Cultura miracol

Soia este principalul furnizor mondial de ulei comestibil şi de făină furajeră, fiind cultivată pe scară largă în lume. Este o plantă puţin pretenţioasă la schimbări climatice şi la calitatea solului. În ultimii 20 de ani, oamenii de ştiinţă au descoperit cum pot extrage o varietate largă de subproduse din soia, pentru alimentaţia omului, hrana animalelor, dar şi  pentru scopuri industriale. Soia are meritul de a contribui la alimentaţia celor aproape 800 de milioane de oameni subnutriţi, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.


Distribuie articolul

Conform istoricilor, soia a fost cultivată în urmă cu 5.000 de ani, în China. Din vremuri străvechi şi până în secolul XX, China a fost cel mai important producător mondial de soia. În 1910, deţinea 71% din producţia de soia din lume. În 1804, un yankeu a adus planta din China, iar din 1829, fermierii americani au început să o cultive pentru hrana bovinelor şi cabalinelor. În timpul războiului civil, soldaţii primeau cafea din boabe de soia, atunci când cafeaua naturală era greu de procurat. În 1904, la Institutul Tuskegee din Alabama, a început să fie studiată soia în mod ştiinţific. Cercetările au schimbat radical ideea că soia este potrivită doar ca furaj pentru animale. În 1940, cultura de soia din Statele Unite se întindea deja pe 2 milioane de hectare. La începutul anilor ’50, făina de soia a devenit  hrană de bază pentru animale (având un conţinut ridicat de proteine), pentru că era obţinută cu cele mai mici costuri. Acest lucru a declanşat o explozie a creşterii animalelor şi a păsărilor. Azi, Statele Unite ale Americii este principalul exportator, cu aproximativ 75% din volumul tranzacţionat.

România are un potenţial de creştere uriaş, în privinţa culturii de soia, ce poate urca în următorii ani la o producţie de 460.000 de tone anual

Soia Europei

Imediat după al doilea război mondial, când foametea bântuia Grecia, au fost trimise  ajutoare alimentare din Statele Unite, printre care zeci de tone de spaghete, care conţineau făină de soia. În 1947, trei tone de alimente care conţineau 86% grăsimi de soia au fost trimise de americani Vaticanului spre a fi distribuite copiilor, care sufereau de foame. În 1972 se construieşte în Grecia prima fabrică de procesare a soiei. Cu toate acestea, în ultimul deceniu, Uniunea Europeană  s-a confruntat cu un deficit major de soia. Importurile de soia reprezintă 95% din consumul anual european, care ajunge la 38 de milioane de tone. Şansa creşterii producţiei se află în România, Bulgaria şi Republica Moldova, unde  cultivarea plantei are o istorie de circa 100 de ani. Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI) al Comisiei Europene  mizează pe România, considerând că are un potenţial de creştere uriaş, ce poate urca în următorii ani la o producţie de soia nemodificată genetic de 460.000 de tone anual, ceea ce ne poate situa pe locul doi în Europa, după Italia.

Proteina vegetală

Pentru consum, soia trebuie gătită, deoarece, în forma crudă, boabele au în compoziţie substanţe dăunătoare pentru rinichi şi ficat. Soia crudă conţine antienzime care nu pot fi digerate de organism. Prin prelucrare, antienzimele se distrug. Procesul de prelucrare corect presupune fermentare, fierbere sau coacere. De aceea, se recomandă să cumpărăm soia semipreparată, mai degrabă decât boabe crude care trebuie preparate acasă corect. Soia este o sursă bună de proteine. Nu la fel de bună ca şi carnea sau ouăle, dar mai bună decât majoritatea proteinelor vegetale, având în vedere că are un conţinut redus de grăsimi saturate şi conţine o cantitate mare de fibre dietetice, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu şi vitamina B1. Proprietăţile antioxidante pot scădea LDL-ul, practic colesterolul rău, fără a exista însă nicio garanţie dovedită medical că acest lucru duce la o scădere a bolilor de inimă.

În ultimele două decenii, soia a făcut obiectul unor cercetări intense, în primul rând pentru că este o sursă unică de compuşi biologici activi, numiţi izoflavone, asemănători cu hormonul feminin estrogen, care pot activa receptorii estrogenici în organismul uman. Datorită activităţii estrogenice, aceste izoflavone sunt adesea folosite ca o alternativă naturală la medicamentele estrogenice pentru ameliorarea simptomelor menopauzei. Acestea reduc şi riscul aterosclerozei la persoanele vârstnice. Din păcate, soia se numără printre plantele care provoacă cele mai frecvente alergii alimentare.

Cancerul de sân

Există foarte multe ,,sfaturi” contradictorii privind impactul consumului de soia asupra carcinogenezei mamare.

Dr. Jacqueline Bromberg, medic oncolog la ,,Memorial Sloan-Kettering Cancer Center” din New York, care tratează de peste 21 de ani pacientele cu cancer de sân, alături de un colectiv format din nouă specialişti renumiti, oncologi, endocrinologi, nutriţionişti şi biologi au  realizat un studiu privind rolul căilor de inflamaţie care duc la creşterea tumorii mamare. Studiul numit ,,The Effects of Soy Supplementation on Gene Expression în Breast Cancer”, a fost publicat în ,,Journal of the National Cancer Institute” din care cităm:

,,Studiul a cuprins 140 de femei care au fost diagnosticate cu cancer de sân, stadiul I şi stadiul II. 70 de femei au consumat 4 ceşti de lapte din soia pe zi, timp de 4 săptămâni. Celelalte 70 au primit placebo. S-a constatat că izoflavonele din plasmă au crescut mai mult în grupul care a consumat soia şi mai puţin în grupul placebo. După mastectomie, cercetătorii au comparat ţesutul canceros operat cu biopsia care a fost făcută înainte ca femeile să consume lapte de soia sau placebo. Rezultatele au arătat că la 10 persoane din grupul «soia» au fost activate mai multe gene care încurajează creşterea celulelor canceroase. În grupul «placebo» celulele canceroase au fost activate doar la 5 persoane din grup. Aportul de soia nu a dus la schimbări semnificative statistic în indiciile de proliferare sau de apoptoză în comparaţie cu grupul placebo.  În concluzie, ştim că există o reducere a incidenţei cancerului de sân la populaţia asiatică, care consumă soia în cantităţi mai mari decât alte populaţii. Dar nu s-a dovedit dacă această reducere se datorează consumului de soia sau din multe alte variabile. A spune că o creştere a incidenţei cancerului de sân este asociată cu o lipsă a consumului de soia, sau că soia este protectivă, este clar că nu se pot face aceste determinări pe baza studiilor epidemiologice de până acum. În schimb se poate afirma, că o combinaţie de estrogen şi progesteron creşte incidenţa cancerului de sân. Soia alături de multe alte plante conţine fitoestrogeni. Pilonul principal al tratamentului la persoanele care au cancer de sân este de a bloca activarea receptorilor de estrogen cu medicamente precum tamoxifen sau toremifen. Scăderea receptorilor estrogeni, pentru bolnavii de cancer la sân, este principalul obiectiv în combaterea sau eradicarea cancerului de sân. Prin urmare, studiile epidemiologice ne arată că există prea mulţi factori implicaţi în această boală, deci e greu de spus dacă soia are vreo influenţă dovedită într-un sens sau altul. Impactul soiei asupra cancerului de sân nu este clar înţeles. Cu toate acestea, studiul ridică îngrijorarea că soia poate exercita un efect stimulativ asupra celulelor canceroase la unele femei. De aceea recomandăm femeilor care au cancer de sân în stadiu incipient, sunt sub tratament sau au fost operate, să consume soia cu moderaţie”.

Uleiul de soia

După ce seminţele de soia sunt zdrobite şi uleiul este extras, ceea ce a mai rămas se numeşte făină de soia care conţine proteine de înaltă calitate. La fiecare tonă de ulei de soia brut, se produc aproximativ 4,5 tone de făină de soia cu un conţinut de proteine de aproximativ 44%. La nivel global, aproape 98% din făina de soia este utilizată pentru hrana animalelor crescute pentru producţia de carne şi ouă. Cultivatorii de soia se confruntă însă cu o provocare. S-a dovedit dificil să se dezvolte soiuri naturale de soia cu un nivel ridicat de proteine. Şi atunci au apărut soiurile modificate genetic. Soia este cea mai mare sursă de ulei comestibil şi reprezintă aproximativ 50% din producţia totală de seminţe oleaginoase din lume.

Uleiul de soia oferă o cantitate substanţială de acizi graşi Omega-6 (50 gr. la 100 gr. ulei) şi puţin Omega-3 (7 gr. la 100 gr. ulei). Pentru organismul uman, sunt necesare însă cantităţi foarte mici de Omega-6, iar deficienţele sunt o raritate. Dezechilibrele în raportul Omega-6 / Omega-3 cresc apariţia mai multor procese inflamatorii, care pot cauza diferite boli.

Azi, industria alimentară este dependentă de uleiul de soia, motiv pentru care aproape toate alimentele prelucrate conţin ulei de soia, deci şi Omega-6. Este motivul pentru care există o dezbatere aprinsă a cercetătorilor referitoare la calităţile uleiului de soia şi implicit la cantitatea de Omega-6 consumată de om.

Vocea cea mai avizată a fost auzită la ultimul Congres Medical Internaţional de Endocrinologie de la San Diego, unde oamenii de ştiinţă şi-au prezentat studiile, din care am extras:

,,În timp ce modificarea genetică a culturilor de soia poate introduce noi trăsături benefice pentru culturi, produsele rezultate trebuie testate pentru a observa efectele pe termen lung asupra sănătăţii omului, înainte ca oricine să facă ipoteze cu privire la impactul lor asupra sănătăţii umane. Uleiul obţinut din soia modificată genetic pare să nu aibă consecinţe metabolice negative, dar nu este la fel de sănătos ca uleiul de măsline şi este cu siguranţă mai puţin sănătos decât uleiul de nucă de cocos”, a concluzionat Rob Sladek „ profesor asociat de medicină şi genetică umană la universitatea „McGill” şi la Centrul de inovare şi atudiere a genomului uman din Québec.

Laptele de soia

Prima menţionare despre un extract apos de proteine din soia a apărut în anul 82 d.Hr, în China. Azi, băuturile pe bază de plante sunt promovate ca fiind extrem de sănătoase şi se recomandă celor care prezintă intoleranţă la lactoză. În general s-au făcut puţine cercetări pentru a compara beneficiile şi dezavantajele diverselor tipuri de lapte vegetal. Cercetătorii de la Medical McGill University din Montreal au făcut o analiză a celor patru tipuri de băuturi din lapte de origine vegetală cele mai consumate în lume: laptele de soia, laptele de migdale, laptele de orez şi laptele de nucă de cocos – comparând valorile lor nutriţionale cu cele ale laptelui de vacă. După laptele de vacă, care rămâne cel mai hrănitor, laptele de soia iese câştigător clar, având în vedere că are cel mai echilibrat profil nutriţional. În schimb, pentru copii mici, Societatea canadiană de pediatrie, arată că: ,,Laptele de vacă degresat (1% – 2%) este inadecvat în primii doi ani de viaţă ai bebeluşului. Laptele de soia (indiferent dacă este sau nu îmbogăţit cu vitamine) reprezintă o alternativă necorespunzătoare pentru laptele matern, laptele de vacă sau laptele praf special pentru copii. Laptele de soia este recomandat numai pentru acei sugari care au intoleranţă la lactoză sau nu-l consumă din motive culturale sau religioase.”

N.R. În concluzie, specialiştii consideră că alimentele pe bază de soia trebuie consumate moderat ca parte a unei alimentaţii sănătoase, care poate oferi beneficii pentru sănătate. Sunt necesare mai multe cercetări privind beneficiile potenţiale, dar şi riscurile consumului de soia pentru diverse tratamente. Soia modificată genetic este un produs controversat care necesită, de asemenea, studii aprofundate.

SURSE: ,,The Soybean, It’s History, and It’s Opportunities” de William Shurtleff & Akiko Aoyagi; www.cancernetwork.com; www.healthline.com; www.endocrine.org; www.sciencedaily.com; www.fao.org; www.mcgill.ca
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

15 + 20 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te