Cele şapte „minuni” ale Dobrogei

Ce merită văzut în regiunea dintre Dunăre şi Marea Neagră, în afară de Litoral şi Delta Dunării


Distribuie articolul

La începuturile istoriei – Histria & Orgame

De Dobrogea se leagă primele scrieri din istorie despre oraşe de pe teritoriul de azi al României. Coloniştii greci au sosit aici în zorii istoriei, în căutarea bogăţiei sau măcar a unei vieţi mai bune. Au construit ziduri spre uscatul populat de barbari şi au rămas deschişi către mare, thalassa, care îi lega de patriile lor calde, de dincolo de Bosfor. După sute de ani, le-au luat locul romanii, care au organizat ţinutul dintre Danubiu şi Pont şi l-au împânzit cu aşezări în interior, dar şi pe linia Dunării. Aşa că acum o suită impresionantă de ruine antice desenează conturul Dobrogei, pe linia frontierelor naturale: Troesmis, Carsium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus, Capidava ş.a.m.d. Dar, fără doar şi poate, cele mai cunoscute sunt tripleta urbană Histria – Tomis – Callatis, despre care se învaţă încă de la primele ore de istorie.

Oraşul-cetate Histria, una dintre primele localităţi atestate documentar pe teritoriul actualei Românii

Cum Tomis şi Callatis sunt contopite în ţesătura urbană a celor două oraşe care definesc Litoralul, Constanţa şi, respectiv, Mangalia, ne-am îndreptat spre Histria, pe un drum care străbate Mamaia, iar apoi trece pe lângă coastele de fier ale rafinăriei Petromidia, cu iz de film postapocaliptic.  De la drumul principal care duce spre comuna Istria de azi, şoseaua se bifurcă în unghi drept spre antica Histrie, pe o panglică de asfalt bun, care pare că se îndreaptă rectiliniu, direct spre cer, flancată de culturile verzi din stânga şi dreapta. La capătul drumului, însă, nu decolezi, ci „aterizezi” în parcarea de lângă Muzeul Histria, unde te întâmpină câinii vagabonzi – o constantă a tuturor obiectivelor pe care le-am vizitat în regiune.

Histria, la sfârşit de iarnă, nu e un loc plăcut. Doi cai (frumoşi) pasc paşnic în dreapta sitului. În rest, nici ţipenie. E dezolare, e vânt şi e pustietate. Nici şopârlele nu au ieşit încă la bronzat pe ziduri. Vara, însă, când soarele încălzeşte bătrânele pietre şi apele liniştite ale lacului Sinoe, Histria are ceva magic, în lumina de aur, care face să sclipească tot locul.

De jur-împrejur se simte prezenţa lacului, ca un spirit tutelar, care doar se întrezăreşte uneori, alteori se deschide larg, în perspectivă. Undeva, o coloană cu capitel ionic, ca nişte coarne de berbec, străpunge perpendicular continuumul pe care îl formează, în zare, apa lacului şi limanul ce îl separă de mare, la limita orizontului. Altundeva, o suită de coloane retezate se conturează pe o peninsulă de stuf de la malul lacului. Mai aproape de zidurile care apărau oraşul dinspre uscat s-au păstrat zidurile mai înalte, cu arcade elegante, ale unor clădiri somptuoase. În stânga faţă de cum se face intrarea în spaţiul oraşului-cetate şi dincolo de un câmp cu iarbă groasă, se găsesc săpături arheologice mai proaspete, care nu au fost încă conservate. Într-un loc, a ieşit la iveală un vas de depozitare de mari dimensiuni, care se păstra încă „in situ”, când am vizitat cetatea. În această zonă se pot observa mai bine zidurile proaspăt scoase la vedere, nesterilizate însă de „capacele” contemporane turnate peste ele, pentru conservare. Nici aceste ruine, însă, nici celelalte, de pe traseul turistic standard, nu sunt explicate de tăbliţe, iar în lipsa acestora, rosturile lor sunt greu de întrevăzut, aşa că asiguraţi-vă că vizitaţi situl arheologic cu un ghid.

Dacă nu, la sfârşitul vizitei, intraţi până la muzeul alăturat, unde imaginea cetăţii este conturată mai bine, cu ajutorul exponatelor.

Pentru o aprofundare a sentimentelor de început de lume pe care le trezesc oraşele-cetăţi de la malul Pontului, continuaţi drumul spre nord, către Jurilovca şi apoi, la şase kilometri, Capul Doloşman, unde se află cetatea Orgame/Argamum. Nedibuit încă de turismul de masă, scăpat ca prin urechile acului de ghidurile internaţionale, precum Michelin sau Lonely Planet, oraşul-cetate de aici se înălţa spectaculos pe un promontoriu pietros care desparte apele lacului Goloviţa (pe dreapta, cum priveşti spre larg) de cele ale marelui Razelm. Fâşia subţire de pământ care desparte lacurile de mare se întrezăreşte şi aici ca o linie dreaptă, o subliniere a orizontului.


Ruinele oraşului, romantice datorită amplasamentului, sunt lipsite de orice sens pentru ochii turistului de rând, fiindcă nu există, nici aici, nicio tăbliţă explicativă (ca să nu vorbim de SF-uri, gen coduri QR pentru telefonul mobil).

La Argamum (numele latin), când lipsesc turiştii, liniştea e completă. Poţi trage cu urechea la începuturile istoriei. E uşor să vezi cu ochii minţii, glisând în linişte pe apele gri ale lacului, o biremă cu colonişti elini, obosiţi după o lungă călătorie începută pe cheiul vreunui oraş din Asia Mică. Îi vezi, parcă aievea, sărind tăcuţi peste bord, şi aruncând o privire în jur, cu o strângere de inimă, dar şi plini de speranţă pentru viaţa care-i aşteaptă pe noul ţărm. Căpetenia le arată promontoriul stâncos, şi ei încep să urce bagajele şi proviziile. Tocmai s-a născut Orgame (primul nume, grecesc).

Poate acea căpetenie a fost îngropată, când i-a venit vremea, la loc de cinste, în necropola oraşului, într-un complex funerar impresionant, descoperit nu demult de arheologi. S-a stabilit că mormântul aparţinea unui lider al comunităţii din prima generaţie de colonişti. Potrivit celor mai recente cercetări, coloniştii de aici au fost primii care s-au instalat pe ţărmul dobrogean al Pontului, cu cel puţin o generaţie înaintea celor de la Histria.

Generaţii după generaţii s-au scurs apoi, în pace şi război, cu bune şi rele, până când invaziile barbare de la sfârşitul perioadei antice au dus la părăsirea definitivă a locului, la fel ca la Histria, cândva pe la sfârşitul anilor 600, după Christos.

Au trecut apoi peste 1.300 de ani, până când, la începutul secolului XX, lumea să le redescopere, prin hârleţul arheologului.

Apele gri clipocesc la Capul Doloşman, sub vremea aspră şi vânturile rele, ca o explicaţie laconică a primului nume al Mării Negre, Pontus Axeinos (Marea Neprimitoare), devenit abia mai târziu, în condiţii neclare, Pontus Euxinos (Marea Primitoare).

Localnicii au denumit cele două vânturi care bat aici, tot cu nume istorice, dar mult mai noi decât vestigiile. Omul care locuieşte în casa cea mai apropiată de ruine, un dobrogean cu obrazul brăzdat, le arată cu mâna: Suleiman (spre mare) şi Ivan (spre pământ).

Ovidiu cel trist

E greu de refăcut viaţa de zi cu zi a locuitorilor cetăţilor greco-romane de la malul Pontului. Dacă e să credem depresiile marelui Ovidiu, trimis de Octavian Augustus să moară la Tomis, oraşele-cetate din această margine neprielnică de imperiu erau un loc îngrozitor, unde cetăţenii romani trăiau departe de civilizaţie, barbarizaţi în urma conlocuirii cu geţii şi sarmaţii şi a invaziilor perpetue. Arheologii şi istoricii, lipsiţi de metafora poeţilor, spun însă că aceste cetăţi au cunoscut numeroase perioade înflorire economică şi culturală, aşa că Tristele şi Ponticele lui Ovidiu ar trebui privite cu rezervă.

Un peisaj dobrogean tradiţional a fost reconstituit lângă ruinele de la Capul Doloşman

Cu geţii în amestec
sunt grecii de pe-aice,

Dar geţii cei sălbatici
îi covârşesc pe greci.

Călări pe cai, puzderii,
sarmaţii şi cu geţii

Tot mişună pe drumuri:
când vin, când iar se duc!

Niciunul nu-i să n-aibă
la dânsul arc şi tolbă

Şi cu venin de şarpe
sunt unse-a’ lor săgeţi

Au glas şi chip sălbatic,
aidoma lui Marte;

Nici barba nu şi-o taie
nici pletele din cap”

(Tristele, „Între barbari”, traducere de Teodor Naum)

Continuă pe pagina următoare →

Distribuie articolul
  1. Sailor says:

    Sint un dobrogean nascut si crescut in Tulcea plecat peste mari si tari. Urmaresc constant aceasta revista si tocmai am descoperit acest articol pe care as dori sa il scot in format PDF sa il citesc in tihna in fata sobei.
    E posibil sa il am intr-un fel sau altul?
    Multumesc,

  2. Sailor says:

    Buna ziua,
    Multumesc pentru reactia rapida. Intr-adevar adresa e corecta
    Multumesc

  3. Camelia says:

    Frumos

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te