Carol I – un rege în lumea filmului


Protagonist al primelor jurnale de actualități cu subiect românesc, Maiestatea Sa Regele Carol I al României rămâne o prezență importantă în istoria cinemaului național la început de secol XX. În 1906 îi angajează ca fotografi oficiali ai curții regale pe frații Manakia, pionieri ai filmului balcanic, iar în 1912 sprijină producția ambițiosului proiect cinematografic „Independența României”.

În vremea în care proiecționiști trimiși de frații Lumière străbat lumea pentru a demonstra reproducerea imaginilor în mișcare, sediul ziarului bucureștean de limbă franceză „L’Indépendance Roumaine” devine punctul zero al introducerii cinematografului în România. După cinci luni de la prima reprezentanție în fața unui public plătitor de bilete, în Salonul Indian al Grand Café-ului parizian, din 28 decembrie 1895, privilegiații societății bucureștene au șansa de a fi spectatori ai invenției secolului. Un an îi mai desparte de vizionarea, în același spațiu, a primelor „Vederi românești”, filme scurte de actualități realizate de operatorul de origine franceză Paul Menu.

Printre subiectele acestora, precum „Inundațiile de la Galați” și „Tribunele la cursele de la Băneasa”, se numără și celebrarea din 1897 a zilei naționale a României. Astfel, Regele Carol I și Regina Elisabeta sunt imortalizați pentru prima dată pe peliculă în „10 mai 1897. M.S. Regele călare ocupând locul pe Bulevard pentru a prezida defilarea” și „10 mai 1897. M.S. Regina în trăsură și M.S. Regele călare revenind la Palat escortați de Statul Major Regal și de atașații militari străini”. În mod firesc, momente din activitatea publică a membrilor Casei Regale a României vor reapărea în mod constant în catalogul de titluri ale jurnalelor de actualități din anii următori. Dar în cazul lui Carol I, această primă întâlnire cu filmul îi va stimula interesul pentru cinema, atât ca cinefil, dovadă că sala de teatru a Castelului Peleș din Sinaia a fost amenajată și pentru proiecții de film, cât și ca mecena și producător.

Regele Carol

Regele Carol

Expozițiunea generală română din 1906

Cu ocazia marcării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I al României și a 25 de de la proclamarea regatului român, dar și a 1800 de ani de la colonizarea Daciei de către romani, la București se organizează în 1906 o grandioasă expoziție internațională. După pregătiri ce durează aproximativ un an, expoziția rămâne deschisă aproape șase luni, din iunie până în noiembrie. Desfășurare de forțe impresionantă, aceasta presupune, printre altele, ridicarea a 165 de clădiri și amenajarea de lacuri și râuri artificiale. Pe lângă pavilioanele expozanților din țară și străinătate, întinse pe un parc imens, organizatorii concep atracții precum o peșteră cu iluzii optice, menajerie cu animale săbatice, hipodrom, lupte navale cu nave în miniatură sau un labirint.
La fel de spectaculos, în pavilionul dedicat cinematografiei frații aromâni Ienache (1878-1954) și Milton Manakia (1882-1964) sunt martori ai inovațiilor tehnice din domeniu. După cum consemnează Marian Țuțui, istoricul de film care le-a dedicat o valoroasă monografie, Milton își va aminti:

„În capitala României am aflat că în Anglia și Franța se vând aparate care redau fotografii «vii». Asemenea știre pentru noi atunci era incredibilă și chiar șocantă, dar nu puteam să ne îndoim de ea căci văzusem o scurtă proiecție. Oamenii arătau ca niște marionete, căci mișcările lor erau sacadate, părând că erau legați de nasuri și de mâini cu sfori. Asta nu ne-a împiedicat să fim îmbătați, robiți, vrăjiți de forța fermecată.”

Cronologia evenimentelor anterioare stabilește sosirea în București a delegației aromânilor din Macedonia pe data de 5 septembrie, iar pe 10 septembrie inaugurarea pavilionului lor. Două zile mai târziu, Regele Carol I îl vizitează, după care se arată interesat și de cinematograf, asemenea fraților Manakia și miilor de oameni care au participat la expoziție. La final, Maiestatea Sa exclamă: „M-am amuzat admirabil de bine!”. Faptul că nu a fost o replică protocolară este demonstrat de faptul că, la îndemnul său, Regina Elisabeta, iar mai apoi principele Carol, participă la proiecții de film. După vizionare, Regina își manifestă entuziasmul: „Am rămas foarte mulțumită!… A fost frumos, cât se poate de frumos!… E într-adevăr o minune!”.

La începutul lunii noiembrie, la momentul decernării premiilor expoziției, Regele Carol nu are cum să știe că printre distincțiile secțiunii „Români din afara regatului” cele trei medalii, de aur și argint, acordate fraților Manakia vor completa portofoliul celor care vor fi considerați pionieri ai filmului din Balcani. Dar pentru moment, impresionat de talentul lor, Regele Carol I le oferă titlul de fotografi oficiali ai Curții Regale și o bursă de călătorie lui Ienache. Cu acest sprijin de la București, el ia calea Londrei, de unde va achiziționa o cameră de filmat. Cu aceasta cei doi vor realiza în 1907 prima lor înregistrare, înfățișând-o pe bunica lor Despina țesând lână, episod inclus în primul lor film „Viața casnică la aromâncele din Pind”. Astăzi, portofoliul pe care frații Manakia l-a lăsat moștenire numără 39 de filme și peste 18.000 de fotografii de o inestimabilă valoare documentară.

Regele Carol I și „Independența României”

Unul dintre cele mai interesante episoade din istoria filmului românesc îl reprezintă inițiativele de aniversare prin intermediul filmului a 35 de ani de la războiul prin care România și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman, deoarece există doar speculații privind întâietatea unei astfel de idei.

Filmul „Independenţa României” - Ar. Demetriade şi P. Machauer în rolurile domnitorului Carol I respectiv ţarului Alexandru al II-lea

Filmul „Independenţa României” – Ar. Demetriade şi P. Machauer în rolurile domnitorului Carol I respectiv ţarului Alexandru al II-lea

Cert este că, în luna decembrie 1911, atunci când o echipă românească de producție își anunță intenția de a realiza proiectul, directorul filialei „Gaumont” din București, Raymond Pellerin, regizase, la rândul său, în mare secret, o ecranizare a aceluiași subiect cu titlul „Războiul 1877-1878, româno-turc”. Tocmai pentru că miza este dublă, naționalistă și comercială, societari ai Teatrului Național din capitală previn autoritățile române, iar măsurile luate sunt imediate: filmul este distrus, iar Pellerin este declarat „persona non grata” (!). Acesta părăsește de urgență Bucureștiul, fiind convocat la Paris și, în urma lui, filiala „Gaumont” din capitală este închisă.

Echipa românească amintită, în frunte cu Grigore Brezeanu și Aristide Demetriade, realizează în 1912 „Independența României”, despre care cronicarul publicației „Rampa” notează entuziast că „la noi, maestrul Nottara este pe cale să facă operă patriotică redând Războiul României pentru Independenţă, printr-un film, astfel ca generaţiile de astăzi vor învăţa istoria luptelor de la 1877, iar viitorimii îi va rămâne tabloul viu al vitejiei româneşti”. Știrea despre intenția românilor de a se implica în realizarea unor producții istorice de anvergură se răspândește și în publicațiile de profil dinafara țării, astfel că, în februarie, chiar și în revista clujeană „Mozi” („Cinema”) se menționează faptul că „membrii Teatrului Național din București au înființat prima fabrică de filme națională românească, care va turna filme cu teme din istoria națiunii române”.

Deși nu apare pe generic în calitate de producător, rol atribuit societății „Filmul de artă Leon Popescu”, Casa Regală a României a susținut material realizarea filmului, care a presupus costuri vehiculate între 200.000 și 400.000 de lei. La fel de important a fost și sprijinul acordat prin intermediul Ministerului Războiului care a implicat soldații români pentru a asigura figurația. Acest context explică programarea premierei absolute a filmului „Independența României” pe data de 2 august 1912, la castelul Peleș, vizionare adresată membrilor familiei regale, cu o lună mai devreme față de premiera de gală din București.

Reconstituirea, parțial ficționalizată, pe peliculă a evenimentelor istorice în care însuși Carol I a condus spre victorie o armată română neomogenă, mobilizată în timp scurt, a avut parte de cronici exaltate, de la sublinierea faptului că „niciuna din întreprinderile marcantile de cinematograf nu a realizat o asemenea operă, căci lipsea şi preocuparea morală şi partea materială, numai cu concursul unei întregi armate fiind posibilă o asemenea înscenare”, până la exagerări propagandistice nedovedite, precum cele conform cărora „elanul național de care s-au simțit animați transilvănenii la vederea imaginilor s-a transformat uneori, la ieșirea din săli, în adevărate manifestații de stradă”.
În cele din urmă, „Independența României” merită să fie receptat nu doar ca primul film românesc de ficțiune păstrat, în egală măsură apreciat și criticat, ci și ca o dovadă concretă a preocupărilor Regelui Carol I în sprijinirea dezvoltării cinemaului românesc timpuriu.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

sixteen − 8 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te