Argument pentru sinteză


Iluzia transparenței și a falsului consens

Într-o lume a bombardamentului informațional tot mai mulți indivizi sunt total dezarmați. Au acces la tot mai multă informație care le dă senzația unei transparențe, dar pe care ei nu o mai pot ordona rațional și afectiv. Sondajele de opinie livrate cu nonșalanță (uneori și cu iresponsabilitate) construiesc majorități și blocuri de gândire concurentă care se schimbă, destul de des, sub presiunea mediatică. Democrația votului și sondajele au stabilizat ideea progresistă conform căreia toate opiniile sunt egale și că toată lumea ar putea să se exprime, rămâne așadar dor contabilitatea statistică să hotarască, prin numărare, cine are dreptate. Și totuși, indivizii au competențe egale, sondajele pot hotarî fără o dezbatere publică, fără o confruntare într-u spațiu public care să fundamenteze și altfel câștigătorul?

Vasile Dâncu

A număra nu înseamnă a construi adevărul, dar nici a vedea nu este sinonim cu a înțelege. Jurnalist înseamnă etimologic ”analistul de o zi”, el trebuie sa spună rapid, primul dacă se poate, ce s-a întâmplat. Instantaneitate este principalul criteriu, el este martorul clipei, nici măcar al zilei, este deci un fel ”instant-analist” sau ”instantaneist”. Concurența pentru viteză înlocuiește concurența pentru verificare surselor sau pentru analiză, iar jurnalistul așteaptă să fie crezut pentru că este acolo, la locul faptei, în mijlocul evenimentului. Apoi, jurnaliștii se uită în studiile de audiență și verifică ce tip de evenimente au ținut mai mulți oameni cu ochii lipiți de ecran și constată că acelea sunt evenimentele cele mai vulgare, iar astfel televiziunile devin niște telepubele. Tot mai puțini jurnaliști mai pot încerca să informeze, tot mai mulți se uita să raspundă așteptarilor publicului. Sociologii fac focus-grupuri și interviuri de profunzime în care care caută resorturile iraționale ale emoției care produce ”orgasm mental”. În această nebunie nimeni nu mai are timp să analizeze, să ancheteze, să explice, oamenii devin segmente de piață cărora li se prescriu rețete publicitare. Nici jurnalismul nu mai are cum să se gandească macar la responsabilitatea de a informa, trebuie doar să comunice mai mult, mai repede, mai targetat, comunicarea devine un masaj pentru zone sensibile din creier, dar informarea dispare.
”oamenii devin segmente de piață cărora li se prescriu rețete publicitare”

Confuzia care se naște este ucigătoare pentru spirit: informarea este confundată cu comunicare, iar adevărul cu realul expresiv, construit prin imagini si sunet. Publicul nu mai are răbdare, spun jurnaliștii, publicul este nerăbdător să treacă mai departe, la următoarea emoție, nu are nevoie de explicații. În timp ce se uită la jurnalul de seară ca la un film televizat, telespectatorul are iluzia înțelegerii lumii și participării directe la evenimente, cu timpul, chiar își pierde capacitatea de a mai analiza, de a urmări explicații, informația devine obositoare și neinteresantă. O gândire simplistă începe să pună stăpânire, iar lumea prezentată cu aceste mijloace și tehnici devine ușor de pipăit senzorial, devine simplă ca o imagine, ca una din acele imagini despre care spunem, cu mândrie, că face cât o mie de cuvinte.

Sentimentul lipsei de direcție și neîncrederea

Percepem tot mai mult societatea ca navigând în derivă fără scop, fără ținte și lipsită de viitor. Totul pare că vine dinafară, efortul nostru nu contează, individul nu poate să-și schimbe destinul și nici participarea sa nu are prea mare sens pentru a schimba societatea. Caritatea și solidaritatea devin mofturi individuale. De peste două decenii, românii cred că țara merge într-o direcție greșită, cu toate acestea își prezervă un optimism nevrotic în viitor, dar folosesc orice ozcazie pentru a trimite copiii cât mai departe de granițele României. După fiecare alegeri, când apare câte un fulger de spertanță, pesimismul revine și sentimentul derivei distruge formele plăpânde de capital social. După mai bine de douăzeci de ani, România este devastată de neîncredere. Milioane de oameni au părăsit România și suportă tragedia migrației. Mulți nu se vor mai intoarce niciodată, mulți deja formează o majoritate care votează radical diferit decât cei din țară. După câștigarea alegerilor de către

Traian Băsescu, românii dinăuntru nu au privit cu ochi buni diaspora care a votat masiv pentru președinte, mulți propunând să le luam dreptul la vot pentru că nu ”manâncă salam cu soia”, cum s-ar fi spus dacă eram imediat după revoluție.

Sărăcia instaurată rapid și diferențierea socială care a început să apară nu puteau decât să producă o serie de efecte negative. Cei care au pierdut competitia încep să-și explice rămânerea în urmă prin faptul că aceia care au reușit au facut-o prin corupție, relații sau noroc. Își pierd încrederea în instituții chiar dacă așteaptă încă statul care să vină să-i salveze. Dar, în primul rând, își pierd încrederea în ceilalți oameni.

Neîncrederea devine o adevărată ciumă emoțională, provocând, în fond, un fel de desocialializare. Românii se repliază nevrotic spre familie, fenomen minunat privit din punct de vedere moral, sociologic însemnând un indicator de enclavizare și neparticipare socială.

Oamenii și-au pierdut și încrederea în sine și asta face să se apere izolându-se de ceilalți. Politicienii au făcut tot ce au făcut ca să separe oamenii după cât mai multe criterii, înafara celor moștenite: două sau mai multe Românii, poporul și ceilalți, nesimtiții și victimele inocente ale nesimțiților, deștepții orașelor ce votează cu democrația și proștii care votează cu neo și cripto etc.

Regresia spre gândire magică și idolatrie

Cred că este vorba de o regresie colectivă masivă şi că trăim o criză socială de identificare sau, cum spune Maffesoli, o saturaţie societală faţă de marile valori ale celor trei secole de capitalism tradiţional şi probabil trecem la o altă paradigmă, la o altă manieră de a fi împreună, trecem de la un inconştient colectiv dominat de triada muncă–rațiune–viitor (Prometeu) spre o epocă dionisiacă, dominată de triada vis–imaginar–fantasmă, iar acest lucru nu se mai produce prin intermediul revoluțiilor care ne arătau schimbarea, ci prin viruși ai contaminării culturale.

Cum spune Maffesoli în Le temps des tribus, nu mai avem contracte sociale între indivizi, ca acelea din comunitățile de până acum, ci mai degrabă pacte în cadrul unor comunități fragmentate (triburi muzicale, sportive, sexuale, religioase etc.) unde regula este individualismul emoţional. Emoţia face regula şi în politică, a se vedea cazurile Dan Diaconescu, Gheorghe Becali, Sorin Oprescu – produse politice ale unor momente de răscoală emoţională, generate de arestări sau de respingeri care păreau abuzuri faţă de indivizi şi față de unele dintre libertăţile lor.

În această situaţie, elita intelectuală este cu totul depăşită de aceste triburi noi, unde predomină un sentiment. O emoție, însă nu un sentiment de apartenență ca datorie. Tribul se adună să protejeze o emoţie sau să vadă cum această emoţie face mii de oameni să vibreze.

Cetățeanul de azi a crescut într-o epocă a televiziunii şi este posesorul unei identităţi mai flexibile, realizate prin bombardament de supraevenimenţialitate şi printr-o mai mare presiune a timpului și a alternativelor. El face parte din ceea ce Maffesoli a numit magistral triburile postmoderne, unde oamenii se simt legați prin partajarea de emoţii şi afecte. Ei sunt reprezentanţii unei mutaţii genetice, de ruptură a legăturilor sociale tradiţionale, mult mai sustraşi determinismelor. Ei fac parte deja dintr-o generație care, cum spune Olivier Mongin, atinsă de individualism negativ, adică afectată de nelinişte şi de singurătate, intră în reţele sociale unde te poţi sustrage reciprocităţii. Grupurile lor sunt provizorii sau, mai precis, ceea ce numesc ei rețele sociale sunt regrupări provizorii, aflate sub semnul celei de-a treia solidarităţi (după solidaritatea organicăşi cea mecanică), unde relaţiile sunt fragile şi superficiale, dar fiecare individ face parte din mai multe rețele între care poate să aleagă. „Prietenii“ de pe Facebook sunt puncte de stabilitate mişcătoare pentru fiecare individ, într-o societate a incertitudinii maxime.

Într-o societate aflată sub semnul mitologiilor, al emoţiei şi fantasmelor, al idolatriilor trebuie cautate momente de rupere a curgerii şi a fluxului de imagini ce au înlocuit fluxul de informaţii, pentru a ne putea regăsi împreună, măcar pentru câteva secunde.

„Sinteza”, întreprinderea pe care o pornim acum, creează pauze de respirație și reflecție asupra identităților noastre, mecanismelor de cunoaștere și mersului comunităților spre viitor.

Lipsa reflecției orientate spre viitor și pierderea imaginației sociologice

Marele sociolog american C.Wright Mills a lansat ideea că individual trebuie să înțeleagă istoria comunității, forțele care acționează în societate, semnificația acțiunilor sale și, astfel, să fie conștient de semnificația faptelor sale. “Ceea ce au nevoie oamenii şi ceea ce cred ei că au nevoie este o calitate a minţii, care îi va ajuta să utilizeze informaţii şi să dezvolte o motivaţie pentru a atinge o sumă lucidă a ceea ce se întâmplă în lume şi a ceea ce poate se întâmplă şi cu ei înşişi”, scria sociologul american, considerând ca lipsa imaginației sociologice aduce confuzie socială, alienare și anxietate, din contră, un nivel consistent de imaginație sociologică eliberează și readuce idividul în colectivitate, îl socializează. Indivizii privați de imaginație sociologică sunt insensibili moral și dezorientați, ei nu pot să-și explice succesele sau eșecurile, bucuriile sau suferințele, nu pot înțelege că majoritatea problemelor lor sunt cauzate de structuri sociale sau eșecuri instituționale sau organizaționale.

Fără imaginație sociologică individul rămâne la nivel individual cu explicația, dar și cu acțiunea, nu înțelege nevoia de a se raporta la o lume mult mai mare decât universul lui individual sau familial, unde poate acționa alături de alții, poate găsi astfel soluții colective, poate remodela cadrul instituțional, poate identifica și promova sistemul de valori morale.

Astăzi, societatea noastră este aproape lipsită de un demers strategic de proiecție a societății în viitor. Ne lipsește un proiect de societate. Imaginația sociologică a cetățeanului nu este stimulată și educată în niciun fel. Crizele și revoltele sociale care zguduie ritmic de două decenii aceasta tara nu au nici o perspectivă pentru că reusesc maximum să schimbe oameni din pozitii de putere. Reforma este un deziderat mai degrabă retoric, atunci când se vorbește despre direcția în care trebuie să se facă schimbarea se trece la invective.

Acțiunea comună nu beneficiză de un creier colectiv

De la nivel politic, la nivel administrativ sau economic lipsește analiza și gândirea strategică, pe care o înțeleg ca și proiect de acțiune colectivă, în contrast cu gândirea șefului de instituție, a liderului, a ”tătucului”. Acțiunea comună nu beneficiază de instrumentele unui ”creier colectiv”, gândire complexă care abordează sistemic, care prospectează, simulează efecte, descrie scenarii. Ceea ce astăzi unii numesc bombastic „guvernanță”, devine de multe ori o formă a managementului totalitar. Schimbarea devine mai mult întâmplarea, rareori este schimbare strategică, tacticile de conflict între actorii politici reprezintă singura forță care mișcă sistemul statal sau administrativ. Gunernanțele devin proiecte pe termen scurt, de multe ori, proiectele durează mai puțin de un an electoral. Factorii externi sunt, în multe cazuri, factori decisivi, priviți ca și criterii ultime pentru decizii majore pentru societate, exemplul tandemului Banca Mondială-Fondul Monetar Înternațional fiind deosebit de relevant. Multe măsuri guvernamentale fundamentale pentru dezvoltarea societății au avut ca și singură explicație ”așa au vrut Fondul și Banca Mondială”.

Lipsește mereu ”avocatul Diavolului” din momentul de decizie, acel ritual catolic de acnonizare a sfinților, în care măcar un scenariu alternatic este luat în calcul, pus în discuție.

Vidul strategic al zilelor nostre este generat și de o informare suprabundentă sau de mitologizarea calculelor care creează imposibilitatea de a prezice viitorul, rezumându-ne la dorința unui control exagerat al prezentului.

Psihoze colective și sindromul impostorului

Propagarea internetului a produs o mare speranță, dar aceste rețele amplică efectele de dominare și controlul maselor, în loc să elibereze sau să crească stocul de cunoaștere. Rețele sunt canale perfecte de circulație pentru spaime sau fantasme colective, pentru o generalizare a fricii, dar și o mare incertitudine. O lume a crizelor suprapuse s-a instalat în mințile bântuite de frici, iar, la nivelul gândirii colective, o adevărată ”ruptură strategică”. S-a generalizat ideea că schimbările sunt atât de rapide încât apar mereu ”surprize startegice”, practic dispare mitul previzibilității lumii. O gândire care se hrănește din filmele cu tsunami devastatoare, cu revolte sociale, lovituri de stat, bombardamente, crahuri bancare, producând psihoze colective.

Atmosfera socială este tot mai încărcată, frica de supraveghere naște monștri, iar gândirea progresistă, cosubstanțială încrederii în viitor, face loc tot mai mult unui pesimism social tot mai pronunțat.

Una dintre ultimele maladii colective este numită sindromul impostorului și unii autori spun ca suferă în jur de 80% dintre angajații de pe glob de acest sindrom, evident în grade diferite. Tot mai mulți dintre angajați au sentimentul că nu merită victoriile obținute, că sunt niște impostori și trăiesc cu frica teribilă că se va descoperi asta într-o zi. Tot mai mulți oameni terorizați de această maladie se tem de greșeli, se feresc de provocări, manifestă o imposibilitate de a internaliza succesul din cauza unui sentiment de culpabilitate si participare la fraudă.

Spațiul public, tot mai plin de falși analiști

În locul explicatorilor legitimi pentru fenomene sociale, spațiul public este tot mai populat de falși experți, bloggeri atotștiutori, jurnaliști de opinie, părerologi, militanți specializați in victimologie, iar toate astea conduc la concluzia finală că trebuie să ne plecăm în fața multelor condiționări, a evenimentelor pentru care trebuie să fim pregătiți, deși nu avem cum. O societate a urgenței și a riscului continuu se naște, dar mai ales un sentiment al populației că riscurile sunt deja imposibil de manageriat. Nu este oare un sindrom faptul că în România zilelor noastre Pompierii și SMURD beneficiază de o cotăd e încredere de peste 90%, depășind cu mult armata și biserica. Ce înseamnă asta dacă nu o ruptură față de gândire, dar mai ales o demisie în încercarea de a gândi și de a construo viitorul. Gândirea strategic, la nivel individual, cât de simplă ar putea fi ea, este ucisă de această imprevizibilitate de fond a lumii. În această lume își fac loc tot mai ușor trei fenomene care sunt privite fără suspiciune: supragherea individului, cenzura și relațiile publice sau lobbyingul pentru așa-zise cauze bune.

Noi, echipa de la „Sinteza”, nu credem că fiecare secundă schimbă ceva fundamental și trebuie să stai cu retina lipită de ecran pentru a afla care sunt viitoarele dezastre. Credem, din contră, că realitatea poate fi gândită, poate fi explicată, cu toate limitele cunoașterii. Suntem convinși că este nevoie de gândire critică și că viitorul poate fi modelat, iar gândirea strategică oferă resurse pentru a preveni pericole și a reduce sau manageria riscuri, fără dictatura urgenței sau tactici pompieristice. Credem că trebuie luptat, în fiecare zi, cu diferitele forme ale arbitrariului puterii de orice fel, făăa ca militantismul să fie proiectul nostru, dar stimularea participării merită stimulată și sustinută. Vrem să aratăm că există gândire și dincolo de ideologiile politice sau filosofiile cool, vrem să analizăm crizele de civilizație prin cauze sociale și să nu ne lăsăm dominațo de gandirea urgenței pompieristice a unicei soluții.

Nu vrem să oferim promisiuni mari, dar vom oferi un loc al gândirii libere, o tribună pentru specialiștii care nu au cum să spună concluzii în doar 10 secunde de intervenție televizată sau experților care nu se remarcă doar prin telegenie și dictie. Promitem cititorilor și viitorilor nostri parteneri sau colaboratori o încercare de luciditate. Nu vom face elogiul conflictului, ca singur generator al schimbării, dar nici nu vom privilegia stagnarea sau stabilitatea ca și semne ale normalității. Vom demasca formele de credulitate colectivă, iar analizele noastre vor cauta să arate substratul pieței de informații. Suntem convinși că oamneii au nevoie de interpretări, criterii după care să aleagă sau poate chiar metode simple de a descoperi adevărul din spatele manipulării, dar și modalități de a se da la o parte cortina de imagini menite să ascundă, să falsifice, să disimuleze chipul tot mai fardat al unei realități sociale care vine peste noi ca un torent de imagini și sunete îmbietoare.

Nu vom fi parte a războiului mediatic sau a celui politic, dar vom încerca să aducem argumentele tuturor la judecata faptelor și la radiografia prin intermediul valorilor. Vom căuta să stimulăm democrația perticipativă și sa denunțăm patologiile democrației. Dacă nu este prea mult, vrem sa participăm la refacerea legăturii sociale și la creșterea capitalului social, dacă mijloacele noastre pot duce la asta. Vrem să luptăm cu sindrumul impostorului pe care românii încep să-l simtă în interacțiunea cu lumea liberă și să căutăm mecanismele colective de a ne bucura de succese, dar și luciditatea de a recunoaște cauzele adevărate, sociale și individuale pentru înfrângerile noastre.

Pentru unii dintre noi, trăitori și în perioada comunistă, „Sinteza” , revista Ambasadei SUA în România de la acea vreme, aducea mesajele și imaginile unei lumi libere și era o oază pe care o așteptam cu înfrigurare, dar fără speranța că, vreodată, vom putea cunoaște binefacerile li riscurile acelei lumi. Astăzi, gestul nostru vrea să fie un semn de mulțumire pentru acel dar, însă nu vrem să ne limitam la atât. Vrem să întoarcem acel dar, dăruind mai departe, dăruidu-ne nouă înșine, un loc al conversației, al gândirii libere si lucidității asumate.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

nineteen − five =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te