Cele şapte „minuni” ale Dobrogei

Ce merită văzut în regiunea dintre Dunăre şi Marea Neagră, în afară de Litoral şi Delta Dunării


Distribuie articolul

Cheile Dobrogei

La Cheile Dobrogei, cvasi-necunoscute pentru turismul de masă, se ajunge după un drum uşor, de la Constanţa la Târguşor, şi apoi spre Cheia. La patru kilometri de Târguşor, şoseaua plonjează de-a lungul câtorva sute de metri într-un peisaj radical diferit faţă de colinele de până atunci. În stânga şi dreapta se ridică pereţi muntoşi, găuriţi, tociţi, rotunjiţi şi domoliţi, de ape şi vânturi, la fel ca Munţii Măcinului, dar chiar mai măcinaţi. Cheile Dobrogei sunt foste recifuri coraliere ale unei mări străvechi (Marea Thetis). După ce afli asta, poţi ghici în conturuile stâncilor formele rotunde ale atolilor de acum zeci de milioane de ani. Cheile Dobrogei sunt acum o rezervaţie naturală, în administrarea Romsilva, care te îmbie de la prima vedere la o drumeţie pe crestele lor joase.

Pentru asta, trebuie să veniţi aici, să parcaţi maşina la marginea drumului, şi să vă lăsaţi purtaţi de inspiraţie, fiindcă nu există niciun traseu marcat vizibil şi nicio amenajare turistică. Doar doi câini vagabonzi apăruţi de niciunde te întâmpină şi aici.


Chiar şi site-ul oficial al proiectului de promovare turistică „Pe urmele Argonauţilor” notează: „majoritatea celor care vizitează zona sunt informaţi fie din surse apropiate, fie au nimerit din întâmplare”. Într-un răspuns transmis revistei Sinteza, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, custodele ariei protejate, ne-a informat că un ONG a amenajat în chei două trasee turistice. Noi nu le-am găsit. În ceea ce privește câinii vagabonzi, cei de la Romsilva au precizat că această problemă este în responsabilitatea administrațiilor locale.

Zona este atât de neatinsă de turism, încât fotograful Sinteza a reuşit să surprindă o specie de şoim în cuibul său, amenajat într-o cavitate în stâncă, la 15 metri de şosea. Un şoim cuibărind într-un fost recif de corali!

Aşa s-a încheiat incursiunea noastră în Dobrogea, cumva suprarealistic, în faţa unui miracol al naturii, aparent nebăgat în seamă, şi a doi câini vagabonzi, cu priviri de milogi.

Distribuie articolul
  1. Sailor says:

    Sint un dobrogean nascut si crescut in Tulcea plecat peste mari si tari. Urmaresc constant aceasta revista si tocmai am descoperit acest articol pe care as dori sa il scot in format PDF sa il citesc in tihna in fata sobei.
    E posibil sa il am intr-un fel sau altul?
    Multumesc,

  2. Sailor says:

    Buna ziua,
    Multumesc pentru reactia rapida. Intr-adevar adresa e corecta
    Multumesc

  3. Camelia says:

    Frumos

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

9 − 7 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te