Copiii războiului și victoriile lor


Până recent, țările din fosta Iugoslavie aveau doar o tradiție moderată în tenis. De câțiva ani încoace însă, e mult mai mult decât atât, dovadă stând titlul croatului Marin Cilici la US Open

În anii comunismului, dominați de figura lui Iosip Broz Tito, tenisul nu era sportul la care iugoslavii să strălucească. Indiferent de republica din care ar fi venit. Ei, ca, de altfel, nicio altă țară a Blocul Estic, n-au avut un Ilie Năstase, ajuns numărul unu mondial și câștigător de turnee de Grand Slam. Apoi însă, pe când războaiele prin care au trecut se pregăteau ori chiar erau în desfășurare, au apărut vedetele sportului alb. Întâi a fost Monica Seles, născută la Novi Sad, în provincia autonomă Vojvodina. Ea a țâșnit spre vârful ierarhiei mondiale de foarte tânără, revoluționând tenisul cu stilul ei abrupt. Lovituri puternice, acompaniate de strigăte aproape fioroase, un joc fizic și agresiv. Tânăra, de etnie maghiară, a cucerit Roland Garros-ul în 1990, la 16 ani și jumătate, adăugându-i apoi alte 8 titluri majore – Australian Open 1991, 1992, 1993, 1996, Roland Garros 1991, 1992, US Open 1991, 1992. Doar Wimbledonul i s-a opus, a avut doar o finală, în 1992. Familia Seles a plecat însă din 1986 în SUA, pentru ca micuța Monica să se poată antrena la Academia Nick Bollettieri.

Ana Ivanovici

Ana Ivanovici

Apoi a apărut pe scenă Goran Ivanisevici, mai mare cu 2 ani decît Monica. Croat născut la Split, stângaci, ca și Seles, înalt, cu un serviciu extraordinar. Ajuns pînă pe locul 2 în lume, câștigător al 22 de trofee în carieră, are palmaresul împodobit de victoria de la Wimbledon, obținută în 2001, când nimeni nu-i mai dădea șanse. Jucase alte trei finale pe iarba londoneză, în 1992, 1994 și 1998, atingând, de asemenea, semifinalele la US Open, în 1996.
Cei doi au fost figurile proeminente ale tenisului ex-iugoslav în anii ’90. În anii dureroși, complicați, sângeroși ai războaielor purtate în Croația, Bosnia și Kosovo. Anii în care o grămadă de puști învățau să joace tenis pentru că nu puteau merge la școală în regim normal, din cauza bombardamentelor. Copii care pe atunci aveau 6, 7, 8 ani și care, peste un deceniu și jumătate aveau să ajungă în elita sportului alb.

Citiți articolul integral în varianta print a revistei.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

3 + 8 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te