Doina Cornea: „Singura iubire care mi-a rămas este Regele”


 

A fost întotdeauna un spirit liber, dar aproape mereu viaţa a ţinut-o între chingile sale. Mai întâi Securitatea şi regimul comunist, acum neputinţele care vin odată cu bătrâneţile. Şi, aproape de când se ştie, a rămas zăvorâtă în interiorul unei iubiri: pentru RegeleMihai.

Deşi trupul său uscat nu mai are vreo reacţie de protest, spiritul DoineiCornea se zbate între cadrele metalice ale unui scaun cu rotile şi ale unui alt support metalic, de care îşi atârnă mâinile ca să se poată ţine în poziţia şezut. Boala o ţintuieşte în pat, dar nici neputinţele sale n-au mai putut s-o ţinăa colo când primea vizitatori. Vorbeşte şoptit, aproape în gând, şi fiecare cuvânt rostit pare ca un bolovan care o apasă. A fost vorba de cinci minute de discuţie, dar iar şi-a învins neputinţele şi a rostogolit cuvinte şi gânduri aproape o jumătatede oră.
Dintr-un simbol al luptei anticomuniste, care aproape că a speriat temuta Securitate, Doina Cornea se simtea cum ca o sperietoare chiar pentru sine. Îşi detestă neputinţele trupului şi nu mai vrea să apară în imagini publice. Doar ar vrea să treacă Dincolo. Împreună cu iubirea sa pentru Regele Mihai.

Doina Cornea

Doina Cornea

Doamnă Doina Cornea, vă propun să începem convorbirea noastră prin a ne spune ce amintiri aveţi despre Regele Mihai.

A fost regele cel mai vrednic în viaţă. Pot să spun că a salvat România. Atunci, România ar fi fost înghiţită de ruşi şi el a salvat totul.

L-aţi cunoscut personal?

Da, l-am cunoscut. Am cunoscut şi despre el, tot ce a zis.

Majestatea Sa, Regele Mihai I este bolnav şi-mi spuneaţi la telefon că nu merită să moară, cum, de altfel, nu merită să moară nimeni…

Da, este foarte bolnav…

Cum vedeţi dumneavoastră viitorul regalităţii în România?

Nu ştiu, cu aşa oameni cum să-l văd?! Cu aşa oameni cum suntem noi…

Cum suntem noi, români, Doamnă Doina Cornea?

Cum suntem?! Suntem laşi,suntem oportunişti…

Vă referiţi şi la eventualii moştenitori de la Casa Regală?

Nu… Mie îmi pare rău de principele Nicolae, care era preferatul Regelui, trebuie să fiu sinceră. Îmi pare rău de el că nu vine după Principesa Margareta. Dar asta nu mă priveşte, astea sunt treburile Casei Regale.

Vă amintiţi unul dintre momentele în care v-aţi întâlnit cu Regele Mihai…

Am avut de multe ori momente în care l-am întâlnit pe Majestatea Sa, dar de ce să vorbesc despre mine?

Este felul în care l-aţi cunoscut Dumneavoastră şi poate că ar trebui să fie împărtăşiţi aceste lucruri pentru a fi cunoscute de către români… Cum aţi interacţionat cu Regele, cum l-aţi perceput dumneavoastră ca om pe MajestateaSa ?

A fost grozav de bine ca om, nu se băga în nimic, se ţinea de cuvântul lui regal. El a fost Regele tuturor românilor şi din asta s-a văzut că e al nostru, al tuturor. Şi noi, drept să vă spun, nici nu am avut experienţa republicii. Nu critic nimic, dar n-am avut această experienţă. Şi regele nostru simţeam că e al nostru, al tuturor românilor.

Când l-aţi văzut ultima dată pe Majestatea Sa, când v-aţi întâlnit direct?

M-am întâlnit de multe ori şi… Uite că nu-mi mai aduc aminte, că sunt deja obosită. L-am întâlnit la Versoix, am fost acolo.

În ultima perioadă aţi mai vorbit cu Regele Mihai I?

Dar cum să vorbesc?! Nu vedeţi cum sunt, în ce hal sunt? Nu mai pot. Eu am vrut să-l evoc pe Regele nostru, pentru că sunt profund regalistă. Şi asta nu înseamnă că ies în stradă şi strig. Asta înseamnă altceva. Că-l iubesc, că-l stimez. Asta înseamnă.

Ce i-aţi transmite acum Majestăţii Sale?Ce gânduri aveţi pentru MajestateaSa?

Ca toată lumea, să se facă bine. Dar nu cred că se va face bine. Mi-am dat seama că ţine foarte mult la Principele Nicolae; tot dânsul l-a înlăturat, nu înţeleg…

Se pare că a făcut lucruri care nu i-au convenit Majestăţii Sale, lucruri care ţin de moralitate.

Nu, nu, nu… Nu cred. Eu nu mă amestec în treburile regale, ale familiei regale…

Vă amintiţi când l-aţi întâlnit prima dată pe Regele Mihai I?

După Revoluţie. Până atunci nu l-am văzut. Dar am pierdut toate documentele, Majestatea Sa mi-a scris şi o scrisoare, atunci, foarte frumoasă. N-o mai am. Mi-a dispărut din casă, în 30 de minute, tot, tot, tot a fost măturat de aici şi nu mai am nimic.

Unde l-aţi întâlnit prima dată şi, dacă vă amintiţi, cum a fost întâlnirea, cum a descurs, despre ce aţi povestit?

Regele nu era vorbăreţ. Eu i-am spus tot ce ştiam despre noi, defecte mai ales, să se aştepte la defecte. Eu am vorbit mult, nu Regele. Regele asculta foarte atent şi tăcea mai mult decât vorbea.

Unde aţi avut această întâlnire?

… Ne-am întânit la…. Versoix. Nu la Versoix, că nu s-a putut acolo, că era o vreme rea, cădea zăpadă de pe brazi. Era multă zăpadă pe brazi şi le-a fost frică elveţienilor, ei sunt mult mai prudenţi decât noi, noi suntem obişnuiţi cu toate, ei nu erau. De aceea, le-a fost teamă să nu se întâmple ceva şi pe noi ne-au ţinut la graniţă, în Franţa. Până seara a stat Regele.

Cum vedeţi Duneavoastră viitorul regalităţii în România?

Eu judec după noi, nu după Rege. Eu judec după noi… Suntem laşi, avem multe defecte, nu suntem aşa vrednici cum ne credeau.

Comunismul ne-a făcut aşa sau suntem aşa, noi românii, de felul nostru?

Nu suntem noi chiar aşa, nu suntem noi aşa… Suntem făcuţi de comunişti.

Nu mai vedeţi să aibă vreo şansă regalitatea în România?

Eu văd întotdeauna o şansă pentru mai bine, dar acum, deocamdată, nu ştiu dacă se poate, cu aşa oameni.

Aveţi amintiri de la Rege, aveţi fotografii?

Da, şi de la Rege, şi de la Regină, dăruite de ei personal, mai ales de la Regină, că ea era mai expansivă decât Regele. Dar Regele îmi plăcea mai mult, că era reţinut. Ca un Rege! Era reţinut, de asta îmi plăcea de el… aşa de mult…

Am văzut la intrare pe uşa la de intrarea în locuinţa Dumneavoastră o fotografie învechită cu Regele Mihai. De ce aţi pus acolo fotografia cu Majestatea Sa?

E de la revoluţie, de atunci e acolo.

Dar cum aţi ajuns să puneţi acolo fotografia?

Pentru că eu îl iubesc pe Rege. Îl iubesc foarte tare. Şi asta e. Nu sunt nici eu vrednică, nu sunt nici eu, că am făcut multe greşeli, să ştiţi… M-am speriat de un securist, care s-a răstit atunci, în primele zile. S-a răstit la mine şi am dat înapoi…

Suntem toţi oameni…

Am avut defecte, dar asta e. Dacă mergeam drept înainte, poate că nu era aşa rău cum a fost.

Aşa ne-a lăsat Dumnezeu, cu defecte, ca să avem la ce lucra…

(Râde) Da… Se poate. (Râde). Dar nu trebuia noi sau chiar eu să fiu cea care am dat înapoi.

Dacă mai puteţi şi dacă mai vreţi să-mi povestiţi câte ceva despre rege… Nişte episoade care v-au marcat, care v-au impresionat în legătură cu regele.

Regele era omul cel mai vrednic din această ţară. Nu era altul mai vrednic decât Regele nostru. Era Regele românilor, nu mai era Hohenzollern, şi eu m-am bucurat când şi-a luat acest titlu de regele românilor.

Când v-aţi întâlnit cu Majestatea Sa v-a spus ceva, v-a sfătuit ceva, v-a transmis ceva pentru români?

Nu… Nu-mi aduc aminte… Vedeţi, şi acesta e un defect al meu foarte mare, că nu-mi aduc aminte…

Iarăşi poate că aşa ne-a lăsat Dumnezeu, ca la un moment dat să uităm, ca să ne liniştim mintea şi sufletul…

Da…

Aşvrea să vă mai întreb câte ceva despre Rege, dacă puteţi….

DC: Eu sunt obosită acum. Sunt obosită… Eu nu pot sta în picioare…. Vedeţi că sunt baricadată aici şi n-am vrut să stau acolo, în pat, şi de aceea m-am aşezat aici. Dar eu nu mai sunt om… Nu mai sunt om… Aşa că… Pe Rege îl… Singura iubire a mea care a rămas este Regele…

Foarte frumos spuneţi asta.

E adevărul… Şi atât… Atâta e… Şi aş vrea să pot să duc mai departe această iubire, Dincolo. Dincolo…

Nu cred că Regelui îi e frică de moarte
Vă mulţumesc mult pentru că aţi acceptat să stăm de vorbă chiar dacă starea Dumneavoastră de sănătate nu vă permite să faceţi eforturi.

Eu vă mulţumesc că aţi venit. Că lumea m-a uitat. Dar nu e nimic, că aşa e bine. Trebuie ca oamenii să ştie să şi uite, să se împace cu această uitare, că altfel nu merg treburile bine, nu merg în sensul în care dorim. Acum sunteţi tinerii care trebuie să veniţi după noi. Trebuie să faceţi ceva.

Pentru că aţi amintit despre tineri, Doamnă Doina Cornea, cum vedeţi România, viitorul României?

Nu ştiu… Peste vreo câteva sute de ani va fi şi aici bine. Dar până când bătrânii trăiesc, vorbesc de comunişti… Ăştia sunt în toate părţile. Sunt câţiva oameni vrednici şi acum.

Credeţi că întorcerea la monarhie ar fi benefică României?

Da, sigur! Eu mă rog în fiecarezi să ne dea Dumnezeu acest privilegiu, că noi cu asta suntem demult obişnuţi.

Îmi permiteţi să vă fac o fotografie?

DC: Nu vreau poză, că eu nu mai sunt om…

N-o vom publica, o voi ţine doar pentru mine, în amintirea Dumneavoastră.

Pentru dumneavoastră, da, dar să vă ţineţi de cuvânt. Sunt groaznică acum. Groaznică sunt… Aşa e viaţa, asta e viaţa, că altfel n-am încăpea aici pe pământ. Chiar n-am încăpea. Şi bucuros cedez viaţa, deşi mi-e frică de ce va fi. Dar trebuie s-o facem cu toţii cu convingere.

Credeţi că Regelui Mihai îi e frică de moarte?

Nu cred că lui îi e frică. Nu cred. Dar el a făcut fapte bune multe şi eu am făcut rele multe. Aşa că nu suntem pe picior de egalitate.

Doina Cornea, o legendă în viață
Doina Cornea (n. 30 mai 1929) este unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti din România, publicistă, autoare şi traducătoare a mai multor volume. În perioada 1982-1989 a difuzat la Radio Europa Liberă mai multe materiale de protest la adresa regimului comunist din România, iar în 1980 a realizat primul volum produs manual şi distribuit prin reţelele de prieteni, în care evoca realităţile comunismului de la noi. Deşi pentru activitatea sa anticomunistă a fost destituită de la Facultatea de Filologie din Cluj, unde era asistent universitar la catedra de limba franceză, şi, în ciuda faptului că a fost anchetată, ameninţată şi bătută de organele represive ale vremii, Doina Cornea a continuat lupta sa împotriva regimului comunist şi, în 1987, a răspândit, împreună cu fiul său, Leontin Iuhas, manifeste de solidaritate cu muncitorii protestatari din Braşov. De asemenea, în 1988, i-a adresat o scrisoare Papei Ioan Paul al II-lea – scrisoare difuzată şi la Radio Europa Liberă – prin care cerea, alături de alţi intelectuali români, scoaterea din ilegalitate a Bisericii Române Unite cu Roma. În 21 decembrie 1989 a participat, sub ameninţarea gloanţelor, la manifestaţiile stradale de la Cluj.

După Revoluţie a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, de unde a demisionat în ianuarie 1990, iar ulterior a activat în Forumul Democrat Antitotalitar din România, în Convenția Democrată din România, în Grupul pentru Dialog Social, dar şi în Alianța Civică.

A susţinut multe conferinţe în ţară şi în străinătate şi a primit numeroase distincţii. Printre altele, a primit Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989), titlul de Doctor Honoris Causa al UniversitățiiLiberedin Bruxelles (1989), Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000),Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009), Crucea Casei Regale a României din partea regelui Mihai (2009).

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

eight + 11 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te