Când îşi va reveni piaţa creditului: în 2018, 2019 sau mai târziu ?


Comitetul Basel III din structura BIS (Banca pentru Reglementări Internaţionale) „Basel III” amendează „cadrul microprudenţial” reglementat deja în 2004, prin Basel II cu privire la majorarea capitalurilor proprii, acoperirea adecvată a riscului, întărirea managementului riscului şi a standardelor de lichiditate globală. De asemenea, Basel III adaugă un „cadru macroprudenţial” care să asigure stabilitatea financiară şi diminuarea prociclicităţii.

Reglementările Basel III nu aduc inovaţii în manage¬mentul riscului, faţă de cele cuprinse în Basel II în anul 2004. Dacă luăm în considerare cerinţele de capital şi majorarea capitalului tampon, precum şi noile principii de guvernanţă, Basel III se focalizează pe o înăsprire a regulilor de management al riscului şi o întărire a rezistenţei instituţiilor financiare în faţa şocurilor. Este o abordare incrementală adaptată la situaţiile prin care au trecut pieţele financiare în 2007 – 2008. Fără îndoială, în noile reglementări există un plus de prudenţă pentru a preveni şi a diminua pierderile. Remarc însă că Basel III este o terapie împotriva riscului prin suprareglementare, cu costuri adiţionale pentru bănci. Aceste costuri pot fi puse în balanţă cu capacitatea instituţiilor financiare de a face faţă problemelor de lichiditate şi solvabilitate, astfel încât să se evite pierderi financiare mari. Costurile de administrare a reglementărilor Basel III ar putea fi neglijabile pentru marile bănci, dar nu şi pentru cele medii şi mici, care probabil vor ieşi din piaţă.

Cerinţele prudenţiale propuse de Comitetul Basel III creează cel puţin două probleme: câte bănci mici şi de mărime medie vor mai rezista pe pieţele financiare şi în ce măsura băncile, în ansamblul lor, pot finanţa sectorul privat pe termen scurt şi mediu, mai cu seamă întreprinderile mici şi mijlocii, care asigură majoritatea locurilor de muncă în toată lumea industrializată. Deja, în SUA, de aproape patru ani se produce un fenomen de concentrare a capitalului bancar, în care cei mici sunt absorbiţi de marile bănci. Apreciez că la fel se va întâmpla şi în Uniunea Europeană în următorii cinci – şase ani, ceea ce înseamnă implicit că şi peisajul bancar din România se va modifica. Eu iau în calcul această ipoteză.

De asemenea, cu atâtea reglementari, creditul pare să se sufoce sau nu mai este oferit decât pe segmentul corporate (mari companii), în timp ce partea de retail, care furnizează servicii IMM şi persoanele fizice vor fi cele cea mai afectate. Acest fenomen are nu numai implicaţii economice, ci şi sociale, pentru că întreprinderile mici şi mijlocii vor avea costuri suplimentare la finanţare şi atunci fie se autofinanţează, fie dispar. De aceea, sunt nevoit în acest context să mai dau un detaliu, ca să întăresc ceea ce am scris mai sus. Cerinţele de majorare a capitalului Basel III sunt foarte drastice, respectiv între un minim de 10,5% şi un maxim de 13% din capitalul total al unei bănci, cu o majorare graduală până în 2018, dintre care rezerva minimă de capital este de 4,5%, iar nivelul minim al capitalului de rang I este de 6% (am dat mărimile minime). În următorii şase ani, băncile europene vor avea nevoie de o majorare a capitalului de rangul I de 1.1 trilioane Euro (1.100 mld euro), de 1.3 trilioane de euro rezervă pentru a asigura lichiditatea pe termen scurt, iar pentru lichiditate pe termen lung ar fi nevoie de 2,3 trilioane de euro. Numai conformarea băncilor la indicatorul rată de acoperire a lichiditaţii (1,3 trilioane de euro) va conduce, pe termen scurt, la un deficit de finanţare în piaţă între 10 – 15% din fondurile existenţe (sursa: McKinsey & Company, 2011).

Pe ansamblu, bancile îşi vor echilibra balanţele, în sensul că îşi vor diminua creditele neperformante, consolidând forţa de finanţare pe termen lung, dar cu scăderi semnificative de finanţare pe termen scurt. Partea de retail va fi cea mai afectată. Separat de cerinţele de lichiditate şi solvabilitate, Basel III ridică şi problema capacităţii de implementare, întrucât sunt sute de pagini care se transformă în reguli bancare.

Totodată, dacă ţinem cont de dinamica evoluţiei serviciilor financiare, nu putem estima eficienţa acestor noi reglementări, pentru că riscurile din trecut nu sunt identice cu cele din viitor. Apar noi riscuri corelativ cu noi servicii financiare. Aş aminti în acest context, cazul „London Whale” în care, filiala JP Morgan din Londra a pierdut 5,8 mld USD în mai – aprilie 2012 din vânzarea de CDS (Credit Default Swaps) mizând pe creşterea de valoare a unui portofoliu de obligaţiuni corporative incluse în America Markit CDX North Investment Grade Index. Deci băncile încă joacă pe derivative, pentru că, deşi au risc înalt, acestea aduc profit. În cazul de faţă a fost un risc de piaţă asumat, fară hazard moral. Aşadar, Basel III reflectă o înclinaţie spre suprare¬glementare, care nu garantează nimic, pentru că înclinaţia spre risc depinde mai mult de atracţia de a câştiga profit decât de constrângeri.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

3 × one =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te