Brâncuși la New York 1913-2013


Distribuie articolul

Anul 2013 a marcat centenarul legendarei Expoziţii Internaţionale de Artă Modernă de la New York din 1913 (The Armory Show), considerată drept unul dintre cele mai importante evenimente artistice ale secolului XX. Adevăratul impact al expozitiei şi semnificaţia sa pentru arta modernă aveau să se observe abia în următoarele decenii, atât prin influența exercitată de artiștii europeni asupra viitoarelor curente din arta americană, cât şi prin interesul creat colecţionarilor americani pentru noul tip de artă. Deja familiarizați cu stilul modernist în urma călătoriilor în Europa sau vizitelor la galeria 291 a lui Alfred Stieglitz, mulți dintre ei și-au scos carnetele de cecuri, și din cele 1350 de lucrări expuse, aproximativ 275 au fost vândute. Într-un fel, se poate spune că expoziția de la Armory a stabilit orientarea pieței de artă din America pentru următorii 100 de ani, servind ca prototip pentru expozițiile comerciale contemporane.

La acea expoziție, Constantin Brâncuși a expus cinci sculpturi de ghips și marmură care au schimbat radical cursul sculpturii moderne. Ca o paralelă a instalației de acum o sută de ani, Galeria Paul Kasmin din Manhattan a deschis la 7 noiembrie expoziția “Brâncuși la New York 1913-2013,” expunând cinci dintre cele mai importante lucrări în bronz ale artistului: “Pește” (1926), “Nou-născutul” (1920), “Mademoiselle Pogany II” (1925), “Cap” (1920) și “Muza Adormită II” (1923).

Ceea ce poate scăpa unui vizitator neavizat este faptul că nici una dintre sculpturile de la galeria Paul Kasmin nu au fost realizate în timpul vieții lui Brâncuși (1876-1957). Toate au fost produse recent, între anii 1992 și 2010, în ediții turnate dupa matrițele găsite în atelierul artistului de către cei doi legatari testamentari, artiștii Natalia Dumitrescu și Alexandru Istrati, și aparțin Estate-ului Brancuși, respectiv Dnului Teodor Nicol, pe care Paul Kasmin îl reprezintă incepand de anul trecut. Teodor Nicol, nepotul si moștenitorul celor doi artiști, este unicul deținător al drepturilor de a produce noi sculpturi după matrițele originale, în ediții mici, de maxim 12 exemplare, așa cum stabilește legea franceză.
În cei 50 de ani de activitate artistică, Brâncuși nu a creat decât aproximativ 220 de lucrări. Deși în momentul de față, una dintre ele este a 8-a pe lista celor mai scumpe sculpturi adjudecate vreodată (“Portrait de Mme LR”- Christie’s Paris 2009- $37.6 Mil), numărul redus de lucrări a rezultat într-o piață de artă foarte limitată pentru artist, sculpturile sale apărând extrem de rar în vânzările de licitație, lucru ce le face și foarte căutate de către colecționari și muzee deopotrivă. Bronzuri postume au fost achiziționate de către mai multe muzee, inclusiv de Norton Simon Museum în Pasadena și un număr de instituții din Japonia, Germania si Elvetia, însă doar o parte din lucrările expuse la galeria Paul Kasmin sunt de vânzare. “Scopul principal în organizarea acestei expoziții“, declara Paul Kasmin ziarului Wall Street Journal, “a fost de a-și stabili expertiza sa în opera lui Brâncuși“.

Jerome Neutres, curatorul și autorul noii cărți publicate la editura Assouline, care însoțește expoziția, remarca faptul că New York-ul a fost practic locul în care cariera lui Brâncuși s-a desfășurat. “Fără Americani nu aș fi reușit niciodată să creez toate acestea, probabil ca nici nu aș fi existat” declara Brâncuși în 1955 ziarului “New York Times” cu prilejul primei sale retrospective de la muzeul Guggenheim. De la faimosul proces din 1926 intentat de către Brâncuși statului american pentru că statutul de operă de artă al “Păsării în spațiu” fusese chestionat de către vameși la intrarea ei în New York (proces al carui deznodământ a contribuit efectiv la redefinirea noțiuni de operă de artă), până la visul, din păcate nematerializat, de a construi la New York împreună cu arhitectul William Lescaze o sculptură- zgârie-nori din sticlă și oțel, respectiv, o Coloană Infinită locuibilă, relatia dintre Brancusi si Big Apple a reprezentat un capitol esential in istoria artei secolului XX.

Încă de la prima lor sosire pe pământ american în 1913, sculpturile lui Constantin Brâncuși au avut un public numeros și entuziast la New York, toate lucrările fiind vândute într-un interval de timp foarte scurt. “Cu expoziția de la Armory a început de fapt cariera lui Brâncuși “, spune Kasmin. Fara îndoială, americanii au înțeles de la început profunzimea demersului artistic brâncușian, 90 la sută din lucrările vândute în timpul vieții sale fiind în Statele Unite. Respectând viziunea lui Brâncuși care considera soclurile părți esențiale ale lucrărilor, postamentele de calcar pe care sunt așezate cele cinci lucrări sunt alternate ritmic în spațiul luminos al galeriei, completând impecabil eleganța bronzurilor și grupându-le totodată într-un dialog subtil. Designul, realizat de catre studioMDA si Markus Dochantschi, jonglează cu noțiunile de proporție și tensiune liniar/non-liniar, invitând privitorul să experimenteze contrastul dintre fluiditatea și non-linearitatea formelor brâncușiene și modelul liniar al aranjamentului ce sugerează structura de grid a Manhattanului. Acest aranjament ilustrează perfect percepția lui Brâncuși asupra arhitecturii New York-ului. “Manhattanul este atelierul meu la scară largă.. Nimic nu este static, nimic nu este fix. Toate aceste clădiri și forme sunt interșanjabile și se pot mișca la fel cum experiența evoluează și se modifică”.

Așa cum observa Holland Cotter în cronica din New York Times, instalația sugerează simultan o capelă și un magazin de bijuterii de lux. Cele cinci lucrări din bronz sunt atât de minuțios șlefuite încât par a fi din aur masiv. Strălucirea acestor cinci sori aranjați într-o mini galaxie sugerează continuitatea infinită în spațiul înconjurător, și le conferă o “existență perfectă și totală”. Lucrarea Pește (1926), fixată pe un disc de susținere care poate fi rotit capturând astfel esența mișcării fluide în apă, este probabil, în simplitatea ei, cea mai frapantă. “Noi nu vedem viața decât prin reflecțiile sale”, spunea Brâncuși în 1919. Privit dintr-un anumit unghi, bronzul reflectorizant pare aproape să dispară.

În camera din spate a galeriei sunt expuse 6 fotografii alb negru create de Brâncuși între anii 20 si 30: Mademoiselle Pogany II (c. 1925), L’Enfant Dormant et Le Nouveau Ne II (1923), Muza Dormind (1920), o imagine a Coloanei fără Sfârșit din grădina lui Edward Steichen la Voulangus (c. 1920), și două fotografii reprezentând lucrări aflate în atelierul din Impasse Ronsin (denumite “grupuri mobile” de către artist). Fotografiile lui Brâncuși exprimă o viziune originală care le situează dincolo de simpla documentare; ele îl stabilesc ferm ca unul din cei mai remarcabili inovatori în istoria acestui mediu. Brâncuși a fost pe deplin conștient de puterea fotografiei de a ghida, controla, și de a îmbogăți experiența operelor sale tridimensionale. Prin plasarea și repoziționarea sculpturilor în atelier, Brâncuși crea compoziții complexe, care adeseori incorporau o iluminare extremă, reușind astfel, nu numai să confere o personalitate unică fiecărei lucrări în parte, ci să creeze și un sentiment de familie, o comuniune, între operele din atelier. Făcându-și propriile fotografii, Brâncuși de fapt, își prezenta lucrările asa cum își dorea el să fie văzute de către noi.

“Simplitatea este complexitatea rezolvată” declara Brâncuși, această viziune marcând întreaga artă modernă si mai ales minimalismul american al anilor 60-70. Influența lui Brâncuși asupra artei americane a fost definitorie, stilul său inspirând mai multe generații de artiști cum ar fi Isamu Noguchi, Dan Flavin, Donald Judd, Carl Andre, Robert Morris si Richard Serra. Relevanța lui Brâncuși in secolul 21 continuă să ia amploare. Preocupările lui pentru simplificarea formei și captarea luminii cu posibilitățile sale de reflecție și sublimare ce definesc nu numai obiectul, ci și relația obiectului cu spațiul din jur, au fost preluate de unii din cei mai admirați artiști ai zilelor noastre, cum ar fi, Jeff Koons și “Iepurașul” lui din inox sau Anish Kapoor și oglinzile lui concave. “Este extraordinar”, spune Kasmin, “cum lucrările lui Brâncuși par la fel de contemporane și moderne în prezent precum trebuie să fi fost și acum 100 de ani”.

Arta autentică transcende spațiul și timpul. Brâncuși, ca orice mare artist, nu este numai contemporanul nostru ci va fi întotdeauna contemporan oricărui iubitor de frumos din viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. “Toate se tem de timp însă timpul se teme de piramide” a exclamat acum câteva veacuri un poet arab. Privind muza adormită a lui Brâncuși ai același sentiment ca poetul de odinioară în fața piramidelor. Toate se tem de timp însă timpul însuși, în fața muzei lui Brâncuși, se îndepărtează discret de teamă să nu o trezească.

Monica Rotaru şi Paul Doru Mugur
New York, Ianuarie 2014

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te