Alt Raţiu, aceeaşi Românie

A moştenit obiceiul de a zâmbi mereu de la tatăl său, Ion Raţiu, iar când a ajuns pentru prima dată în România a simţit că se întoarce acasă. Cât de diferită este însă ţara din visul tatălui de cea în care Nicolae Raţiu duce mai departe afacerile familiei?


Distribuie articolul

În 6 iunie 2015, Centrul Raţiu pentru Democraţie acorda în premieră Premiul Ion Raţiu pentru Jurnalism lui Cătălin Tolontan. Redactorul-şef al Gazetei sporturilor a venit la ceremonie cu pantaloni roşii, în semn de „omagiu fistichiu pentru cel mai tonic om” pe care l-a văzut pe scena publică. Nicolae Raţiu i-a dăruit laureatului un dosar cu articole scrise de Ion Raţiu în cele mai importante ziare din lume, despre ţara sa natală. Deşi a ajuns pentru prima dată aici în ianuarie 1990, Nicolae ştie despre România de-o viaţă – a concurat cu ea pentru dragostea tatălui său. Însă în loc să-i poarte pică, s-a îndrăgostit la rândul lui de ţara în care s-a născut neamul de nobili transilvăneni al Răţeştilor. La 25 de ani de la alegerile pierdute de „cel mai bun preşedinte pe care România nu l-a avut niciodată”, Nicolae Raţiu este convins că şi aici se poate face business curat, ca în orice altă ţară europeană.

Tatăl dvs. v-a spus odată, mai în glumă, mai în serios, cum se poate face o mică avere în România – ”investind una mare”. Aţi făcut vreodată socoteala banilor pe care i-aţi cheltuit în România până acum?

Mi-ar fi teamă să fac aşa ceva. Serios. Nu ştiu şi nu vreau să ştiu. În timpul crizei a trebuit să mă zbat să găsesc lichidităţi, pentru că în businessul Raţiu avem foarte multe proprietăţi valoroase (terenuri, clădiri), dar foarte puţine lichidităţi. Şi când m-am gândit câte fonduri au mers în Cotidianul şi în câteva alte businessuri care au pierdut bani… Viaţa ar fi fost mult mai simplă în business fără acestea (râde).

Nu v-aţi născut în România şi bănuiesc că nu aţi avut şansa de a vizita atât de des ţara înainte de ‘89 încât să vă puteţi îndrăgosti de ea. Ce înseamnă România pentru dvs?

Nu am fost niciodată în România înainte de ’89, pentru că am avut ceea ce ei numesc un document de călătorie valabil în orice ţară cu excepţia României (Nicolae Raţiu s-a născut în Eleveţia, la Davos – n.r.). Dacă aş fi venit în România, m-ar fi lăsat să intru, dar cel mai probabil m-ar fi arestat, ca să mă folosească împotriva tatălui meu. Nu uitaţi că, la începutul lui ’89, Nicolae Ceauşescu a ordonat unei echipe de „vânători de capete” să vină şi să-l omoare pe tatăl meu. Autorităţile – atât în Anglia, cât şi francezii şi belgienii au aflat informaţia şi i-au transmis-o mai departe către tatăl meu, care a luat-o cu insistenţă în serios. Nu a fost prima ameninţare pe care a primit-o, dar de data asta a luat-o foarte în serios. A luat precauţii. Dar fratele meu, care are paşaport britanic, a venit de câteva ori în România. El a fost legătura mea cu România. El s-a îndrăgostit de România, venind înainte de ’89. S-a îndrăgostit de familia noastră de aici şi în special de bunicul nostru, Augustin Raţiu. Eu l-am întâlnit o singură dată pe Augustin Raţiu o singură dată, când aveam 16 ani. I s-a permis să vină la Londra ca să-şi facă o operaţie de hernie şi am comunicat cu el în germană, pentru că nu ştiam deloc română.

Nicolae Rațiu calcă pe urmele ilustrului său tată

Nicolae Rațiu calcă pe urmele ilustrului său tată

Tatăl dvs. v-a cerut să învăţat română că să vă dea voie să mergeţi într-o vacanţă la schi…

Aşa tată, aşa fiu
Născut în 7 mai 1948 la Davos, Nicolae Raţiu – absolvent de studii superioare în transporturi maritime şi economie la Colegiului Marlborough (Marea Britanie) şi, respectiv, Universitatea din New York, SUA – este Managing Director al Regent House Properties Ltd şi consilier senior în cadrul grupului de companii din Marea Britanie, Franţa şi România deţinute de familia Raţiu. El a început să se implice în problemele din România după căderea comunismului, odată cu întoarcerea în ţară a tatălui său, Ion Raţiu.
UMRL. Timp de 10 ani, a fost preşedintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), înfiinţată de Ion Raţiu în 1984 cu scopul de a conecta toate organizaţiile româneşti anticomuniste din Diaspora. Ca preşedinte al UMRL până în 1996, Nicolae a susţinut activităţi de lobby pe lângă Comisia Europeană şi guvernul britanic, cu scopul de a dezvălui ce se întâmplă cu adevărat în România, în contextul în care primele guverne alese prin vot popular opuneau rezistenţă la o schimbare reală spre democraţie.
RFCF. Din 1990 este preşedinte şi membru al Consiliului Director al Fundaţiei Caritabile a Familiei Raţiu (RFCF), care din 1991 până în prezent a sprijinit peste 1.000 de români să poată studia în Marea Britanie. Prin intermediul RFCF, Nicolae şi tatăl său au înfiinţat în 1991 Catedra de Studii Româneşti „Ion Raţiu” la Georgetown University din Washington, D.C., prima catedră din SUA dedicată studiilor româneşti. În 2005, Nicolae a iniţiat Premiului Ion Raţiu pentru Democraţie, în parteneriat cu Woodrow Wilson Center for International Scholars.
CCRL. În 1994 a fondat Centrul Cultural Român din Londra (CCRL), care promovează valorile româneşti în Marea Britanie. În acelaşi timp, Nicolae şi-a asumat rolul de purtător de cuvânt pentru români şi pentru comunitatea românească din Anglia. În timpul demonstraţiilor din 2013 împotriva proiectului minier Roşia Montană, a protestat în Londra, lucrând, împreună cu arhitectul Șerban Cantacuzino şi la un raport obiectiv pe această temă.
CRD. Împreună cu Indrei Raţiu, fratele său, Nicolae a fondat Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD), cu sediul în Turda, organizaţie care promovează idealurile democratice ale tatălui lor, Ion Raţiu. Organizaţia, care a sărbătorit cea de-a zecea aniversare în 2014, desfăşoară programe anuale cu mii de beneficiari la nivel local, regional şi naţional.
Da, asta s-a întâmplat în anul următor, când aveam 17 ani şi trebuia să mă pregătesc şi pentru examenele de admitere la facultate. A fost un moment foarte potrivit, pentru că oricum trebuia să-mi revizuiesc cunoştinţele de franceză, germană şi engleză. Probabil unul dintre lucrurile care m-au stimulat să învăţ română a fost că nu am putut să comunic foarte bine cu bunicul meu… Deci nu, afecţiunea mea pentru România nu a existat cu adevărat înainte să ajung pentru prima dată aici, în ianuarie 1990. Dar atunci am simţit că o parte din mine se întoarce acasă, deşi era o casă în care nu mai fusesem înainte….

Ce anume v-a făcut să simţiţi asta? Oamenii, locurile?

Probabil mama mea, care mi-a spus, după ce am ajuns în Bucureşti: „Este uimitor, mă uit în jur şi văd atât de mulţi Nicolae” (râde). Serios. Viaţa m-a adus în Marea Britanie şi în diferitele case ale părinţilor mei – era una în America, în Georgia; alta în Elveţia, la Zermat; apartamentul din Paris şi cel din Londra. Dar toate erau pline cu picturi româneşti, cu cărţi româneşti, cu ţesături româneşti, cu feţe de masă, farfurii…

Chiar şi cu români, uneori…

Mulţi români. Non-stop români (râde). Oaspeţii tatălui meu erau aproape în exclusivitate români. Procupările tatălui meu erau în cea mai mare parte legate de România.

Cunoscând România imediat după Revoluţie, cu toate păcatele ei – sistemul politic corupt, o piaţă capitalistă firavă şi tributară vechiului sistem comunist -, ce v-a făcut să decideţi să mutaţi aici marea majoritate a business-urilor familiei?

Naivitatea…. Speranţa… Speranţa că România avea toate motivele să ajungă undeva. O ţară bogată în resurse, bogată în oameni, bogată în oportunităţi, de fapt. Cel mai important business al familiei în care eram implicat în anii ‘90 era în imobiliare. Iar Marea Britanie a trecut printr-o perioadă foarte dificilă între 1990 şi 1996. Sectorul imobiliar a trecut printr-o depresie. M-am luptat să depăşesc perioada respectivă, dar am ieşit din ea în formă bună, pe creştere. Profitul realizat mi-a dat posibilitatea să privesc în jur, că pot să-mi dau seama în ce să investesc pe viitor, deşi nu am devenit cu adevărat lichizi decât până în 1999-2000. În România, până în acel moment, investisem mulţi bani, dar doar în ziar, în industria tiparului şi nimic în alte afaceri. Tipografia era gândită să sprijine ziarul. Când m-am uitat în jur să-mi dau seama în ce să investesc, şi am analizat oportunităţile de pe piaţa românească de imobiliare mi-am dat seama că sunt mai interesante decât cele din Marea Britanie. Şi am început prin a cumpăra pământ peste tot în Romînia, dar în principal la Bucureşti, Braşov şi Turda. Şi atunci când cumperi pământ la 1 sau 2 euro şi reuşeşti să-l vinzi, într-un an sau doi, la 50-60 de euro, înseamnă că ai făcut o afacere foarte bună. Şi da, mi s-a întâmplat de mai multe ori asta. Dar pe de cealaltă parte nu a fost o piaţă a clientului foarte bine dezvoltată. Era uşor să cumperi, dar nu atât de uşor să vinzi.

În anii 70, tatăl dvs a realizat că transportul maritim nu mai merge bine şi s-a îndreptat spre imobiliare. V-aţi gândit, la rândul dumneavos, să diversificaţ businessul, având în vedere că sectorul imobiliar nu a mers atât de bine din cauza crizei economice din 2008?

Nu sunt atât de sigur că acest lucru mai este valabil. Cu siguranţă, sectorul imobiliar a trecut printr-o perioadă foarte grea din 2009 până acum. Sau mai bine spus până anul trecut. Aş spune că anul trecut lucrurile au început să se îndrepte în toate sectoarele. Se simte încă o lipsă a investiţiilor internaţionale, dar totuşi se întâmplă câte ceva, în condiţiile în care în urmă cu un an şi jumătate nu se întâmpla nimic. În sectorul rezidenţial, de birouri, de parcuri industriale – aria mea majoră de interes, lucrurile au început din nou să se mişte. Din fericire, eu am început să investesc mai devreme în sectorul imobiliar. Cei care au făcut investiţii masive în 2006-2007 nu şi-au recuperat niciodată banii investiţi, dar dacă ai început să cumperi în 2001-2002, poate ai pierdut oportunitatea de a vinde la cea mai mare valoare, dar tot ai rămas pe profit.

Sunteţi interesat să investiţi în turism. La un moment dat spuneaţi că veţi pune la punct un circuit în România, care să includă Delta Dunării, Bucureşti şi Transilvania. În ce stadiu este acest proiect?

Am renunţat la acţiunile pe care le-am avut în resortul din Delta Dunării, amenajat într-un loc minunat – am fost acolo de mai multe ori cu familia mea – cu o privelişte spectaculoasă. În anul în care lansezi un asemenea proiectul, lucrurile merg întotdeauna mai greu, până să-şi dea drumul. Noi l-am făcut, dacă-mi amintesc corect, în 2006. În al doilea, când a început să dea semne că funcţionează, a venit epidemia de gripă aviară. Imaginaţi-vă ce poate să însemne pentru un resort din Delta Dunării, unde aştepţi să vină exact oamenii interesaţi de păsări! (râde) Era ultimul lucru pe care i l-ar fi dorit cineva să-l facă… Iar apoi a venit criza. Aşa că unul dintre acţionari a decis că este nevoie să investim mai mulţi bani, iar eu nu eram pregătit pentru asta. Aşa că am păstrat numai o parte mică din pachetul de acţiuni. Dar Delta Dunării era o parte din circuitul gândit iniţial.

Al doilea obiectiv – Satul Prunilor, care este la Pietroşiţa, lângă Sinaia. Acolo am construit şapte vile, fiecare cu câte trei camere duble, terase generoase şi cameră de luat masa şi bucătărie, dar am amenajat acolo şi un restaurant şi facilităţi pentru traininguri şi conferinţe. Este o destinaţie destul de populară, pentru că este într-o zonă liniştită, cu un peisaj minunat. Oamenii din companii care vin acolo pentru traininguri apreciază faptul că pot vorbi şi se pot plimba într-o zonă superbă.

Apoi, am cumpărat, prin concesiune, hotelul Lebăda din Bucureşti. Dar după schimbarea Patriarhului, planurile noastre nu au fost prea apreciate. Aşa că am ajuns la o înţelegere cu Patriarhul să vindem înapoi concesiunea. Lucru care s-a şi întâmplat.

Avem un proiect nou, „Ratz de Nakylak”, care va fi la Petreşti, lângă Cheile Turzii. Aici vom amenaja un restaurant într-o grădină vegetală cu produse locale, unde turiştii vor putea consuma ceea ce văd. Cazarea se va face în case tradiţionale maramureşene, din lemn şi vom avea şi o mică herghelie pentru cei care doresc să facă excursii călare. Dacă totul se desfăşoară conform planului, acest proiect va fi gata anul viitor.

În Turda avem Casa Raţiu, care are rolul de a sprijini activităţile Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD). Camerele de aici, care pot găzdui 24 de persoane, au fost renovate la standarde occidentale. Şi cafeneaua culturală. La Papion, care are acelaşi rol, de a oferi suport financiar activităţilor desfăşurate de CRD.

Aveţi în plan şi alte investiţii în turism?

Da, asta avem în plan. Vrem să dezvoltăm Satul Prunilor, să construim mai multe case şi facilităţi pentru divertisment, pentru că avem acolo mult teren, iar zona este doar la o oră şi jumătate de Bucureşti. Am înţeles că guvernul tocmai a aprobat, prin noul Cod Fiscal, o prevedere care oferă companiilor posibilitatea de a oferi angajaţilor vouchere pentru vacanţe în România. Iar ăsta este un lucru interesant. Vom acepta şi noi acest tip de vouchere (râde).

Nicolae Raţiu alături de familia sa, în curtea Palatului Buckingham, după ceremonia de decernare a MBE

Nicolae Raţiu alături de familia sa, în curtea Palatului Buckingham, după ceremonia de decernare a MBE

Am citit la un moment dat că, după cumpărarea Platformei Aro, v-aţi gândit să începeţi să produceţi din nou celebra maşină românească de teren. Este adevărat?

Am citit şi eu, dar nu este adevărat. Nu trebuie să iei de bun tot ceea ce scriu ziarele (râde). Este adevărat că pe platforma Aro am amenajat un parc industrial, unde deja s-au instalat câţiva producători de piese auto, pentru Dacia, pentru Ford. Dar nu ne-am gândit să intrăm în businessul auto.

Există totuşi un nou proiect la care lucrăm, legat de amenajarea unui centru de date. Pentru a face aşa ceva, ai nevoie de două lucruri importante: putere electrică masivă şi o zonă ferită de inundaţii şi de cutremure. Avem o echipă foarte experimentată care se ocupă de asta şi care a mai făcut deja două asemenea centre în Marea Britanie, unul în Londra şi unul în Scoţia. Cererea pentru asemenea facilităţi este în creştere, iar în România există doar câteva centre de date – două la Bucureşti, destul de mici (dar care oricum nu prea respectă regulile – Capitala este într-o zonă predispusă la cutremure şi nu este imună nici la inundaţii, iar unul dintre ele este lângă aeroport, ceea ce nu este acceptabil după normele internaţionale) şi mai există un fel de centru de date la Cluj. Ideea este că românii folosesc acum centre de date din Amsterdam şi Finlanda, iar asta nu este foarte bine, având în vedere rapiditatea cu care evoluează tehnologia şi nevoia de a avea un back-up undeva, în caz de dezastre.

Este vorba de o investiţie mare?

Ei bine, deja avem depozitele acolo şi suntem gata să începem găzduim companii.

Aţi învăţat de la tatăl dvs. această lecţie a diversificării businessului, pentru a supravieţui pe o piaţă mereu în schimbare?

Tatăl meu a fost un bun om de afaceri, dar nu a fost interesat în mod special de business dintr-o altă perspectivă decât că trebuia să facă bani că să-şi finanţeze pasiunea pentru România. Era fixat pe o anume formulă de a face bani nu de dragul banilor, ci pentru a-şi putea finanţa activităţile politice.

Când v-aţi dat seama că tatăl dvs. vă pregăteşte să preluaţi afacerile familiei? A fost alegerea dvs. sau a lui?

Nu m-am putut gândi la ceva mai bun de făcut. A trebuit să aleg între a rămâne la Londra şi a merge la Universitate un an mai târziu – pentru că a fost ceva încurcătură atunci cu înscrierile sau a merge la universitate în New York, doar câteva luni mai târziu. Iar eu mă cam grăbeam şi nu vroiam să pierd încă un an, aşa că am decis să merg în America. Tatăl meu s-a ocupat de formalităţi, dar motivul, raţionamentul pentru care am ales aşa, a fost că la această universitate aveau o specializare în transport maritim, dar şi în economie. Pot să conduc o navă şi pot să mă ghidez după stele – foarte util (râde).

Cum veţi proceda cu propriii copii?

Tatăl meu nu m-a împins niciodată să fac ceva, mi-a oferit nişte opţiuni. Şi cred că la fel voi face şi eu cu copiii mei. Spre marea mea încântare, fiul meu cel mare a declarat într-un interviu, în urmă cu câteva luni, când a fost întrebat dacă este interesat să se implice în ceea ce face fundaţia în România, a răspuns „când va veni timpul”. Este un răspuns corect şi înţelept.

Revenind la afacerile familiei Raţiu, credeţi că este posibil ca un om de afaceri cinstit să poată facă afaceri în România fără a se „adapta” obiceiurilor româneşti?

Da, cred că este posibil. Dar doar dacă nu faci afaceri cu statul. Bineînţeles, eşti obligat să lucrezi cu statul, pentru a obţine diverse autorizaţii, dar poţi face asta cinstit, chiar dacă poate va dura mai mult.

Tatăl dvs era recunoscut pentru faptul că nu se arăta dispus să facă compromisuri, chiar dacă asta nu era întotdeauna cea mai bună cale de a-ţi atinge scopurile. Care este opinia dvs. în această privinţă?

Poţi să te pedepseşti singur sau te pedepsesc alţii, dacă nu faci compromisuri. Dar cred că, dacă ai nişte principii, este mai bine să le respecţi.

V-aţi gândit vreodată să intraţi în politică pentru a candida – de ce nu – la preşedinţie? Au exista voci care au spus că acolo unde nu a reuşit tatăl ar putea reuşi fiul…

(Râde) Nu ştiu suficient de bine limba română. Munca şi sprijinul meu pentru Fundaţie, atât aici cât şi în Marea Britanie, îmi dau multe motive de bucurie şi satisfacţie. Îmi place, de asemenea, să-mi spun părerea legat de problemele legate de România. Şi datorită numelui Raţiu poate mai mulţi oameni devin atenţi la acel topic. Mie îmi este suficient.

În numele tatălui

O imagine legendară, cu Ion Rațiu în Parlamentul României, înconjurat de mineri

O imagine legendară, cu Ion Rațiu în Parlamentul României, înconjurat de mineri

Nicolae Raţiu a venit pentru prima dată în România în 1990, pentru a-l ajuta pe tatăl său în campania electorală şi pentru a scoate ziarul la care visa Ion Raţiu: „Tata a avut două scopuri principale atunci când s-a întors în România: unul a fost să fondeze un ziar independent, iar al doilea, să fie ales ca deputat de Turda. Le-a îndeplinit pe amândouă”. Primele alegeri „libere” au fost însă o dezamăgire, având în vedere „frauda masivă” pusă la cale de autorităţi şi trecută cu vederea de observatori. Imediat după alegeri Nicolae s-a întors la Londra, asistând, neputincios, la asaltul minerilor asupra Capitalei, unde au devalizat sediile partidelor opoziţiei. „Minerii au apărut la casa tatălui meu, l-au luat, au distrus casa, au furat multe lucruri, bani şi vroiau să-l ducă la Târgu-Jiu să-l spânzure, asta i-au spus, dar din fericire, forţele de ordine erau şi ele acolo. A intervenit Dan Iosif, aşa că tata a fost dus la Palatul Victoria, acolo unde a fost ţinut vreme de opt ore, iar apoi eliberat. Au fost vreo 12 ore în care nu am ştiut ce se întâmpla cu el”, rememorează acum Nicolae. Un an mai târziu, Ion Raţiu i-a făcut pe mineri să plece din Camera Deputaţilor, spunându-le să se întoarcă la cabinele de vot, iar acest gest al său l-a făcut pe Nicolae să se simtă foarte mândru – „În acel moment cred că a salvat democraţia în România”. În ianuarie 2000, când îşi conducea tatăl pe ultimul drum la Turda, Nicolae a scris un elogiu emoţionat, prin care îşi asuma că va continua să lupte pentru visul tatălui său legat de România: ”La un moment dat în viitor, când se va uita în jos – sau în sus, cum glumea de multe ori că se va întâmpla mai degrabă – ne va trage de urechi dacă nu vom fi în stare să-i îndeplinim dorinţele şi visele”. „Amintirea lui se va estompa, dar nu va dispărea niciodată. A crezut în ceva foarte special din inimile oamenilor. Era uşor să îl iubeşti. A fost un om tolerant… un om care a atins sufletele românilor pentru totdeauna… a fost un bun român”.

Decorat de Casa Regală Britanică

Anul 2015 a început cu o veste extraordinară pentru familia Raţiu – numele lui Nicolae s-a regăsit în lista personalităţilor onorate de Casa Regală cu medalia Ordinului Imperiului Britanic pentru merite speciale. Ceremonia a avut loc pe data 26 februarie, la Palatul Buckingham. Nicolae a primit medalia de Membru al Ordinului Imperiului Britanic în semn de recunoaştere a muncii sale pentru românii defavorizaţi. Printul Charles, care i-a înmânat medalia, şi-a mărturisit propria sa dragoste pentru România afirmând cu mândrie că deja ne-a vizitat ţara de 18 ori. Alteţa sa Regală l-a felicitat Nicolae Raţiu pentru proiectele susţinute de Fundaţia Raţiu şi de Centrul Raţiu pentru Democraţie şi în special pentru programul Participarea Tinerilor. Nicolae a mulţumit la rândul său Alteţei Regale Prinţul Charles pentru faptul că se implică în promovarea unei imagini pozitive a ţării pe care amândoi o iubesc.

Familie nobiliară

Familia Raţiu este una dintre cele mai vechi familii nobiliare româneşti de pe teritoriul Transilvaniei, menţionată în documente încă din perioada lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei din anul 1387 şi împărat al Germaniei din anul 1411). Originea familiei este în localitatea Noşlac din nordul comitatului Alba Inferioară, la limita acestuia cu comitatul Turda-Arieş, pe malul stâng al râului Mureş. Legenda spune că unul dintre membri familie, Toma (Thomas) din Nagylak (Noşlac), s-ar fi înrolat ca şi cruciat, sub stindardul nobililor din Scaunul Secuiesc al Arieşului, pentru o campanie contra otomanilor. Vecinii lui Thomas îl porecliseră Rácz, sinonimul lui ,,Croatul” (Hrvac) deoarece luptase pe pământurile din Croaţia şi astfel s-a format numele de familie, Rácz de Nagylak (Ratz apoi Raţiu). De-a lungul timpului, familia a primit mai multe diplome de înnobilare de la împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg (1578), Ştefan Báthory (1583), Sigismund Báthory (1585), Gabriel Bethlen (1625) sau Mihai Apafi I (1680). Ramura turdeană a familiei Raţiu se trage din Ştefan Rácz de Nagylak înnobilat în anul 1625 la Alba Iulia de Gabriel Bethlen principele Transilvaniei. Din cauza unor conflicte între familiile princiare, Gheorghe Rákóczi al II-lea retrage familiei diploma nobiliară, aceasta este alungată de la Noşlac şi pămâturile confiscate. Vasile Raţiu şi cei doi copii majori, Vasile şi Ioan se refugiază la rudele din Teiuş, după care tatăl împreună cu cel de al treilea fiu minor, Coman s-au stabilit la Turda. Diploma nobiliară a fost reînnoită de către principele Mihai Apafi I în anul 1680. Datorită acestui fapt, familia a putut să se aşeze definitiv la Turda, oraş nobiliar unguresc, în care conform regulilor medievale erau admise doar familiile care deţineau diplome nobiliare. Familia Raţiu de Noşlac a rămas singura familie veche nobiliară românească în Turda, celelalte au fost maghiarizate.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te