Articole de Caius Chiorean

La anumiţi indicatori specifici, China a egalat economia americană

Mersul pe bicicletă al Chinei 

Domnule profesor, cum vedeţi China la început de secol din punct de vedere al poziţionării internaţionale? China este într-un reveriment accentuat, nu numai economic, pentru că asta nu mai e demult o noutate, dar în şi în planul politicii internaţionale. Vedem o Chină care se trezeşte după aproape secole de […]

Vezi mai mult ›
La finalul proiecţiei, Doru Niţescu este asaltat pentru fotografii. Selfieurile cu vedete de cinema sunt foarte populare printre tineri

Filmul românesc ia din nou Drumul Mătăsii

După aproape două decenii, filmul românesc s-a întors în cinematografele din China. În răstimp, cu tot cu saltul înainte din anii 2000, cinematografia românească nu s-a schimbat fundamental. Filmul românesc a rămas, putem spune, în acelaşi film. China şi filmele sale în schimb, au păşit în science-fiction. Regizorul clujean Nicolae […]

Vezi mai mult ›
În lumea occidentală a secolului XXI nu se constată un deficit de moralitate, ci mai degrabă o pierdere a politeţii. Consecinţa este sciziunea şi conflictul

Eu sunt Celălalt

„Străinul” este o carte despre Omul diferit. Camus a sintetizat eseul său printr-o frază: „În societate, fiecare om ce nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte”. Să ne amintim. Trei albi care se plimbă pe plaja din Alger întâlnesc doi arabi. Unul dintre arabi este […]

Vezi mai mult ›
În numele fericirii

În numele fericirii

În numele fericirii promise a se materializa într-un paradis populat de sute de fecioare se aruncă în aer exaltaţii musulmani. În numele fericirii de a purta în buzunar cardul de credit cu acces aproape nelimitat la bunuri, naţiuni altădată grandioase se moleşesc şi adoptă un comportament de victimă. În numele […]

Vezi mai mult ›
Iataganul turcesc ia locul sabiei lui Damocles

Iataganul turcesc ia locul sabiei lui Damocles

Profesorul Tasin Gemil este un tătar născut în România, musulman nepracticant, un apropiat al Turciei şi un bun cunoscător al realităţilor din zonă. Familia sa este de trei generaţii în România, dar provine din rândul tătarilor din Crimeea, şi a avut ocazia să-i cunoască personal atât pe preşedintele Recep Tayyip […]

Vezi mai mult ›
Națiunea și vânătorii de zestre

Națiunea și vânătorii de zestre

Îţi vine să le dai dreptate celor care spun că esenţa vieţii sociale este conflictul. Cum altfel să explici de ce învie fantoma naţionalismului inclusiv în România, o ţară astăzi stabilă, cu o economie în creştere, lipsită de tulburări etnice, cu parteneri puternici şi, în tot mai mare măsură, capabilă […]

Vezi mai mult ›
Calea regală

Calea regală

Din cei 150 de ani ai Coroanei, Regele Mihai I a trăit personal aproape o sută. Este singurul monarh din timpul celui de al doilea război mondial aflat în viaţă. Însă în toţi aceşti (mulţi) ani, regele a domnit foarte puţin. Neîmplinirile lui ca rege se suprapun pe neîmplinirile noastre […]

Vezi mai mult ›
Familia, ca nucleu de organizare socială, şi-a schimbat mereu conţinutul în pas cu vremurile

Războiul familiei cu lumea

Papa şi Patriarhul deplâng în termeni asemănători disoluţia familiei. Homosexualii militează pentru familie. Angajatorii îi privilegiază pe familişti. În filme, singuraticii sfârşesc happy găsindu-şi jumătatea. Vârstnicii pun presiune pe tineri: lăsaţi copilăriile şi întemeiaţi o familie. Statul ocroteşte familia într-atât încât îi dedică un minister. În faţa unei asemenea unanimităţi […]

Vezi mai mult ›
Lucian Boia

Despre viitor se spun numai prostii

Din punct de vedere editorial, Lucian Boia este un fenomen. Doar „De ce e România altfel?”, apărută în 2012, s-a vândut în 60.000 de exemplare. Ca om, Lucian Boia este omul diferit. În noua lume, dominată de tirania comunicării, când reţelele sociale au împlinit visul comunist al traiului în comun, […]

Vezi mai mult ›
Lipsa unor politici ale migraţiei va duce la transformarea migraţiei temporare în străinătate la emigrare definitivă

Modernizarea României fără diasporă e imposibilă

Domnule profesor, un recensământ al românilor aflaţi în străinătate definitiv sau temporar nu există. În 2008, dumneavoastră aţi estimat numărul acestora la 2,8 milioane. La ce cifre ne putem aştepta astăzi? Criza economică a înmulţit numărul celor plecaţi sau dimpotrivă a determinat întoarcerea românilor în ţară? Exact nu ştie nimeni […]

Vezi mai mult ›
Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te