Bârfe şi furie la Casa Albă. Despre cum trumpismul infestează stânga liberală


Distribuie articolul

Cartea care îşi propunea să-l doboare pe preşedintele american a reuşit doar să-l irite pe Donald Trump şi să-l îmbogăţească pe autor. Scrisă de un om care pare să-i îmbrăţişeze cauza, detestându-l totodată pe Trump, are meritul de a atrage atenţia că trumpismul, ca ideologie a „celor cu gusturi primitive” (New York Times) infestează întreaga politică americană.

Coperta celui mai recent număr al celebrei reviste Time este o aluzie la modul în care a decurs primul an din mandatul Trump, cu o trimitere clară la titlul cărții lui Wolff | Foto: time.com

Evenimentul editorial al începutului de an peste Ocean se consumă la fel de repede cum îi spune titlul. „Fire and fury”, de Michael Wolff, a intrat direct în topul besteller-urilor şi, după dispariţia instantanee a primelor 150.000 de exemplare, editorii au comandat încă un milion de copii. Sute de mii de exemplare s-au vândut în varianta e-book în întreaga lume. În confuzia şi graba create, până şi cartea cu acelaşi nume, din 2008, a unui profesor canadian a prins lista bestsellerurilor. Lucrarea canadianului detaliază bombardamentele aliate asupra Germaniei în al Doilea Război Mondial. Cea a lui Wollf descrie implozia instituţiei fanion a SUA, Casa Albă.

Wolff este un jurnalist freelancer care publică cu precădere în tabloidul „Hollyood Reporter”. Are onestitatea să nu pretindă că aderă la standardele jurnalistice normale atunci când dă peste zvonuri care sunt prea savuroase pentru a fi verificate. Lipsa de onestitate profesională este ceea ce i se reproşează autorului. Charlie Warzel scrie pe BuzzFeed: „Pentru cartea lui Wolff, adevărul pare a fi aproape o preocupare secundară faţă de ceea ce contează cu adevărat: angajamentul”.

După ce, cu caznă, am parcurs cele două sute de pagini ale cărţii, eu îi găsesc alte defecte. Este în primul rând plictisitoare. Nu spune mai nimic nou. Cea mai mare parte a şuşanelelor expuse de Wolff sunt din surse deschise.

„Toate cele spuse sunt secrete publice”, notează The Atlantic. „Fire and fury” prezintă un om ignorant în politică. Lumea din jurul lui Trump îl consideră nepotrivit pentru îndatoririle de serviciu. Este instabil temperamental. Majoritatea a ceea ce spune în public, indiferent dacă îşi dă seama sau nu, este în contradicţie cu faptele. Pe şleau spus, minte întruna. Vocabularul său funcţional este scăzut. E vârstnic şi tinde să repete anecdote şi fraze. Se bazează pe membrii apropiaţi familiei într-un mod indecent (autorul avansează o comparaţie cu Sadam Hussein şi fiii săi). Are o listă subţire de consilieri şi asistenţi cu experienţă şi, dintre aceştia, cei mai mulţi îl desconsideră. Pentru Rupert Murdoch, magnat media, Steve Mnuchin, fost secretar de stat al Trezoreriei, și Reince Priebus, fostul său şef de staff, Trump este un „idiot”. Pentru Gary Cohn, principalul consilier economic, el e „prost ca noaptea”. H. R. McMaster, fostul consilier pe probleme de siguranţă naţională, îl consideră un „gogoman”. Lista continuă şi expresiile folosite sunt spumoase (vorbele sunt atribuite la a doua sau a treia mână; între timp, unii dintre aceştia au dezminţit că le aparţin). Wolff trece în revistă şi vulnerabilităţile externe şi financiare ale preşedintelui.
Între altele, Trump nu şi-ar fi finanţat, cum pretindea, campania electorală. A dat cu împrumut zece milioane de dolari pe care caută acum să-i recupereze din donaţii electorale suspecte. Unul din fiii săi, un „tonto-Trump” mai tânăr, s-a întâlnit în campania electorală cu un avocat rus controversat cu ştiinţa tatălui, fapt pentru care avocaţii anticipează că preşedintele va fi audiat de comisia specială. Trump cedează uşor măgulirilor, fiind astfel uşor de manipulat de lideri pragmatici cum sunt Vladimir Putin şi Xi Jinping. În concluzie, omul nu este potrivit unuia dintre cele mai exigente locuri de muncă din lume. Personalitatea sa rezonează cu domnia de peste Ocean a Regelui George cel Nebun.

Ce e nou în asta?

Totuşi, cartea aduce o premieră. Pentru prima dată, cred, un ideolog conservator vorbeşte despre perpetuarea trumpismului în absenţa lui Trump. E doar o intuiţie, dar cartea lasă impresia că este scrisă dintr-o singură sursă, anonimă, dar proaspătă şi cu agendă politică. Cel care „a dat din casă”, cu un scop decelabil abia în finalul cărţii este Steve Bannon, mâna dreaptă a preşedintelui până în august anul trecut, când familia preşedintelui a reuşit îndepărtarea lui. Deloc descumpănit de demitere, Bannon crede că Trump va suferi o cădere şi mai abruptă. Potrivit lui, Wollf, Bannon le-ar fi spus într-o ocazie oamenilor săi de la publicaţia ultraconservatoare Breitbart, că sunt 33,3 la sută şanse ca preşedintele să fie demis de ancheta procurorilor, 33,3 la sută şanse ca acesta să demsioneze sau să fie înlăturat de propriul cabinet pe motiv de incapacitate, potrivit Amendamentului 25 la Constituţie şi are o şansă de 33,3 la sută să-şi încheie mandatul, oricum fără posibilitatea unui al doilea termen.

Ca atare, Bannon caută susţinători pentru a-i lua locul preşedintelui în fruntea a ceea ce el numeşte revoluţia deturnată de Trump. El şi-ar fi asigurat, spune Wolff, sprijinul finanţatorului miliardar al campaniei electorale a lui Trump, cel care l-a şi impus, de altfel, pe Bannon în echipa de campanie şi apoi în cea prezidenţială. Wolff îşi încheie cartea, despre care afirmă că va marca sfârşitul lui Donald Trump, cu o profeţie a lui Bannon: „Trump a fost un capitol, sau chiar un ocol, în revoluția Trump, care vorbeşte în fapt despre slăbiciunile din cele două partide majore. Președinția lui Trump – indiferent cât va fi de lungă- este doar prima etapă a acestei revoluţii, cea care a oferit oportunitatea succesului viitor unor adevăraţi outsideri politici. Trump e doar începutul (trumpismului, n.r.). Ne aşteaptă vremuri sălbatice”. (It is going to be wild as shit).

***
Bannon filosofa despre trumpism şi rolul lui viitor în mişcarea generată de Trump la mijlocul toamnei. Destăinuirile sale nu au fost însă bine primite de susţinătorii cauzei; după apariţia cărţii a fost destituit din conducerea publicaţiei Breitbart, pe care o conducea din 2012. Raţionamentelor sale sunt validate în schimb de adversari. Trumpismul, aşa cum intuia Bannon, prin componenta sa antisistem, infestează (termenul nu îi aparţine, el ar fi spus probabil regenerează) nu doar dreapta, ci şi stânga liberală.

Săptămânile trecute, militanţii anti Trump, exultau în privinţa discursului rostit în timpul galei Globurilor de aur de Oprah Winfrey, celebra realizatoare de emisiuni soap. Mulţi au salutat discursul ca un prim pas înspre o candidatură la prezidențiale. Prin discursul său, Oprah s-a instalat în fruntea noului val feminist, #MeToo, declanşat de mărturiile privind hărţuirile sexuale comise de bărbaţii din lumea filmului. #MeToo şi-a ataşat rapid o prelungire politică, pentru că este uşor de îndreptat împotriva lui Donald Trump, un prădător sexual, potrivit noilor exigenţe feministe. Într-un timp scurt, acţiunea, justă, de condamnare a abuzurilor de putere, a fost acaparată de un puritanism agresiv, în care victimele se transformă în inchizitori. Se cere interzicerea libidoului masculin, în numele transferului puterii către femei (Oprah). Denunţarea bărbatului ca agresor este obligatorie, doar aşa găseşti loc în frăţie. Cât de departe e noua mişcare, unii o numesc al treilea val, de sloganul „când mă gândesc la revoluţie, vreau să fac sex”, al feministelor din 1968. Sexul este, în noua viziune, un instrument de dominaţie masculină. Primul val feminist a eliberat domestic şi social femeia. Al doilea val i-a dăruit libertatea sexuală. Noua revoluţie feministă, cu care Oprah vrea să deschidă porţile Casei Albe, readuce situaţia la momentul iniţial: femeile trec înapoi la cratiţă (în sensul desigur mai larg, al îndatoririlor), iar pe bărbaţi îi conduce înapoi la bordel.

Revenind la ambiţiile politice ale vedetei TV, ele au fost imediat salutate de cei care îl detestă pe Trump într-atât încât sunt orbi la altceva decât înlocuirea acestuia. Trumpismul, ca ideologie politică a „a celor cu gusturi primitive” (New York Times) este tot mai mult contracarat la stânga de oameni parcă în egală măsură limitaţi.

Trumpismul conservator privilegiază masculinitatea şi puterea albilor.

Antitrumpismul liberal exaltă suferinţa celor dezavantajaţi.

Oprah e candidatul perfect al noii revoluţii culturale, imaculată politic. Este femeie (victimă, aşadar), durdulie (frumuseţea este ostracizată, pentru că discriminează), de culoare (dezavantajată din nou). În plus, ea a depăşit toate obstacolele şi s-a ridicat la statutul de miliardar. Antitrumpismul primitiv, care vede salvarea în Oprah, îi atribuie deja acesteia calităţi pe care sigur nu s-a gândit până acum să le revendice. The Guardian o prezintă ca pe unul din marii gânditori capitalişti neoliberali, citând din cartea Nicolei Aschoff despre noii profeţi ai capitalului. Tot în The Guardian, la secţiunea opinii, cu ceva mai multă rezervă, Cass Mudde conchide: „Într-un sistem politic în care notorietatea și banii sunt factori-cheie în câștigarea alegerilor, celebritățile vor fi bine poziționate, mai ales într-un domeniu cu politicieni profesioniști care sunt neinspirați și care nu inspiră pe nimeni”.

Să notăm totuşi că orbirea nu e colectivă. Democraţii cărora febra anti Trump nu le-a luat minţile văd promovarea lui Oprah în adevărata lumină: mijlocul perfect de a-l înlocui pe preşedinte cu replica sa feminină. Dacă e să luăm urma gândurilor realizatoarei TV, singura ei bătălie intelectuală, şi aceea pierdută, a fost cu kilogramele proprii. „Entuziasmul stârnit de Oprah trădează măsura în care (…) identitățile sociale și sentimentele tribale pe care acestea le inspiră, au ajuns să eclipseze orice aduce a viziune filosofică asupra lumii, scrie Thomas Chatterton Williams, pentru New York Times. Dacă liberalii nu se comportă ca nişte adulţi şi nu rezistă capriciilor mulţimii, coborârea noastră națională în haos va fi completă”.

The Atlantic conchide: „Dacă democrații doresc să susțină că defectul esențial a lui Trump este că el nu are nicio idee despre ceea ce face și nu ar fi trebuit să fie lăsat în apropierea Oficiului Oval, atunci este în mod efectiv imposibil să se justifice nominalizarea cuiva fără experiență în politică. Riscurile de replicare a lipsei de cunoștințe și de îndemânare politică a lui Trump sunt prea mari”.
***
Degradarea continuă a discursului public este ceea ce experimentează România de când Traian Băsescu a luat puterea. Succesul „băsismului” a încurajat riposta construită pe acelaşi tip de discurs al urii, primitiv şi ţintit către emoţiile celor „mulţi cu gânduri puţine”. În tot spaţiul vestic se întind bigotismul şi extremismul. Este inevitabilă o astfel de coborâre în întuneric şi propagandă a tuturor democraţiilor occidentale? Peste Ocean, sunt voci care luptă cu defetismul şi speră în restabilirea standardelor. New York Times: „Aceasta nu este doar o luptă împotriva unui președinte. Este o luptă cu privire la regulile pe care le vom accepta după Trump. Vom coborî definitiv la standardul Trump de comportament acceptabil? Sau vom restabili distincția dintre excelență și mediocritate, adevăr și minciună? Vom insista asupra diferenței dintre un expert autentic și un lăudăros care împrăştie zvonuri? Vom restabili distincția dintre instituțiile care funcționează conform standardelor profesionale și care vorbește cu autoritate legitimă și fabricile de propagandă care nu fac asta?”. De răspunsul la aceste întrebări, universale, depinde traseul democratic al tuturor.

„I am very stable genius”
Donald Trump

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

16 + twelve =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te