Cuvântul “familie” este încă valabil pentru a defini relaţia României cu Franţa

Convorbire cu Luca Niculescu, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Paris.


Distribuie articolul

Născut în 1971 la București, Luca Niculescu provine dintr-o familie aristocratică din elita bucureşteană de la finele secolului XIX şi începutul secolului XX. Familia Niculescu, negustori de tradiție, liberali și iubitori de cultură europeană, a deţinut numeroase proprietăţi în Bucureşti şi în ţară. În Primul Război Mondial, străbunicul Jean Luca P. Niculescu ajunge ministru într-unul din guvernele vremii de la Iaşi, dar după venirea comuniştilor la putere proprietăţile familiei sunt confiscate, iar membrii familiei sunt trimişi în domiciliu forţat sau chiar la închisoare. Liceanul Luca își proiecta iniţial o carieră de profesor de Latină și Greacă, dar, imediat după Revoluție, a simțit o chemare înspre jurnalism pe care o atribuie străbunicului său din partea mamei, scriitorul Anton Bacalbaşa. Ca urmare, tânărul Luca se înscrie la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din  Universitatea București şi continuă studiile aprofundate în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg.

Încă din anul 1992, studentul Luca alege să lucreze pentru secţia din România a  Radio France Internationale (RFI), unde îşi construieşte o carieră de succes, devenind, în anul 2000, redactor șef al biroului pentru România. Afinitatea pentru limba și cultura franceză moştenite din familia unde se vorbea franceza în mod curent, chiar dacă acest lucru se întâmpla într-un apartament modest din cartierul bucureştean Berceni, i-au marcat în mod decisiv cariera, Luca Niculescu fiind corespondent pentru posturile de radio din hexagon France Info, France Inter, France Culture, dar şi pentru televiziunea TV 5 sau ziarul „Liberation”. În paralel, a realizat o serie de emisiuni TV socio-politice de mare impact: “Fără frontiere” și “Europa ne privește”, pentru Televiziunea Română și “Imparțial” sau „Paşaport Diplomatic” pentru Digi24 HD, dar a avut o rubrică permanentă şi în revista „Dilema Veche” unde a scris despre domeniul preferat şi anume: actualitatea internaţională.

Apreciat de public, Luca Niculescu primit numeroase premii: titlul de Personalitate Francofonă a Anului, oferit de Camera de Comerț Franceză în România și Ministerul Român al Culturii, în 2003, premiul 1 la secțiunea Reporter European acordat de Reprezentanta Comisiei Europene în România, în 2007 și premiul Asociației de Televiziune din România pentru cel mai bun talk-show, în 2008.

Luca Niculescu este ceea ce am putea numi un cetăţean global. Este foarte deschis cu ceilalţi, îi place să vorbească, este un povestitor, chiar dacă din postura de jurnalist el este cel care adesea întrebările, este un mare consumator de tot ceea ce înseamnă cultură –  filme, muzică, literatură, teatru şi socoteşte că roice curent artisticul sau cultural îşi are momentul său, contextul său în care sclipește.

În decembrie 2015, Luca Niculescu primeşte o invitație cu totul specială: Preşedintele Klaus Iohannis îi propune să fie  Ambasadorul României în Franța.  „În curând, viaţa mea se va schimba, chiar dacă, într-un fel, rămân în acelaşi «sector de activitate», cel al relaţiei româno-franceze. În cele peste două decenii de jurnalism am încercat să îmi fac meseria onest, voi face acelaşi lucru şi în continuare » scrie, Luca Niculescu, în 16 decembrie, pe Facebook, acolo unde continuă să dialogheze cu cei care fac parte din « reţeaua » de prieteni.  Deși foarte presat de timp, Ambasadorul României la Paris a fost de acord să ofere un interviu în exclusivitate pentru Sinteza, chiar înainte de a pleca la post. Ne-am întâlnit la Starbucks într-o duminică după-amiază. Cu ghiozdanul în spate, Ambasadorul Luca Niculescu ne-a arătat că în spatele unuia dintre cei mai echilibraţi jurnalişti din  România stă un intelectual echidistant politic, un om blând și sincer.

luca-niculescu 3 prelucrat

Sinteza: Am rugămintea să începem convorbirea noastră cu câteva detalii despre legătura dumneavoastră cu Franţa, despre apropierea dintre dumneavoastră şi această ţară? Există ceva în biografia dumneavoastră care explică această afinitate?

Luca Niculescu: Aș spune că e, în primul rând, o apropiere ce are legătura cu familia mea, care a fost mereu una francofonă și, mai ales, francofilă. Bunicul meu a făcut studii în Franța înainte de al doilea război mondial, tatăl meu era foarte francofon, bunica mea a stat 30 de ani în Franța în timpul comunismului…

Am cunoscut Franța prin bunica mea la începutul anilor ’90. Când eram mic, însă visam la Franța, era o țară despre care se vorbea foarte mult în familia noastră, bunicul cu tatăl, conversațiile telefonice pe care le aveam cu bunica… Bunica n-a venit în România în timpul comunismului, n-am cunoscut-o decât după aceea. Învățam franceza și germana la școală, dar câteodată mă întrebam la ce-mi folosește sa învăț aceste limbi, știind că foarte probabil nu voi ieși din țară. Se ieșea foarte greu din țară în perioada comunismului, mai ales dacă aveai rude în străinătate, tata nu a avut niciodată pașaport, noi, copiii, cu atât mai puțin. Apoi în familie, părinții, ca să ascundă lucruri de noi, copiii, vorbeau în limba franceză, și evident că vrei să înveți limba în care ți se ascund lucruri. Erau și revistele, benzile desenate care veneau din Franța, Pif, Rahan, pe care le primeam de la bunica. Țin minte că îl puneam pe bunicul meu să le traducă, învățam așa fotografic textele și mă duceam și le recitam și eu copiilor din cartier, care credeau că vorbesc deja franceza. Și, sigur, după ce am intrat la facultate, am început sa lucrez la Radio France Internationale, după aceea am întrerupt radioul un an, aveam 25 de ani , am făcut master in jurnalism european la Strasbourg si la Bruxelles. Acest interes pentru Franța nu a rămas doar unul personal, ci a devenit si unul profesional.

Sinteza: Povestiţi-ne când aţi vizitat pentru prima dată Franţa şi ce amintiri aveţi de atunci.

Luca Niculescu: Am ajuns în 1992, chiar pe 14 iulie. Voiam mult să îmi cunosc bunica despre care auzisem atâtea. Ea mi-a trimis, de altfel, și banii pentru călătorie. Țin minte că îmi trimisese prin cineva 500 de franci pentru a lua un taxi de la aeroport. 500 de franci în vremea aia, dacă îi traduceai în lei romanești, era echivalentul a 2, 3 salarii medii. Și mi s-a părut că e prea mult să cheltui banii ăia pe taxi. Așa că, de la aeroport, am reușit sa mă descurc cu metroul, cheltuind numai 20-30 de franci. Și ea a fost foarte impresionată de felul în care m-am descurcat. Prima mea imagine despre Franța este, deci, cea a unor interminabile culoare sub pământ, unde tot trebuia să schimb metroul. Și a unui oraș destul de gol, de 14 iulie nu era multă lume în metrou, și a unor focuri de artificii seara, fiind ziua națională.

Și apoi, sigur, a fost o vacanță întreagă la Paris în vara aceea, cred ca am stat vreo două luni în care am descoperit tot ce se putea descoperi, am mers numai pe jos…

A fost foarte emoționant: eram atras de Franța, descopeream o bunică despre care auzisem atâtea și cu care vorbisem la telefon atâta și pe care nu o cunoșteam fizic, pentru că fugise din țară în anii ’60 și nu se mai întorsese vreodată. Această bunică, Getty Iconomu, fusese întrucâtva și o legendă a Bucureștiului înaintea celui de-al doilea război mondial, o femeie foarte frumoasă, foarte elegantă. A fost un moment foarte emoționant să o descopăr, eu aveam 21 de ani și ea avea vreo 79. A fost o întâlnire astrală, am învățat multe de la ea. Apoi m-am dus să o văd de multe, multe ori până când a murit, în 2002. Ea nu a venit însă niciodată în Romania. Avea două motive. Unu la mână – îmi spunea: „toți prietenii mei ori sunt foarte bătrâni, ori sunt morți. Alți prieteni de-ai mei sunt aici la Paris”. Și apoi, ea plecase la începutul anilor ’60 şi obişnuia să spună: „aud despre București lucruri atât de oribile, că a fost distrus, că e plin de gropi, de ce să mă întorc să văd Bucureștiul ăla, când eu pot să rămân cu amintirea frumoasă a unui oraș nemutilat?”. Un om foarte logic.

Sinteza: Unde erați când a avut loc evenimentele din decembrie 1989 şi ce a însemnat pentru dumneavoasrtră acel moment? Cum aţi trăit revoluţia?

Luca Niculescu: Nu știu daca ați văzut filmul lui Corneliu Porumboiu „A fost sau n-a fost”. Tema principală a filmului este dacă la Vaslui în decembrie 1989 a fost sau nu revoluție. Dacă oamenii coborâseră în stradă înainte de ora 12 și 6 minute, când Ceaușescu a fugit cu elicopterul, înseamnă ca au participat la revoluție, dacă nu, n-au venit decât să se bucure de plecarea dictatorului. Cam așa e şi cu mine: am fost la limită, pe 22 decembrie. Am plecat din cartierul în care stăteam, din Berceni, împreună cu niște prieteni, am mers cu metroul până la Piața Unirii și apoi pe jos până în Piața Palatului, chiar cu câteva minute înainte ca Ceaușescu să plece cu elicopterul. Deci pot să spun că am participat. Eram în București, ascultaserăm Europa Liberă împreună cu familia toată acea perioadă, era plin de emoție și de energie, voiam să facem ceva. Răspundeam tuturor apelurilor pe care le auzeam la televizor și ne hazardam așa, fără prea multă minte, atunci când ni se cerea de exemplu să „apărăm Televiziunea” sau să „apărăm radioul”. Țin minte că în 24 sau 25 decembrie m-am dus cu tata la un moment dat la Radio. Niște rafale de mitraliere au răsunat aproape de noi, am văzut cum gloanțele se înfig într-un zid. Atunci tata, alt om lucid din viaţa mea, a spus :„Cred ca am contribuit destul la revoluție, hai să ne mai întoarcem și acasă”.

Sinteza: Ați votat la alegerile din 90 care au avut loc imediat după revoluție? Ce speranțe aveați pentru România la acel moment?

Luca Niculescu: Sigur că da, am votat. Aveam, evident, ca toată lumea, un fel de naivitate. Indiferent de cum am votat atunci, toți credeam că schimbările se vor petrece rapid și că prosperitatea va veni destul de ușor. Practic nu știam mare lucru despre ce va fi. În general nu știm mare lucru despre viitor, dar eu aveam un dublu „handicap”, trăisem în perioada comunistă și eram si foarte tânăr, deci aveam foarte multe speranțe, multe naive. Eram tânăr, aveam doar 19 ani, mulți colegi s-au implicat repede în partidele politice, în structurile de tineret ale formațiunilor numite atunci „istorice”. Pe mine m-a atras însă jurnalismul. Imediat cum a picat Ceaușescu, am știut că asta vreau să fac. Înainte voiam să fiu profesor de latină și de greacă. Și mi-am canalizat toată energia să devin jurnalist, și, iată, timp de 25 de ani aproape nu am schimbat.

Sinteza: Cu excepţia faptului că aţi devenit acum ambasador. Legat de numirea ca ambasador al României în Franţa, v-aţi gândit vreodată la această posibilitate sau v-a luat prin surprindere această cotitură a vieții?

Luca Niculescu: Mai glumeau prietenii cu mine, pentru că se știa că mă interesează subiectul. Scriu de 20 de ani despre relația franco-română, dar sigur, am fost surprins, m-am simțit foarte onorat.

Sinteza: Domnule Ambasador, Excelenţa Voastră, publicul ascultător de radio sau privitor la posturile de televiziune vă cunosc din postura dumneavoastră de jurnalist. Vă propun să ne dezvăluiţi câteva dintre preferinţele dumneavoastră şi aş începe chiar cu profesia dumneavoastră. Dacă ar fi să alegeţi între BBC şi CNN, ce aţi prefera?

Luca Niculescu: Rfi (nr. Radio France Internationale)

Sinteza: Dar dintre cinematografia rusă, Hollywood şi cinematografia franceză?

Luca Niculescu: Toate 3. Sunt un om, cum spun francezii, bon public. Îmi plac filmele rusești, câteva filme americane, unele franțuzești, dar depinde foarte mult de perioadă, de autor, de actori, de temă… Ca linie generală, aș putea spune că prefer cinematografia europeană.

Sinteza: Pentru că este mai autentică?

Luca Niculescu: Mă feresc să pun etichete, încerc să evit generalizările, pentru că știm foarte bine că de fapt adevărul stă în detaliu și în particular. Dacă mă apuc să vă spun că nu-mi plac filmele americane, puteți să amintiți imediat 10 filme americane minunate și care mi-au plăcut și mie foarte mult. Depinde mult și de starea în care ești.

Ultimul film pe care l-a văzut a fost o superproducție americană: Războiul Stelelor, chiar în ziua în care am fost audiat în Parlament, imediat după. Mă sunau tot felul de prieteni să mă felicite și mă întrebau de ce nu răspund. Pentru ca am fost la film, de aia nu am răspuns! Iar replica venea : Tu pleci ambasador în Franța și te duci să vezi Războiul Stelelor?

Sinteza: Care este locul Dumneavoastră preferat din Paris?

Luca Niculescu: Fiecare are Parisul lui. Mie îmi place mult Montmartre, la baza colinei. E mai puțin turistic, dar e foarte francez: magazine unul după altul, brutărie, măcelărie, magazine de brânză, de vinuri, în care toată lumea se cunoaște, trei cafenele pe 100 de metri. E Parisul pe care mi-l imaginez ca fiind al parizienilor. Și, deși ești turist, ai impresia că te pierzi în masa de parizieni și că nu ești perceput ca fiind un străin.

Foto @ Digi24 HD

Luca Niculescu, în ultima ediţie a emisiunii “Imparţial”, 27 decembrie 2015, al cărei invitat a fost actorul şi regizorul Marcel Iureş

Sinteza: Ce alte zone din Franţa vă plac?

Luca Niculescu: Franța este atât de frumoasă… Îmi place Bretania, îmi place Alsacia, unde am petrecut aproape un an când eram student. Ce să mai vorbim despre Provence şi sudul Franței…

Sinteza: Revenind la relaţia dintre România şi Franţa, în România avem un sistem administrativ de inspirație franceză, sistemul judiciar românesc este puternic influențat de cel francez. Este Franța în continuare un model pentru România?

Luca Niculescu: Franța a fost deseori o sursă de inspirație. Relația este foarte puternică și foarte, foarte diversificată. Dacă ne gândim la economie, întreprinderile franceze sunt prezente cam în toate sectoarele imaginabile, de la automobile, până la elicoptere, de la marea distribuție, până la cauciucuri, sticlă. Avem și o relație politică solidă. Să nu uităm că președintele Francois Mitterrand a fost primul președinte occidental care a vizitat România, în 1991. Apoi Franța a fost unul dintre principalii susținători ai României pentru aderarea la NATO si UE, și acum Romania și Franța sunt parteneri în Uniunea Europeană pe foarte multe domenii, interesele noastre sunt convergente.

Dincolo de aspectele practice, e vorba și de sentimente. Sincer, nu știu dacă Romania mai are o relație atât de sentimentală cu vreun alt stat din Europa. Remarc că, de cate ori apare vreo critică din Franța la adresa României, reacțiile în Romania sunt mai puternice decât dacă acea critică ar fi venit din altă parte. E o sensibilitate a României față de Franța, de care m-aș bucura ca și în Franța să se țină seama.

Sinteza: România este socotită, prin prisma legăturilor din secolul al XIX-lea, o țară francofonă. Dar cum anume credeţi că putem păstra influențele francofone in România, într-un secol în care tinerii sunt tentați sa studieze alte limbi – mai degrabă germana decât franceza, engleza fiind, de altfel, implicită, în plus vedem o fascinație în creştere pentru limbile orientale sau asiatice?

Luca Niculescu: Există un interes din partea autorităților în acest sens. Franceza este în continuare a doua cea mai învățată limbă din România, cred că 50% dintre elevi iau cursuri de franceză. În orice caz, România este țara europeană în care limba franceză este cea mai predată, sigur, cu excepția țărilor în care franceza e limba maternă. Franța face și ea eforturi de promovare a limbii franceze aici, prin acțiunile Institutului Francez și nu numai. În domeniul media, există RFI și TV5. La reuniunile internaționale, diplomații români sunt apreciați, deoarece vorbesc și în limba franceză, nu doar în engleză. Există și bursele „Eugene Ionesco” pe care statul român le oferă studenților francofoni din alte țări. Evident că se poate face mai mult. Eu am câteva idei, nu o să le detaliez acum, poate data viitoare.

Sinteza: Credeți că recentele evenimente tragice care au avut loc în anul 2015 la Paris vor aduce o schimbare în relația româno-franceză?

Luca Niculescu: Sunt tragedii care apropie. România a fost alături de Franța imediat după asasinatele de la Charlie Hebdo, președintele Klaus Iohannis a fost acolo la marșul de pe 11 ianuarie, după aceea a mers într-o vizită oficială și a avut ocazia să își reafirme sprijinul, solidaritatea, compasiunea după tragediile din ianuarie. A urmat, în noiembrie, tragedia de la Bataclan, în urma căreia Franța a cerut activarea unui articol din tratatul Uniunii Europene, care implică solidaritatea membrilor europeni, și Romania a fost printre primele țări care au răspuns. Franța apreciază mult ajutorul venit din România. A fost și tragedia din România, de la Colectiv, când am văzut cât de repede au venit medici francezi sau francezi de origine română în sprijinul a ceea ce s-a întâmplat aici. Sunt drame teribile, dar care apropie.

Sinteza: Credeți că s-a schimbat ceva în paradigma reprezentării diplomatice, să înțelegem că se pune un accent mai mare pe comunicarea cu populația țării în care sunteți acreditat decât pe relațiile oficiale?

Luca Niculescu: Sunt unele schimbări. România e membră a UE, acum 10 ani nu era. Președinții sau premierii din țările UE se văd de 4,5,6 ori pe an la summituri formale sau informale. Sunt permanent în contact unul cu altul. La fel se întâmplă și cu miniștrii, consilierii diplomatici, care au fiecare numărul de mobil al omologilor lor din toate țările europene.. Dinamica e mult mai rapidă, noile tehnologii contribuie la asta. E bine pentru că știi mult mai repede ce gândesc ceilalți, nu mai există timpi morți, s-a câștigat mult în rapiditate.

Sinteza: Pe ce direcții vă veți axa activitatea diplomatică, care credeți că sunt prioritățile Dumneavoastră în calitate de Ambasador al României la Paris și cum veți proceda pentru ca România să beneficieze de o imagine mai bună în zona dumneavoastră de influență?

Luca Niculescu: În primul rând, relația politică este bună, solidă, dar care poate fi și mai bună, și mai solidă. Iar la Ambasada României vom face tot ce ține de noi pentru acest lucru.

În al doilea rând, relația economică este excelentă. Ar fi bine dacă și unități economice din România ar putea fi mai prezente în Franța, și știu ca la nivelul ministerului Economiei există un proces de reflecție in aceasta direcție.

Comunitatea românească din Franța este iarăși una dintre priorități. Aici mă gândesc la sprijinirea unor asociații profesionale românești, în măsura în care există interes. A fost creată o asociație a medicilor, ne putem imagina una a absolvenților de drept, ne putem gândi la asociații mixte, franco-române, a jurnaliștilor interesați de România, a scriitorilor interesați de România, de ce nu? Aș vrea ca ambasadă să fie un spațiu în care toți acești oameni să se regăsească. Ambasada României la Paris este o clădire minunată și m-aș bucura să fie un spațiu deschis pentru întâlniri.

Și, evident, ne interesează chestiunea imaginii României în Franța. Aici există un potențial foarte mare de îmbunătățire. Cu experiența pe care o am în presă cred că pot să arăt niște realități in media franceza, altele decât acelea vehiculate adesea prin clișee.

Dialogul cu tinerii. Sunt 5.000 de studenți Români în Franța. Vreau ca ambasada să fie deschisă pentru tineri, pentru că de acolo pot veni cele mai proaspete idei. O alt prioritate e legată și cooperarea culturală. În 2018 urmează să se organizeze un sezon cultural comun, româno-francez, în Franța și în România. Există un memorandum în România semnat între mai multe instituții ale statului român, care se vor ocupa de proiect, iar ambasada va sprijini cu tot ce poate. Anul 2018 este ocazia ca România să arate în Franța atât trecutul ei și, mai ales aș spune, prezentul. Știți foarte bine că, atunci când orice străin vine în România, descoperă o Românie mult mai frumoasă, mult mai dinamică decât își imagina că va găsi aici. Și ar trebui sa arătăm acest lucru și celor care nu vin neapărat în România.

Apropo de anul 2018, evenimentele culturale organizate în Franța si România sunt în legătură cu aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Ne amintim cât de important a fost rolul Franței atunci, mai ales prin misiunea militară condusă de generalul Henri Berthelot. Și aș vrea să povestesc o anecdotă: după război, armatele învingătoare au defilat la Paris pe Champs Elysees. Printre ele se afla și un detașament românesc. Văzându-i-i, generalul Berthelot îi strigă superiorului sau, mareșalul Foch, care asista la ceremonie : „Foch, salută-i pe români, suntem din aceeași familie!”. Cred că, 100 de ani mai târziu cuvântul „familie” e încă valabil pentru a defini această relație.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te