Cum apare altruismul?


Distribuie articolul

De ce donăm bani pentru diverse cauze umanitare? De ce facem voluntariat în cadrul asociațiilor ce protejează animalele abandonate? De ce oprim pe marginea şoselei atunci când vedem că cineva are probleme în a schimba roata maşinii? De ce stăm treji o noapte întreagă pentru a consola un prieten care trece printr-o despărțire dureroasă? De ce suntem dispuşi să ne dăm viața pentru a ne salva copiii?

Puțini dintre noi nu ne-am întrebat de ce îi ajutăm pe ceilalți. Iar, adesea răspunsul este unul simplu. Ajutăm pentru că nu vrem să ne simțim vinovați, pentru că vrem să evităm dezaprobarea celorlalți, pentru că vrem să reducem emoțiile negative resimțite la observarea cuiva aflat în suferință, pentru că este în interesul nostru.

Dar asta e tot? Acestea sunt singurele motive pentru care oamenii aleg să îi ajute pe ceilalți? Ajutăm vreodată din dorința cu adevărat altruistă de a spori bunăstarea altei persoane? În ce contexte ajutăm? Ajută toată lumea în aceeaşi măsură? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem în acest articol.

Susținătorii ideii de egoism universal afirmă faptul că orice facem, oricât de nobil şi cât de mult orientat spre celălalt pare să fie, este în ultimă instanță un comportament care ajută propria persoană. De cealaltă parte, susținătorii altruismului nu neagă că motivația pentru majoritatea lucrurilor pe care le facem, inclusiv majoritatea lucrurilor pe care le facem pentru ceilalți, este una egoistă. Cu toate acestea, ei susțin că mai există ceva. Ei afirmă că unii dintre noi, într-o anumită măsură, în anumite circumstanțe, suntem capabili de o formă diferită de motivație, o motivație al cărui ultim scop este beneficiul unei alte persoane [1]. Literatura ştiințifică indică faptul că majoritatea actelor noastre sunt orientate spre propriul beneficiu, dar datele existente nu contrazic în mod definitiv ideea de „motivație altruistă pură”, ci sugerează că este posibil ca în anumite situații, atunci când simt empatie pentru ceilalți, oamenii să-şi ofere ajutorul fără a fi motivați de obținerea unor câştiguri personale.

Care sunt originile altruismului?

Cele mai multe teorii privind originile altruismului argumentează că existența acestuia poate fi explicată de succesul evoluționist asociat lui. Astfel, aceste teorii avansează ideea că altruismul este asociat cu o probabilitate mai mare de supraviețuire şi reproducere, ce contribuie la transmiterea cu succes a genelor către generațiile viitoare [2]. Pe de altă parte, încercările de a elucida baza genetică a altruismului indică faptul că nu există o „genă altruistă”, dar sugerează că anumite predispoziții afective şi comportamentale specifice altruismului pot fi considerate produs al unor combinații complexe de influențe genetice. În ceea ce priveşte mecanismele psihologice responsabile de apariția comportamentelor altruiste, empatia este candidatul cel mai frecvent studiat. Un nivel ridicat de empatie pentru celălalt creşte probabilitatea de a-l ajuta.

Când şi cine este predispus să ajute?

Se pare că există anumite contexte care favorizează apariția comportamentelor prosociale. Probabilitatea de a ajuta este mai mare atunci când avem o dispoziție pozitivă, atunci când ştim cine este persoana care urmează să beneficieze de ajutorul nostru sau atunci când problema este una severă şi motivul suferinței este unul extern ce nu poate fi controlat de persoana în cauză [3]. Alături de factorii situaționali, apariția comportamentelor prosociale este influențată şi de factori ce țin de individ. Un nivel crescut al empatiei, al emoțiilor pozitive, preocuparea pentru ceilalți, sentimentul de responsabilitate socială, asumarea perspectivei celuilalt sunt asociate cu o frecvență mai mare a comportamentelor altruiste [4].

Alte cercetări au încercat să răspundă la întrebarea dacă altruismul este influențat de statutul socio-economic sau de gen. Există studii care arată că statutul socio-economic scăzut al celui care ajută şi autoeficacitatea în gestionarea relațiilor interpersonale sunt asociate cu un nivel ridicat de comportamentele prosociale [5], în timp ce altele demonstrează că implicarea în activități de voluntariat este asociată cu un nivel crescut al educației şi al veniturilor [6].

Oferirea de suport social şi emoţional altor persoane este asociată cu o sănătate mentală mai bună, un nivel mai ridicat al fericirii, o stimă de sine mai crescută şi un nivel mai scăzut al singurătăţii. În imagine, Marius Manole în cadrul campaniei MagicHome

În ceea ce priveşte diferențele de gen, se pare că în situația în care ajutarea celuilalt are costuri ridicate pentru sine, femeile sunt mai generoase decât bărbații, dar atunci când costul de a ajuta scade, bărbații încep să ofere mai mult. Totodată, într-un studiu care a analizat motivele celor care aleg o carieră într-un domeniu care implică ajutarea celorlalți (de ex., profesor, medic), s-a constatat că motivațiile altruiste ale bărbaților erau orientate mai mult spre susținerea societății, iar cele ale femeilor, spre susținerea individului [7].

Au comportamentele altruiste beneficii pentru cei ce ajută?

Deşi comportamentele altruiste au ca scop creşterea bunăstării celuilalt, există tot mai multe date care arată că ele aduc beneficii şi celui care ajută. Angajarea în comportamente altruiste are efecte pozitive atât asupra sănătății mentale cât şi asupra celei fizice. Oferirea de suport social şi emoțional altor persoane, sunt asociate cu o sănătate mentală mai bună, un nivel mai ridicat al fericirii, o stimă de sine mai crescută şi un nivel mai scăzut al singurătății [8].

Totodată, oferirea de ajutor la anumite activități, ajutorul material sau implicarea în activități de voluntariat sunt asociate cu un nivel mai scăzut al mortalități, un nivel mai ridicat al satisfacției față de propria viață, al dorinței de a trăi şi al stimei de sine, şi un nivel mai scăzut al simptomelor de anxietate şi depresie [9]. Donarea de bani în scopuri caritabile este asociată cu un nivel semnificativ mai ridicat al fericirii comparativ cu situația în care banii sunt cheltuiți în scopuri personale. Mecanismele ce ar putea explica beneficiile acestor comportamente ar putea fi legate de faptul că ajutarea celorlalți contribuie la generarea de emoții pozitive, creşte autoeficacitatea noastră în gestionarea relațiilor sociale şi creşte sentimentul de apartenență la grup.

Cum învățăm să fim altruişti?

Având în vedere numeroasele beneficii pe care implicarea în acte altruiste le are, întrebarea care apare se leagă de posibilitatea de a stimula apariția acestui gen de comportamente. Studiile psihologice indică faptul că, deşi comportamentele prosociale sunt influențate de predispoziții înnăscute [10] (de exemplu, afectivitate pozitivă, agreabilitate), mediul în care se dezvoltă persoana este cel puțin la fel de important. Comportamentul prosocial al copiilor este puternic influențat de experiențele sociale pe care aceştia le au, putând fi modelat de părinți sau de alte persoane semnificative. Există studii care arată că un stil parental caracterizat de căldură, exprimarea afecțiunii şi de stabilirea unor reguli de comportament clare este asociat cu un nivel crescut de comportamente altruiste la copii [11]. Mai mult, tinerii care au cel puțin un părinte care face voluntariat au o şansă de 2-3 ori mai mare de a se implica (regulat) în activități de acest gen [12].

Ca o concluzie generală, datele existente în literatura ştiințifică converg spre ideea că apariția actelor altruiste poate fi stimulată. Având în vedere impactul pe care acestea pot să îl aibă asupra funcționării societății ca întreg, dar şi asupra sănătății fizice şi mentale a celor care ajută, există suficiente motive pentru a încuraja implicarea în comportamente prosociale. În primul rând, fiecare părinte ar putea contribui la acest scop prin adoptarea unui stil parental adecvat şi prin puterea propriului exemplu. În al doilea rând, altruismul ar putea fi stimulat prin adaptarea politicilor educaționale. Astfel, ar putea fi încorporate în curriculă (de exemplu, în cadrul orelor de dirigenție sau cultură civică) activități menite să crească empatia şi să creeze contexte care să favorizeze acte de altruism din partea copiilor. În final, într-o societate în care aspectele negative sunt mai des evidențiate, fiecare dintre noi poate alege să contribuie la bunăstarea celor din jur şi să ofere astfel un exemplu ce poate influența apoi alegerile celorlalți.

Referințe:

1. Batson, C. D., Duncan, B. D., Ackerman, P., Buckley, T., & Birch, K. (1981). Is empathic emotion a source of altruistic motivation?. Journal of personality and Social Psychology, 40(2), 290-302. doi: 10.1037/0022-3514.40.2.290

2. Penner, L. A., Dovidio, J. F., Piliavin, J. A., & Schroeder, D. A. (2005). Prosocial behavior: Multilevel perspectives. Annual Review Psychology, 56, 365-392. doi: 10.1146/annurev.psych.56.091103.070141

3. Staub, E., & Baer, R. S. (1974). Stimulus characteristics of a sufferer and difficulty of escape as determinants of helping. Journal of Personality and Social Psychology, 30(2), 279-284. doi: 10.1037/h0036645

4. Carlo, G., Eisenberg, N., Troyer, D., Switzer, G., & Speer, A. L. (1991). The altruistic personality: In what contexts is it apparent?. Journal of Personality and Social Psychology, 61(3), 450-458. doi: 10.1037/0022-3514.61.3.450

5. Piff, P. K., Kraus, M. W., Côté, S., Cheng, B. H., & Keltner, D. (2010). Having less, giving more: the influence of social class on prosocial behavior. Journal of personality and social psychology, 99(5), 771-784. doi: 10.1037/a0020092

6. Reed, P. B., & Selbee, L. K. (2000). Distinguishing characteristics of active volunteers in Canada. Nonprofit and Voluntary Sector Quarterly, 29(4), 571-592. doi: 10.1177/0899764000294006

7. Byrne, N. (2008). Differences in types and levels of altruism based on gender and program. Journal of allied health, 37(1), 22-29.

8. De Jong Giefveld, J., & Dykstra, P. (2008). Virtue is its own reward? Support-giving in the family and loneliness in middle and old age. Ageing & Society, 28(02), 271-287. doi: .1017/S0144686X07006629

9. Morrow-Howell, N., Hinterlong, J., Rozario, P. A., & Tang, F. (2003). Effects of volunteering on the well-being of older adults. The Journals of Gerontology Series B: Psychological Sciences and Social Sciences, 58(3), S137-S145. doi: 10.1093/geronb/58.3.S137

10. Eisenberg, N., Fabes, R. A., Guthrie, I. K., & Reiser, M. (2000). Dispositional emotionality and regulation: their role in predicting quality of social functioning. Journal of personality and social psychology, 78(1), 136. doi: 10.1037/0022-3514.78.1.136

11. Hastings, P. D., Zahn-Waxler, C., Robinson, J., Usher, B., & Bridges, D. (2000). The development of concern for others in children with behavior problems. Developmental Psychology, 36(5), 531-546. doi: 10.1037/0012-1649.36.5.531

12. Grimm Jr, R., Dietz, N., Spring, K., Arey, K., & Foster-Bey, J. (2005). Building Active Citizens: The Role of Social Institutions in Teen Volunteering. Washington, DC: Corporation for National and Community Service.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

seventeen − fourteen =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te