Credinţa, stăpână peste un imperiu de vase comunicante

Interviu cu E.S. Cardinal Francesco Monterisi 


Distribuie articolul

Francesco Monterisi este cardinal al Bisericii Catolice şi protopop al Bazilicii Papale Sf. Petru din afara Zidurilor. A fost învestit ca preot în biserica catolică în data de 16 martie 1957. A studiat la Universitatea Pontificală Laterană de unde a obţinut şi doctoratul în teologie în 1964 cu o teză despre dreptul canonic. În 1990, Arhiepiscopul Monterisi a fost delegat al Reprezentărilor Pontificale, șef de personal nu doar pentru diplomaţii din Vatican, ci şi al întregii Curii romane. Ca secretar al Colegiului Cardinalilor a făcut parte din conclavul papal din 2005, care l-a ales Papă pe Benedict al XVI-lea. A fost unul dintre cardinalii electori, care a participat la conclavul din 2013, acelaşi care l-a numit Papă pe Francisc. A fost numit nunțiu al Bosniei şi Herţegovinei în 11 iunie 1993 de către Papa Ioan Paul. A devenit secretar al Congregaţiei episcopilor în 1998, tot la acea vreme fiind ales şi ca secretar al Colegiului Cardinalilor.

Cardinal Francesco Monterisi

Vizita oficială în România a Eminenţei Sale Francesco Cardinal Monterisi a suscitat o atenţie deosebită din parte publicului, mai ales în contextul unei împărtăşite speranţe pentru o vizită a Papei în România. Cardinalul Francesco Monterisi a confirmat dorinţa Papei de a ne vizita, vorbind şi despre rolul bisericii şi al credinţei în lumea de azi, despre problemele Europei, despre funcţia Papei şi a Sfântului Scaun. Lumea, pentru cardinal, se aseamănă cu un sistem de vase comunicante, între care, în lipsa unui echilibru social universal mai just, cu uşurinţă apar presiuni şi tensiuni. Uniunea însăşi pare să-şi abandoneze idealurile ideatorilor săi iniţiali şi să se abandoneze unor pulsiuni naţionaliste şi individualiste. Credinţa, pentru credincioşi, punte peste veacuri şi spaţii, cheamă azi, ca şi altădată, la solidaritate şi iubire faţă de aproape. Într-o lume din ce în ce mai dezvrăjită şi egoistă, credinţa şi slujitorii săi rămân, pentru cei religioşi, tot atâtea lumini călăuzitoare pe cerul întunecat de conflicte al lumii contemporane.

SINTEZA: Eminenţa voastră, care este rolul bisericii în societatea contemporană? Şi care sunt rolul şi misiunea Sfântului Scaun în Europa şi în lumea de azi?

– Cu toţii ştim că, în toată lumea şi în toate timpurile, biserica a fost trimisă de Hristos pentru a da vestea evangheliei, pentru a vorbi despre viaţa frumoasă a lui Dumnezeu în oameni, despre realitatea filiaţiei noastre faţă de Dumnezeu, aşadar, primul gând care îmi vine la această întrebare este cum, în lumea de azi, s-ar putea transmite mesajul bisericii către umanitatea contemporană. Biserica repetă cuvintele lui Hristos, care vorbesc despre apropierea de Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeşte, iar noi îl iubim pe El. Referitor la raportul dintre biserică şi oameni, Papa Ioan al VI-lea spunea mereu că biserica este o expertă în umanitate, deoarece vreme de atâtea secole a avut experienţa unui raport cu oamenii, aşadar e capabilă să transmită, chiar şi în ziua de azi, adevărul şi frumuseţea faptului de a fi noi fiii lui Dumnezeu, de a fi cu toţii fraţi între noi. Revenind, ce poate zice Biserica societăţii de azi? Faptul că este nevoie de o elevare a spiritului, şi, mai mult decât atât, de a-l insera în viaţa cotidiană umană. Apoi, trebuie să ne simţim cu toţii solidari şi fraterni. Acest lucru mi se pare cel esenţial între poruncile lui Dumnezeu transmise oamenilor prin intermediul bisericii. A fi, da, născuţi cu Dumnezeu, a fi uniţi cu şi din dragoste, cu împărtăşire, apropiaţi de fraţii din societatea de azi. Acesta este adevăratul mesaj.

În ceea ce priveşte Sfântul Scaun, care pentru noi, catolicii, reprezintă adevărata conducere a bisericii în toată lumea, avem acest fapt: biserica, în istorie, a reuşit să se insereze în viaţa cotidiană a oamenilor şi, chiar şi acum, Sfântul Scaun are reprezentanţi şi în societatea civilă a fiecărei naţiuni, dar şi în cadrul organizaţiilor internaţionale. Fiind prezent, poate oferi inspiraţie şi sfaturi comunităţii internaţionale asupra modului de a trăi în contemporaneitate. Poate aduce puţin mai mult spirit creştin şi inspiraţie religioasă în viaţa oamenilor. Apoi, tocmai această inspiraţie este aceea care ne permite să ne simţim uniţi, toţi în cadrul unei fraternităţi umane, într-o comunitate care împreună doreşte să vorbească societăţii de azi din fiecare naţiune, din fiecare ţară, mai ales dintr-un punct de vedere internaţional.

– Cum vedeţi rolul credinţei pentru omul contemporan? Mai precis, cum poate etica creştină să modeleze viaţa omului modern, ajutându-l în acelaşi timp să depăşească dificultăţile şi provocările social-economice ale societăţii de azi?

– Dezvoltarea fiecărui stat şi a comunităţii internaţionale are loc din ce în ce mai rapid în societatea de azi şi se îndreaptă, poate, în acest timp pe care îl traversăm, către un individualism din ce în ce mai pronunţat, către interese cu caracter material. A fi bine şi a trăi seren sunt lucruri normale, dar totuşi, prea mult spaţiu şi timp acordat lucrurilor care ţin de momentul prezent şi de istoriile locale. Aşadar, ar trebui, mai bine spus, credinţa ar trebui să poată eleva întreaga viaţă a omului către o sferă superioară, pentru a face să coincidă ceea ce facem pentru viaţa omului cu necesităţile sale financiare şi sociale pentru a trăi liniştit, cu viziunea religioasă asupra vieţii. Aceasta este misiunea credinţei: să reuşim să facem umanitatea să înţeleagă că se agită pentru atâtea lucruri terestre, când ar trebui să avem o viziune superioară asupra lucrurilor şi să inserăm această viziune în lumea de azi. Credinţa ne învaţă să fim în acord cu esenţialul, printr-o continuă raportare la Dumnezeu, care crede în noi şi ne susţine, şi printr-o continuă atenţie acordată cordialităţii faţă de toţi ceilalţi. Credinţa ne face mai puţin egoişti, mai puţin individualişti. Ne face deschişi şi disponibili către caritate, către iubire faţă de ceilalţi, ne ajută să realizăm idealul solidarităţii în lucrurile concrete, ne îndreaptă atenţia către cei care sunt cei mai săraci şi mai marginaţi social. Toate aceste lucruri sunt inspirate de credinţă. Avem astfel o sinceritate a oamenilor unii faţă de ceilalţi. Apoi, există, desigur, şi necesitatea de a ne ajuta unul pe celălalt doar simţind pur şi simplu vocea conştiinţei. Dar credinţa ne oferă cea mai puternică inspiraţie de a face asta, cel mai puternic impuls pentru solidaritatea noastră este acest spirit al iubirii faţă de ceilalţi, al capacităţii de a renunţa şi de a ne sacrifica pentru a fi utili celorlalţi. Toate acestea sunt lucruri sugerate nouă de credinţă. Aşadar, a fi credincios înseamnă mai ales să manifeşti această credinţă prin intermediul iubirii faţă de ceilalţi şi al solidarităţii faţă de cei care au nevoie de asta. Acesta este rolul credinţei în fiecare dintre noi. Dar şi în sânul grupurilor care se creează. În fiecare grup trebuie să fim atenţi să nu ne lăsăm învinşi de individualism şi de egoism, ci să fim deasupra acestor lucruri, gândindu-ne mai mult la ceilalţi.

– Cum vedeţi viitorul Uniunii Europene gândindu-vă la transformările sociale şi politice prin care trec statele europene? Apoi, legat de acest lucru, cum percepeţi contextul geopolitic internaţional? Poate biserica oferi un spaţiu în care statele pot găsi găzduire pentru a se pune de acord şi pentru a depăşi acest climat conflictual de care suntem astăzi atât de înconjuraţi?

– Dacă ne uităm atent la momentul prezent, atât în lumea de dincolo de Europa, dar şi în Europa, lăsând puţin deoparte acea mare putere care e Rusia şi care e în parte europeană, gândindu-ne apoi şi la toate aceste continente care trăiesc împreună în sânul comunităţii internaţionale laolaltă cu Europa, impresia e că, deşi am asistat la o mişcare de unificare a Europei, acum, această mişcare nu mai pare atât de solidă precum era la început. Viziunea acelor mari creştini ai Europei Occidentale, Adenauer pentru Germania, Monet pentru Franţa, Degas pentru Italia, pentru a da doar câteva exemple, contura o idee despre o Uniune din ce în ce mai mare şi mai solidă a Europei. Acum însă, se dezvoltă forţe de partid care predică mai mult naţionalismul şi îndepărtarea de această idee a Europei. Asta mi se pare a fi o involuţie, o decădere a acestui spirit iniţial de care am pomenit la început. Această viziune mereu mai puţin unitară ne va face mai slabi, iar dacă aceste tendinţe vor prevala, atunci întreaga Europă dar şi fiecare stat în parte vor sfârşi mai puţin puternici. Adică, în faţa violenţei cu caracter cultural, dar mai ales economic a Statelor Unite, a Rusiei, Chinei, Japoniei, dacă ţările europene se dezagregă din Uniunea Europeană, atunci acestea vor fi mai slabe. Asta ar trebui să dea de gândit omului contemporan, dar şi fiecărei naţiuni europene. Să reîntărească legăturile europene şi să-şi îmbunătăţească raporturile care-i leagă. Aceasta este prima problemă a Europei de azi.
Cea de-a doua problemă e Europei este aceea e migraţiei. Problema migraţiilor trebuie rezolvată pornind de la fundamentele solidarităţii umane şi cu intenţia de a-i integra pe cei care provin din contexte unde există război, violenţă, sau sărăcie, din Africa sau din Orientul Mijlociu… Este necesar să găsim o modalitate de a-i integra şi insera în lumea mai dezvoltată a Europei pe aceşti imigranţi care vin cu miile din ţări mai puţin fericite, fugind din calea conflictelor sau din cauza dificultăţilor materiale mai generale, precum sărăcia. Deja e dificil să ascundem diferenţele dintre nivelurile diferite de cultură şi utilitate socială dintre o naţiune şi o alta, dintre un continent şi un altul, deci e nevoie să ne deschidem către ceilalţi, altminteri contrastul dintre naţiuni sărace şi mai puţin sărace, dintre săraci şi bogaţi se va accentua. E nevoie de un efort pentru a realiza o unitate mai puternică, de a purta victorii asupra discriminărilor, asupra distanţelor şi asupra inegalităţilor. Trebuie să reuşim să oferim un echilibru social de o aşa natură, încât cei săraci să reuşească să depăşească dificultăţile, altminteri aceştia nu vor mai avea soluţii. Aceasta este ideea. Adică, nu putem avea o umanitate cu prea multe diferenţe dintre acelea despre care am pomenit deja. Deja e totul cunoscut în lumea de azi. Se cunoaşte totul prin intermediul mijloacelor de comunicare, ele însele universalizate, dar şi prin intermediul călătoriilor, care au devenit mai frecvente şi mult mai uşor de întreprins. Se cunosc diferenţele dintre o ţară şi o alta, dintre o lume şi o alta. Aceste diferenţe fac o impresie puternică asupra oamenilor. Nu e nici uman şi nici adevărat că trebuie să existe „rase“ de oameni mai mult sau mai puţin favorite sau norocoase. Există un elan din partea acestor popoare, acelea care se află în ţări cu mai puţine mijloace de îmbunătăţire, de a face ceva pentru a depăşi această condiţie. Îmi închipui lumea ca pe un sistem de vase comunicante. Dacă unul e plin, iar altul e gol, presiunea va creşte între cele două vase. Aşadar, avem mereu elanul celor mai săraci către lumea mai bogată. Deci, migraţia este, ca să zic aşa, o formă de necesitate socială, mai ales acum când în lume se poate comunica cu atâta uşurinţă.

Apoi, biserica e mereu disponibilă să dea curs cererilor de intervenţie, mai ales acelor cereri cu caracter de sfătuire sau îndrumare. Din partea sa, Papa de la Roma, cu toate posibilităţile Sale, iar când spun asta mă refer la învestiturile Sale, cu toţi reprezentanţii săi şi, ţinând cont de problemele umane particulare, poate vorbi, dacă nu altcumva, prin intermediul documentelor, în care arată anumite posibilităţi pentru anumite naţiuni, unele dintre ele aflate chiar în conflict. Discursurile Papei şi persoanele care lucrează în numele Papei, precum reprezentanţii săi, au ca finalitate tocmai oferirea de indicaţii şi sfaturi statelor, grupurilor de oameni, umanităţii, comunităţii internaţionale, pe problemele pe care biserica le percepe ca fiind importante. Acest lucru se întâmplă. Din partea Sfântului Scaun este o lucrare continuă. Ambasadorii de la Vatican transmit adesea guvernelor toate indicaţiile care vin din partea Papei şi a colaboratorilor săi, oficiali ai Curiei, pentru problemele care apar să fie cele mai urgente. Evident, dacă o indicaţie este cerută de către state în acest sens. Cel mai recent, Papa a putut să intermedieze între, de pildă, Statele Unite şi Cuba, în timpul lui Obama, etc… Scopul a fost să reapropie aceste state, iar pentru asta a avut loc o intervenţie specifică. Acesta este exemplul cel mai recent. Apoi, în trecut, aproximativ acum treizeci de ani, chiar oficial şi public, Papa a intermediat între Argentina şi Chile care îşi disputau anumite suveranităţi în Sudul Chileului şi Argentiei. E vorba de aşa-zisa strâmtoare Beagle.

Papa, când reuşeşte să vorbească, face asta. De pildă, discută cu ruşii, cu ucrainenii, cu americanii pentru a-i ajuta să-şi rezolve problemele. Nu participă la tratativele propriu-zise, dar oferă inspiraţie unei părţi şi celeilalte, astfel încât să găsească o soluţie pentru fiecare conflict în parte. Are mijloace să facă asta şi nu întotdeauna o face în mod public. Desigur, Papa poate doar să exprime dorinţe. În ultimul discurs al Papei de la începutul anului, acesta a vorbit în mod direct despre problema Ucrainei, dar şi despre necazurile care sunt în Orientul Mijlociu. Încearcă să aibă contacte cu toate părţile, tocmai pentru a avea mai multe mijloace pentru a-i ajuta să se reconcilieze. Desigur, sfaturile sale nu sunt întotdeauna urmate. Dar, ceva rămâne întotdeauna din intervenţia Papei şi a Sfântului Scaun, într-o manieră nu neapărat publică, în ceea ce priveşte aceste problematici particulare ale umanităţii, în anumite ţări sau pe anumite continente. Nu putem cere mereu o soluţie imediată. Nu întotdeauna funcţia de mediator vine oferită Sfântului Scaun, poate chiar acesta preia iniţiativa de a vorbi cu părţile implicate. E o muncă care trebuie făcută şi se face având în minte şi pornind de la un interes veritabil pentru mântuirea şi bunăstarea întregii umanităţi., privind mai ales dintr-un punct de vedere spiritual şi al conştiinţei. Vorbind conştiinţelor şi ţinând cont de datoria de a vorbi oamenilor pentru a mijloci un bine pentru umanitate.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te