alfred Nobel când a inventat dinamita, nu ştiu. Dacă nu o făcea el, o inventa altul.

– Care sunt abilităţile pe care o societate trebuie să le aibă pentru a anticipa viitorul?

– Eu cred că planeta Pământ merge la şcoală în majoritatea cetăţenilor ei şi, cu cât mergi mai mult la şcoală, cu atât te „luminezi” mai tare. Când Jawaharlal Nehru a preluat primul guvern al Indiei, de la bun început 20% a alocat educaţiei şi atât a rămas de atunci, indiferent de buget. La ora actuală, India este o ţară cu matematicieni geniali, cu IT-işti care lucrează şi pentru americani şi pentru europeni şi cu inventatori care găsesc soluţii ieftine la probleme complicate. Invenţii simple de genul kiturile cu panouri solare pe care le expui la soare oferă energia necesară celui mai izolat sat. Vreau să spun că Pământul creşte tot mai mult „la minte”. Dacă nu mă înşel, doar 700 de milioane de analfabeţi mai sunt pe Planetă, faţă de populaţia totală de 7,5 miliarde.

– Când apare anticipaţia în comportamentul şi în viaţa noastră? În noi toţi există această dorinţă, respectiv nevoie de a ridica privirea spre cer?

– La unii apare, la unii nu. Nu toată lumea are glanda asta. Sunt oameni care din instinct ridică privirile spre cer şi ştiu că vor să ajungă acolo. Gândiţi-vă că Aurel Vlaicu, un ţărănuş din Binţinţi, s-a uitat la cer şi a zis: „Eu am să zbor”. Şi a zburat. El şi-a făcut singur şi motoarele. Lumea nu ştie, dar câteva invenţii care îi aparţin lui Vlaicu sunt aplicate pe toate avioanele Pământului. Cine ştie cum ar fi fost istoria dacă acest mare inventator nu cădea cu avionul lângă Câmpina. Sunt unii care se uită numai la istorie. Istoria ne mai şi învaţă, dar cel mai des ar trebui să sărim din ea şi să gândim altfel. Academicianul Gheorghe Ştefan de la Politehnica Bucureşti spune aşa: „Poate că, dacă nu am da copiii în sistemul de învăţământ-uzină, aceştia ar fi «produsul» unor gândiri diferite. Am apăsa în creierul unui copil nişte butonaşe şi ar fi suficient pentru a-şi închipui singur cum stă treaba cu mecanica cuantică. La patru-cinci ani, poţi vedea altfel lucrurile”. S-ar putea ca în viitor să fie o descătuşare, o ieşire din şcoala de tip Bismarck, cum îi spun eu, axată pe intrări-ieşiri.

– Aveţi multe dezamăgiri legate de felul în care arată astăzi viitorul pe care vi l-aţi proiectat în tinereţe?

– În 1961 nu aveam nicio îndoială că acum voi vorbi cu dumneavoastră de pe planeta Marte. Aceasta o pot numi o dezamăgire: faptul că omul nu a ajuns pe Marte. Ştiu însă că în 15-20 de ani Marte va fi loc comun şi că navetele spaţiale Terra-Marte vor fi obiect de muncă al unei companii specializate în transport. Mai ştiu precis şi că celulele stem, care sunt în noi, vor fi dezvoltate pentru organele pe care vrem să le înlocuim şi vor înlocui aproape cu totul chirurgii. Astfel, dezamăgirile prea puţin contează în faţa acestor extraordinare reuşite.

– În privinţa viitorului României sunteţi optimist?

– Sunt optimist patologic, dar am experienţa multor ani de viaţă când am trecut de la sărăcia lucie, imediat după război, până la momentul în care pe vremea comunismului România s-a dezvoltat foarte bine, cu o clasă de ingineri foarte bună. Acum suntem într-un turbo-capitalism pe care nu îl înţelegem cei mai mulţi dintre noi. Dar nu cred că va fi veşnic aşa. Eu cred că principiul vaselor comunicante va face să curgă şi de la Bill Gates şi Elon Musk câte ceva spre ăştia mai mititei.

 

Alexandru Mironov este cunoscut ca scriitor şi jurnalist în domeniul ştiinţei, critic SF şi senior-editor la revista „Ştiinţă şi Tehnică”. A desfăşurat o bogată activitate de popularizare a ştiintei şi a „science fictionului” în anii ’90, în cadrul Radiodifuziunii şi a Televiziunii Române, în principal ca realizator al emisiunii săptămânale „Ştiinţă şi imaginaţie” de pe TVR 1. În perioada 1993-1996 a condus Ministerul Tineretului şi Sportului.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

eleven − five =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te