Despre viitor: O abordare psihologică


Mişcarea, exprimată operaţional la modul cel mai general ca interacţiune cu mediul, este o caracteristică a lumii vii. La nivel psihologic, al minţii umane, această „mișcare” se referă la faptul că ființa umană își stabileşte scopuri prin care se proiectează în viitor faţă de starea prezentă în care se află.

Stocul de cunoştinţe contează, dar nu fermentează o imaginaţie crescută

Această discrepanță dintre starea prezentă şi starea scop înseamnă practic o problemă. Unele probleme sunt existente (ex. i se impun omului de situaţiile de viață în care se află), în timp ce altele sunt inventate (ex. fără a fi forţate de contextele de viaţă). Odată astfel creată o problemă, fiinţa umană experienţiază o stare de tensiune care o motivează să se implice în rezolvarea problemei! Când a rezolvat problema, apare o stare de bine (reducere a tensiunii), pe fondul căreia, pornind de la noua stare prezentă, fiinţa umană construieşte alte scopuri, şi astfel mişcarea minţii umane devine aproape un „perpetuum mobile” psihologic, până la moarte. Altfel spus, între naştere şi moarte, pe lângă problemele pe care i le impune viaţă (unele scopuri sunt generate dominant de situaţiile obiective de viaţă), omul este un „rezolvator” de probleme inventate de le însuşi – proiectându-se în viitor prin scopuri dincolo de starea prezentă -, dar ale căror soluţii pot avea impact pragmatic major. Aşadar, punerea şi inventarea de probleme este cel puţin la fel de importantă ca rezolvarea unor probleme existente (vezi şi Radu şi colab., 1991).

La nivel individual, punerea de probleme şi rezolvarea lor diferă de la un individ la altul, în funcţie de o serie de atribute psihologice. Trei sunt mai importante, fără însă să fie exclusive. Să se analizăm succint în cele ce urmează (după Radu şi colab., 1991)

În ce condiții apare noutatea

Primul atribut se referă la creativitate, ca aptitudine generală care ne ajută să stabilim probleme noi a căror rezolvarea are implicaţii pragmatice; altfel spus, produsul creativ trebuie să fie (1) nou şi (2) valoros! Noutatea poate să fie personală (ex. scopurile sunt noi faţă de propria experiență) sau socială (ex. scopurile sunt noi faţă de experiența societăţii). Similar, valoarea poate să fie mai personală (ex. ne ajută individual) sau cu caracter mai general (ex. are implicaţii largi pentru societate). Geniile generează produse creative cu noutate socială şi valoare socială. Al doilea atribut se referă la imaginaţie, ca proces psihic care ne ajută să ne diferenţiem şi să evadăm din starea prezentă, precondiţie pentru stabilirea unor scopuri; practic imaginaţia este implicată şi direct în creativitate, mai ales în noutatea scopurilor. Noutate este însă condiţionată de factorii cognitivi. Altfel spus, putem imagina doar lucruri noi derivate prin recombinarea lucrurilor vechi pe care le-am codat în mintea noastră; deci stocul de cunoştinţe contează, dar prezenţa lui nu garantează o imaginaţie crescută! Al treilea atribut se referă la inteligenţa (incluzând factorii cognitivi) ca aptitudine generală, care ne ajută să stabilim scopuri bine definite şi, cel puţin în principiu, realizabile; inteligenţa este implicată în creativitate mai ales prin valoarea pragmatică a produsului creativ. O inteligenţă crescută poate însemna supradotare intelectuală, dar asta nu duce imediat la genialitate, care implică pe lângă valoarea pragmatică a produsului creativ şi noutate socială! Aceste trei atribute trebuie să fie mobilizate de factori motivaţionali, interni (ex. valori/interese legate de afirmare socială) şi/sau externi (ex. un context de muncă creativ).

O cultură anxioasă, evitativă, este o cultură care se menţine în starea prezentă, evitând formularea unor scopuri prea ambiţioase/noi; o astfel de cultură vede „mişcarea” psihicului spre viitor ca un pericol.

 

Riscuri și curaj

La nivelul societăţii/culturii, psihologul olandez Hofstede (apud David, 2015) arată că unul din atributele psihoculturale prin care poate fi analizată o ţară/societate/cultură se referă la „evitarea incertitudinii”. O cultură anxioasă, evitativă, este o cultură care se menţine în starea prezentă, evitând formularea unor scopuri prea ambiţioase/noi; o astfel de cultură vede „mişcarea” psihicului spre viitor ca un pericol. Alte culturi sunt mai deschise şi asertive, formulând scopuri prin care doresc să evadeze din starea prezentă; o astfel de cultură vede „mişcarea” psihicului spre viitor ca o oportunitate, nu ca un pericol. În acest moment România se prezintă ca o ţară cu un accentuat profil evitativ-anxios, cel mai accentuat dintre ţările membre din Uniunea Europeană/UE (vezi David, 2015); asta în timp ce potențialul de creativitate/imaginaţie şi de inteligenţă al românilor nu este inferior potenţialului celorlalte ţări din UE (după David, 2015). Numai că acest potenţial nefiind valorificat prin instituţii sociale puternice – care se construiesc prin cooperare pe un fond de încredere interpersonală, ambele extrem de scăzute în România -, nu ne ajută să scăpăm uşor din prizonieratul prezentului şi să vedem viitorul ca oportunitate, prin formularea imaginativă a unor scopuri creative şi inteligente, la nivelul potenţialului nostru de inteligenţă şi creativitate/imaginaţie. Viitorul ne sperie, astfel încât rămânem adesea prea cantonaţi în prezent!

Teama față de viitor

În concluzie, proiecţia în viitor este un mecanism de funcţionare a minţii umane, care depinde de atribute psihologice precum creativitate, inteligenţă şi imaginaţie, toate trei mobilizate de factori motivaţionali. La nivel individual apar diferenţe în modul în care ne proiectăm în viitor, în funcţie de valoarea acestor atribute psihologice. Agregate apoi la nivel societal, aceste atribute contribuie la proiecţia în viitor a unei ţări/culturi. Românii au un potenţial creativ şi de inteligenţă similar altor ţări din UE, dar nefiind utilizat – instituţiile sociale sunt slabe, ca urmare a unei cooperări reduse pe un fond de încredere interpersonală scăzut -, generează un profil de ţară temătoare faţă de viitor. Cum descătuşăm acest potenţial este o problemă pentru un alt studiu.

Referinţe

David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iaşi.

Radu şi colab. (ed.1991). Introducere în psihologia contemporană. Editura Sincron, Cluj-Napoca.

 

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

ten + 7 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te