Coreea de Nord sau cum ar fi putut arăta România fără ‘89


Distribuie articolul

Ca jurnalist, am avut norocul să ajung prin multe colţuri de lume. Am transmis din războaie, am filmat diverse catastrofe, am fost la Cernobâl şi Fukushima. Am văzut Japonia devastată de tsunamiul din 2011.

Cu toate acestea, cea mai înspăimântătoare deplasare a fost în Coreea de Nord. Am ajuns în ţara dinastiei Kim după şase ani în care m-am luptat să conving autorităţile să îmi dea viză de intrare. A fost prima vizită a unei televiziuni din România din ultimii aproape 30 de ani…M-am documentat cât am putut de bine, conştient că o deplasare la Phenian este un lucru rar, un adevărat dar pentru orice jurnalist. Aveam să constat însă că niciodată nu eşti destul de pregătit pentru ceea ce descoperi în singura dictatura ereditară din lume. Am avut norocul să zbor de la Beijing la Phenian cu unul dintre cele două avioane moderne ale Air Koryo, un Tu-204. Aeronava avea inclusiv monitoare LCD. Primul semn că te îndrepţi spre cea mai dură dictatura a Planetei este că pe sistemul video al avionului nu-ţi sunt prezentate nici măcar măsurile de siguranţă, ci doar imagini cu „preşedintele etern”, Kim Ir Sen, cel care a fondat regimul, în 1948.

În săptămâna petrecută la Phenian am fost, aşa cum mă şi aşteptam, la multe demonstraţii megalomanice / Foto: Adelin Petrişor

În săptămâna petrecută la Phenian am fost, aşa cum mă şi aşteptam, la multe demonstraţii megalomanice / Foto: Adelin Petrişor

Aeroportul din capitala ţării este comparabil cu gara unui oraş mic din România. Puţin probabil să se fi schimbat ceva din 2012, când magazinul duty-free era într-o baracă de PFL, precum cele în care stau muncitorii pe şantier. La intrare, era scris cu pensula „shop”. Tot în aeroport am fost obligaţi să ne lăsăm mobilele, pe care le-am recuperat abia opt zile mai târziu, când am plecat din ţară. Telefoane nu am putut da nici măcar din camera de hotel. Deşi gazdele ziceau că e cel mai cel hotel (echivalentul a maximum 3 stele europene), aveam în cameră un aparat vechi, cu disc, care cred că făcea parte din decor, pentru că nu putea fi folosit la nimic. Trebuia să cobori la recepţie, să stai la o coadă impresionantă şi să-i dai unei centraliste numărul pe care îl voiai format. Oricum, neajunsurile legate de telefonie aveau să fie printre cele mai mici…

Citește tot articolul în ediția print
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te