Alina Zară Prunean: Centenar cu gust dulce-amărui


Distribuie articolul

După un an în care necesitatea marcării Centenarului a dominat discursul public, iar simbolistica special creată pentru cei 100 de ani a fost folosită fără rezerve, de la evenimente publice majore până la târguri, spectacole în grădinițe, lansări de carte sau chiar statui, întrebarea la care merită să găsim un răspuns este cum am simțit, fiecare dintre noi, ”Centenarul” și cu ce am rămas de pe urma lui. (Redacția)

Alina Zară Prunean

Antreprenor cultural și absolventă a Academiei de Teatru și Film, Alina Zară Prunean este fondatorul businessului social Mândra Chic și al Muzeului de Pânze și Povești din Mândra, Ţara Făgărașului

Am început să petrec Centenarul într-o dulce naivitate, aveam să aflu mai târziu, cu așteptări mari în ceea ce privește politicile culturale coerente, inovative, adaptate la tot ce ar trebui să însemne 2018 pentru România. Mă așteptam să trăiesc o sărbătoare continuă, unitară, cu demonstraţii culturale valoroase și surprinzătoare, „de la munte pân’ la mare”.

Trag și acum cu ochiul, invidioasă, la felul în care își sărbătoresc anul acesta Centenarul alte state (100 de ani de la înfiinţarea formei moderne a ţării – indiferent că e vorba de unire sau declararea independenţei). Cehia are, printre altele, un concurs naţional pentru designul bancnotei comemorative de 100CZK; estonienii au creat o orchestră naţională specială, care adună cei mai buni instrumentiști ai lor împânziţi prin lume și au făcu o campanie fantastică pentru guvernarea electronică (78% dintre locuitori folosesc Internetul pentru a interacţiona cu autorităţile publice); polonezii investesc masiv în istorie, iar la muzee sunt cozi uriașe. Clădirea Muzeului celui de-Al Doilea Război Mondial seamănă cu o bombă de avion, înfiptă în pământ, rămasă neexplodată, cu spaţii expoziţionale ce coboară trei etaje în subteran. Muzeul dedicat lui Pilsudski, eroul independenţei Poloniei, costă 150 de milioane de euro. Și mă opresc brusc cu gândul la Casa Memorială de la Bădăcin a marelui om politic Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri! Casă care este într-un proces de reabilitare exclusiv prin colectă publică, la iniţiativa preotului greco-catolic din sat, Cristian Borz! Nici Ministerul Culturii, nici autorităţile locale nu au avut fonduri sau nu au putut găsi o soluţie pentru a reda românilor acest spaţiu cu valoare de simbol naţional. Mi-a lăsat un gust amar faptul că au fost alocate, în schimb, bugete spectaculoase pe eternele bâlciuri cu muzică populară manelizată, mici și bere. Au fost permise asocieri de tipul „centenarul și grătarul” în prime time la televiziuni, au fost finanţate mii de „publicaţii” îndoielnice și s-au dezvelit sute de „statui ale bustului”.

La un moment dat, a trebuit să echilibrez în mine aceste așteptări neîmplinite și am început să caut în dreapta și în stânga după oaze de bucurie pe tema Centenarului! Și au fost multe. Însă făcute, aproape exclusiv, din finanţări proprii, la nivel micro, de către oameni de bine care iubesc România!
Am construit și noi o mică oază în cadrul proiectului de recuperare, reconectare și creare de zestre contemporană Mândra Chic, dezvoltat la Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, Ţara Făgărașului, unde am recreat o colecţie de cusături tricolore, inspirate din piesele vechi de patrimoniu, pe care o avem în portofoliu ca și colecţie #RoCentenar. Apoi, am început o serie de șezători în Ţara Silvaniei, din N-V Transilvaniei, cu femeile din Bădăcin, satul lui Iuliu Maniu. Aici am descoperit că mama și sora sa făceau foarte multe întâlniri între doamnele din anturajul familiei și fetele de ţărani din zonă, pe care le învăţau să coasă în diverse tehnici fine. Împreună, am creat un kit de suveniruri locale, lucrate manual, printre care s-a numărat și batista Maniu. Aceasta a fost inspirată de o batistă găsită în colecţia familiei și poartă semnătura lui Iuliu Maniu de pe actele oficiale adaptată, prin tehnica „roizălit”, pe pânză de casă!

Am rămas aproape de Casa Maniu și, împreună cu colegii de la Platforma România 100, RO100Zalău, am creat un call public pentru a planta 100 de copaci pe Dealul Ţarinii, acasă la marele om politic, unde acesta a dorit foarte mult să se nască un centru de instruire a tinerilor. Ne-am dorit să lăsăm în urma noastră, în semn de omagiu și preţuire, o pădure centenară, în care fiecare copac să poarte numele copilului ce l-a sădit. Și am reuşit!
Acum lucrăm, tot împreună cu RO100 Zalău, la refacerea băncilor de pe aleea care duce de la casă la mormintele familiei Maniu și pregătim, împreună cu Centrul de Cultură și Artă al judeţului Sălaj, și comunitatea Șezătoare Brașov, o expoziţie specială cu 100 de cusături românești, care adună în ea esenţa unui neam.

În același timp, continuăm să purtăm esenţa românească prin lume în cadrul proiectului nostru internaţional de călătorie „Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii”, care a însumat aproape 1 milion km prin lume și a cărui perindare de la un capăt la altul al pământului a avut anul acesta iz Centenar.
Recunosc, mi-am petrecut Centenarul continuând să am așteptări mari de la politicile noastre culturale, educaţionale sau de patrimoniu! Așteptări legate de inovaţie, coerenţă, valoare, bune intenţii și profesionalism! Dacă există un Moş Crăciun Centenar, vă rog să-i transmiteţi și dorinţa mea modestă! Da, din păcate am început să credem mai degrabă în Moș Crăciun, decât în oamenii pe care îi alegem și îi plătim să se ocupe de aceste lucruri… Pe de altă parte, mi-am petrecut Centenarul cu bucuria descoperirii oamenilor buni, care fac România bună în toate colţurile ţării. Și aștept momentul acela în care acești oameni își vor da mână cu mână!

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te