Cum votează etnicii maghiari la prezidenţiale?


Alegerile prezidenţiale din ţara noastră sunt un puzzle complicat în care fiecare piesă, indiferent de mărimea sa, iar electoratul maghiar este una dintre aceste piese, poate avea un rol major în stabilirea rezultatului final.

Acest lucru devine vizibil după primul tur, când începe o forfotă politică aparte. Cei doi candidaţi rămași în luptă tocmai au obţinut, împreună, undeva între 60% și 80% din voturi. Însă confruntarea principală abia a început: dispunerea în turul decisiv a celorlaltor zeci de procente va defini câștigătorul. Locul doi nu este un blestem, ci o oportunitate. Un avantaj de șapte procente (precum cel avut de Adrian Năstase în 2004) se poate topi. O performanţă meritorie în primul tur se poate metamorfoza într-o înfrângere de proporţii (cazul lui Emil Constantinescu în 1992).

În acest context, influenţa electoratului de etnie maghiară a fost deseori luată în calcul. În fundalul acestor analize se află și un mit cu privire la disciplina electorală a acestui segment de votanţi. După cum vei vedea mai jos, în cazul alegerilor prezidenţiale, acest mit nu are acoperire în realitate. Motivul este simplu: multor votanţi de etnie maghiară le este evident că votul din primul tur pentru candidatul UDMR este unul strict simbolic, fără efecte politice sau sociale concrete. În turul doi, interesul scade și mai mult, candidaţii de etnie română nereușind în ultimul deceniu să capteze atenţia și să obţină o susţinere majoră.

Starea de fapt descrisă mai sus se manifestă în mai multe feluri. Candidaturile UDMR la președinţie, de exemplu, se află pe un trend descendent. Între 1996 și 2009, oferta electorală a Uniunii la prezidenţiale și-a înjumătăţit performanţa, atât în voturi cât și în procente. Există și efecte încărcate cu semnificaţie: dacă în 1996 Gyorgy Frunda îl depășea pe un Corneliu Vadim Tudor în ascensiune, în 2009 Kelemen Hunor a terminat în urma unui Corneliu Vadim Tudor pe final de carieră.

Să ne concentrăm asupra turului doi și asupra judeţelor cu o populaţie de etnie maghiară covârșitoare din punct de vedere numeric. Vom descoperi o evoluţie similară cu cea menţionată în paragraful anterior: la începutul anilor ’90, la vot în turul doi veneau 360 de mii de locuitori ai Harghitei și Covasnei. În turul doi al ultimelor prezidenţiale, la vot s-au prezentat în turul decisiv 160 de mii de persoane. Scăderea de-a lungul anilor, pe care nu o prezint aici în detaliu, este treptată și evidentă.

La nivel naţional, de altfel, ponderea votanţilor acestor judeţe în electoratul total prezent la vot în turul doi s-a redus semnificativ. Candidaturile non-PSD au avut cel mai mult de suferit: la începutul și mijlocul anilor ’90 Emil Constantinescu datora regiunii HarCov 5-7% din totalul voturilor primite în turul doi. Prin comparaţie, Traian Băsescu primea din această regiune în turul decisiv mai puţin de 2% din voturi, un aport sensibil mai mic decât, de exemplu, cel al judeţului Galaţi.
În planul sănătăţii democraţiei românești, toată această situaţie este îngrijorătoare, semnalând dezinteresul unei comunităţi importante faţă de un scrutin cu implicaţii majore pentru societate. Într-o măsură chiar mai mare decât votanţii de etnie română, minoritatea maghiară privește alegerile prezidenţiale cu apatie și dezinteres.

Aceasta este imaginea prezentului, conţinând și câţiva sâmburi de informaţie cu privire la viitor. O discuţie despre modul în care etnicii maghiari privesc prezidenţialele nu este completă fără menţionarea modului în care ei au jucat un rol foarte important în istoria ceva mai îndepărtată – din nefericire, exact în perioada când atenţia acordată subiectului era minimală.

UDMR – 1.000.000 de voturi în 1990

În 1990, UDMR a obţinut un milion de voturi, devenind a doua forţă din Parlament, dar nu a prezentat un candidat la prezidenţiale. De această situaţie au beneficiat candidaţii partidelor istorice. Radu Câmpeanu a obţinut peste 60% din voturile exprimate în Covasna și Harghita. Aceste două judeţe au furnizat, de altfel, 1/6 din totalul voturilor primite de candidatul PNL la nivel naţional. El a depășit, de altfel, 10% doar în București și în judeţele cu o populaţie de etnie maghiară semnificativă (Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Satu Mare etc).

În 1992, UDMR făcea parte din Convenţia Democratică Română, cu care ocazie a sprijinit candidatura lui Emil Constantinescu. Impactul votului etnicilor maghiari a fost mai mic decât cu doi ani mai devreme, în principal din cauza evoluţiilor politice care au extins electoratul partidelor istorice. În turul doi însă, Emil Constantinescu a obţinut peste 60% din voturi exclusiv în judeţe cu o populaţie de etnie maghiară de dimensiuni consistente: Harghita, Covasna și Satu Mare.
Chiar dacă UDMR a avut pentru prima dată un candidat propriu în 1996, în turul doi, joncţiunea s-a înregistrat în parametrii asemănători cu cei din 1992: cele mai bune scoruri ale candidatului CDR s-au înregistrat în Satu Mare (78%), Covasna (87%) și Harghita (un uluitor 92%). Ultima dată când vedem astfel de scoruri în regiuni cu un electorat maghiar numeros: turul doi al alegerilor din anul 2000, când într-un context mult schimbat Ion Iliescu obţine peste 72% din voturi în fiecare din cele trei judeţe menţionate mai sus. Cu ocazia acestui scrutin, prezenţa la vot în Harghita și Covasna se prăbușește, coborând sub 57% – cotă care n-a mai fost atinsă niciodată.

În legătură cu comportamentul de vot al etnicilor maghiari în anul 2014 și la scrutinele prezidenţiale următoare se pot emite două ipoteze aflate în contradicţie. Punctul de separare ţine de existenţa unor perspective diferite privind „fizica” scenei electorale românești. Invit cititorul să aleagă ipoteza care i se pare mai atractivă:

1. Faptul că alegerile din 2004 și 2009 au avut rezultate strânse, pe muchie, este un accident istoric.

Din punct de vedere statistic, repetarea unor astfel de scoruri este improbabilă. Vom reveni la alegeri decise, precum în anii ’90 sau în 2000, la zeci de procente distanţă. În acest context, votul etnicilor maghiari își va reduce din importanţă și vizibilitate. Subiectul va fi recuperat de domenii precum antropologia sau sociologia non-politică, care vor investiga aspectele culturale și identitare ale participării (sau absenteismului) etnicilor maghiari la prezidenţiale. De asemenea, rolul UDMR în ecuaţia prezidenţialelor se va reduce semnificativ.
sau

2. Scena politică din România se rotește constant în sensul izolării forţei mai puternice.

Vom vedea, în continuare, alegeri prezidenţiale disputate, incendiare, emoţionale, în care partidul sau persoana care pare să deţină puterea se va confrunta cu o alianţă de vectori care caută să-i încheie dominaţia. Într-o astfel de paradigmă, în care fiecare vot contează, UDMR va putea să negocieze susţinerea etnicilor maghiari și să extragă beneficii majore dintr-o asemenea negociere. Nu este exclus ca persoanele de etnie română care candidează să se adreseze direct etnicilor maghiari, un început timid în această privinţă fiind făcut de Mihai Răzvan Ungureanu cu ocazia alegerilor parlamentare din 2012. Mă aștept, de asemenea, ca distincţia dintre votul etnicilor maghiari din HarCov și cel al etnicilor maghiari din alte judeţe ale României să se poată face cu mai multă claritate, subiectul urmând să prezinte maxim interes pentru spectrul politic și domeniile de consultanţă adiacente.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

10 − seven =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te