City break între Orient şi Occident

Împărţit între două lumi, Cipru este o destinaţie de clasă mondială şi pentru turismul cultural, nu doar pentru soare şi mare


Distribuie articolul

În hărţile medievale ale Europei, Ciprul seamănă cu un vârf triunghiular de lance îndreptat spre coastele Asiei Mici şi Siriei. Cartografii vremii nu cunoşteau în amănunt forma complicată a insulei, ca un animal fantastic cu faţa îndreptată spre Europa, picioarele spre Africa şi cu o coadă subţire întinsă spre Asia, aşa că o desenau, schematic, ca un triunghi.

Neştiinţa de atunci e metafora de acum, când despre Cipru se poate spune cu mâna pe inimă că este un vârf de lance al Europei, avântat spre Levantul cu nisipuri mişcătoare şi spre Cilicia cea aspră, de odinioară, transformată între timp în Antalya cea plină de puf a vacanţelor de cinci stele, all inclusive.

Panorama Nicosiei, văzută din turnul-observator Shacolas, aflat în partea grecească. Cele două turnuri subţiri din planul secund al imaginii sunt minaretele fostei catedrale Sfânta Sofia

Cipru, pe scurt

Pe lângă o destinaţie clasică de soare&mare, Ciprul de astăzi este şi o destinaţie culturală unică, pentru cei care ştiu că pe aici trece drumul cel mai scurt dintre Levant şi Occident.

Este unul din puţinele locuri din lume, dacă nu singurul, unde civilizaţiile Orientului şi cele ale Occidentului s-au suprapus direct una peste alta, şi ambele au supravieţuit până astăzi. Pe scurt, bizantinii ortodocşi, cu ritul lor oriental, au fost succedaţi de cruciaţii „latini” (termen prin care erau desemnaţi cavalerii din Vest), care au guvernat insula sute de ani prin dinastia franceză Lusignan (1192-1489), ancorând-o în tiparele lumii catolice. Republica maritimă a Veneţiei a preluat ştafeta de la Lusignani, păstrând Ciprul tot ca pe un avanpost al Occidentului, până când Imperiul Otoman a ocupat insula (1571) şi a integrat-o în matricea sa culturală, pentru alte sute de ani. Mai aproape de zilele noastre, Imperiul Britanic a dobândit Cipru de la turci (1878), şi l-a guvernat până în 1960. După o perioadă de conflict între greci şi turci, cele două comunităţi s-au separat, la mijlocul anilor ’70. Partea grecească, cam 2/3 din insulă, cu capitala la Nicosia, s-a alăturat în 2004 Uniunii Europene. În acelaşi timp, partea turcească a evoluat ca stat autoproclamat, dar recunoscut doar de Turcia, cu centrul administrativ în partea de nord a Nicosiei.

Şi cum drumurile scurte presupun înghesuială şi aglomeraţie, şi micuţa insulă – cam cât două judeţe ale României – este înghesuită de patru administraţii distincte: cea grecească, parte a UE, cea turcească, aflată la remorca Turciei, o zonă „tampon”, care le separă pe celelalte două, controlată de trupe ONU de menţinere a păcii, şi două baze militare, pe care Marea Britanie le-a păstrat sub suveranitatea sa

Pe Bulevardul Curmalilor

Unul dintre cele mai la îndemână zboruri spre Cipru din România este de la Cluj-Napoca spre Larnaca. Aeroportul acestui oraş este cel mai important al Ciprului, după ce aerogara capitalei, Nicosia, a fost închisă în urma războiului din anii 1970. Aeroportul din Larnaca este legat de oraşul propriu-zis, dar şi de celelalte centre urbane majore ale Ciprului european, prin curse regulate de autobuz/ autocar. Nu îţi poţi fixa ceasul după ele – suntem, în definitiv, pe o insulă majoritar grecească – dar, nici nu întârzie mult.

Bulevardul Finikoudes, principala arteră turistică a oraşului-staţiune Larnaca

Larnaca este prin excelenţă un oraş al falezei. Promenada de la malul mării este curată şi elegantă, despărţită în trei părţi aproape egale, de vechiul castel şi apoi de un port pescăresc. Zona cea mai populară şi populată a promenadei maritime este bulevardul Finikoudes (Curmalilor). Bulevardul porneşte de la portul comercial, apoi se îndreaptă spre vechiul castel, lăsând, pe dreapta, rând pe rând, clădirile istorice unde se află acum administraţia regională şi centrul cultural al oraşului, apoi o serie de blocuri noi, elegante, la parterul cărora funcţionează terase şic. McDonald’s, Burger King, KFC au, toate, reprezentanţe aici, înghesuind între ele, primăria. În stânga, se află plaja cu acelaşi nume, cu un nisip auriu, şi, dincolo de ea, o Mediterană foarte calmă. Bulevardul Finikoudes se opreşte în vechea cetate a oraşului, dar odată ocolită – pe plajă sau pe trotuar -, promenada continuă cu strada Piyale Paşa, modernizată într-un stil minimalist, cu ajutorul fondurilor europene. Numele străzii rezonează cu vechiul cartier turcesc, aflat pe dreapta, accesibil prin câteva stradele care intersectează faleza. Numărul restaurantelor cu vedere spre mare se împuţinează în această zonă, preţurile mai scad un pic faţă de Finikoudes, iar unele case crăpate, zgâriate şi dărăpănate te pun pe gânduri. Piyale Paşa continuă aşa până la portul pescăresc, înţesat, fireşte, de mici ambarcaţiuni ale localnicilor care încă mai ies în larg, fie din hobby, fie pentru a-şi câştiga existenţa.

Dincolo de portul pescăresc se întinde ultima secţiune a falezei, în zona numită MacKenzie sau, mai simplu, pe greceşte, Makenzy, o zonă eminamente turistică – cu hoteluri bune, restaurante la fel şi o plajă ademenitoare -, ca o staţiune lipită de corpul oraşului.

Două feţe

Dincolo de faleză, Larnaca este un oraş cu două feţe. Este, o dată, vechiul cartier turcesc, cel mărginit spre mare de strada Piyale Paşa, cu străduţe strâmte şi case în ruină, cu mesh-uri care avertizează trecătorii că le-ar putea cădea balconul în cap, cu magazine înghesuite în magherniţe şi autoservice-uri ascunse prin cotloane stăpânite de buruieni şi pisici. Pe aici, o plimbare e agreabilă doar dacă eşti în căutarea surprizei exotice, a improvizaţiei şi a cârpelii. Este, apoi, cealaltă faţă a oraşului, mărginită spre mare de Bulevardul Finikoudes, un exerciţiu reuşit de eleganţă neoclasică cu amintiri coloniale, sub soarele Orientului. Străzile asfaltate impecabil, bine marcate, curate şi îngrijite, dar mai ales maşinile care circulă pe stânga, dezvăluie amprenta britanică lăsată pe esenţa elenă. În această zonă, Larnaca e un fel de Salonic trimis la şcoala engleză.

Biserica lui Lazăr, despre care se spune că este clădită peste locul de veci al celui ridicat din morţi

Inima Larnacăi bate chiar la limita dintre cele două districte atât de diferite ale centrului, acolo unde se află Biserica Sfântului Lazăr, şi, mai jos de ea, la malul mării, cetatea. Ambele obiective sunt de neratat. Cetatea a fost, pe rând, bizantină, apoi „latină”, pentru a primi forma finală de la otomani. De pe zidurile ei se deschide o frumoasă privelişte spre Bulevardul Finikoudes, pe o parte, şi spre Piyale Paşa, pe cealaltă. În interiorul cetăţii se află şi un modest muzeu care spune, lapidar, istoria oraşului.

Ce-a făcut Lazăr după ce s-a ridicat?

Despre Biserica Sfântului Lazăr, amplasată în piaţa centrală a oraşului, se spune că a fost construită peste mormântul acelui Lazăr pe care Iisus l-a înviat din morţi şi care, în noua sa viaţă, a părăsit Iudeea, pentru a deveni primul episcop al Larnacăi, oraş numit pe atunci Kition. Biserica este ridicată în stil bizantin, cu ceva adăugiri gotice, în mod special porticul, din perioada „latină” a insulei. În interior, un iconostas uriaş arată ca o explozie barocă de lemn, placat cu aur. La subsol se află încăperea unde s-a descoperit sarcofagul lui Lazăr.

În Larnaca se găseşte şi un foarte interesant muzeu privat, Muzeul Pierides, adăpostit de cea mai frumoasă vilă în stil colonial din oraş. Colecţia, care poartă numele unei celebre familii de mecenaţi din Cipru, este constituită din artefacte de valoare inestimabilă, în special ceramică, dar şi statuete, pornind de la epoca pietrei până în perioada „latină” a insulei. Muzeul are şi un mic magazin de unde se pot cumpăra suveniruri inspirate de exponate.

Nu în ultimul rând, foarte aproape de Larnaca, pe malul lacului sărat care mărgineşte localitatea, se află una dintre cele mai importante moschei din lume, Hala Sultan Tekke. Complexul de aici adăposteşte mausoleul lui Umm Haram, mătuşă şi confidentă a profetului Mohamed. Drumul spre moschee se întinde leneş de-a lungul lacului, fiind excelent de parcurs cu bicicleta. De la distanţă, cupola moscheii, înconjurată de palmieri, pare că pluteşte pe lac. În grădina înflorită din curtea interioară vei afla toată pacea din lume, vegheată de o armată de pisici toropite de soare.

Hala Sultan Tekke pare construită într-o oază

Nicosia, ultima capitală separată de o graniţă

Din oră în oră, de la Larnaca pleacă autocare spre Nicosia. Drumul durează cam o oră, iar autocarul are ca staţie terminus autogara din capitală, aflată în centrul istoric al oraşului. Nicosia este ultima capitală din lume separată de o graniţă, care trece chiar prin mijlocul oraşului.

Ţesătura urbană a Nicosiei istorice păstrează încă forma rotundă în care a fost construită cetatea. Arhitecţii militari ai Serenissimei Republici au proiectat-o în formă de cerc, pe circumferinţa căruia au construit 11 bastioane triunghiulare, cu colţuri rotunjite, la intervale regulate. Giganticul efort de construcţie a fost zadarnic, fiindcă oraşul a fost cucerit de turci după 40 de zile de asediu, în 1570. Zidurile însă s-au păstrat în foarte multe porţiuni şi chiar autogara a fost amenajată în apropierea unuia dintre bastioane, ale cărui ziduri de cărămidă roşie se văd înainte de oprire.

Linia de demarcaţie dintre sectoarele grecesc şi turcesc ale oraşului taie cercul Nicosiei istorice în două jumătăţi aproape egale, dar, totuşi, cu o porţiune mai mare sub control turcesc. Chiar şi piaţa centrală a oraşului de dinainte de separare se află tot în zona turcească.

Până în 2008 era de neconceput să treci dintr-o parte în alta a Nicosiei. În acel an însă, în cadrul unui proces mai lung de reconciliere, pe strada Ledra, principala arteră turistică a Nicosiei greceşti, s-a deschis un punct pietonal de trecere a frontierei. Acum, să treci dintr-o parte în alta a oraşului este o formalitate – doar arăţi cardul de identitate şi poţi trece dincolo.

Punctul de trecere a frontierei între Ciprul de Sud şi cel de Nord, de pe strada Ledra

Între punctul de control grecesc şi cel turcesc te afli pe teritoriul aflat sub administraţia ONU, o stradă perpendiculară este barată în ambele părţi cu porţi metalice, pe care sunt montate semne care atenţionează că fotografiatul este interzis. Dincolo de punctul de trecere al frontierei, peisajul urban se schimbă destul de brusc. Dacă în partea grecească ai lăsat în urmă o pietonală cu spaţii suficiente de promenadă şi terase agreabile, în partea turcească te aşteptă o stradă-bazar, cu mărfurile expuse ostentativ, stridentă, ceva mai zgomotoasă, dar deloc lipsită de farmec şi viaţă. Mărfurile – eşarfe, tricouri, dulciuri, suveniruri, articole de piele etc. – se pot cumpăra şi în euro, şi în lire turceşti.

Inevitabil, fluxul de turişti şi aglomeraţia de magazine şi cafenele te poartă spre Moscheea Selimiye, fostă catedrală gotică, cu hramul Sfintei Sofia, trecând de-a lungul Buyuk Han, un han din secolul al XVI-lea. Acum, hanul adăposteşte la parter un restaurant, iar galeriile de la etaj au devenit un spaţiu cu mici magazine de suveniruri, poate cel mai bun loc pentru astfel de cumpărături din toată Nicosia.

Între Buyuk Han şi Moscheea Selimiye este cea mai mare aglomeraţie şi forfotă. Vânzătorii abia prididesc cu muşteriii, cafelele turceşti, tari şi negre-iad sunt servite cu zâmbetul pe buze sau în colţul gurii în ceşcuţe mici, însoţite de un pahar de apă rece şi baclavale cât un degetar, din care explodează toate aromele Orientului.

Zgomotul se estompează în curtea moscheii, cenzurat de o draperie de verdeaţă şi o suită de arcade gotice. Vizitatorii se descalţă şi păşesc uşor timoraţi. Femeile trebuie să îşi acopere capul. Înăuntru e deja linişte deplină. Nu sunt multe locurile în lume unde poţi vedea o catedrală gotică transformată în moschee şi rămasă aşa, iar acesta este unul dintre ele. Expansiunea musulmană nu a pătruns adânc şi definitiv în lumea goticului, excepţia fiind doar Ciprul, populat de greci, dar stăpânit de „latini”. Musulmanii se roagă spre Mecca, în vreme ce creştinii îşi ridică bisericile cu altarul spre vest. Aşa că, pentru a corespunde Coranului, otomanii au deviat axul catedralei Sfânta Sofia din Nicosia şi au amplasat minbarul (amvonul) şi mihrabul (nişa unde stă imamul în timpul slujbei), la dreaptă faţă de linia dublă a coloanelor care susţin bolta gotică, iar spaţiul fostului altar creştin a rămas neutilizat. Modificările se văd şi la exterior, unde catedralei i-au fost adăugate două minarete.

Dacă v-aţi întrebat vreodată cum arată o catedrală gotică, transformată în moschee, găsiţi răspunsul în fosta biserică Sf. Sofia din Nicosia

În apropiere de moschee se află un bazar acoperit, unde se găseşte şi un mic centru de informare turistică, de unde se poate obţine o hartă detaliată a părţii turceşti. Tot în apropiere se află şi centrul geometric al Nicosiei istorice, uşor de determinat, fiind vorba de o cetate rotundă. Alte obiective care merită vizitate în partea turcească sunt vechea biserică Sfânta Ecaterina, de asemenea transformată în moschee sau Casa Lusignan, un imobil din secolul al XV-lea, cu adăugiri otomane.

Atmosfera turistică se schimbă brusc, dacă vă îndepărtaţi la două-trei străzi de cvartalul turistic al Nicosiei turceşti. Sunt multe clădiri abandonate sau pe jumătate dărâmate, curţi pline de bălării, cu garduri rupte, carcase de maşini abandonate în stradă şi locuinţe cu pereţii crăpaţi. Diferenţa nivelului de trai dintre Nicosia grecească şi turcească este, aici, ţipătoare – chiar dăcă pe străzi e o linişte nefirească, dată de absenţa aproape completă a traficului auto.

Există, însă, şi în partea grecească a Nicosiei, zone decrepite, în special de-a lungul „liniei verzi”. În alte locuri, însă, viaţa de zi cu zi se desfăşoară netulburată, în gura ţevii de la pistolul mitralieră. De exemplu, lângă Poarta Famagusta, cea mai bine păstrată din această parte a oraşului, se află un teren de fotbal, care se termină exact în gardul de unde începe teritoriul aflat sub administraţia ONU. „Căştile albastre” au aici o cazemată, în care se văd soldaţi privind la antrenamentele de pe gazon.

Partea grecească se mai laudă cu o pleiadă de biserici valoroase şi două muzee de clasă internaţională – cel de istorie şi cel de artă bizantină. Ca să vă faceţi o idee clară asupra oraşului şi a modului în care este împărţit, în partea grecească, foarte aproape de strada Ledra se află un muzeu şi observator urban, la etajul 11 al unei bloc turn, cu privelişte de 360 de grade asupra Nicosiei.

Capul Greco, călătorie la capătul UE

Capul Greco, extremitatea sud-estică a Uniunii Europene

Altă excursie de o zi din Larnaca se poate face la Ayia Napa, o staţiune din extremitatea sud-estică a Ciprului. Drumul spre Ayia Napa traversează şi baza militară britanică Dhekelia, dar acest lucru este insesizabil, cu excepţia lipsei oricărui panou publicitar de-a lungul autostrăzii, pe cei câţiva kilometri „britanici”. Ayia Napa este o staţiune elegantă, dintre cele mai la modă din Cipru, cu sute de hoteluri şi mii de posibilităţi de relaxare şi divertisment.
Muzeul Mării din staţiune este interesant, prin prisma faptul că a fost construit mai ales pentru a pune în valoare replica unei nave din perioada antică grecească (400 î. Chr), care a fost descoperită în largul insulei Cipru, în 1965.

Rămăşiţele navei sunt expuse în oraşul Kyrenia, din partea turcească a Ciprului, dar în 1985 s-a realizat o replică a vasului, cea care este acum expusă la Ayia Napa. Alt exponat interesant este o ambarcaţiune din papirus, denumită Papyrella, construită cu mijloacele existente în perioada preistorică (mezolitic). O astfel de ambarcaţiune este posibil să fi fost printre primele construite de om pentru a străbate mările.

Din Ayia Napa se ajunge uşor cu un autobuz local la Capul Greco, punctul sud-estic extrem al Uniunii Europene. În jurul acestui promontoriu, ciprioţii au dezvoltat o reţea de trasee de drumeţie pe jos sau cu bicicleta, care îi poartă pe călători de-a lungul şi latul unei veritabile grădini botanice.

Distribuie articolul
  1. stefan vasutiu says:

    Bun articol! In Larnaca am fost si eu anul trecut!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te