Cum a ajuns arta Estului preferata Vestului


O publicație a editurii Phaidon, intitulată „Art Cities of the Future: 21st Century Avant-Gardes” a tulburat recent apele în lumea artistica românească cu o investigație despre noile centre de creativitate mondiale. Conform acesteia, orașele de maxim interes nu mai sunt capitalele recunoscute ale artei ca New York, Paris sau Londra, ci Istanbul, Singapore, Seul, Sao Paolo, Cluj, Bogota, etc. Am stat de vorbă, pornind de aici cu Cees Hendrikse, expert și colecționar de artă.

Cees Hendrikse a fost directorul Companiei Olandeze de Gaz și este unul din cei mai importanti colectionari olandezi. Este membru în boardul muzeului din Groningen, al Muzeului Beelden aan Zee din Haga și al Muzeului Fotografiei din Rotterdam. Fondator al Comisiei pentru achiziții Asia Pacific și membru al REEAC.

Ai fost recent la Cluj, dar cunoști foarte bine mediile artistice asiatice din Singapore și Seul. Faci parte din comisia de achiziții pentru Rusia și Estul Europei de la Tate Modern, dar în același timp ești fondatorul comisiei pentru Asia Pacific din cadrul aceleiași instituții. Luând în calcul ipoteza că nu ai văzut încă această carte, ce părere ai, au ceva în comun aceste orașe? Care sunt, în opinia ta argumentele pentru care Clujul a fost integrat în acest top?

Dificil de comparat un oraș relativ mic ca și Clujul cu Seul sau Singapore. Acele metropole sunt produsul unui boom economic fără egal în zona europeană. Când le vezi pentru prima dată ești copleșit de puterea economică și luxul care-i corespunde. Dar dacă vizitezi artiștii din acele orașe, experiența e total diferită. Ei fac vizibil tot ceea ce societatea încearcă să ascundă, inechitățile flagrante și superficialitatea lumii capitaliste din care fac parte. Doar din această perspectivă se poate forța o asociere între arta dintre orașele menționate și Cluj. Pe de altă parte, dacă în toate aceste orașe poți să vezi multă artă, ca simplu turist, deoarece numărul de galerii publice și private este enorm, la Cluj e mai dificil, aici ai nevoie de un ghid specializat. Arta clujeană este destul de ascunsă, se află acolo unde nu te aștepți, nu e înca accesibilă chiar oricui.

Ești familiar cu scena românească de ceva vreme, iar acest lucru este bine reflectat în colecția ta personala. Ce te-a determinat să începi să colecționezi artă românească și cum ai descoperit artiștii români?

Victor Man a fost artistul care a deschis o lume nouă pentru mine. Nu știam mare lucru despre el, și nici despre România, dar în 2006, am văzut la Art Rotterdam o lucrare minunată, pe care am cumpărat-o pe loc. De-a lungul timpului am cumpărat și alte lucrări de-ale lui din galeriile lui din Germania și Anglia și mai apoi, i-am descoperit pe rând pe Adrian Ghenie, Șerban Savu, Cătălin Petrișor, Victor Răcătău și atâția alții. Lucrările lor mi-au atras atenția pentru că reflectă un anumit zeitgeist, o realitate dură și necosmetizată. Când l-am descoperit pe Cornel Brudașcu am înțeles perfect întreaga filiație a „Școlii de la Cluj”. Vizitele la atelierele lui Mircea Suciu, Marius Bercea, Florin Ștefan și foarte tânărul artist Alin Bozbiciu au fost deasemenea de mare interes pentru mine.

Cees Hendriksee, exper și colecționar de artă

Cees Hendriksee, exper și colecționar de artă

În ciuda marketingului excelent al galeriilor clujene, care se reflectă în rezultatele lor remarcabile de pe piața internațională, muzeele importante sunt mai degrabă rezervate față de creația tânără de la Cluj. Amândoi știm că interesul celor de la Tate Modern e orientat aproape exclusiv pe lucrările istorice ale unor artiști aflați la finele carierei lor. Consideri că această etapă de asimilare e necesară pentru a se putea descifra conținutul creației tinere, sau reprezintă lecția pe care specialiștii lor nu au asimilat-o la timp despre modernitatea românească?

Pe arta vechilor generații, se sprijină arta tânără, ori în Anglia, ca dealtfel și în Olanda, nu se va porni niciodată un studiu despre arta românească fără o cercetare preliminară despre istoria și traditiile care va sunt specifice. E normal deci să se înceapă cu începutul. Am fost impresionat să o cunosc pe Ana Lupaș și să-l văd încă activ pe Cornel Brudașcu. Ei sunt niște repere esențiale pentru arta românească și pot doar să îmi imaginez ce influență majoră au avut în epoca lor asupra mai multor generații. Faptul că o instituție ca Tate le alocă lor acum mai multă atenție este până la urma o formă de a omagia creația acestor artiști. Căci vorbim de creația adevărată aici, nu de cotele de vânzare de pe diversele piețe, ci de valorile intrinseci artei, pe care le poți percepe doar după ce acestea se așează. Pe de altă parte, e la fel de firesc ca noile generații să respingă vechile principii și să meargă pe drumul lor. Așa e de când lumea, unele generații sunt mai agresive, altele mai puțin, însă în mod evident generația care e acum în jur de 35 de ani este probabil cea mai vizibilă. Ei au înțeles ce rol major are marketingul și nu scapă nicio ocazie să afirme că lumea a început cu ei. Atâta doar că și ei vor îmbătrâni…

Nu de mult a fost lansat topul 100 al Art Review, o listă cu cei mai influenți din arta contemporană la nivel mondial. Nu e absolut nimeni din Estul Europei, nici un director de muzeu, curator sau artist major. Este ca și cum aceasta parte a Europei nu există! Cum explici asta?

E nevoie de timp ca să se poată estima cu adevărat valoarea artei din țările aflate în tranziție. Aceeași problema a fost și în China în anii ‘70 sau ‘80. Aproape nimeni din zona vestică instituțională nu se interesa sau aprecia atunci arta chineză. Era ceva mult prea nou pentru ei. Abia după două decenii s-a ajuns la o adevărată recunoaștere și la boom-ul de acum. E un proces care nu poate fi forțat, ori asta se întâmpla și cu România. În opinia mea, problema reală a Estului Europei este ca, deși numărul artiștilor buni e foarte-foarte mare, sistemul ca atare nu se ridică la nivelul artiștilor, ori directorii de muzee, curatorii sunt produși de sistem. Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe, deci nu te îngrijora!

Ultima întrebare se referă la noul tau proiect în care vrei să implici artiști români. Ai putea să ne spui pe scurt despre ce e vorba?

C.H.: Sigur că da, în 2014 voi face o expoziție care are ca temă trei evenimente majore care s-au întâmplat în 1989. Primul a fost masacrul din 4 Iunie din Piata Tiananmen din Beijing, care așa cum știi, a fost o demonstrație înabușită în sânge, apoi în 9 Noiembrie am asistat la căderea Zidului Berlinului și în 21 Decembrie a fost revoluția din România, încheiată cu execuția lui Ceaușescu. A fost un an cu o încărcătură specială pentru lumea întreaga. Anul viitor se vor împlini 25 de ani și e o bună ocazie de a reflecta asupra acestor evenimente. E fascinant să descoperi acea istorie paralelă – oglindită în arta din aceste țări, căci spune mai mult decât orice alt tip de investigație. Muzeul interesat în realizarea expoziției se numește „Beelden aan Zee”, institutul olandez de sculptură, și în articularea expoziției mă confrunt acum cu restricțiile impuse de acest mediu. Ăsta e motivul pentru care am venit la Cluj în urmă cu câteva săptămâni. Îmi va fi greu să iau o decizie în ce privește selecția, am văzut mulți artiști și calitatea producției lor a fost surprinzător de bună. O să vedem, o să luăm o decizie în curând, probabil după următoarea vizită în România.

În 2014 voi face o expoziție care are ca temă trei evenimente majore care s-au întâmplat în 1989. Primul a fost masacrul din 4 Iunie din Piata Tiananmen din Beijing, care așa cum știi, a fost o demonstrație înabușită în sânge, apoi în 9 Noiembrie am asistat la căderea Zidului Berlinului și în 21 Decembrie a fost revoluția din România, încheiată cu execuția lui Ceaușescu

Cees Hendrikse

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

4 − one =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te