Conflicte invizibile. 969 versus 786


Distribuie articolul

– Ce mâncaţi?
– 969!
– Cum dormiţi?
– 969!
– Cum vă treziţi?
– 969!
– Unde mergeţi?
– 969!
– Ce cumpăraţi?
– 969!

Replicile de mai sus nu fac parte dintr-un dialog dadaist, ci reprezintă, de regulă, actul de debut al predicilor susţinute de Ashin Wirathu, liderul mişcării budiste radicale „969” din Myanmar (Burma). Wirathu întreabă – nici nu contează ce – şi mulţimea, invariabil, răspunde: 969! 969! 969!. Ca un strigăt de luptă: la unison, ferm, cu aplomb, înfricoşător…
Dacă imaginea acestei scene produce asocieri mentale contradictorii, nu vă faceţi griji! Da, este vorba despre practicanţi ai religiei budiste, al cărei cod etic se bazează pe pace, bunătate şi iubire. Şi da, este vorba despre o organizaţie radicală, ultranaţionalistă, cu lideri care se declară fani ai English Defence League, mişcarea islamofobă din Marea Britanie.

Mişcarea „969” şi-a ales acest nume făcând trimitere la cele „trei giuvaiere” ale religiei budiste: Buddha – 9 corespunde celor nouă virtuţi ale lui Buddha, Dhamma – 6 semnifică cele șase percepte ale învăţăturilor budiste, Sangha – al doilea 9 este reprezentarea însuşirilor călugărilor budiști. Numărul se identifică astfel cu codul „786”, care, în interpretarea islamică din Asia de Sud, în special în Myanmar, este echivalentul frazei „în numele lui Allah, milostivul și îndurătorul” și este folosit de oamenii de afaceri musulmani pentru a indica apartenenţa lor islamică și caracterul „halal” al produselor.

Mai întâi, câteva elemente de context

Myanmar (cunoscut sub denumirea „colonială” de Burma), cu o populaţie de 60 de milioane de cetăţeni, este al 24-lea cel mai populat stat al planetei. Ţara este condusă autoritar din 1962 de către armată – deşi junta militară a fost oficial dizolvată în 2011, establishment-ul kaki exercită şi în prezent o influenţă colosală asupra vieţii politice. De exemplu, actualul preşedinte, Thein Sein, este militar de carieră, obţinând gradul de general „plin” în 2007, pe vremea când era prim-ministru al ţării, şi intrând în rezervă pe 29 aprilie 2010 pentru a conduce noul partid de guvernământ – Uniunea pentru Solidaritate şi Dezvoltare – în calitate de civil.

Văzut ca un reformator – unul moderat, totuşi – mai ales pentru disponibilitatea arătată de a dialoga politic cu Aung San Suu Kyi (câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, figură marcantă a opoziţiei burmeze, ce a fost ţinută sub arest la domiciliu timp de 15 ani non-consecutivi, până în 2010), Thein Sein promovează o mişcare ambiţioasă de democratizare şi modernizare a statului. Acest proces politic a fost extrem de bine primit în cercurile internaţionale, în special la Washington, schimbarea naturii regimului politic din Myanmar pliindu-se fericit pe „pivotul strategic către Asia” anunţat în 2012 de Casa Albă ca macro-proiect de politică externă.

Headline-urile de anul acesta sunt ameţitoare: în 2014, Myanmar va prelua preşedinţia rotativă a ASEAN, anul acesta Uniunea Europeană a ridicat sancţiunile economice şi comerciale impuse Myanmar-ului, Naypyidaw va găzdui a 27-a ediţie a Jocurilor Asiei de Sud-Est, un punct de trecere a frontierei cu Thailanda a fost redeschis după decenii de îngheţ al relaţiilor bilaterale, Thein Sein a fost primit cu onoruri militare în Australia, Clubul de la Paris, un grup informal de state creditoare, a şters 5,9 miliarde de dolari din datoriile Myanmarului către ei.

Aceste semnale politice sunt însoţite de o efervescenţă economică fără precedent, concerne puternice din lumea occidentală aliniindu-se pentru intrarea pe piaţa birmaneză: 90% din rubinele produse în lume provin din Myanmar şi majoritatea tecului, un tip de lemn exotic, se exploatează în această ţară. La acestea se adaugă rezerve de petrol, gaze şi cărbune, aluminiu, antimoniu, zinc, cupru, tungsten şi plumb.

O singură problemă persistă

Occidentul poate trece peste problemele inerente unui sistem politic în plin proces de dezgheţare şi ale unui ecosistem economic încă primitiv (anunţul privind deschiderea primelor bancomate ce acceptă carduri Visa a intrat în fluxul breaking news), cu condiţia existenţei dorinţei şi a voinţei de schimbare… iar establishment-ul de la Naipyidaw nu se sfieşte să emită astfel de semnale pe toate canalele posibile. Un plan de eliminare a unei categorii de populaţie, în baza criteriului etnic şi a celui religios, nu este la fel de uşor de „vândut” de către politicieni publicului de acasă.
Musulmanii rohingya constituie această problemă extrem de spinoasă pe care liderii birmanezi ar dori-o rezolvată fără prea multă vâlvă internaţională. Conform unei evaluări a ONU, comunitatea rohingya este una din cele mai oprimate minorităţi etnice de pe planetă – nu sunt consideraţi cetăţeni ai Myanmarului, nu au voie să deţină terenuri, nu au acces la sistemul de educaţie şi cel de sănătate, iar autorităţile au încercat să îi deporteze către orice „terţ” dispus să îi accepte. Mai mult, se vorbeşte despre un nou proiect legislativ care să le impună acestora naşterea unui singur copil în familie, mai restrictiv decât cel prezent, de doi copii per familie. Nu doar credinţa îi deosebeşte pe membrii rohingya de majoritatea populaţiei birmaneze: vorbesc o limbă diferită – înrudită cu bengali – şi au un ten mai închis la culoare, în condiţiile în care pielea albă este valorizată social în statele din sudul Asiei. Dintre cei 800.000 de musulmani rohingya care mai trăiesc în Myanmar, aproximativ 100.000 au fost mutaţi în tabere de refugiaţi interni.

Cel mai recent episod violent de proporţii a avut loc în 2012, când conflictul interetnic a răbufnit), ciocnirile ducând la impunerea stării de urgenţă în regiunea Rakhine în care comunitatea rezidă. Numărul de victime este disputat, evaluările celor două tabere fiind contrastante. Mai mult, deşi în acest moment nici nu mai contează, ambele părţi se acuză reciproc de iniţierea conflictului.

Rolul mişcării „969”

Pe acest fond de tensiune socială, mişcarea condusă de Ashin Wirathu a crescut puternic. Chiar dacă nu incită manifest la violenţă, ideologii „969” nu ezită să recurgă la argumente din logica teoriei conspiraţiei, potrivit cărora musulmanii complotează în vederea preluării puterii în Myanmar, proiectul având un fundament jihadist și incluzând tactici dintre cele mai diverse, între care mariaje interetnice, menite să convertească femeile budiste.
Wirathu manifestă o preocupare excesivă pentru statutul budismului şi merge până la a conexa viitorul religiei de dispariţia musulmanilor, pe care îi consideră „distrugători josnici și periculoși ai religiei budiste”, autori ai unui plan centenar de cucerire a suveranităţii statului, retorica sa având un potenţial substanţial de a incita la violenţă, fie și indirect, prin exploatarea temerilor referitoare la extincţia religiei majoritare, în pofida caracterului iraţional și sofistic al afirmaţiilor sale.

Wirathu și adepţii săi sunt promotori nu doar ai intoleranţei religioase, dar și ai portretizării musulmanilor drept „lipitori”, „specii invazive”, care se înmulţesc rapid, sunt de o violenţă extremă, au manifestări de canibalism și duc la extincţia mediului înconjurător.

Cu toate acestea, Thein Sein îl apără pe Wirathu, susţinând că este un promotor al păcii şi al reconcilierii religioase, care încearcă totodată protejarea rasei, limbii şi religiei specifice Myanmarului.

La rândul său, Wirathu a organizat un marş de susţinere a iniţiativei preşedintelui de deportare a musulmanilor rohingya.

Anonymous, Vice, Time –  de la conflicte tăcute la presa internaţională

Poate că toate aceste frământări interetnice (folosesc un eufemism, evident) ar fi rămas problemele unui spaţiu exotic, despre care nu ştim foarte multe şi care ne interesează chiar mai puţin.

Pe 24 martie, Anonymous s-a aliat la o campanie de creştere a vizibilităţii problemelor cu care se confruntă comunitatea rohingya, contribuind la organizarea unui twitterstorm cu hashtag-ul #RohingyaNOW. Ca urmare a acestui blitzkrieg mediatic, subiectul a fost preluat de canale de media alternative, precum „Vice Magazine”.

De aici până la un reportaj în revista „Time” a fost doar un pas: interviul acordat de Ashin Wirathu publicaţiei americane nu a reuşit portretizarea mişcării „969” în cele mai pastelate nuanţe – declaraţia călugărului budist conform căreia „poţi să fii plin de iubire şi bunătate, dar nu poţi dormi lângă un câine turbat” – referire la relaţia budiştilor cu musulmanii – a punctat extrem de concludent faptul că ameliorarea tensiunilor interetnice este un deziderat încă utopic.

Situaţia comunităţii rohingya a devenit, extrem de rapid, un subiect extrem de vizibil, ce nu poate fi ignorat de opinia publică internaţională.

Păstrând proporţiile, ne putem aştepta la twitterstorm cu hashtag-ul „unitisalvam”?

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te