Andrei Roth: „Nu ştiu cine investeşte într-o ţară din patriotism”

Capitalismul văzut de un tânăr manager de succes în IT: fluxurile globale de resurse guvernează economia, iar investiţiile se decid în funcţie de oportunităţi, nu de naţionalitate


Distribuie articolul

Andrei Roth (35 de ani) este un reprezentant al noii generaţii de manageri din România. La începutul lui 2013 a preluat conducerea Recognos România, una dintre cele mai experimentate companii de IT de la noi din ţară, cofondată în 2000, de tatăl său, George, alături de alţi doi investitori din SUA. Andi – cum se prezintă informal – a absolvit Administrarea Afacerilor la celebra universitate din Berkeley, California, apoi a lucrat pentru Microsoft în SUA, înainte de a se întoarce acasă, la Cluj. Recognos nu a fost niciodată un gigant, ci o firmă de dimensiuni medii (40-50 de angajaţi), specializată în dezvoltarea de soluţii şi servicii IT în zona financiară. În mai 2018, o tehnologie inovativă de extragere de date din baze nestructurate dezvoltată de Recognos a fost achiziţionată UiPath, primul „unicorn” românesc, adică prima companie din zona tech care a atins o capitalizare de peste un miliard de dolari. După achiziţie, Andrei Roth s-a transferat la UiPath, unde conduce acum echipa de la Cluj, cea care va transplanta, dezvolta şi integra tehnologia concepută de Recognos.

Andrei Roth, fotografiat în cadrul proiectului „Dear World: Romania”, al organizaţiei GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals)

SINTEZA: În ce măsură reuşesc oamenii de afaceri români, ca tine, să se facă auziţi de guvernanţi?

Andrei Roth (Râde): Auziţi, da, ascultaţi, nu! Dar asta e o meteahnă veche: când ajungi la putere, ai impresia că le ştii pe toate. Şi asta s-a întâmplat cu toate guvernările de care îmi aduc aminte, inclusiv cu guvernarea tehnocrată, pe care am susţinut-o. Ele fac greşeala să se deconecteze de la realităţi. Bine, asta e o provocare foarte mare: cum faci să auzi toate tipurile de voci. Şi exemplific cu sectorul de IT, din care fac parte. Ai, pe de o parte, multinaţionalele mari, a căror voce primează, care sunt acolo, la masă cu guvernul. Şi ajunge guvernul, cu intenţii bune, să cheltuiască nişte bani degeaba sau chiar să dăuneze industriei. Şi mă refer de exemplu la ajutoarele de stat. În IT, acum patru ani s-a introdus o schemă de ajutoare de stat. În Cluj, oraş referenţial în România pentru această industrie, câteva companii mari au beneficiat de ajutoare ca să angajeze 1.000-1.500 de persoane, într-o piaţă unde nu există şomaj. Statul român vine şi zice: eu te stimulez pe tine, cu bani din buzunarul meu, ca să angajezi oameni, ca să creezi locuri de muncă, dar tu nu creezi de fapt aceste locuri de muncă, tu doar le muţi dintr-un loc în altul şi astfel se creează, de fapt, distorsiuni pe piaţa muncii. Asta de ce? Pentru că e interesul marilor companii să facă treaba asta. Şi ajungi să ai o concentrare foarte mare de oameni în câteva companii mari. Companiile mici trebuie să se lupte astfel cu companii mari, unde o parte din salarii sunt plătite de stat. Şi în astfel de cazuri e foarte greu să te faci auzit, ca firmă de dimensiuni mici. Teoretic, ar trebui să fii reprezentat de asociaţiile patronale. Dar, nu cred că, dacă întrebi un antreprenor din Cluj ce asociaţie patronală îl reprezintă, are cea mai vagă idee. Ce înseamnă o asociaţie patronală ? În unele cazuri, sunt nişte oameni care sunt acolo de pe vremea cooperativelor, nimeni nu are idee cine sunt oamenii aceia.

La nivel de Cluj, există, însă, cel puţin în sectorul IT, astfel asociaţii şi/sau clustere care, la prima vedere, par active…

Da, e adevărat, dar şi în aceste asociaţii ajung la decizii cei care „latră mai tare”. Dar, într-adevăr, la nivel local, e cumva mai bine reprezentat acest sector, poţi să ai acces la cei care iau decizii. Bine, e oarecum natural ca jucătorii mari să aibă o voce mult mai sonoră. Dar, pe termen lung, o economie funcţională şi puternică, şi care îşi conservă creşterea, este o economie cu un sector de IMM-uri puternic. Iar atunci, tu, ca autoritate, trebuie să creşti un sistem care încurajează companii de dimensiuni mai mici, unde este mai uşor să inovezi şi care îi provoacă şi pe marii jucători.

Ai condus Recognos până de curând, care e un IMM. Din această postură, te-ai simţit mai degrabă ajutat sau obstrucţionat de politicile statului român?

N-aş spune obstrucţionat, dar cu siguranţă nu ajutat. Aş spune că, prin activitatea statului român, noi am fost taxaţi pentru că facem lucrurile corect. Un caz concret: în 2010 s-a dat o lege împotriva acelei forme de camuflare a salariilor din IT prin contracte pe PFA. S-a clarificat ce înseamnă o activitate dependentă, care s-a asimilat salariului. S-au pus nişte limitări clare, dar multe companii şi-au asumat riscul de a merge mai departe şi au continuat să îşi plătească angajaţii ca PFA sau prin alte forme. În 2014-2015, au început nişte controale mai dure pe această linie şi s-au găsit nişte nereguli foarte mari. Câteva companii din Cluj chiar au fost prinse şi au trebuit să plătească la ANAF sume considerabile. Dar, după câteva luni şi după un lobby imens de la organizaţiile mari din mediul privat, fiindcă multe companii mari era implicate şi nu neapărat numai din zona de IT, s-a dat o amnistie fiscală. Tu, Recognos, sau tu, altă companie mică, ţi-ai asumat toate costurile salariale şi ai respectat regulile. După patru ani în care ai suportat un cost per angajat cu 50%-70% mai mare, statul îi prinde pe ceilalţi că nu au făcut la fel şi nu doar că nu le face nimic, ci le dă amnistie fiscală. Nici măcar amnistie fiscală pe penalităţi, ci totală. Deci, lor le-au iertat toate datoriile, iar mesajul pentru noi a fost: aţi fost nişte fraieri. Toate, pentru că am respectat legea.

Lucruri de genul acesta te demotivează major. Despre ajutoarele de stat am mai vorbit. Ele au mers către marile companii, care pot da şi cele mai competitive salarii. Şi ajung în situaţia în care eu, concurentul lor, prin taxele mele, le plătesc lor salarii, prin intermediul statului. Eu virez taxe la stat, statul le dă lor ajutor. Şi nu a existat nicio schemă de ajutor de stat pentru companii mici, ci doar pentru cele mari şi într-o industrie care e încinsă, nu în zona de minerit, să zici, unde e un excedent de forţă de muncă. Şi, să nu uităm, companiile mari sunt cele axate pe servicii, cele mici sunt cele care au o şansă pe termen lung să facă inovaţie.

Fiindcă vorbim de IT, cât producem, de fapt noi, în România, idei şi soluţii originale şi cât e, hai să-i spunem, lohn?

Întrebarea e de fapt cât sunt servicii şi cât e produs, unde produsul e cel cu valoare adăugate mare, iar serviciile mai puţin. Nu i-aş spune totuşi lohn. Datorită creşterii salariilor în acest sector, companiile au fost forţate să treacă pe zona de valoare mare adăugată, să ia mai mult din lanţul trofic. Alt fenomen a fost intrarea companiilor foarte mari, care au început să facă achiziţii locale şi care au deja relaţia cu clientul direct. Deci, ai companii globale, care din Cluj suportă o parte din sarcina mondială care se distribuie pe firma-mamă. Este outsourcing, dar nu e lohn. Ele fac outsourcing în grupul lor, dar mai mult din lanţul care generează valoarea adăugată se află aici, decât în cazul lohn.

Un caz deosebit e UiPath, care e o companie de produs născută în România, născută din aceste mici companii de apartament – acum trei ani de zile UiPath avea sediul, încă, într-un apartament, după ce au fost 15 ani tot într-un apartament. Deci, nu a fost un Făt-Frumos. În acest domeniu, succesul poate veni după multe eşecuri. E o companie născută exact din inovaţie – ceea ce spuneam mai înainte -, dintr-un context bun, care când a prins momentul, a crescut până la a deveni o companie globală. Sediul central cred că e acum la New York, fondatorii sunt români, dezvoltarea se face la Bucureşti, acum şi la Cluj, îşi deschide birou la Seattle, îşi deschide birou în Silicon Valley, are o echipă puternică în Japonia, alta, în India. Deci, e un model invers, o companie globală care a pornit de aici şi care face produse. Este liderul unei noi industrii, care se numeşte RPA (Robotic Process Automation – n.r.).

Am ajuns deja la viitor. Cum crezi, deci, că va schimba digitalizarea modul în care ne raportăm la economie?

Ne schimbă. Tehnologia nu este o industrie în sine, ci un catalizator, pentru aproape orice. Poate în filosofie, doar, nu foloseşti tehnologia, dar vorbeşti despre ea. Tehnologia are un impact în absolut orice. În administraţie, în agricultură, în medicină, în ştiinţele sociale ş.a.m.d. Tehnologia este, până la urmă, infrastructură. Digitalizarea ne va duce într-un nou teritoriu. Acum asistăm la moartea modelului de societate dezvoltat în urma Revoluţiei Industriale. Digitalizarea ne va duce mai departe. Dacă înţelegem că beneficiile de pe urma tehnologiei trebuie democratizate, cred că va fi ok. Acum, însă nu se întâmplă asta. Concentrarea aceasta de bogăţie de fapt asta înseamnă: se automatizează multe lucruri, se folosesc mult mai puţini oameni, se generează la fel de multă plus valoare, dar care rămâne în mult mai puţine mâini. Asta se autoreglează, iar ceea ce se întâmplă acum în lume, la nivel politic, este o autoreglare. Oamenii se simt rupţi de circuitul de producere a valorii şi prin vot îşi manifestă frustrarea, iar asta e nasol, fiindcă ajung la putere unii care sunt şi mai răi pentru cei care votează.

Fluxurile de capital sunt globale. Ele dictează, de fapt. Fluxurile de resurse, mai bine spus, fiindcă există capital uman, capital financiar etc. Lumea se schimbă. Diferenţa dintre noi şi părinţii noştri este că pentru noi, ceea ce se întâmplă în ţară nu este o problemă existenţială. Noi ne putem lua oricând bagajele şi să plecăm. Lumea e deschisă. Poate fi tragic, pentru România, în sine. Pentru individ, nu, dar pentru România, da, dacă toţi oamenii ăştia, segmentul cel mai dinamic şi mai bine pregătit al populaţiei, ne luăm şi plecăm. Oamenii care produc cea mai multă valoare sunt primii care, dacă vor rămâne fără speranţă, vor pleca.

Cât de des te-au invitat instituţiile la dialog, să-ţi asculte problemele?

La nivel local ştiu că se fac consultări. În general sunt un critic al administraţiei clujene. Am avansat mult, dar mai avem multe de reglat. Am sărit nişte etape şi am lăsat lucruri în urmă nerezolvate. Dar, ca atitudine, s-a schimbat mult, şi am participat la o discuţie în cadrul ARIES (Asociaţia Română pentru Industria de Electronică şi Software – n.r.), la care era prezentă şi doamna Emilia Botezan (şefa Biroului investitori al Primăriei Cluj – n.r.), care a zis un lucru de genul „Nu vă aşteptaţi ca noi să facem lucrurile bune, ne veţi critica, pentru că noi nu ştim. Spuneţi-ne voi ce ar trebui să facem”. Abordarea aceasta mi-a plăcut şi am observat că sunt deschişi, dacă mergem la ei cu idei. A fost o surpriză, fiindcă mult timp a fost doar un mecanism de PR prin care se spune asta, dar puţină lume chiar o aplică, şi ei chiar au făcut-o.

La nivel central, puţin am simţit că am ceva de zis, doar în timpul guvernării tehnocrate. Aici e şi problema României centralizate – dacă nu eşti în Bucureşti, e greu să-ţi faci auzit glasul. Şi asta trebuie să vedem, cum descentralizăm. Fiindcă descentralizarea e o chestiune absolut necesară, dacă vrei o ţară care se dezvoltă omogen. Noi suntem aici [în Cluj] OK, dar când te uiţi în Moldova… Acolo e o problemă fundamentală cu lipsa autostrăzilor, care să îi lege de Bucureşti şi de Transilvania, de Vest, dacă tot vorbim de fluxurile de capital.

În ultima perioadă, în discursul public şi-a făcut apariţia un antagonism între capitalul românesc şi cel străin. Cât de bine îi face această distincţie capitalului românesc?

Personal, cred că discursul acesta este o încercare de a crea un duşman, de a găsi o cauză pentru o chestie pe care [cei aflaţi la guvernare] nu o pot controla. Nu cred că scopul în sine este să lovească investitorii străini. Capitalul românesc îl cam ştim cum funcţionează. Crearea unei dihotomii între capitalul românesc şi cel străin este o abordare greşită şi care nu ne va duce nicăieri. Descriptiv, capitalul nu mai aparţine unei ţări. Trăim într-o lume globalizată. Capitalurile trec dintr-o ţară în alta în continuu. Să creezi acest conflict între capitalul autohton şi cel străin este o pistă falsă. Nu ştiu cine investeşte într-o ţară din patriotism. Lumea investeşte într-un loc datorită oportunităţilor pe care le găseşte acolo. În plus, capitalul românesc s-a creat din capitalul străin. Dacă nu erau investitorii străini care au venit în România, producătorii români nu intrau ca subcontractori sau în alte variante de asociere, fapt care le-a permis apoi să se dezvolte la rândul lor. Noi nu aveam cunoştinţe, infrastructură de cercetare sau de orice altceva, ca să poţi să inovezi.

De asemenea, românii care au bani investesc la fel de bine în străinătate, la fel cum investitorii străinii investesc în România. Oamenii sunt, până la urmă, motivaţi, de ceea ce este eficient pentru ei. Da, în mod normal, poate fi o oportunitate mai mare să investeşti în ţara ta de origine sau de reşedinţă, pentru că o înţelegi mai bine. E singurul argument. Dar cu democratizarea accesului la informaţii, cred că şi asta va dispărea. Adică pot să mă documentez excelent de la distanţă. Îmi ia mai mult, e adevărat, dar pot să ajung să aflu foarte bine care e piaţa din Lisabona, de exemplu, dacă vreau să investesc acolo. Şi aici intervine provocarea mare: capitalurile româneşti vor fi foarte afectate, indiferent de sursa lor, de faptul că România este percepută ca o ţară tot mai incertă. Faptul că ai nişte autorităţi care sunt dispuse să dea foc la orice doar pentru a-şi conserva puterea şi un stat feudal cred că va avea un efect negativ.

Ai avut momente când ai vrut să arunci prosopul, ca la box?

Nu, pentru că nu pot să mă plâng. Să nu fim ipocriţi, trebuie să vedem că unele lucruri s-au rezolvat. Altele nu. Vedem asta când ajungem la spitale. În unele e jale, în altele e ca în «Chicago Hope», asta e valabil şi la Cluj, şi în Focşani, şi la Bucureşti. Există şi o parte bună a lucrurilor. Trebuie să nu facem o tragedie din cele ce se petrec, dar nici să nu ne ţinem capul în nisip, pentru că, nu-i aşa?, diavolul apare cu timpul.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te