„Cred că azi nu mai poţi fi un mare artist fără a fi un influencer”

Interviu cu Florin Grozea, fost compozitor şi interpret al trupei HiQ


Distribuie articolul

S-a lăsat de muzică de ceva vreme şi s-a mutat, cu arme şi bagaje, în online. Conduce o agenţie care reprezintă câteva sute de „influenceri”, oameni care au un cuvânt greu de spus în Internetul românesc: vedete TV, actori, sportivi, modele, bloggeri, vloggeri şi, desigur, artişti şi trupe muzicale. Numai de-asta, şi tot nu s-a rupt de tot de fenomenul muzical, de care îl ţine legat, evident, şi curiozitatea profesionistului. Florin Grozea e o enciclopedie muzicală. Ieşirea din branşă (a fost compozitor şi interpret în trupa HiQ) i-a sedimentat şi mai bine viziunea de ansamblu şi i-a dat, în plus, o distanţă critică departe de orice urmă de patimă. Vorbeşte senin, cu generozitate, despre trenduri şi modele, despre artişti şi mode, despre hituri şi influenţe. Când l-am sunat să-i propunem întâlnirea, a strecurat o jumătate de oră în programul plin al sălii de şedinţe de lângă biroul său, dintr-o clădire din Piaţa Romană. A trecut o oră şi senzaţia era că putea trece şi-o zi şi poveştile nu s-ar fi terminat. Am ajuns să vorbim despre viitorul muzicii în pragul uşii, în drum spre lift, şi tocmai întâlnirea noastră a fost exemplul cu care Florin şi-a susţinut viziunea despre muzică şi, în general, despre lumea viitorului.

Florin Grozea

SINTEZA: Florin, ce loc ocupă muzica într-o zi obişnuită din viaţa ta? Ce leagă, ce dezleagă ea?

Florin Grozea: Vreme de 18 ani, muzica a fost meseria mea. Era pe locurile 1, 2 şi 3 în viaţa mea. În momentul de faţă, nu mă mai ocup cu asta, nu mai cânt, nu mai compun, am o agenţie care face campanii online. Muzica o ascult acum pentru relaxare şi, desigur, din curiozitate profesională. Ascult muzică românească să văd în ce direcţie se mai duce, ce au mai inventat compozitorii noştri noi sau vechi, iar muzica internaţională din aceleaşi motive. Am ajuns la vârsta la care mai am foarte puţin timp să ascult muzică aşa, pe îndelete, ca pe vremuri, când ascultam albume întregi de mai multe ori. Am artişti la care ţin foarte mult şi pe care îi admir din toate punctele de vedere, cum ar fi Kanye West sau Jay-Z, care au lansat recent albume noi, şi n-am avut timp să ascult decât o singură dată albumele respective. Aici am ajuns! Muzica e în continuare foarte importantă pentru mine, dar am alte priorităţi acum faţă de acum 10 ani…

– Îţi poţi imagina o lumea fără muzică? Cum ar fi ea?

– Interesant că pui întrebarea negativ. Eu cred că muzica e în tot şi în toate. În toată istoria umanităţii, muzica a fost un liant între oameni care nu se cunosc sau care vorbesc limbi diferite. Muzica e un limbaj universal: e un loc comun ăsta, dar chiar aşa e. Chiar citeam undeva că, dacă ar fi să ne întâlnim cu nişte extratereştri, muzica ar trebui să fie prima punte spre ei. Nu ştim dacă ei văd ca noi, în mod sigur nu înţeleg limbile noastre, poate nici nu aud, dar muzica este în primul rând vibraţie şi cred că orice fiinţă din univers simte o anumită vibraţie.

– Ce din ce înseamnă muzica o face atât de specială? Vorbeai de vibraţie…

– Totul în univers este energie. Muzica e, cumva, o formă de organizare non-aleatoare a acestei energii şi atunci cu siguranţă că şi plantele, şi animalele – s-a demonstrat asta! – rezonează la muzică. Non-haosul ne place, ne face curioşi, ne pune pe gânduri. Iar muzica e o formă elaborată de organizare a energiei din lumea asta.

– Crezi că poate fi educat gustul muzical? Eşti tată: ce crezi că trebuie să facă părinţii pentru a-şi educa muzical copiii?

– Muzica este un limbaj. Ca orice limbaj, el poate fi învăţat. Expunând copilul la diferite stiluri muzicale, eu cred că se creează o istorie muzicală. Nu îi zic cultură muzicală, că sună prea elitist, îi zic istorie muzicală. Din punctul de vedere neurologic, în creierul nostru se creează noi conexiuni în momentul în care auzim lucruri noi. În muzică se creează conexiuni cu atât mai bogate cu cât muzica e o vibraţie complexă. Expus la muzică diversă, bogată, zic studiile, dar am observat şi eu asta, copilul se va dezvolta mai bine şi mai repede în multe alte domenii. Muzica desţeleneşte părţi noi din creierul omenesc, iar asta cel mai bine se vede la copii. Testele o arată: muzica simfonică face mai bine decât muzica mai nouă, muzica pop. Muzica simfonică e mai complexă şi ca structură, şi ca melodicitate, şi ca întindere armonică. Un copil expus unei muzici simfonice nu va deveni neapărat un geniu, nu va deveni neapărat un compozitor, dar va porni de pe altă poziţie decât unul care a ascultat cât era mic doar muzică pentru copii. Băieţelul meu cel mare, de exemplu, a trecut foarte repede peste faza de muzică pentru copii după ce a descoperit muzica noastră, de oameni mari. I s-a părut mult mai interesantă, mult mai puţin repetitivă, mai surprinzătoare.

– Cât contează zona comercială – TV, radio, show-urile-concurs, festivalurile de masă – în educaţia muzicală?

– Am fost 18 ani în trupa HiQ şi am compus şi pentru alţi artişti pop. Niciodată în viaţa mea nu o să spun că partea comercială nu contează. Dimpotrivă, mi se pare că un artist de valoare, indiferent de stilul pe care îl abordează, dacă nu reuşeşte să atragă public, dacă nu reuşeşte să fie comercial, în sensul bun al cuvântului, atunci acela nu este un artist de valoare. Dacă nu reuşeşti să aduci 50, 100 de oameni când apari într-un bar, trebuie să îţi pui întrebări legate de muzica ta. După părerea mea, o muzică bună e în acelaşi timp populară. Beatles ţi se pare o trupă subţire, care a făcut muzică de slabă factură? Nu! Şi a fost trupa cu cel mai mare succes, fără ca muzica lor să fie deloc subţire. La câte oportunităţi există în lumea de azi, şansele sunt zero ca un artist genial să facă o muzică extraordinară şi să nu fie descoperit, să nu îşi găsească măcar o nişă a lui. Nu se poate! Pe SoundCloud, pe YouTube, pe un radio local, nu se poate să nu te descopere cineva! Poate acum 100 de ani un artist genial de la Bârlad putea fi cunoscut doar în satul lui. Dar cu siguranţă măcar acolo, în satul lui de lângă Bârlad, ar fi fost cunoscut şi iubit. Nu mai există artişti geniali în underground. Dacă eşti genial, vei fi automat popular, ieşi imediat din underground.

Revenind la întrebare: televiziunile care au show-uri muzicale în program au ajutat foarte mult industria. Sunt pepiniere de talente. Câştigătorii nu devin automat vedete, dar de acolo au ieşit foarte mulţi artişti de valoare. De ce? Puşi într-un context potrivit, cu o imagine potrivită, cu o poveste bine spusă, cu producţie bună în spate, cu un juriu format din specialişti care se uită cu atenţie la tine, mulţi au avut posibilitatea să dea lovitura. Mă gândesc la Liviu Teodorescu, care a fost la „Vocea României”, mă gândesc la Jo, care a fost la X Factor. Cu radiourile e o problemă acum: au ajuns să se uniformizeze muzica. Spre norocul nostru, există Internet. Internetul nu mai e o chestiune de viitor, e ceva ce ţine de prezent, lumea consumă tot mai multă muzică pe Internet, o caută proactiv, aşa încât radiourile şi televiziunile, cele care până nu demult dictau tot ce se consuma în muzică, au acum o importanţă mai mică.

– Cum arată industria muzicală de la noi? Contăm pe plan internaţional, pe unde suntem?

– Trăim nişte vremuri foarte interesante pentru industria muzicală românească. Când vorbim despre industria noastră muzicală, trebuie să o privim ca pe un copil care a ajuns abia la şcoala primară. E talentat, poate, e ambiţios, e simpatic, dar are 7-8 ani. Mi se pare nocivă comparaţia între muzica românească şi muzica occidentală. Americanii au o industrie în adevăratul sens al cuvântului încă din timpul războiului. Industrie: case de discuri, canale de distribuţie, media, critică, tot pachetul şi totul cu 60 de ani înaintea noastră. Şi atunci noi ce comparăm? Dar dacă ne uităm la industria noastră, vom vedea că a crescut extraordinar şi că a făcut şi face o figură foarte frumoasă în muzica internaţională. A fost o perioadă, între 2008-2012, în care aproape o treime – alţii zic chiar jumătate din muzica de top din Europa – era produsă în România, cu artişti români. Au fost Inna, DJ Devi, Deep Central, Alexandra Stan, ceva mai înainte O-Zone, apoi Dan Bălan. Eu am numărat 120 de artişti sau trupe româneşti care au avut măcar un hit pe plan european. 120! Muzica românească e printre cele mai populare în ultimul deceniu măcar în Europa, dacă nu în lume. E adevărat că suntem buni mai mult la muzica electronică, acolo ne simţim mai bine noi, ne prinde mai bine. Ne place nouă mai mult tehnologia, cred eu…

Muzica românească este luată în seamă în afară. Valul s-a mai stins între timp, dar au rămas mulţi producători şi compozitori care lucrează pentru cei din Occident. Chiar dacă s-au dat jos de pe scenă, unii au compus pentru alţii, pentru Inna, pentru Alexandra Stan, pentru DJ Devi, au devenit producători şi lucrează pentru afară. Apoi, sunt foarte mulţi bani care au venit datorită acelui val. Au venit bani din concerte şi din drepturile de autor, bani investiţi în studiourile din România. Oamenii au devenit mai buni, iar acum suntem cunoscuţi pe plan internaţional, chiar dacă de-abia suntem la început, nu avem decât 20 de ani în industrie.

Avem nr. 1 în Franţa cu Alexandra Stan – pe o piaţă foarte complicată – am avut o grămadă de hit-uri în Anglia, pe muzică electronică – DJ Sava, l-am avut în Canada pe primele locuri pe Sasha Lopez, l-am avut Edward Maya, pe locul 17 în Billboard-ul american, care e o chestie super tare – noi am mai intrat acolo doar cu O-Zone, care a ajuns undeva pe locul 50. La ce bani sunt în muzică şi la ce ajutor vine dinspre stat spre cultură, nu vorbesc doar de muzică, stăm chiar foarte, foare bine!

– Care e, după tine, muzica momentului? De unde vine ea?

– În acest moment, în 2018, nu mai există un curent muzical dominant, ca acum 20 de ani. E globalizare, e Internet, oamenii îşi găsesc muzica lor, nu mai sunt două-trei radiouri care impun un stil pentru că le place lor. Nu mai există un trend. Însă muzica „black”, muzica hip-hop, este cu siguranţă cea mai importantă sursă de influenţă la nivelul tuturor stilurilor muzicale. În ultimul deceniu, a impus cele mai multe trenduri. A fost şi un val al muzicii electronice – EDM, electronic dance muzic – care a lansat DJ foarte cunoscuţi, precum Guetta, Avicii, Tiesto, van Buuren. O grămadă de nume din undergroundul muzicii electronice au devenit superstaruri. Ei au influenţat şi muzica pop, care şi-a dat astfel un „refresh”. De câţiva ani, e trendul „trap music”, de influenţă hip-hop, amestecat cu electronică. Se simte în foarte multe stiluri.

Dacă ne uităm pe partea cealaltă, rockul a pierdut foarte mult în ultimii 30 de ani, s-a transformat foarte mult. Dacă te-ai gândi la rockul anilor ’70, ai spune că trupe ca Maroon 5 sau Muse sau OneRepublic nu sunt rock deloc. Ele se numesc rock, dar cântă un pop, un electro-pop, ceva foarte diferit faţă de ce ştiam că e rockul odată. Din rock nu au mai venit influenţe în ultimele decenii. Chiar şi marile proiecte rock, care au dat lovitura, au făcut-o pentru că au inclus lucruri interesante din pop şi hiphop şi le-au combinat foarte bine.

– Dincolo de muzica pe care o cântă, cu ce trebuie să vină azi un artist ca să aibă succes?

– Cred că azi – şi ăsta e unul dintre lucrurile de care sunt cel mai sigur din tot ce am spus în acest interviu – nu mai poţi fi un mare artist fără a fi un influencer. Ce este un influencer? Este o personalitate care, dincolo de meseria pe care o are, e vedetă pentru că e vedetă. Uite, Kanye West, dincolo de muzica lui extraordinară, e soţul lui Kardashian, are nişte copii pe care i-a băgat în jocul public, are nişte scandaluri cu Trump, este o personalitate. Iar asta ajută muzica, să ştii! Acum 30-40 de ani, Michael Jackson apărea o singură dată într-un interviu şi era Megastarul. Eu cred că, în momentul de faţă, dacă doar cânţi, nu e de ajuns ca să ai şi succes. Dacă nu eşti şi o personalitate online, dacă nu eşti şi un creator de conţinut non-muzical, nu eşti relevant. Sunt foarte mulţi artişti buni care, pentru că fac doar muzică, nu au comunităţile şi efectul pe care l-ar merita. Şi sunt artişti mai puţin talentaţi care, pentru că fac vlogging, apar la emisiuni, au evenimente de CSR, poate mici scandaluri, poate apariţii mai neconvenţionale, au mai mult succes, pentru că sunt celebrities, nu doar artişti. Ăsta e sfatul pe care îl dau, ca om de online, tuturor cântăreţilor şi compozitorilor. Nu rămâneţi doar la muzica voastră, încercaţi să fiţi nişte artişti complecşi, care să aibă mai multe zone de exprimare! Şi asta nu e o noutate: Marius Moga, când a făcut primele hit-uri, el compunea, el trăgea voci, el făcea textul, el mixa piesa, el avea ideea de videoclip, stătea şi filma videoclipul, după care se ducea la casele de discuri şi venea şi cu o idee de promovare, de marketing. Marius a ajuns unde a ajuns nu doar pentru că a compus bine, ci pentru că s-a implicat mai mult din punct de vedere creativ. Smiley la fel, să nu credeţi că Smiley compune juma’ de piesă, o cântă şi gata! El e un creator care se duce mai departe pe concept, pe strategie, el vede, creativ vorbind, un produs care nu e doar o melodie, e, poate, o nouă modă.

– Apropo de influenceri: cine poate fi considerat influencer în muzica noastră?

– Aici avem două categorii: influencerii din muzică, adică cei care influenţează muzica din România, şi când zic asta mă gândesc la Laurenţiu Duţă, de la 3rei Sud Est, pe care toată lumea din muzica pop îl consideră a fi unul dintre cei mai buni compozitori, unul care a avut o influenţă foarte mare asupra muzicii pop. De fiecare dată când 3SE a lansat un album nou, un pic muzica noastră s-a schimbat. El ar fi un influencer, Marius Moga e un influencer, pentru că a venit cu tot felul de experimente, multe dintre ele de succes. Marius e un influencer al compozitorilor. Cu siguranţă, Smiley cu Şerban Cazan sunt nişte influenceri, mai ales prin muzica lui Smiley. Smiley este un lider în industria muzicală, pentru că stilul pe care îl abordează este cu un pas înaintea tuturor. Melodiile lui Smiley sunt ceea ce mulţi artişti din România ar vrea să cânte, dar le e frică, le e teamă că nu ar avea succes, pentru că sunt mai complexe, mai ciudăţele, mai vestice. El are curaj, iar dacă o piesă ca „Vals” are succes, atunci au şi alţii curaj să facă piese de acest fel. El face piese care sună a Sting, a Justin Timberlake, Will.I.am.

Acum: care sunt influenceri dintre artişti? Cu siguranţă, Inna este un personaj, are succes internaţional, are o echipă extraordinar de bună, dar sunt şi alţi artişti care au echipe bune, care au avut succese internaţionale şi care nu au ajuns unde e Inna. Este de admirat, e un artist consecvent, care, dincolo de melodii, vede şi ce înseamnă o carieră artistică, cu implicări în campanii, fie că sunt publicitare sau de CSR, campanii de caritate, diferite colaborări cu artişti la care nu te-ai aştepta, precum Carla’s Dreams – chiar la primul single. A avut curaj, ca artist internaţional, să garanteze cu imaginea pentru o trupă din Moldova de care nu auzise nimeni. Şi iată că a câştigat, pentru că acum Carla’s Dreams este semnat la propriul său label.

Când vorbim despre influenceri, după părerea mea, un influencer este un creator – poate fi cântăreţ, blogger, jurnalist, pictor, dar trebuie să fie creator! – care şi-a construit o comunitate online. Dacă eşti creator, dar nu faci nimic în mediul online, nu eşti un influencer. Dacă ai o comunitate mare, o pagină de Facebook cu mulţi „followers”, dar nu creezi nimic acolo, iar nu eşti un influencer. Degeaba eşti celebru dacă că te dă cineva la radio sau prezinţi o emisiune, dacă acolo te opreşti şi tu nu ai o comunitate a ta şi pe care să o influenţezi, că de-aia eşti influencer…

– Florin, spuneai că te-ai oprit din compus. Dar atunci, pe vremea când compuneai melodii pentru HiQ, simţeai din start, de la bun început, care va fi hit şi care nu?

Florin, alături de colegii săi de trupă: Dana Nălbaru şi Mihai Sturzu | Foto: Dragoş Asaftei

– Într-adevăr, am compus, alături de alţi artişti, destul de multe hit-uri pentru HiQ, de asemenea, am compus şi pentru alţi artişti şi am fost prezent, pentru că aveam un studio de înregistrări, atunci când alţii au compus şi au lansat hit-uri. După cum nu există artist genial care să rămână în underground şi să nu iasă la suprafaţă, tot aşa nu există o piesă genială de care să nu fi auzit nimeni. O piesă bună o simţi şi tu şi toţi ceilalţi, indiferent de stilul muzical. Multă lume zice: „Domnule, eu nu ascult rock”. Dacă îţi pun „We will rock you” de la Queen, îţi daţi seama că e o piesă mişto. Dacă îţi pun „Let it be” de la Beatles, o să îţi placă. O melodie bună ajunge să aibă succes. Şi, da, în timp ce compunem, ne cam dăm seama că o melodie o să fie de succes. Dar foarte rar se întâmplă asta, pentru că şi hit-urile sunt rare.

La unul dintre albumele HiQ, al doilea, făcuserăm opt melodii, ne plăceau toate, normal (râde). Eram în studioul nostru, cu compozitorii noştri, am înregistrat tot, eram foarte mulţumiţi şi am mers la casa de discuri. Şi casa de discuri spune: „Nu aveţi niciun single, nici un hit pe albumul ăsta!”. Ne-am supărat: „Cum dom’le?”. „Mergeţi şi mai faceţi o melodie”. Am mai făcut una, nervoşi, şi apoi am mai făcut una, să fie zece pe album. Am zis: „Cântă-mi chestia asta la chitară, îmi sună bine şi hai să zicem ceva text peste”: „Totul va fi bineeeee!”. Aveam eu un text de la o altă melodie care se potrivea, zic hai să o punem pe melodia asta. Şi asta a fost „Totul va fi bine!”, hitul cu care noi ne-am lansat. Casa de discuri avea dreptate, pe acel album nu a mai fost un alt hit în afară de „Totul va fi bine!”. Dar ce am reţinut eu e că hitul vine, adesea, după ce ai compus foarte multe piese şi, cumva, ajungi să sintetizezi, se sedimentează ce ai tu de spus, te găseşti tu pe tine. Chit că era a zecea piesă şi a părut că am făcut-o foarte repede, era, de fapt, sinteza unei munci pe care noi o făcuserăm şi poate ar fi trebuie să le aruncăm la gunoi pe celelalte nouă şi abia atunci să începem noul album. Am auzit că se mai face treaba asta, dar noi eram prea tineri, nu ne permiteam să facem asta…

Acelaşi lucru s-a întâmplat la al patrulea album. Aveam albumul gata, era foarte bun, am avut multe hit-uri pe el. Eram deja o trupă de succes, compuneam şi pentru alţii, era clar că e un album bun. L-am trimis la casa de discuri, ei aveau deja mare încredere în noi. Au zis: „Bine, îl trimitem la fabrica de CD-uri”. Dar, ca să aflăm şi părerile altora, am trimis albumum la mai mulţi DJ de radio. Iar Şerban Huidu şi Răzvan Popescu mi-au dat, separat, mesaje amândoi zicând că piesa 8 e foarte-foarte tare, dar că nu avea refren. Refrenul de era ceva „Na-na-na-nananana”. Iar Huidu m-a sunat sâmbătă seara, când nu se sună lumea, ca să ne roage frumos să scriem nişte versuri la refrenul acela, pentru că melodia era extraordinară. Le-am spus amândurora că albumul era dat la imprimare, că albumul e bun, că sunt 12 piese. „Nu, nu, nu, faceţi versuri la melodia 8!”. I-am chemat pe Mihai, pe Nico, pe Dan Badea, care era genial pe versuri, şi le-am zis că tre să punem versuri pe refrenul acela. S-a dus Dan Badea bodogănind, că „acum v-aţi trezit?”, s-a închis într-o cameră şi a venit cu o hârtie. „Vă place, nu vă place, asta e!”. Am citit: „Gaşca mea nu poate să stea nici o clipă!”. Am intrat în studio şi am tras repede peste acel „Na-na-na-nananana”. Am refăcut melodia, am trimis-o la casa de discuri. Pe atunci nu era net, nu putea ajunge melodia la oameni decât după ce cumpăra lumea CD-ul, radiourile nu difuzau piesa. Crede-mă că de la primul concert la care am cântat piesa, lumea a fost în extaz! Şi atunci am zis că nu există piesă bună care să nu aibă succes şi nu există piesă proastă care prin promovare să ajungă sus. Mulţi zic că, dacă o melodie s-ar difuza mai des, ar fi hit. Nu e aşa! O melodie bună are o viaţă a ei, oamenii vor să o difuzeze. De când începea piesa, „Gaşca mea” avea o energie care capta lumea, vedeai asta pe lume. Nu ştiau piesa, dar îi fascina.

Mai am una, care nu e de-ale noastre. „Dragostea din tei”, care a devenit hit în 27 de ţări, a vândut 12 milioane de unităţi. A venit Dan Bălan la noi la studio cu chitara în mână şi ne-a zis: „Băi, am o piesă!”. „Vrei să pleci dar nu mă, nu mă iei / Chipul tău şi dragostea din tei…”. Îi zicem: „Ce tei? Copac?”. „Da, care-i problema?”. El că teiul, că Eminescu, că las-o aşa. Ni se părea ciudată piesa. Băieţii noştri s-au ocupat de orchestraţie şi apoi am auzit piesa finală. Ni s-a părut cam dusă cu pluta. În general, artiştii vor să compună ceva gen Queen, foarte complex, şi când vii cu o piesă ca asta… Eu cu Marius Moga ziceam: „Măi, ce e asta?!”. Apoi vine Mihai Sturzu, colegul meu de trupă, şi când o aude zice: „Ce e asta?”. „O-Zone, o trupă de băieţi din Moldova”. A dat melodia mai tare şi a început să danseze prin studio şi, de câte ori venea lumea la studio, dădea melodia mai tare să le-o prezinte. Eu cu Marius Moga, care ne credeam nişte compozitori, nu am cuplat la piesă. Ce vreau să zic e că piesa nu a avut nevoie nici de promovare, nici de un videoclip genial, aia era o melodie bună, simpatică, din start. S-a întâmplat şi la „Eu beu” a lui Pavel Stratan. Stătea, cum e el, mare şi foarte baljin, şi cânta aplecat asupra chitarei: „Eu beu, puţin câte puţin…”. Şi noi eram: „Ce-i asta?!”. Dar ştiam deja de la O-Zone: dacă ni se pare ciudată, s-ar putea să aibă succes. Şi a fost nr. 1 în România.

Un hit se simte din prima. Dacă nu îl simţi tu, îl simte prietenul tău, cineva în jur devine pasionat de melodie. Am fost la HiQ, nu sunt vreun elitist: ca să ai succes cu o piesă trebuie să combini asta – să sune foarte cunoscut şi să sune, în acelaşi timp, foarte diferit. Toată lumea ştie combinaţia, dar e greu de găsit proporţia. Asta e frumuseţea, că nu există o reţetă.

– Lucrezi în online, eşti al curent cu toate trendurile momentului, se vorbeşte tot mai mult în lumea noastră despre inteligenţa artificială, despre roboţi. Cum vezi, în acest context, muzica viitorului? Şi cum îţi imaginezi artiştii viitorului?

– M-am gândit mult în ultimul timp – ai dreptate, ţine de meseria mea nouă – la creşterea implicării tehnologiei, a roboţilor, în tot ce fac oamenii, inclusiv în muzică. Eu cred că pe măsură ce inteligenţa artificială va înlocui foarte multe dintre deciziile şi munca pe care o fac oamenii – clar mergem în direcţia asta! – va creşte, natural, şi importanţa pe care o vom da relaţiilor umane. Ne vor rămâne spaţiu şi timp pentru lucruri care nu sunt repetitive şi putem deveni mult mai artişti. Toţi suntem artişti în sufletul nostru. Toţi suntem, la bază, creatori. Vom avea timp să devenim mai artişti, va creşte importanţa relaţionărilor umane. Puteam face acest interviu şi la telefon, şi pe e-mail, dar eu sunt sigur că întâlnirea noastră se va simţi în acest interviu.

Muzica momentului, după Florin Grozea

În România: pariu pe Şatra B.E.N.Z. „Din România pariez pe Şatra B.E.N.Z., am pariat dintotdeauna, încă de dinainte să devină cunoscuţi. În momentul de faţă, sunt cea mai cunoscută trupă hip-hop din România. Au început cu trap şi, uşor-uşor, s-au dus către un stil mai general, hip-hop. Şi dacă s-ar opri în momentul de faţă, Şatra B.E.N.Z. ar fi un nume care a făcut istorie în muzica românească. După ei s-a dat un reset muzicii, o grămadă de artişti care au făcut hip-hop toată viaţa au fost influenţaţi de Şatra B.E.N.Z., vrând-nevrând, şi au început să-şi schimbe stilul pentru că nu se mai putea merge cu stilul trecut. Alţii, care nu au schimbat stilul şi au mers pe «old school» nu mai au relevanţă, şi se vede asta în concerte şi în vizualizări pe YouTube. Au fost o piatră de hotar, prima trupă trap care a însemnat ceva, iar în momentul de faţă cântă la festivaluri internaţionale, sunt o trupă respectată în jurul României.”

În afară: Jay-Z, Beyonce, Kanye West. „Jay-Z este în continuare un om care hotărăşte destine prin albumele pe care le face, prin concerte, prin numele pe care le descoperă. Ultimul album, «The Carters», este un album Beyonce cu Jay-Z. Toţi cei care au ascultat spun că nu seamănă cu Jay-Z, seamănă cu albumele lui Beyonce, dar ei au zis că dacă în toate piesele sunt împreună să facă un nume nou, The Carters, şi un turneu care are foarte mare succes. Deci ei doi sunt în continuare nişte nume mari. Apoi este Kanye West, care vine cu o altă abordare, la fiecare album vine cu ceva nou, e un lider în sound şi în abordări artistice, inclusiv vizuale. Mai mult, este un influencer, ceea ce îi dă un plus de valoare.”

Muzică de ascultat în maşină. „În general, muzică electronică şi hip-hop. Îmi place The Weeknd mai nou, îmi place şi pentru îmi aminteşte de Michael Jackson, care a fost cea mai mare influenţă în viaţa mea şi în viaţa lui The Weeknd la fel, se pare. E o combinaţie de muzică pop, R&B, zona care îmi place mie. Ascult Eminem, Dr. Dre a avut un album recent, Kanye West. Îmi place Sia foarte mult, îmi plac cantautorii. Cred mai mult în versurile lui Sia sau The Weeknd, sunt mai autentici. Îmi place David Guetta de când punea muzică în Kristal Club, în Bucureşti, era în underground-ul underground-ului. Mai ascult Black Eyed Peas, mi-au arătat că sunt artişti, nu doar rapperi.”

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te