De la Timişoara la Viena

Interviu cu Ioan Holender, despre artă şi supravieţuire într-o altă cultură


3 septembrie 2015. Un septembrie cald, o zi senină în care era programat interviul cu maestrul Ioan Holender. Ajung împreună cu două colege, care doreau să îl cunoască şi urcăm la locul deja stabilit pentru întâlnire. Maestrul era într-un alt interviu cu o colegă din presa scrisă. Ne face semn că termină repede. Momentul se prelungeşte. Îmi face semn că nu are ce face. La un moment dat, se ridică şi ne spune să ne apropiem. Mă uit în ochii lui – te poţi scufunda în imensitatea albastră a lor, care duce direct în suflet. Sunt ochi care pot hipnotiza pe oricine. Începem interviul. O discuţie relaxată, ca de la bănăţean la bănăţean. Ar fi durat mai mult dacă nu ar fi fost programată, după noi, o altă întâlnire cu presa. La finalul interviului, îi cerem să facem o poza împreună. Acceptă, dar în timp ce se fac pozele, cere relaţii despre următorul interlocutor. Am mulţumit şi am iesit din încăpere, dar nu mai găseam ieşirea din hotel – hipnoza îşi făcuse efectul prin personalitatea acestui mare OM şi român, de-a dreptul fascinant.

De la Timişoara la Viena, de la material rulant la Conservatorul din Viena, secţia canto. Spuneaţi la un moment dat: „Visurile mele au fost dominate de ceea ce până la urmă nu am reuşit să devin”. Ce aţi vrut să deveniţi?

Nu am vrut niciodată să devin ceea ce am devenit, nu în sensul că sunt nemulţumit de calea pe care am urmat-o. Am vrut să devin ceea ce toţi cei care au absolvit aici în România, la începutul anilor 50, au dorit să devină. Dacă faci o facultate tehnică, de maşini cu aburi, atunci doreşti să devii un exponent al acestei meserii, la un nivel cât mai înalt, într-un loc cât mai plăcut, bineînţeles în România. Gândul, perspectivele au fost în limitele graniţelor României. Atunci a fost mult mai simplu de a gândi viitorul decât este acum. Asta am dorit să devin şi asta n-am devenit. Apoi, mi-am dorit foarte mult, zău foarte mult, să devin cântăreţ.

Am devenit un cântăreţ. Am trăit câţiva ani din cântat, din vocea mea. Consider că a fost perioada cea mai curată a vieţii mele, pentru că, indiferent cum te-a facut Dumnezeu, cu haine sau fără haine, dansul şi cântul sunt cele mai pure, mai curate şi nu vreau să devin patetic, sunt cele mai sfinte meserii sau îndeletniciri pe care Dumnezeu le-a dat omului.

Şi desenul în sensul pur, cu mâna în nisip sau pe piatră, cum s-a făcut în Evul Mediu. Cu vocea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, reuşeşti să transmiţi sentimente, poveşti şi orice este posibil prin arta cântatului sau a dansului, care este şi mai sensibilă. Eu am cântat 11 roluri în opere şi am fost foarte bucuros pentru asta. Am fost un cântăreţ bun, nu extraordinar, nici aşa de bun cum spun acum legendele, şi nici aşa de rău, cum spun alţii, dar mi-am îndeplinit dorinţa supremă de a cânta pe scena operei din Timişoara, acolo unde am crescut, acolo unde se formează un om , între 14 şi 20 de ani. Eu am fost unul mai tardiv: între 15 şi 22, că noi eram cam toţi tardivi în acea perioadă, din toate punctele de vedere: sexual , intelectual. Dar am revenit şi am cântat Carmen şi Traviata pe scena Operei din Timişoara şi zău, parcă cineva mi-ar fi desenat destinul, în sensul că apoi, am mai cântat numai un an şi nu am mai avut angajamente. Eu nu m-am lăsat de cântat de bunăvoie, ci de nevoie. Aproape, aproape m-au angajat la Basel, dar numai aproape. Nu m-au luat. Ştiţi, în cântat există nişte limite naturale. Deci, calitatea mea de cântăreţ nu a fost ieşită din comun şi au fost alţii care erau mai pricepuţi. Aşa am terminat cu canto, s-a ivit şi o altă posibilitate care m-a interesat atunci mai mult decât cântatul.

Ioan Holender

Ioan Holender

Biografie

Ioan Holender provine dintr-o familie de industriaşi din Timişoara. Tatăl era fabricant de marmeladă, dar în anul 1948, fabrica de marmeladă şi oţet din Timişoara a fost naţionalizată, tânărul Ioan Holender fiind nevoit să muncească un an ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Transport Timişoara, pentru a-şi asigura existenţa. În 1953 a reuşit să fie admis la Politehnica din Timişoara, unde a studiat la secţia „material rulant”. Pe când era în anul trei, în 1956, a ţinut un discurs în timpul revoltei studenţilor din Timişoara, fapt pentru care a fost exmatriculat. În 1959 a părăsit Timişoara şi s-a stabilit împreună cu tatăl său la Viena, unde mama sa locuia deja. Imediat s-a înscris la Conservatorul de Stat din Viena, unde a studiat muzica clasică între 1960 şi 1962, după care a început să cânte ca bariton la teatrele de operă din Viena, Klangenfurt şi Sankt Polten (între 1962 şi 1966). Din 1966 a devenit agent de impresariat artistic şi manager muzical la Agenţia de teatru „Starka”, pe care a făcut-o faimoasă în lumea artistică şi pe care a preluat-o după câtva timp, devenind „Agenţia de impresariat artistic Holender”. În 1988 a devenit secretarul general al Operei din Viena şi al Volksoper (Opera pentru popor), pentru ca, în 1992, după moartea neaşteptată a directorului Eberhard Waechter, să fie numit manager general al celor două instituţii. A fost director al Operei de Stat din Viena între 1992 şi 2010, fiind director al celebrei instituţii pentru cea mai lungă perioadă din istoria operei vieneze. În anii 2007 şi 2009 a fost preşedinte şi director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti, ocazie cu care s-a perfectat contractul şi pentru ediţia 2011.

Cât de greu v-a fost să vă dezvoltaţi în cultura altei ţări şi totodată să faceţi promovarea culturii din care proveneaţi?

Sunt două lucruri diferite. Mi-a fost foarte greu să trăiesc, să gândesc, să activez, să supravieţuiesc într-un cu totul alt climat.

Care au fost cele mai dificile momente?

Am trăit foarte greu, eu am plecat de nevoie, nu de voie. Nu am fost deloc bucuros când am plecat. Am scăpat de toate problemele pe care le-a avut tatăl meu, constrângerile şi problemele mele, pentru că la exmatricularea din universitate nu am avut nicio posibilitate să supravieţuiesc în România anilor 50. Dar ca să mă întorc….

Până la urmă, acest moment dificil, a fost transformat într-o şansă pentru dumneavoastră şi nu în ultimul rând pentru noi.

Asta e concluzia dumneavoastră. Eu nu vă contrazic.

Eu cred că este o mare şansă pentru noi să vă avem. La material rulant ce aţi fi făcut dacă aţi fi terminat facultatea şi nu v-ar fi exmatriculat?

Nu ştiu, probabil că atunci am fi avut autostrăzi în România.

Poate. Aţi fost vreodată pe punctul de a renunţa la tot ceea ce aţi întreprins pentru promovarea culturii româneşti şi a României?

Da. Am renunţat. La conducerea Festivalului „George Enescu”, ceea ce pentru mine este o hotărâre profundă, care mă afectează. Renunţ de bunăvoie. Consider că, după şapte ediţii, e suficient. Sunt obosit de circumstanţele din jurul festivalului, nu de munca artistică. Sunt conştient de toate cele pe care nu am reuşit să le fac în cadrul festivalului, vorbesc de lucruri externe, exterioare: Sala Palatului cum arată, afişele, paharele de plastic în care se serveşte şampania şi multe altele. Am renunţat şi la prelungirea contractului cu Opera din Viena. Ministrul culturii de atunci m-a uimit: „Domnule director, vreau să vă acord încă un an de onoare”. Şi i-am spus: „Sărut-mâna, să trăiţi, mulţam! Doamnă ministru, dacă 19 ani nu am dobândit onoarea, atunci, într-un an sigur nu o mai obţin”. Aşa s-a terminat şi cu anul de onoare, dar eu zic că e mai fain că am plecat după 19 ani .

Mai aveţi acel „fain” în vorbire.

Da. „Fainul” timişorean.

Zubin Mehta a acceptat să fie preşedinte de onoare al Festivalului, împreună cu, aşa după cum dau unele surse, noul director artistic Vladimir Jurovschi. Aţi fost consultat? Cum vedeţi acest tandem?

Nu mi s-a confirmat aceasta numire. Ministrul culturii a fost la mine şi mi-a spus că nu s-a decis nimic. Jurovschi este e propunere, repet cuvintele ministrului Vulpescu, care i s-a făcut, dar nu a confirmat-o şi nici nu îl cunoaşte personal. Eu o consider o propunere total greşită şi negativă şi sper foate mult să nu fie adevărat ceea ce îmi spuneţi, pentru că cea mai proastă soluţie ar fi să aduci pe cineva care e dirijor. Trebuie adus cineva care n-are interese personale şi care nu este propriul executant în cadrul festivalului. Jurovschi este un dirijor talentat, din categoria a 2-a şi poate doar aşa ar putea să devina mai mult, care activează la Londra, care a dirijat deja Simfonia a III-a de Enescu. Dar asta nu e important. Directorul festivalului trebuie să facă un program dramaturgic al festivalului. Directorul de teatru nu trebuie să fie cel mai bun actor, nici nu e bine. Directorul festivalului trebuie să continue deschiderea către secolele 20 şi 21. Nicidecum un dirijor rus, care activează în Anglia şi nu are nicio treabă cu asta. Eu nu cred că se va întâmpla asta. Sper. Ar fi absolut contrar a ceea ce cred eu că e bine pentru prosperitatea festivalului. În afară de asta, am auzit, la televiziune anunţat, de Mihai Constantinescu, directorul Artexim, care este un birou al Ministerului Culturii, care conduce festivalul împreună cu directorul artistic, că în ţara lui Enescu, în 2017, se va face Oedipul enescian sub formă de concert, ceea ce Enescu a scris pentru scenă şi care în timpurile cele mai negre s-a realizat aşa cum era conceput. Până şi în vremurile cel mai grele, în anii 50. Acum ne intoarcem acolo unde nu credeam. Noi în România ne batem joc de Enescu? O facem în acest mod? Este propunerea acestui domn Jurovschi. Şi dacă asta e adevărat ceea ce va spun, prin asta el s-a autoeliminat din discuţie. Asta e părerea mea.

Pe scena Festivalului a urcat şi Filarmonca din Berlin. Cât au durat negocierile pentru aducerea acestei orchestre?

Negocierile nu au fost deloc lungi. Au cerut un onorariu foarte mare pentru că este cea mai scumpă orchestra din lume şi i-am spus lui Mihai Constantinescu să le spună foarte scurt: „Mulţumesc!”. Şi el m-a intebat: „Maestre, dar e bine?” „Da, fă aşa cum îţi spun eu, că ei sunt într-un turneu şi dacă sunt în turneu o să vină cu mult mai ieftin că au nevoie să îşi umple toate găurile pe care le au în această perioadă. Nu răspunzi mai mult”. Trece o lună. „Ce facem cu Berlinul?” „Nimic, aşteptăm” „Asta e ca în amor: Cine sună primul? Mă suni tu pe mine? Te sun eu pe tine? Cine are mai multă răbdare primeşte ceea ce îşi doreşte”, aşa am învaţat eu la Timişoara. Şi până la urmă au sunat. „Mai suntem interesaţi?” „Da, dar în condiţiile noastre: cu 165 .000 euro mai putin” Trăim în lumea capitalistă. În viaţa dacă nu renunţi, atunci eşti şantajabil.

Sediul Operei din Viena, pe care Ioan Holender a condus-o între 1992 și 2010

Sediul Operei din Viena, pe care Ioan Holender a condus-o între 1992 și 2010

Veţi fi implicat în alte proiecte culturale în România?

Nu. Am fost invitat cu conferinţe, în rest în România n-am afaceri, proprietăţi, retrocedări, nu lupt pentru nimic. Am făcut Enescu. Aş fi rămas preşedinte de onorare, dacă s-ar numi un director artistic cum cred eu că e bine. Daca Mehta e preşedinte de onoare, ceea ce este mai mult simbolic, atunci director artistic ar trebui să fie un om care a trăit sau cunoaşte ceea ce se întâmplă. Pentru că, dacă Mehta e preşedinte şi director artistic este acel dirijor rus, atunci Artexim conduce festivalul. Asta e foarte clar şi foarte simplu pentru că Mehta nu o să facă programul. Nu o să-l intereseze. Mehta o să vină cu Filarmonica din Israel mai des, orchestra lui, care şi aşa vine des. Eu şi lui Barenhoim i-am spus anul acesta când a vrut să vină: nu. Eu nu ştiu dacă mai ştiţi dumneavoastră: pe vremuri la tramvaie erau abonamente şi era un permanent. Permanent era pe tot anul. Permanent la Festivalul „Enescu” nu trebuie să fie nicio orchestră. Eu nu am vrut să vină în fiecare an aceeaşi orchestră şi acelaşi dirijor, pentru că lumea e mare şi aceste prezenţe permanente eu nu le-am susţinut.

Timişoara mon amour sau Viena mon amour?

(un oftat prelung, de undeva din adâncul sufletului şi o rememorare a graiului bănăţenesc) Întătdeauna amorul adevărat e ăla pe care nu îl ai. Dacă sunt la Viena, e Timişoara. Dacă sunt la Timişoara, e Viena. După cum bine ştiţi, numa’ iubirile neîmplinite durează.

Mi-a fost foarte greu să trăiesc, să gândesc, să activez, să supravieţuiesc într-un cu totul alt climat

Ioan Holender

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

four × three =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te