Cele două Românii ale vinului

Aflată în faza de limpezire, piața vinului românesc crește vizibil în calitate dar încă strică toate statisticile europene


Dacă ar fi să o personificăm, industria vinului din România seamănă cu zeul roman Janus, cel cu două fețe, una veselă și una tristă. Avem, pe de o parte, crame și culturi de viță-de-vie moderne, cu tehnologii de ultimă oră, cu viticultori și oenologi înalt calificați, dar avem și o puzderie de mici viticultori care lucrează via în familie, cu tehnici medievale, și, apoi fac vinul, „după ureche”.

În România se consumă încă preponderent vin de slabă calitate, produs de vinificatori de la ţară, care sunt atât de mulţi şi de mici încât dau peste cap statisticile europene în domeniu

Mult, dar prost

Statisticile, sunt, din acest punct de vedere, revelatoare. Cu o producție estimată pentru 2016 de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) la 4,9 milioane de hectolitri (mhl), România se află pe locul al șaselea în Uniunea Europeană și al 13-lea în lume. Primele trei locuri pe plan european și global sunt ale „marilor puteri”, Italia, care a produs 48,8 mhl de vin, Franța, cu 41,9 și Spania, cu 37,8. Pe plan mondial, după aceste trei țări, se situează SUA, China, Africa de Sud, Chile, Argentina, Germania, cu 8,4 mhl, Portugalia, cu 5,6 mhl, și Rusia, cu o producție egala cu a României.

Din punctul de vedere al suprafețelor de viță-de-vie cultivată pentru vin, România se află pe locul cinci în Uniunea Europeană, potrivit Eurostat, cu o suprafață cultivată de 183,7 mii de hectare. Este interesant că Germania, cu o suprafață cultivată de doar 102,5 mii de hectare, produce mai mult decât de România, dar și decât Portugalia.

Statisticile mai indică o particularitate a României, și încă una atât de pregnantă încât modifică ansamblul cifrelor europene în domeniu. Este vorba despre fărâmițarea suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin. România excelează aici. Astfel, la nivelul anului 2015, mai mult de o treime (36% ) din întreprinderile agricole care cultivau struguri de vin în Uniunea Europeană se aflau în România. În cifre, este vorba de 0,9 milioane de proprietăți viticole, din totalul de peste 2,4 milioane. Suprafața medie a acestor proprietăți este cea mai mică din Uniune, media fiind de 0,2 hectare.

Obținem, deci, câteva trăsături cantitative ale producției de vin din România: se produce mult, de pe o suprafață mare, împărțită în proprietăți minuscule. De aici, rezultă, de fapt, și a treia caracteristică a vinului românesc, una calitativă: este, în mare măsură, un vin prost. Iar, statisticile confirmă fără dubiu acest lucru. Astfel, potrivit cifrelor Eurostat, în Uniunea Europeană, media pentru suprafețele cultivate cu struguri de calitate este de 84%, în vreme ce în România aceasta este de doar 28%. Țara noastră este de altfel singura unde mai mult de jumătate din suprafața viticolă (72%) nu este cultivată cu struguri pentru vinuri de calitate ci pentru vinuri de masă. Pe locul 2, la mare distanță, se află Bulgaria (38%) și Portugalia (12%). În toate celelalte state membre care produc vin, peste 90% din suprafață este cultivată cu struguri pentru vinuri de calitate. Se poate observa astfel cu ușurință cum cifrele României și Bulgariei alterează media europeană pe care o coboară până la cei 84% pomeniți.

Cele mai bune vinuri româneşti obţin în mod constant premii la cele mai prestigioase concursuri internaţionale

O revoluție liniștită

Din toate statisticile de mai sus, se desprinde un tablou întunecat al industriei vinului din România. Lucrurile nu stau însă chiar așa. În ultima decadă, în România au apărut sau s-au dezvoltat zeci de crame performante, dintre care unele se întind pe sute de hectare, iar România începe să devină un punct tot mai mare pe harta vinului de calitate. De-a lungul a șase luni, în toamna lui 2014 și primăvara lui 2015, Sinteza a publicat un serial dedicat acestor crame moderne. Am vizitat giganți precum Recaș, în Banat, Jidvei, în Transilvania, Cotnari în Moldova, Vincon în Vrancea, sau Halewood, în Muntenia, producători medii precum Wine Princess, la Păuliș, Alcovin, la Măcin, sau SERVE, la Ceptura, crame mai mici precum Țălna, lângă Alba Iulia sau AVINCIS, lângă Drăgășani, crame-boutique, precum Clos de Colombes, lângă stațiunea Olimp, Rotenberg, la Ceptura, sau „Arta Vinului”, lângă Cotești, dar și viticultori individuali mici care încearcă să supraviețuiască prin asociere, în județul Alba, sau pe cont propriu, vânzând vinul la PET pe marginea șoselei, în Gorj, Prahova sau Vrancea. Am găsit tehnologii moderne sau în curs de modernizare, metode științifice de plantare și culegere, la cramele care vor să se alinieze la „lumea nouă” a vinului, dar și metode tradiționale de vinificare, rafinate sau ameliorate, la cele de „lume veche”.

Aici se impune o precizare: există două abordări ale culturii viţei-de-vie și vinificației. „Este, o dată, abordarea de «lume veche», care privește vinul ca un produs al pământului din care provine și valorizează în primul rând latura culturală, generând diversitatea gusturilor; și există abordarea de «lume nouă», în ţări ca Australia, Chile, Argentina etc, care privește vinul aproape exclusiv ca un produs economic care trebuie să fie, pe cât posibil, gustos și la costuri cât mai competitive”, explică Cezar Ioan, fondatorul portalului web vinul.ro. Producătorii români mari se străduie în general să facă performanțele economice ale lumii noi, dar există multe crame mici și medii care marșează pe ideea de lume veche.

Eforturile producătorilor de a scoate un vin bun și viabil economic însumează zeci de milioane investiți în tehnologii noi, dar și în replantarea cu viță-de-vie. Banii europeni au fost decisivi în acest sens, veniți, mai întâi, prin SAPARD, înainte de 2007, apoi prin fonduri structurale. De exemplu, în perioada 2009-2014, României i-au fost alocați anual 42,1 milioane de euro, ca sprijin financiar pentru sectorul vitivinicol, iar pentru perioada 2014-2018, câte 47,5 milioane de euro anual. Pentru prima perioadă, absorbția a fost de 100%, în vreme ce pentru a doua perioadă, absorbția este încă în curs. „Ca urmare a investițiilor mari efectuate cu sprijin european s-a reușit atât o modernizare a plantațiilor, cât și a centrelor de vinificație cu echipamente și tehnologii de ultimă ora”, explică directorul Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Vin (APEV), Ioan Ștefan.

Vin de calitate și vin de masă

Se pune, firește întrebarea, ce înseamnă vinuri de calitate și vinuri de masă? În accepțiunea europeană, vinuri de calitate sunt doar cele care au atestarea Denumire de Origine Controlată (DOC) sau Indicație Geografică (IG).DOC reprezintă numele unei regiuni sau localități, a unui loc determinat sau, în cazuri excepționale, a unei țări, care servește la desemnarea unui vin de acolo, ale cărui calitate și caracteristici sunt, în mod esențial, datorate mediului geografic cu factorii naturali și umani, care este produs în aria geografică delimitată. IG reprezintă numele unei regiuni sau al unei localități, a unui loc determinat, care servește la desemnarea unui vin originar din acea regiune /localitate, și care posedă caracteristici ce pot fi atribuite acestei origini geografice. Concret, Murfatlar este un DOC din cadrul IG Colinele Dobrogei.

„În spatele acestor clasificări există studii și experiențe istorice despre caracteristicile regiunilor – structura și componența solurilor, temperaturi medii anuale, umiditate, perioade de insolație, incidența înghețurilor ș.a.m.d. – și despre soiurile care sunt (sau nu) recomandate ori autorizate în fiecare regiune. Mai există, în afara acestor liste de soiuri recomandate, autorizate sau admise, anumite prevederi referitoare la mărimea recoltei la hectar, randamentul admis la presarea strugurilor și altele asemenea, menite să asigure un nivel ridicat de calitate (tratamentele oenologice admise, condiții legate de trasabilitatea produselor etc)”, explică Cezar Ioan.În cazul vinurilor de masă, acestea nu sunt obligate să respecte cea mai mare parte dintre condițiile impuse unor vinuri cu DOC sau IG, ci în general doar să respecte un set minimal de condiții legale – să provină exclusiv din struguri și să fie produse cu respectarea legislației.

Podgorenii de la marginea drumului

Cu toate aceste eforturi ale producătorilor mai mari sau mici, în România se consumă încă preponderent vin de slabă calitate, produs de acei vinificatori de la țară, care sunt atât de mulți și de mici încât dau peste cap statisticile europene în domeniu. Să luăm un caz concret: în 2015, potrivit Direcției pentru Agricultură a Județului Vrancea, vița-de-vie era cultivată pe 26.902 hectare de teren. Ca termen de comparație, cele mai mari cinci companii de vinificare din România de la vremea respectivă – Murfatlar, Jidvei, Cotnari, Vincon și Recaș – aveau sub 9.500 de hectare de viță-de-vie, împreună. Despre podgorenii care exploatau cea mai mare parte a suprafeței, o cunoscută expertă în vinificare din zonă, Mariana Ochean, ne spunea: „Vrancea este o zonă binecuvântată de Dumnezeu pentru vinuri. Păcat că această binecuvântare e acoperită de sărăcie și neștiință”.

Cei mai mulți dintre acești podgoreni își vând marfa pe marginea șoselei. Cu doi ani în urmă, de-a lungul celor 13 kilometri dintre Dumbrăveni și Focșani am numărat 33 de puncte de vânzare a vinurilor, la PET, pe marginea șoselei. La fel, astfel de vinificatori abundă în apropiere de Drăgășani sau în zona Valea Călugărească.
Consumul acestui tip de vin este chiar principalul obstacol în calea consumului de vin bun, crede Cezar Ioan.

„Majoritatea populației, și nu mă mai refer aici doar la persoanele care nu dispun de bani ca să bea vinuri bune, fiindcă din păcate întâlnesc aceeași eroare și la persoane cu statut financiar ridicat, valorizează «vinul de țară» drept fiind mai bun decât vinurile produse în crame organizate, supravegheate, dotate corespunzător. Oamenii tind să utilizeze prejudecăți în evaluarea vinului: dacă e «de țară» e automat mai bun decât dacă provine de la o cramă mare (deși și strugurii procesați acolo provin tot de la țară, că doar nu cresc pe acoperișurile blocurilor). La fel, majoritatea consumatorilor consideră că «de țară = sănătos» și că acele vinuri provenite din crame industriale ar fi «mai puțin sănătoase» – în ciuda evidenței care spune că vinul este un produs alimentar și că are de câștigat atunci când este produs într-un sistem a cărui igienă este reglementată și supravegheată”, spune fondatorul vinul.ro.

 


În lumea bună

La capătul celălalt al spectrului, cele mai bune vinuri românești obțin în mod constant premii la cele mai prestigioase concursuri internaționale de profil. Una dintre cele mai valoroase distincții obținute i-a revenit unui Solo Quinta din 2010, produs de Recaș, care a obţinut în 2011 titlul de „cel mai bun vin alb sec” la Vinalies Internationales, de la Paris. Solo Quinta este un cupaj de patru soiuri albe (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească Regală și Muscat Ottonel) și unul roșu, vinificat ca unul alb. Acesta din urmă se schimbă, în funcţie de an. În 2010 a fost Fetească Neagră. Vinul a fost creat de oenologul australian Hartley Smithers, care lucrează pentru Cramele Recaș. Despre piața vinului din România, Smithers crede că este una deschisă la nou. „Cred că România se află acum în postura în care se găsea Australia în anii 1980. Există multă tehnologie disponibilă și e vremea ca aceasta să fie folosită, iar rezultatele încep să apară. Cred că România, în comparație cu Spania sau Franța, este mult mai deschisă la minte”, ne declara Smithers în 2014.

Creșterea evidentă de calitate a unui segment al vinurilor românești este subliniată și de directorul APEV, Ioan Ștefan. „Pe lângă investiții, producătorii și-au pus la punct și tehnicile de marketing și s-au aliniat la exigențele pieței internaționale și sub aspectul prezentării. Într-un cuvânt, este de reținut saltul uriaș făcut în plan calitativ. De altfel, vinurile românești care ies la export se află la un nivel comparativ cu vinurile celor mai mari producători din lumea veche sau nouă”, spune acesta.

Import vs. export

Cifrele furnizate de APEV sunt încurajatoare în acest sens. Astfel, între 2007 și 2016 exporturile de vin din România au crescut cu o treime, de la o valoare de 17,1 milioane de euro la 22,6 milioane de euro. Anul trecut, principalele piețe de export au fost Marea Britanie, unde au plecat 2,5 mii de litri de vin, în valoare de 4,2 milioane de euro, pe locul doi s-a situat Germania, cu 2,2 mii de litri de vin, în valoare de 3,1 milioane de euro, iar pe locul trei a fost China, cu 1,2 mii de litri, în valoare de 3 milioane de euro.

Vestea proastă este, însă, că importăm mai mult vin decât exportăm. Potrivit acelorași cifre furnizate de APEV, valoarea importurilor de vin a crescut chiar mai accelerat decât exporturile. Astfel, dacă în 2007 importam vin în valoare de 29,4 milioane de euro, acum importăm în valoare de 49,9 milioane de euro. Aceasta înseamnă o balanță comercială negativă de -27,3 milioane de euro. Cu alte cuvinte, importăm mai mult decât dublu față de cât exportăm.

Supraviețuirea giganților

Cele două Românii ale vinului | Grafica: Ciprian Butnaru

O altă particularitate a industriei vinului din România este supraviețuirea marilor întreprinderi de stat pentru vinificație, de pe vremea comunismului. Recaș, Jidvei, Cotnari, Vincon Vrancea, Halewood (Ploiești) sau Murfatlar au trecut toate printr-o fază incertă, de companie de stat, în anii 1990, iar apoi au fost privatizate la începutul anilor 2000, intrând sau în proprietatea unor foști directori sau a altor investitori. Ele au reușit să-și păstreze și chiar să-și crească suprafețele mari cultivate cu viță-de-vie și să își modernizeze capacitățile de producție. O excepție o constituie Murfatlarul, care până în 2016, era cel mai mare producător de vin din România. Anul trecut însă firma a sistat producția iar o parte din bunuri au fost sechestrate, pe fondul unul scandal de corupție și evaziune fiscală în care este implicat producătorul de vinuri. Cota sa a fost redistribuită între următorii cei mai mari trei jucători de pe piață, care sunt Jidvei, cu afaceri de 150 de milioane de lei anul trecut, urmat de Cotnari, cu afaceri de 139 de milioane de lei și de Recaș, cu afaceri de 120 de milioane de lei. Din punct de vedere al profitului, Recaș conduce, cu 29 de milioane de lei, urmat de Cotnari, cu 23 de milioane de lei și Jidvei – 14 milioane de lei.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

5 − two =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te