Creşterea economică – evoluţii şi perspective

Economia României a înregistrat o accelerare a creşterii economice în anii anteriori, aceasta atingând probabil un nivel apropiat de 7% în 2017. La nivel european, această creştere a fost în topul clasamentului, ceea ce la prima vedere este o veste foarte bună. Însă, cred că trebuie să înţelegem foarte bine care sunt factorii-cheie care au generat această creştere pentru a vedea cât de sustenabilă a fost aceasta şi pentru a putea prefigura dinamica potenţială în perioada următoare.


Distribuie articolul

Aşa cum reiese din Figura 1, contribuţia consumului la creşterea economică din ultimii ani a fost una covârşitoare (chiar de 100% în 2016), în timp ce evoluţia investiţiilor a fost una foarte slabă.  Consumul a crescut foarte mult, depăşind deja nivelul precriză, în timp ce investiţiile mai au mult de recuperat pentru a atinge nivelul din anul 2008. Consumul a depăşit în 2015 nivelul de maxim atins în 2008, fiind în 2017 cu circa 20% mai mare în termeni reali faţă de 2008, în timp ce investiţiile au fost în 2017 cu circa 29% în termeni reali sub nivelul din 2008.

Am avut în anii anteriori toate ingredientele necesare unui consum mai mare: venituri mai mari, taxe pe consum mai mici şi o încredere mai mare la nivelul consumatorilor.

Taxele

În primul rând, cota de TVA a fost scăzută în anii anteriori, de la un nivel al cotei standard de 24% la 19%, iar cotele reduse de 9%, respectiv 5% au fost extinse la mai mult de jumătate din coşul de consum al populaţiei. Prin urmare, amploarea reducerii de TVA a fost una foarte agresivă, reducerea nefiind doar de 5 pp, aşa cum sugerează dinamica cotei standard, ci de peste 8 pp ( de la o cota medie de TVA pe coşul de consum de peste 22%, când cota standard era 24% la o cota medie de sub 14% astăzi). O astfel de reducere de cotă medie de TVA, fără precedent la nivel european, nu putea să nu îşi pună amprenta foarte puternic asupra consumului. Însă, după reducerile de TVA, încasările bugetare au scăzut de la 8% din PIB în 2015 la 6,4% din PIB în 2017, România înregistrând în 2017 cele mai mici venituri din taxe şi impozite între ţările membre UE[1] (doar 25,6% din PIB, media europeană fiind de 40% din PIB), dar şi cel mai mic nivel din ultimii 28 de ani. Reducerea încasărilor din TVA (ca % din PIB) nu reflectă numai impactul reducerii de cotă, ci probabil şi o creştere a evaziunii fiscale (în special în 2017, când încasările din TVA[2] au crescut doar cu 3,6% în termeni nominali, în condiţiile unui consum al populaţiei care a crescut în primele nouă luni cu peste 12% în termeni nominali), ceea ce este exact opusul a ceea ce curba teoretică Laffer ar fi sugerat[3]. Deşi Guvernul are în program o continuare a scăderii cotei standard de TVA la 18% în 2019 (amânată faţă de intenţiile iniţiale), cred că o astfel de măsură nu mai este deloc dezirabilă. România are astăzi a treia cea mai redusă cotă standard de TVA din Uniunea Europeană.

Salariile

În al doilea rând, creşterea foarte rapidă a salariilor, în special în sectorul bugetar, a fost un factor foarte stimulativ pentru consum. Salariile au crescut în sectorul bugetar cu peste 20% pe an în 2016-2017, creşterea cumulată în perioada 2015-2017 fiind de 68%, în timp ce, în sectorul privat, creşterea cumulată din ultimii trei ani a fost de 34%. Aşa cum reiese şi din Figurile 2 şi 3, salariile în sectorul public sunt din nou mult mai mari decât cele din sectorul privat. De altfel, salariile relative din sectorul administraţiei publice din România (raportate la media pe economie) sunt cele mai mari din Europa. Presiunea salarială în sectorul privat a fost generată de creşterile de salariu minim, de creşterile de salarii operate în sectorul public şi de o piaţă a forţei de muncă foarte tensionată, în condiţiile în care disponibilitatea forţei de muncă calificate este o problemă foarte mare pentru cea mai mare parte a companiilor din România. Probabil că salariile vor continua să crească şi în anii următori destul de rapid, continuând să stimuleze consumul, în condiţiile în care Legea salarizării unitare în sectorul public aduce creşteri de salarii medii nete în sectorul public de peste 15% şi în 2018, iar convergenţa către nivelul prevăzut în 2022 va aduce şi începând cu 2019 creşteri însemnate.

 

Consumul

Un al treilea ingredient care a contribuit la creşterea puternică a consumului în ultimii ani este sentimentul consumatorului. Încrederea consumatorilor (Figura 4) a început să se îmbunătăţească masiv începând cu sfârşitul anului 2014, atingând din nou nivelul precriză în prima parte a anului 2017. Însă, la finalul anului 2017, sentimentul consumatorului a început să se deterioreze masiv, probabil pe fondul aşa-zisei „revoluţii fiscale” şi creşterii inflaţiei. Deteriorarea s-a produs în special pe componenta de „situaţie economică generală în următoarele 12 luni”. „Revoluţia fiscală”, în special mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, a cărei raţiune logică nu a înţeles-o nimeni, a creat o stare de incertitudine majoră la nivelul salariilor nete pentru diversele categorii sociale de salariaţi. Prin urmare, sentimentul consumatorului va acţiona mai degrabă în perioada următoare ca un element negativ în dinamica consumului.

Investiţiile publice

În privinţa investiţiilor, acestea au evoluat foarte slab în ultimii ani, ceea ce este un alt indiciu pentru lipsa de sustenabilitate a unei creşteri economice atât de rapide precum cea din 2017. În primul rând, investiţiile publice (Figura 5) au scăzut foarte mult în ultimii ani, atingând probabil în 2017 cel mai mic nivel (ca procent din PIB) din ultimii 15 ani. România avea în perioada 2009-2012 un nivel de peste 6% din PIB investiţii publice (cheltuieli din resurse proprii ale bugetului – cheltuieli de capital, plus investiţii din fonduri europene şi din fonduri rambursabile – Figura 6), iar în 2017 am atins probabil un nivel de sub 3% din PIB după standarde europene, iar despre îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor de investiţii nu cred că poate fi vorba. Tăierea investiţiilor publice a fost probabil principalul instrument prin care guvernul a acomodat în buget reducerea de taxe (TVA) şi creşterea salariilor şi a pensiilor. Însă lipsa investiţiilor publice pune în pericol potenţialul de creştere economică pe termen mediu şi lung, în condiţiile în care este cunoscut faptul că lipsa infrastructurii este principala piedică în calea investiţiilor private şi implicit a creşterii economice pe termen mediu şi lung. În acelaşi timp, nici investiţiile private nu au mers prea grozav în ultimii ani, creşterea investiţiilor în mediul privat fiind alimentată mai mult de investiţii de natură speculativă /oportunistică (de tip real estate). Simptomatic în acest sens este faptul că lucrările de construcţii în sectorul rezidenţial au crescut în primele 11 luni din 2017 cu 68,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în timp ce, în sectorul de lucrări inginereşti (legate de lucrările de infrastructură), au scăzut cu 32,3%. Probabil că nivelul scăzut al încrederii investitorilor, generat în primul rând de lipsa totală a predictibilităţii politicilor economice, a făcut că şi în mediul privat investiţiile (inclusiv investiţiile străine directe – Figura 7) să fie destul de modeste în ultimii ani.

Exporturile

În ceea ce priveşte exporturile nete, acestea au avut o contribuţie negativă la creşterea economică în ultimii ani, în condiţiile în care excesul de cerere de consum s-a reflectat într-o proporţie mare în creşterea importurilor şi deteriorarea balanţei comerciale. Putem spune astfel că reducerea de TVA din România a stimulat importurile şi implicit creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în alte ţări. Deficitul de cont curent a înregistrat o dublare pe primele 11 luni ale anului 2017 faţă de aceeaşi perioadă din 2016, iar deficitul balanţei bunurilor şi serviciilor s-a triplat în aceeaşi perioadă. Această evoluţie arată în mod evident că stimularea mult prea puternică a consumului prin reducerea de TVA şi creşterile de salarii şi pensii s-a reflectat într-o proporţie mare în creşterea importurilor. Oferta internă nu face faţă cererii şi nu se poate adapta la o cerere în creştere foarte rapidă, probabil din lipsă de competitivitate (creşterea foarte rapidă a salariilor în ultimii ani a erodat competitivitatea companiilor româneşti, fiind acoperită doar în mică măsură de creşteri de productivitate).

 

Exporturile României se bazează în mare parte pe industria auto locală. Cu două fabrici de asamblare, Dacia și Ford, și sute de fabrici și făbricuțe de componente împrăștiate prin România, sectorul industrial automotive acontează o mare parte din exporturile României în străinătate

Creşterea economică este nesustenabilă

Date fiind argumentele menţionate mai sus, în mod evident, creşterea economică din ultimii ani (mai ales cea din 2017) nu poate fi considerată a fi una sustenabilă. Ea a fost generată de un stimul fiscal foarte puternic, o combinaţie de reduceri de taxe (în special TVA) şi creşteri de cheltuieli bugetare (salarii şi pensii), care şi-a atins deja limitele. Deficitul bugetar a atins deja 3% din PIB în 2016, crescând de la 0,8% din PIB în 2015 (pe standarde europene). Probabil că, în 2017, deficitul bugetar a rămas la uşor sub 3% cu „ajutorul” câtorva măsuri pe care guvernul le-a luat: reducerea investiţiilor publice (în bugetul iniţial, ele erau programate să crească cu circa 33% şi în execuţie au scăzut cu circa 10%, făcând astfel o „economie” de 12,7 mld lei), reversarea reducerii accizelor la combustibili (acciza de 7 cenţi pe litru a fost eliminată în ianuarie 2017 şi a fost reintrodusă în septembrie 2017), solicitarea unui superdividend de la companiile de stat şi oprirea administrativă a plăţilor făcute prin trezorerie pe data de 27 decembrie 2017.

România a atins astfel limita maximă permisă prin tratatul de la Maastricht de 3% din PIB pentru deficitul bugetar. Oricum, această limită este înţeleasă complet eronat de către politicienii din România. În realitate, ea este o limită maximă de deficit, pe care poţi să o ai pe toată durata unui ciclu economic, adică, în mod raţional, ar trebui să o atingi doar în cele mai proaste momente ale ciclului economic (punctul de maxim al unei recesiuni). În realitate, noi facem deficitul maxim admis la nivele europene în cea mai bună fază a ciclului economic, combinaţia din anul 2017 de creştere economică record (aproape de 7%) cu deficit bugetar de 3% din PIB, fiind cel puţin nepotrivită/imprudentă, că să nu îi spunem iresponsabilă.

Prin urmare, capacitatea de a mai stimula economia prin stimuli fiscali (creşterea deficitului bugetar) s-a epuizat. Mai mult, România încalcă flagrant, în momentul de faţă, Compactul fiscal (Comisia Europeană a iniţiat deja o procedură de deviaţie semnificativă de la obiectivul pe termen mediu – engl. MTO) care ne cere să avem un deficit bugetar structural de maxim 1% din PIB (deficitul structural estimat de Comisia Europeană în 2017 fiind de 3,3% din PIB, urmând a creşte în 2018 la 4,3% din PIB). Astfel, este nevoie ca în anii următori deficitul bugetar structural să scadă (cel puţin 0,5 pp din PIB pe an, conform reglementărilor europene), ceea ce va face ca politica fiscală să acţioneze mai degrabă în anii următori ca o frână pentru creşterea economică. Astfel, cel mai probabil, creşterea economică din anii următori va încetini semnificativ.

 

*Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului  şi nu implică instituţiile cu care acesta este asociat

 

Referinţe

[1] Exceptând Irlanda, care are o pondere chiar mai mică de venituri fiscale în PIB din cauza unor modificări structurale în calculul PIB.

[2] Chiar dacă cota standard de TVA a scăzut în 2017 de la 20% la 19%, această scădere a afectat mai puţin de jumătate din coşul de consum al populaţiei, cealaltă jumătate având deja cota redusă de TVA.

[3] O reducere de cotă de impozitare de la o cotă ridicată a acesteia (pe a doua parte a curbei Laffer) ar trebui să genereze venituri bugetare mai mari ca urmare a îmbunătăţirii conformării şi reducerii evaziunii fiscale.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

four − 2 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te