Copiii mici și lumea digitală. Provocări ale unui teritoriu puţin explorat

Deşi cercetări despre modul cum folosesc copiii internetul au apărut practic odată cu răspândirea acestuia, cândva, nou mediu, ele i-au vizat în general pe adolescenţi şi preadolescenţi, considerându-se că aceste segmente de vârstă sunt cele mai expuse eventualelor riscuri şi oportunităţi ale internetului.


Distribuie articolul

Preșcolarii sau şcolarii din primele clase primare au fost, mult timp, ignoraţi de studiile care vizau folosirea internetului în epoca computerului, principalul motiv fiind că, neștiind să citească și să scrie, erau mai puţin apţi să folosească acest mediu într-un mod independent, iar prezenţa unui adult (în general părinte, mai rar profesor) și medierea pe care acesta o oferea copilului în folosirea internetului erau considerate o garanţie a eliminării riscurilor internetului la această vârstă.

Lucrurile s-au schimbat major o dată cu apariţia și generalizarea smartphone-urilor și tabletelor. Aceste tehnologii mobile și convergente permit copiilor mici și chiar foarte mici să accceseze internetul în mod individual, deschizând un nou capitol în cercetările privind copiii și internetul. Pe de o parte, fiind controlabile prin intermediul unui ecran tactil, aceste dispozitive permit copiilor – care nu știu să citească sau să scrie – să acceseze diferite aplicaţii sau conţinuturi online doar pe baza indicilor iconografici. Pe de altă parte, aceste dispozitive sunt suficient de mici încât să poată fi folosite de copil în mod privat în dormitorul propriu – scăpând ochiului (mai mult sau mai puţin) vigilent al părintelui – spre deosebire de calculator sau laptop care, atunci când copiii sunt foarte mici, este probabil să fie plasate într-un spaţiu comun, în camera adulţilor, sau a unor fraţi mai mari.

În acest context, în 2014, a avut loc primul stadiu de culegere a datelor, în șapte ţări europene, în proiectul Young Children (0-8) and Digital Technologies, studiu exploratoriu folosind metodologie calitativă, coordonat de Joint Research Center al Comisiei Europene. În 2015 România, împreună cu alte 10 state, s-a alăturat proiectului, rezultând în 2016 raportul „Copiii mici (0-8 ani) și tehnologiile digitale”. Proiectul a presupus folosirea unei metodologii comune la nivelul tuturor statelor participante, în fiecare dintre acestea fiind intervievate 10 familii care aveau cel puţin un copil între 6 și 8 ani (în România, 11 familii au participat la proiect). În fiecare familie a fost intervievat un părinte, iar copilul de 6-8 ani care a participat la proiect a fost observat de către cercetător în interacţiunea cu tehnologiile digitale disponibile în gospodărie și acccesibile lui sau ei și, de asemenea, a fost intervievat de către cercetător, într-o manieră care să ţină cont de vârsta fragedă a acestuia și de considerentele etice implicate de cercetarea care presupune participarea copiilor.

După 2015 au apărut și alte studii despre folosirea de către copii a tehnologiilor digitale la vârste chiar și mai fragede (vezi de exemplu în Marea Britanie studiul „Exploring Play and Creativity in Pre-Schoolers Use of Apps”), iar la nivel internaţional au apărut reţele de cercetători care abordează problema. Vom menţiona în acest sens reţeaua și proiectul DigiLitEY   care și-a propus să abordeze holistic tema folosirii tehnologiilor digitale de către copiii sub 8 ani, studiind pe lângă  contextul domestic, pe cel școlar și pe cel din spaţii alternative de învăţare (biblioteci și muzee).

Copiii mici și tehnologia digitală: România 2015

Dotarea cu tehnologie digitală a gospodăriilor din România stătea, în 2015 , încă sub semnul computerului personal (desktop computer sau laptop). Dacă însă copiilor le era oferită alternativa dispozitivelor mobile, ei migrau bucuroși pe acestea, tableta evidenţiindu-se în preferinţele copiilor la această vârstă datorită accesibilităţii sale (ecranul mai mare). Dorinţa celor mici de a deţine tehnologie stă de multe ori sub semnul acumulărilor nesfârșite de cât mai multe dispozitive și este mai puţin ghidată de cunoașterea și valorizarea caracteristicilor acestor dispozitive (deși unul dintre subiecţi, în mod excepţional, avea cunoștinţe digitale foarte avansate și, corelat acestora, dorinţe foarte precise legate de posibilităţile tehnice pe care tehnologiile pe care și le dorea le ofereau).

Cea mai frecventă activitate, menţionată de toţi copiii, este jucatul de jocuri video. De asemenea, majoritatea lor se uită la conţinut video online, fie ca o extensie sau o alternativă la canalele TV de desene animate, fie descoperă și urmăresc conţinuturile generate de utilizatori (vlog-uri, tutoriale). Unii copii caută în mod activ, uneori cu sprijinul părinţilor, filmuleţe publicitare la diferite produse sau branduri asociate unor conţinuturi media, pe care le urmăresc cu interes.

În ceea ce privește crearea de conţinut, toţi copiii din eșantionul românesc știu și le face plăcere să facă poze sau mici înregistrări video folosind dispozitivele proprii sau pe cele ale apropiaţilor. Unii dintre copii folosesc tehnologiile digitale pentru a se angaja singuri sau în compania unui adult în acte de comunicare, cu rude de departe sau cu prietenii din vecini, folosind în acest sens conturile de pe platformele de socializare ale părinţilor. Aceste acte au loc fie în conversaţii private, fie prin postări publice ale fotografiilor făcute de ei, sau prin comentarii sau like-uri la postările altora. Părinţii privesc această activitate în general cu îngăduinţă, chiar amuzaţi de unele situaţii create (cum ar fi postarea publică pe Facebook a unor poze făcute de copil cu părintele dormind), neconsiderându-le riscante cât timp copiii le folosesc conturile lor, fără însă să ţină seama, unii dintre ei, că au contul setat ca fiind public.

Știu copiii mici să utilizeze tehnologia?

În ceea ce privește competenţele pe care copiii le au la această vârstă, majoritatea au cunoștinţe operaţionale care le permit utilizarea acestor tehnologii (știu cum să deschidă / închidă dispozitivele, cum să le conecteze la internet, cum să instaleze sau să șteargă aplicaţii atunci când folosesc un dispozitiv mobil). Atunci când au nevoie de ajutor în folosirea tehnologiilor digitale, copiii de până în 8 ani cer ajutor de la unul dintre părinţi, nu neapărat cel mai cunoscător în ceea ce privește tehnologia digitală; o parte dintre ei au afirmat că au căutat ajutor online sau au cerut sprijin de la prietenii de vârste apropiate.

Care este atitudinea părinţilor?

În ceea ce privește atitudinea părinţilor faţă de tehnologie, cei mai mulţi dintre aceștia consideră smartphone-ul ca nefiind încă necesar copiilor la această vârstă. Pentru părinţi, decizia de cumpărare a dispozitivelor tehnologice pentru copii este în general una ghidată de costurile de achiziţie, rareori
avându-se în vedere costurile de utilizare ulterioară sau de mentenanţă. Astfel, atât părinţii, cât și copiii din eșantionul românesc tind să considere că „tehnologia” în care merită să investești bani este doar dispozitivul în sine; conţinutul sau partea de software sunt considerate a fi lucruri neesenţiale pe care le descarci gratis/ fără bani de pe internet (legal sau mai puţin legal).

Ca atitudine generală, părinţii consideră tehnologiile digitale ca fiind un lucru pozitiv, oferind oportunităţi atât copiilor, cât și familiei ca atare (prin activităţile în comun pe care le prilejuiesc), sau chiar lor, părinţilor, în momentele mai lungi sau mai scurte când tehnologia este folosită pe post de baby-sitter (părinţii admiţând, cu o ușoară jenă, că se întâmplă să folosească tehnologia în acest sens). Deși au în general o părere bună despre aceste tehnologii, părinţii intervievaţi consideră că oportunităţile de învăţare oferite de tehnologiile digitale nu se potrivesc copiilor de 6-8 ani, aplicaţiile educaţionale adresându-se fie unor vârste mai mici (cum ar fi programele de desenat, de învăţat culori, forme, cifre sau litere care se adresează copiilor de 3-5 ani), fie unor vârste mai mari, când copiii știu deja să citească și să scrie.

În ceea ce privește riscurile internetului, majoritatea părinţilor au menţionat câteva îngrijorări (utilizarea excesivă a dispozitivelor, conţinutul neadecvat vârstei și problemele de sănătate pe care le poate genera folosirea acestora, cum ar fi posibile probleme pentru ochi sau creșterea în greutate datorită inactivităţii fizice) legate de folosirea tehnologiilor digitale bazate pe ecran tactil de către copiii. Cu toate acestea, cu câteva excepţii, părinţii tind fie să considere că aceste riscuri se referă la copiii de vârste mai mari, fie să considere că riscurile sunt valabile pentru alţi copii, propriii lor copii fiind, în percepţia lor, feriţi de ele datorită grijii deosebite pe care ei, ca părinţi, le-o poartă.

În ceea ce privește regulile pe care părinţii români le impun copiilor, am spune că există mai degrabă o flexibilitate în gestionarea de către părinţi a folosirii tehnologiilor de către copii, singura regulă menţionată de toţi părinţii fiind „NU aplicaţiilor cu bani!”. În afară de această „regulă universală”, unii părinţi mai menţionează reguli de timp (când și cât timp au voie copiii să utilizeze tehnologiile), reguli de conţinut (în general referitoare la violenţă, sexualitatea fiind exclusă din start din preocupări, ca nefiind încă o problemă la această vârstă) și reguli de contact (pentru puţinii copii care au deja un cont pe o platformă de socializare sau pe o aplicaţie de comunicare). Cei mai mulţi dintre părinţi declară că folosesc uneori dispozitivele digitale în sistemul de recompensă / pedeapsă.

Majoritatea părinţilor din eșantion erau implicaţi în o formă sau alta de mediere parentală activă: vorbeau cu copiii despre ce fac aceștia online, îi îndrumau sau îi ajutau când aceștia au o dificultate. De asemenea, cei mai mulţi controlează sau supraveghează activitatea digitală a copilului, uneori mai discret, alteori într-o manieră mai intruzivă. Nu folosesc însă în acest sens softurile de control parental disponibile pentru dispozitivele fixe (computer de birou sau laptop) sau mobile (tablete sau smartphone-uri), despre a căror existenţă cei mai mulţi admit că nu știau.

Copiii nu conștientizează riscurile din online

În schimb, la această vârstă, copiii nu au în general idee despre care ar fi riscurile activităţilor online, ne-întreprinzând nimic pentru a își proteja dispozitivele sau a adopta un comportament preventiv, deși toţi copiii știu despre existenţa reţelelor de socializare online (cei mai mulţi știu despre existenţa Facebook), și sunt dornici să le folosească. Singurul băiat care avea cont personal de Facebook pe care îl folosea pentru a avea acces la comunitatea Minecraft era conștient de unele din riscurile internetului, dar el reprezintă o excepţie din mai multe puncte de vedere, fiind mult peste nivelul de competenţe digitale ale celor de o vârstă cu el și beneficiind de mediere continuă și eficientă din partea tatălui, el însuși un foarte bun cunoscător al lumii digitale.

A căuta informaţii la această vârstă se reduce la căutarea de conţinuturi video, de jocuri sau de aplicaţii. Toţi copiii intervievaţi reușesc să întreprindă căutări simple, unii dintre ei având totuși nevoie de ajutorul altor persoane care să le scrie termenii de căutare, dat fiind că unii nu știu încă să scrie.

Câteva recomandări…
pentru guvernanţi

Cercetarea a evidenţiat o acută lipsă de conţinut educaţional în limba română, care duce la descurajarea folosirii tehnologiilor digitale în registrul educaţional, atât la nivelul părinţilor, cât și al copiilor. În accest sens, o încurajare activă, din partea statului, a producătorilor, în vederea dezvoltării de aplicaţii educaţionale în română ar fi binevenită.

De asemenea, am constatat o lipsă de conștientizare din partea părinţilor cu privire la posibilele riscuri pe care tehnologiile digitale le pot avea pentru copiii de până în opt ani. În schimb, părinţii tind fie să amâne orice îngrijorare legată de tehnologia digitală pentru „mai târziu”, fie să translateze necritic îngrijorări mai vechi legate de acele media cu interfaţă pe ecran (televizorul, în special) la noile realităţi tehnologice, atitudine care de obicei implică limitarea accesului la tehnologie – ajungându-se astfel și la limitarea oportunităţilor pe care tehnologia digitală le-ar oferi acestor copii. Este necesară astfel o informare corectă a părinţilor atât în ceea ce privește riscurile, cât și în ceea ce privește oportunităţile oferite de tehnologiile digitale copiilor sub 8 ani. Campanii de informare a părinţilor au loc deja în unele școli din România, dar de obicei se adresează părinţilor de copii mai mari, neţinându-se
cont că, de la cele mai mici vârste, copiii sunt online și, din păcate, aceste campanii nu se bazează pe cercetări, și astfel nu acoperă riscurile cele mai frecvente printre copii, ci pe cele care fac cel mai des obiectul panicilor morale (ex. groomingul).

O situaţie comună pe care am identificat-o este aceea că toţi copiii intervievaţi, și cei mai mulţi dintre părinţi, consideră tehnologiile digitale ca fiind un instrument pentru entertainment / distracţie, pe care îl plasează în imaginarul lor într-un registru total diferit de cel școlar. De asemenea, niciunul dintre copii nu folosește la această vârstă tehnologia digitală pentru școală, nefiind încurajaţi de către educatori sau învăţători în această direcţie – de multe ori neexistând dispozitive digitale funcţionale la dispoziţia copiilor în spaţiile școlare. Astfel, pentru copiii între 6 și 8 ani, două lumi total separate se arată la orizont: lumea școlii și lumea digitală. Considerăm că sunt necesare eforturi coerente de introducere a tehnologiilor digitale în școli și grădiniţe, disponibile copiilor de la cele mai mici vârste. Aceasta ar implica: asigurarea de dispozitive și conţinut educaţional adecvat copiilor, dar și formarea profesorilor pentru folosirea acestor tehnologii. O ţintă importantă în acest proces este schimbarea percepţiei asupra tehnologiilor digitale astfel încât să fie considerate și instrument educaţional – nu doar unul care oferă distracţie.

… pentru părinţi

Credem că este foarte important ca părinţii să înţeleagă că pentru copii, la fel de importantă ca asigurarea unui dispozitiv de calitate este asigurarea unui conţinut de calitate. De aceea, pentru a oferi copiilor toate beneficiile tehnologiei online, părinţii ar trebui să fie dispuși să cheltuiască bani și/ sau timp în căutarea activă a conţinutului de calitate pentru copii.

Cercetarea a arătat, de asemenea, că părinţii tind să considere că rolul lor în medierea activă a internetului se termină o dată ce copilul a deprins competenţele operaţionale de bază (când, de fapt, de atunci ar trebui să înceapă cu adevărat). În acel moment, mulţi dintre părinţi încetează să mai practice o mediere activă în favoarea uneia restrictive, lăsând copilul să se descurce singur în lumea digitală (denumită de un părinte chiar „cutia Pandorei”), uneori în limite de timp sau de conţinut trasate. Aceste două atitudini – de retragere și de limitare – de multe ori contrabalansează începutul pozitiv al relaţiei copilului cu tehnologia, atunci când părintele a fost prezent. Recomandăm de aceea părinţilor să reconsidere rolul lor în medierea activă a folosirii internetului, ca fiind o activitate necesară pe întreaga perioadă a copilăriei, ei înţelegând astfel că trebuie să însoţească copilul în viaţa digitală a acestuia, chiar și când pare că se descurcă singur.

… pentru școli, biblioteci și muzee

Cercetarea a evidenţiat că, la această vârstă, există o totală lipsă de conștientizare a riscurilor online din partea copiilor. De aceea considerăm că ar fi necesară introducerea unor lecţii de siguranţă pe internet în școli de la cele mai mici vârste – și chiar în grădiniţe. Conţinutul acestor lecţii ar trebui să fie adaptat atât dezvoltării cognitive a copiilor la diferite vârste, cât și modurilor concrete în care aceștia utilizează tehnologia digitală. Astfel, aceste cursuri ar trebui să informeze copiii despre existenţa riscurilor online și să îi educe să folosească aceste tehnologii în siguranţă și în mod eficient.

Școala, biblioteca sau muzeul par, atât în percepţia copiilor, cât și în cea a părinţilor, să fie total separate de lumea digitală a copiilor. Astfel percepţia comună asupra acestor instituţii este că sunt niște spaţii învechite, care nu își adaptează informaţia pentru copiii vizitatori, nefiind deloc prietenoase cu copiii digitali din epoca noastră. Ar fi astfel recomandabil ca situaţia să se schimbe și muzeele și bibliotecile să înceapă să îi considere și pe copiii mici, sub 8 ani, ca fiind o parte a „clienţilor” lor și să înceapă să li se adreseze, oferindu-le informaţia în forma cu care sunt deja familiarizaţi, și anume cea digitală, interactivă, adaptată dezvoltării lor cognitive și intereselor lor specifice. Această digitalizare a spaţiilor tradiţionale de cultură este cu atât mai dezirabilă cu cât costurile pe care ar trebui să le suporte aceste instituţii sunt majoritar legate de crearea conţinutului şi nu de achiziţii de dispozitive, citirea conţinutului putându-se face de multe ori cu dispozitivele deţinute de copii.

Referinţe bibliografice:

  • O analiză din 213 a studiilor existente pe această temă la acea dată a arătat o lipsă clară a interesului din partea cercetătorilor. Vezi Holloway, D., Green, L. and Livingstone, S. (2013). „Zero to eight. Young children and their internet use”. LSE, London: EU Kids Online.
  • Velicu, A. şi Mitarcă, M. (2016). „Copiii mici (0-8 ani) şi tehnologiile digitale”. Disponibil la http://www.insoc.ro/institut/RaportCopiiiSiTehnologiileDigitale.pdf
  • Marsh, J., Plowman, L., Yamada-Rice, D., Bishop, J. C., Lahmar, J., Scott, F., et al. (2015). Exploring Play and Creativity in Pre-Schoolers’ Use of Apps (pp. 1–203). Disponibil la http://www.techandplay.org.
  • Proiect din care România face parte; pentru mai multe amănunte, vezi http://digilitey.eu/
  • Datele pe care le prezentăm aici au anumite limitări, datorate pe de o parte metodologiei calitative care nu ne permite generalizarea rezultatelor şi, pe de altă parte, faptului că, referindu-se la un domeniu foarte dinamic, unele dintre ele sunt deja depăşite. Autorii sunt conştienţi de faptul că, între timp, tehnologiile mobile au pătruns mult mai mult în gospodăriile româneşti, care astfel s-ar putea să fi ieşit din epoca computerului. De asemenea, au apărut noi provocări, date de roboţi, jucăriile inteligente conectate la internet sau tehnologiile de tip „wearable”. Cu toate acestea, considerăm că multe dintre tendinţele identificate în Raport şi prezentate în acest articol sunt încă de actualitate, iar acceastă dinamică a domeniului nu ne face decât să ne dorim mai multe cercetări care să documenteze fenomenul.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te