Despre tool-uri comunicaționale și alterarea comunicării virtuale prin ele


Text de Rareș Iordache

Nu se mai discută despre boom-uri în tehnologie, ci despre normalizare, despre imersiunea în trendul invizibil informațional. Creșterile exponențiale din acest segment au condus la atâtea situări paradigmatice, încât este obsolet să vizezi the next big thing. Ești aici, în acest flux informațional care cuprinde n boomuri pe metrul pătrat fără să iei act de ele, căci delimitările sunt foarte greu de făcut.

Aceasta este premisa de la care pornesc la drum atunci când discut despre comunicarea din zilele noastre, o comunicare virtuală. Nu vă voi spune ceea ce știți deja, anume că există schimbări majore în privința modului în care comunicăm, vă voi spune o altă chestiune: ajunși într-un punct culminant al comunicării noastre, am ales să începem să învățăm să comunicăm din nou. Paradoxul este că ustensilele pe care le-am ales să ajustăm comunicarea nu fac altceva decât să o altereze.

Ieșirea în deschisul spațiului virtual le-a oferit oamenilor șansa de a se reconstitui ca subiecți virtuali. Această procedură nu se putea face într-un monolog surd. Ca atare, subiectul virtual s-a reconstituit în comunicare, însă într-o comunicare mult metamorfozată. El a învățat să comunice prin avatarul său, iar această nouă situare paradigmatică a schimbat modul în care ne raportăm la comunicarea – relație. Cultura comunicării a renunțat să se raporteze într-un mod univoc la cultura cunoașterii, ci la o cultură participativă, una în care subiecții se share-uiesc împreună cu tot pachetul lor de date. Ceea ce trebuie aici clarificat este tocmai faptul că această comunicare virtuală are la bază câteva elemente distincte și care o definesc nu în modul în care mediul este mesajul: subiecții comunicării sunt reconstrucții ale subiecților virtuali, mesageria este o arhivă de date înmagazinate care pot fi accesate oricând, există permanent factorul filtrării/ transmiterii informațiilor prin medii, întreaga existență a unui avatar în spațiul online, deci și în comunicarea virtuală, este un model de amprentare, iar forma sa este mobil al unei arheologii media. Pe scurt, am în față patru paliere: cine comunică, ce comunică, cum comunică și de ce (se) comunică.

Cultura comunicării a renunțat să se raporteze într-un mod univoc la cultura cunoașterii

Cultura comunicării a renunțat să se raporteze într-un mod univoc la cultura cunoașterii

Am răspuns prin cele scrise deja la prima întrebare din șir, cine comunică: versiunile reconstituite virtuale ale subiecților reali. Trebuie să avem permanent în minte această notă, căci nu vorbim despre un subiect real aici, ci despre unul care a fost deja supus unei schimbări majore. Ce (se) comunică ține de această uriașă mesagerie virtual, care este inclusă în fluxul informațional. Este nevoie de săpături adânci și de hermeneutici speciale pentru (de)codarea datelor stocate.

Aspectul la care mă voi opri în mod specific în acest material ține de chestiunea modalității în care se comunică. Cum se comunică pornește de la mediul comunicării, hostingul de transmitere a datelor și ajunge până la elementele ajutătoare ale transmiterii, adică acele un fel de tool-uri/ unelte comunicaționale. Cineva s-a gândit la faptul că schimbarea subiecților în spațiul virtual va complica comunicarea, că aceasta ar avea nevoie de o structurare, de o limpezire a apelor tulburi din tăvălugul informațional. Așa au apărut tool-urile comunicaționale ca elemente de augmentare a comunicării, care o fac realizabilă mai bine. Direct în sânul comunicării, în care subiectul se prezintă pe sine, se arată și se pune în relație cu un altul, tool-urile vin să clarifice totul, să simplifice comunicarea, asumând complicarea și vălul de blurare de care este aceasta cuprinsă în spațiul virtual. Să fie un fel de moarte +structuralistă a unui romantism al erei comunicării virtuale? Nu doar că dispunem de tehnica necesară, dar avem și ustensilele cu care să operăm (de)construcțiile până la stratul simplu de date. Cele mai noi tool-uri comunicaționale (voi denumi astfel acele unelte software dedicate special comunicării) operează direct în structura serviciului, nu a produsului software. Deci, ele au renunțat să mai fie unelte software prin scopul asumat, acela al augmentării comunicării, furnizând servicii. Am scris în teza mea de doctorat încă din 2013 despre acest subiect, iar la doi ani distanță a venit verdictul: The is no Software, There are just Services . Întrebarea premisă a lucrării: Este software-ul mort? Editorii Martina Leeker și Irina Kaldrack au încercat să reunească un colectiv al acestui număr din varii domenii care să răspundă la această întrebare, totul gravitând în jurul ideii de renaștere a paradigmei serviciului. De altfel, acesta a fost succesul de început al Google, prin faptul că nu se auto-intitula produs finit, ci un serviciu. Paradigma revine exact în mijlocul nebuniei fluxului informațional, acum când nu mai este nevoie de produse finalizate, ci de ceva care să se miște constant, pararel cu fluxul.

Tool comunicațional, funcționalitate în mijlocul comunicării virtuale

Comunicarea virtuală nu se rezumă la un tool, la fel cum un tool comunicațional nu poate cuprinde întreaga tematică a comunicării virtuale. Un subiect virtual are nevoie de comunicare, se vrea comunicat pe sine pentru a evita un solipsism virtual . A comunica presupune deja a fi în relație, iar comunicarea virtuală nu face deloc rabat de la acest mecanism. Subiecții virtuali (se) comunică în rețele, iar acest model pare să fie mai complicat decât relația levinasiană face-a-face. Paul Ekman ar trebui să găsească un substitut pentru micro-expresiile sale faciale în demersul decriptării comportamentelor umane din rețelele sociale. Relația face-a-face devine în comunicarea virtuală face-a-ecran-a-ecran-a-face, unde desktopul trebuie luat în întregul său ansamblu tematic , ca o metaforă a ecranului care îl deschide pe subiect. El devine un mai-mult-decât-un-cyborg, statut căpătat în momentul conectării la un device. Subiectul s-a transformat într-un avatar. „Corpul sub lupa tehnologiei se transgresează în corpul tehnologizat/ născut tehnologic sub lupa tehnologiei. Accesul la el este facilitat de ceea ce a devenit el sau ceea ce se află în continuă devenire” . Acest mai-mult-decât-cyborg este arhivat, îi găsim amprentele în fluxul informațional, urmând ca orice tip de identificare să se realizeze printr-o arheologie media

Ca atare, în tot acest context intervine utilizarea unui tool comunicațional. Subiectul virtual utilizează numeroase canale de comunicare, de manifestare a sa. Deci, unde ar fi problema alterării? Voi lua un caz concret, unul testat de mine într-un mediu business: Slack – be less busy.

„Pentru a insera ordine în amalgamul informaţional, este nevoie de asimilarea unui nou tool de comunicare. Imersiunea într-un tool precum Slack – be less busy nu presupune uzitarea de sistemul absolut de comunicare. Nu, nu este nimic fenomenologic aici. Slack este o altă manieră de transmitere a informaţiei care funcţionează în tandem cu o sumedenie de alte forme. Ei bine, aici am atins o coardă sensibilă: nu a fost vorba nicicând de comunicare, ci de transfer. Totul se rezumă la a manipula date & informaţii în medii controlate, iar asta are legătură cu comunicarea doar din perspectiva transmiterii unui conglomerat informaţional şi avem în faţă un grup de agenţi” . Și mai simplu: utilizarea unui tool comunicațional cu asumarea de a augmenta comunicarea, de a ridica vălul de blurări din interiorul ei, nu este despre comunicarea virtuală, ci despre transfer. Subiectul virtual nu se manifestă, nu intră în relație, el se supune unor determinări ale tool-ului, ale normei de transfer. Totul este axat pe ajustarea comunicării, pe participarea și împărtășirea ideilor membrilor unei echipe (de lucru). Fenomenul a străpuns bariera utilizării business, de tipul zece instrumente pentru îmbunătățirea comunicării , ajungând și pe segmentul de home users. Adică, Slack – after hours, atunci când acest tool este utilizat în discuțiile de casă, post-job, de către utilzatori. Ce ne poate spune acest lucru: că suntem într-un flux informațional, că nu avem timp să comunicăm virtual, că există prea multe date și că ne pierdem printre ele. Ca atare, trebuie să ne organizăm datele într-un mod mai eficient, să le sortăm, ordonăm tematic, precum grupurile din Slack, să le arhivăm într-un istoric, să excavăm după ele la nevoie și plasăm alte noi date. Nu este nevoie de vreo concluzie specială, tool-urile nu sunt despre comunicare, ci despre transfer de date. Dacă mediul devine prea toxic, prea contagios și patogen, cum s-a întâmplat deja,, atunci este nevoie de o ecologie media, dar acesta este un alt subiect.

Referinţe selective:
Ekman, Paul, Emotions Revealed: Recognizing Faces and Feelings to Improve Communication and Emotional Life, Ed. Times Books, 2003
Fink, Eugen, Sixième Méditation cartésienne, Ed. Jérôme Millon, Paris, 1994.
Iordache, Rareș, Viralitatea în virtual. Introducere în teoria viralului/ 2013/ Universitatea Babeș-Bolyai.
Iordache, Rareș, Tool-urile alterează comunicarea virtuală. Este vorba despre transfer de date, nu despre comunicare, publicat în Adevărul, 10 august 2015
Iordache, Rareș, Ectogeneza și cyborgism, natura unei deveniri. Etica cyborgului născut, în Revista #hibridmedia, septembrie 2014, disponibil la http://hibridmedia.fictiuni.ro/ectogeneza-si-cyborgism-natura-unei-schimbari-etica-cyborgului/
Parrika, Jussi, What is Media Archaeology, Polity, 2012
Riviere, Amber, 10 tools to improve communication, publicat în Gigaom, disponbil la https://gigaom.com/2011/07/28/10-tools-to-improve-communication/, accesat pe 28.09.2015
***, There is no Software, There are just Services, apărută la Meson Press/ 2015m disponibilă spre consultare la http://meson.press/books/there-is-no-software-there-are-just-services/

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

fifteen + four =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te