Dosar „Sinteza”. Găgăuzia, buturuga mică

La mai puțin de o oră de șofat de granița de sud-est a României, Găgăuzia sfidează toate tiparele tradiționale după care a fost croită Europa de azi: este locuită de o populație turcică, dar ortodoxă, și rusofonă, într-un stat cu majoritatea latină. Un cocktail etnico-religios unic pe continent.


Duminică, 22 martie 2015, în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia au loc alegeri pentru funcția de guvernator, denumit pe plan local bașcan. Alegerile au loc după ce Mihail Formuzal, un eurosceptic și antiunionist convins, și-a dus la capăt două mandate consecutive. Principalii candidați la scrutinul de duminică sunt socialista Irina Vlah, urmată de parlamentarul democrat Nicolae Dudoglo și prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei, Valeri Ianioglo, considerat mâna dreaptă a fostului guvernator. Ultimele două sondaje de opinie relevă că Irina Vlah ar putea câștiga alegerile chiar din primul tur de scrutin.

Găgăuzia, regiune autonomă din sudul Republicii Moldova, a ajuns în prim-planul politicii globale la începutul anului 2014, când aici s-a desfășurat un referendum nerecunoscut de comunitatea internațională. Atunci, populația locală a votat pentru independență, dacă Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea. Mai târziu, pe fondul separării Crimeei de Ucraina, au existat temeri că regiunea Găgăuzia ar putea deveni următorul conflict înghețat din Europa. Pentru alarmiști, asta ar însemna un potențial Nagorno-Karabah, la o oră și ceva de Galați.

Pornind de la aceste premise, revista „Sinteza” a realizat în septembrie 2014 un dosar dedicat Găgăuziei, fiind prima publicație din România care l-a intervievat pe bașcanul Mihail Formuzal.

În continuare, pe această pagină, găsiți un reportaj/documentar care încearcă să surprindă realitățile de zi cu zi din această parte de lume. Pe pagina următoare, el este completat de interviul cu guvernatorul Găgăuziei, Mihail Formuzal. În a treia parte a dosarului, o analiză politică realizată cu ajutorul unor experți internaționali reliefează mizele politice și geo-strategice pe care le poate influența regiunea.

Nota redacției: Textul a fost redactat în septembrie 2014, astfel încât referirile la „anul curent” și la lunile acestuia înseamnă 2014.
Găgăuzia pe scurt

Harta Găgăuziei (dreapta) și amplasarea ei în Europa Centrală și de Est (stânga). Sursa: Atlasul UTA Găgăuzia 2014. Click pentru mărire

Harta Găgăuziei (dreapta) și amplasarea ei în Europa Centrală și de Est (stânga). Sursa: Atlasul UTA Găgăuzia 2014. Click pentru mărire

Găgăuzia se întinde pe 1.848 de kilometri pătrați și cuprinde trei orașe și 23 de comune, cu un total de 155.000 de locuitori.

Cea mai larg acceptată ipoteză despre originea găgăuzilor afirmă că aceștia sunt o seminție de turci selgiucizi, stabiliți în perioada medievală în nordul Bulgariei, unde s-au contopit cu alte popoare turcice și au adoptat ritul creștin ortodox.

În 1812, după ce Rusia țaristă a încorporat Basarabia, găgăuzii au fost invitați să se stabilească în sudul acesteia, zonă cunoscută sub numele de Bugeac. Găgăuzii s-au stabilit în principal în zonele părăsite de tătarii nogai, care s-au refugiat din fața rușilor.

După unirea Basarabiei cu România, în perioada interbelică, populația găgăuză a fost supusă unui proces de românizare, care a creat resentimente față de populația majoritară.

După al doilea război mondial găgăuzii au fost rusificați treptat. Ei adoptă din 1956 grafia chirilică a limbii, iar din 1966 se renunță la studierea limbii în găgăuze în școli.

În 1991, pe fondul disoluției URSS, la Comrat este proclamată o republică independentă, nerecunoscută. Experți internaționali spun că mișcarea separatistă găgăuză de la începutul anilor 1990 a fost alimentată de teama unirii Republicii Moldova cu România, pe fondul resentimentelor din perioada interbelică.

În 1994, după un referendum în care 90% din populația Moldovei s-a exprimat împotriva unirii cu România, și în urma intervenților diplomatice ale Turciei, a luat ființă Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia, parte a Republicii Moldova. 

Mica mare complicație

Nimic nu este simplu în Găgăuzia. În primul rând, sunt găgăuzii înșiși – un popor turcic, dar ortodox, singura populație din Europa de acest fel. În al doilea rând este multilingvismul regiunii – Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia are trei limbi oficiale: moldovenească, rusa și găgăuza. În al treilea rând, este diversitatea etnică – regiunea este locuită majoritar de găgăuzi (82,6%), dar și de ruși, moldoveni, bulgari și ucraineni. Nu în ultimul rând, chiar și harta regiunii este o încâlceală, Găgăuzia fiind formată din patru teritorii disparate, intercalate de raionul Tărăclia, preponderent bulgăresc, al Republicii Moldova propriu-zise.

Și, dacă asta nu era destul, Găgăuzia este peste deal, literalmente, de zona rusofonă a Ucrainei.

Statuia lui Lenin domină principalul spațiu public din Comrat - piațeta din fața Bașcanatului, care este și cel mai popular loc de întâlnire din oraș | Fotografii: Vakarcs Lorand

Statuia lui Lenin domină principalul spațiu public din Comrat – piațeta din fața Bașcanatului, care este și cel mai popular loc de întâlnire din oraș | Fotografii: Vakarcs Lorand

Comrat, mica metropolă

Comrat, capitala Găgăuziei, este o metropolă liliputană. Deși are doar 25.000 de locuitori, posedă toate atributele unei mari aglomerații urbane: guvern și parlament, curte de justiție, universitate, teatru, muzee, galerie de artă, centru cultural local și străin, supermarketuri, catedrală, terase șic, locuri de joacă moderne, monumente, parcuri și nu mai puțin de 11 filiale bancare.

Statuia lui Lenin din fața guvernului regional este însă ceva ce nu găsești în orice oraș, oricât ar fi el de mare. Tovarășul are o privire absentă și ține o mapă sub brațul drept. Artera principală a orașului îi poartă numele, la fel ca în mai toate localitățile din Găgăuzia.

În ciuda aparentei prosperități de factură occidentală din centrul Comratului, despărțirea de Lenin este lungă și dureroasă în această parte a Europei, una dintre cele mai îndârjite anti-UE. În februarie anul curent, în Găgăuzia a avut loc un referendum, în care doar 2,27 dintre participanți s-au pronunțat în favoarea unei apropieri de Uniunea Europeană a Republicii Moldova. În schimb, o majoritate zdrobitoare, de 98,47 la sută, a votat pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia, Belarus, Kazahstan. La urne s-a prezentat peste 70% din populația cu drept de vot. Plebiscitul, organizat de guvernul regional, nu a fost recunoscut de guvernul central, și a determinat o nouă încordare a relațiilor dintre Chișinău și Comrat.

Tensiunile dintre cei doi poli de putere au escaladat pe parcursul primăverii, pe fundalul neliniștitor al conflictului din Ucraina, stat aflat în vecinătatea Găgăuziei.

De Ziua Europei, în 9 mai, când un ONG pro-european din Comrat a organizat o acțiune de informare în stradă despre UE, s-a petrecut ceva neașteptat. „Oamenii au fost ostili, am mai avut astfel de acțiuni, dar așa ceva nu s-a mai întâmplat. Au venit oameni agresivi la noi și ne-au întrebat ce tot vrem cu Uniunea Europeană”, povestește Liudmila Mitioglo, coordonatoarea Centrului Interactiv European „Pro Europa” din Comrat.

Situația a atins un alt punct critic în iunie, când bașcanul (guvernatorul) Găgăuziei, Mihail Formuzal, a criticat dur semnarea de către Republica Moldova a tratatului de asociere cu Uniunea Europeană.

La începutul lui august, în Baurci, o comună din Găgăuzia, s-a consumat un episod violent din tot acest război psihologic. O mașină de poliție rutieră, care patrula noaptea la ora 3 în fața unei discoteci, a fost incendiată de un grup de tineri.

Am ajuns în Găgăuzia la două zile după acest incident. Responsabilii de la Comrat își puneau întrebarea ce căuta o patrulă de poliție rutieră – deci fără atribuții de ordine publică – în toiul nopții, în fața unei discoteci, dintr-un sat care nu se află pe drumul național. Oficialii găgăuzi erau iritați și de faptul că un suspect reținut în acest caz fusese transportat și încarcerat în afara granițelor administrative ale Găgăuziei. De cealaltă parte, incendierea unei mașini de poliție a fost de natură să alimenteze presa majoritar ostilă Găzăuziei de la Chișinău, dar și resentimentele autorităților.

Pace și tovărășie

Nimic ostil, însă, pe străzile din Comrat, unde viața curge destul de molcom. La centrul cultural turcesc, situat vizavi de bașcanat (guvernul regional), revistele și cărțile se odihnesc în liniște, așteptând cititorii. Turcia are o relație specială cu Găgăuzia, dată fiind apropierea lingvistică, istorică și culturală dintre cele două popoare. Turcia, prin președintele de atunci, Süleyman Demirel, a jucat un rol diplomatic important în constituirea Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, în 1994. În baza acestei relații privilegiate, la Comrat funcționează Biblioteca Atatürk, patronată de statul turc. Directoarea bibliotecii, Vasilisa Tanasoglo, spune că, lunar, câteva zeci de persoane apelează la serviciile bibliotecii, solicitând mai ales volume legate de relația dintre Turcia și Găgăuzia. „Lumea se uită și la serialul «Süleyman Magnificul», la televizor, dar nu am observat să vină să ceară cărți despre el”, spune directoarea. Din spatele ei, alt lider turc legendar, Kemal Mustafa Atatürk, îi privește serios pe toți vizitatorii.

Publicistul și autorul Todur Zanet tocmai a ajuns la bibliotecă cu ultimul număr din ziarul „Ana Sözü” (Cuvântul-Mamă), pe care îl conduce. „Vi se pare că e pe aici vreun conflict? Cei de la putere (la Chișinău – n.r.) vor să lase impresia că noi suntem dușmani. Pescuiesc în ape tulburi. Asta e tot”, comentează degajat literatul.

Vi se pare că e vreun conflict pe aici? Cei de la putere vor să lase impresia că noi suntem duşmani.Pescuiesc în ape tulburi. Asta e tot

Todur Zanet, publicist găgăuz

Zanet este unul dintre cei mai respectați oameni de cultură găgăuzi, el fiind, printre altele, autorul traducerii „Luceafărului” în găgăuză. „Mi-au trebuit patru sau cinci ani să îl traduc. A fost o muncă titanică. La multe cuvinte nu le înțelegeam sensul profund, a trebuit să studiez intens să înțeleg pe deplin”, mărturisește acesta.

Pe același bulevard Lenin, la o sută de metri de biblioteca turcească și peste de drum, se găsește Muzeul Comrat, pe numele întreg „Muzeul Regional de Istorie și Studiere a Ținutului”. Fondat în 1969, păstrează un aer vetust de muzeu din alte vremuri. La intrare, un tablou de dimensiuni impresionante al lui Ștefan cel Mare dă cezarului ce e al cezarului. În rest, mai nimic nu aduce aminte de Moldova. Suntem suficient de norocoși să îl prindem la muzeu pe directorul fondator al acestuia, Anatol Marinov. Spre deosebire de restul angajaților, știe românește bine și ne face un ghidaj amănunțit. Accentuează asupra faptului că muzeul s-a deschis în 1969. „L-am deschis în biserică, că pe atunci, știți, bisericile erau părăsite. Dacă nu eram eu să o fac muzeu, biserica asta din Comrat s-ar fi dărâmat”, destăinuie venerabilul muzeograf. Are 86 de ani, își găsește greu cuvintele, dar reușește să ne facă turul complet, trecând în revistă marile momente ale Comratului.
Perioada interbelică, în care actuala Găgăuzie a făcut parte din România Mare, este reprezentată doar prin prisma personalității lui Mihail Chiachir, preot care a realizat un dicționar român-găgăuz, a scris o istorie a găgăuzilor și s-a opus românizării forțate a zonei. Perioada sovietică este mult mai bine reprezentată, începând cu primul militar al Armatei Roșii care a pătruns în Comrat și până la dizolvarea URSS și începutul mișcării de emancipare a găgăuzilor, finalizată cu înființarea Unității Teritoriale Autonome Găgăuze, în 1994.

La finalul vizitei, suntem așteptați cu masa pusă, într-o sală a muzeului. Este ziua Ivanei Gheorgheevna, președinta fondului muzeului. Nu avem nicio șansă să scăpăm de ospitalitatea angajaților, care închid muzeul, deși e abia ora 12.00, pentru a-și sărbători colega. Scena e un flash-back cu mesele tovărășești dinainte de 1989. O masă lungă și subțire susține o grămadă de bunătăți: salată de vinete, sarmale în foi de viță, ardei copți, platouri cu brânză telemea, roșii și salam uscat „Victoria”, culoarea locală o dau plăcintele tradiționale găgăuze, numite „gozlemä” și un preparat numit „limba soacrei”, gătit din vinete, cu usturoi și roșii. Totul este stropit din belșug cu vișinată de casă, vin roșu de casă și compot de cireșe, tot de casă. În zece minute atmosfera s-a încins și mesenii încep să povestească câte în lună și în stele, numai în rusă și nimic despre politică.

Iubirea, la Ceadâr-Lunga

La 45 de minute de Comrat cu mașina, în al doilea oraș ca mărime al Găgăuziei, Ceadâr-Lunga, locul de naștere al eruditului Mihail Ciachir, aparența de prosperitate din capitala Găgăuziei a dispărut. Vântul fierbinte al Bugeacului mătură praful de pe străzile desfundate ale localității. Restaurantul Kozerog („Capricorn” în limba rusă), unul dintre cele mai selecte din localitate, este pustiu, chiar dacă un meniu al zilei – borș de sfeclă, la felul I, și cârnați cu piure de cartofi, la felul II – este la jumătate față de prețurile din România. În schimb, un local mic și sordid, la intrarea căruia scrie bilingv „Kрушка/Çölmek” este plin de bărbați între două vârste. Termenul „Crușca” (Kрушка) înseamnă băutură servită la suta de grame, în special votcă, explică translatorul.
De pe un panou publicitar, o tânără fată frumoasă zâmbește galeș, flancată de versuri scrise cu alfabet chirilic. Toată lumea din Ceadâr-Lunga știe povestea ei: Veronica este studentă la Varna, în Bulgaria, iar prietenul ei este atât de îndrăgostit de ea, încât a plătit acest panou, cu fotografia ei și o declarație de dragoste, să vadă tot orașul.

În Ceadâr-Lunga se găsește un monument al soldaților găgăuzi căzuți în Afganistan, dar și unul în cinstea lui Mihail Ciachir. Tot aici funcționează un teatru în limba găgăuză, un liceu privat găgăuzo-turco-azer, iar în fața primăriei a fost dezvelit un monument, în semn de mulțumire „poporului transnistrean” pentru ajutorul și susținerea acordate orașului în 1990.

„Dacă la Comrat este capitala Găgăuziei, Ceadâr-Lunga este un fel capitală culturală”, spune Piotr Ostaș, un student în vârstă de 21 de ani, care urmează facultatea de Administrație Publică la Târgu-Mureș.

Piotr este el însuși un rezumat al Găgăuziei: mama sa, Elana,este găgăuză, tatăl, Dumitru, moldovean; a învățat găgăuza și moldovenească copilărind la țară, în Congazcic, nu departe de Comrat, iar școala a făcut-o în limba rusă, cu patru ore pe săptămână de moldovenească și trei de găgăuză. Acum face facultatea în limba română. „Așa suntem noi, găgăuzii, toți știm cel puțin două limbi, dar mulți și câte trei sau patru”, zâmbește Piotr.

Prietena sa, Iana Cîssa, de care este îndrăgostit cu toată puterea vârstei, este alt exemplu tipic de cetățean al Găgăuziei. Tatăl ei, Serghei,este bulgar, iar mama, Liuba, este găgăuză. În familie vorbesc rusa, dar a învățat și bulgara. A făcut școala în limba rusă, dar și câte trei ore de bulgară și patru de moldovenească, pe săptămână. Nu vorbește fluent moldoveneasca, dar o înțelege bine. „Așa suntem noi, vorbim în mai multe limbi, important e că ne înțelegem”, zâmbește tânăra. Tocmai a terminat liceul și a intrat la facultatea de Medicină din Belgorod, în Rusia.

Tații celor doi sunt o altă poveste sovietică: Dumitru Ostaș a făcut armata în Ungaria, iar al ei, în Tadjikistan. Între ei, Piotr și Iana vorbesc cel mai mult în rusă, dar câteodată termina fraza în găgăuză, și, nu rar, Piotr „scapă” un cuvânt în moldovenească, iar Iana, în bulgară.

Tradiții la Beșalma

În Găgăuzia, rusa este principala limbă vorbită. Pe culoarele bașcanatului, pe stradă, în supermarketuri, rusa este omniprezentă. Ici-colo, inscripții trilingve și reclame în moldovenească sparg spațiul de limbă rusă. Elita intelectuală și politică de la Comrat spune că găgăuza se vorbește mai cu seamă la sate. În cele trei orașe ale regiunii – Comrat, Ceadâr-Lunga și Vulcănești – rusa este „lingua franca”, pentru populația eterogenă de găgăuzi, moldoveni, ruși, bulgari și ucraineni.
Beșalma, o comună cu 4.500 de locuitori, unde 97 la sută din populație este găgăuză, este locul unde își are sediul o importantă instituție culturală a regiunii, Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie. Sala festivă a muzeului este plină-ochi cu ocazia unei ceremonii prin care sunt omagiate patru personalități găgăuze. Un rând întreg de scaune este ocupat de șapte membri ai grupului de dansuri populare „Sedef” (Perla), cinci femei și doi bărbați, toți trecuți de 60 de ani. Femeile sunt îmbrăcate în culori vii – verde și portocaliu – cu năframe albe, care le acoperă de la gât în sus, lăsând să se vadă numai fața. Câte o floare la tâmpla dreaptă le dă un aer proaspăt. În vârstă de 65 de ani, Maria Ivanova Casap este una dintre păstrătoarele tradiției. Poartă la gât o salbă din bucăți rotunde de metal, numită „maniste”. „Avem oaspeți de seamă și am venit să-i cinstim cu dansurile noastre”, spune, ca la carte, femeia. Adaugă însă că straiele populare găgăuze nu se mai poartă decât la ocazii. „În 1965, încă se mai purtau zi de zi, pe stradă, dar acum nu”, mai spune ea.

Festivitatea începe cu un laudatio la adresa unuia dintre cei omagiați, I.N. Kirim, nimeni altul decât inginerul video al muzeului, în vârstă de 65 de ani. Toată lumea vorbește rusește, dar diploma citită cu voce tare de directoarea muzeului e în găgăuză. Este proiectat apoi un fotomontaj cu scene din viața omagiatului. Aparent, cea mai importantă realizare a sa este faptul că a lucrat o scurtă perioadă la Mosfilm, după ce a făcut armata și înainte de a se întoarce acasă. Sărbătoritul primește o pâine, un buchet de flori și este aplaudat de toți cei prezenți. Se așază la masa de prezidiu și începe să povestească despre viața sa, în găgăuză. Este momentul din care majoritatea celor prezenți trec de pe rusă pe găgăuză. Pe rând, din sală se ridică în picioare amici de-o viață ai sărbătoritului care îl descriu ca pe un prieten de nădejde.

Maria Ivanova Casap (centru, cu faţa), alături de ceilalţi membri ai ansamblului Sedef, dă tonul la o horă aproape moldovenească

Maria Ivanova Casap (centru, cu faţa), alături de ceilalţi membri ai ansamblului Sedef, dă tonul la o horă aproape moldovenească

Fiindcă ceilalți trei omagiați nu și-au făcut apariția, se trece direct la ultimul punct al ceremoniei – dansurile populare. Cei șapte membri ai ansamblului încep reprezentația pe muzica pusă la un difuzor miniatural. Vocile puternice, plăcute, reverbează în sala festivă, în timp ce dansatorii se învârt cu mișcări complicate pe un dans cu ritmuri ce amintesc geamparalele dobrogene. Reprezentația ține aproape jumătate de oră. La un moment dat, angajați ai muzeului și alți localnici se prind într-un dans care seamănă izibitor cu horele românești.

Între timp, sălile muzeului sunt vizitate de două fetițe. Tatiana și Snejana, în vârstă de 10, respectiv, 11 ani, au venit, singurele, să vadă muzeul. Cele două se miră cu voce joasă în fața feluritelor exponate etnografice. Snejana are părinți găgăuzi, dar locuiește în Rusia, și a venit în vacanță la bunicii din Beșalma, iar prietena ei Tatiana a adus-o să vadă muzeul, mândria localității. Spune că a învățat câteva cuvinte în găgăuză, dar nu o vorbește curent.

Înapoi în sala festivă, oficialii muzeului nu vor să audă că cineva pleacă de la ceremonie înainte de a gusta ceva. Ca prin minune, în holul de intrare apar două mese, pe care se pun același tip de bucate ca la masa tovărășească de la Comrat. Apare încă unul dintre cei omagiați, fostul campion de lupte libere Ghenadi Tulba. Vorbește apăsat în rusă despre cât de important este să nu se piardă limba găgăuză și tradițiile. Întrebat de ce spune toate aceste în rusă și nu în găgăuză, răspunde cu cel mai firesc aer că în rusă îl înțeleg toți.

„Oricum”, continuă fostul mare sportiv, „ceea ce e cu adevărat important este că aici, dacă cineva cade pe stradă, oricine se apleacă și îl ridică, imediat, dar într-un oraș mare asta nu se întâmplă”.

Vânt în buzunare, optimism în statistici

Beșalma, ca și restul satelor din Găgăuzia, se „laudă” cu drumuri catastrofale. O excepție este drumul național M3, care străbate longitudinal Găgăuzia, de la sud la nord, continuând până la Chișinău. Drumul este în reabilitare, lucrările fiind executate de firma Pa&Co International, a controversatului om de afaceri român Costel Cășuneanu.

Șoseaua, în bună parte deja modernizată, străbate dealuri frumos lucrate, cultivate cu floarea-soarelui, viță-de-vie, porumb sau cereale. Agricultura este principala ocupație a găgăuzilor și știu să o facă bine. Se laudă cu legumele și fructele lor, mai gustoase decât oriunde în lume. Sărăcia este însă lucie în regiunea autonomă. Statistic, Republica Moldova este cea mai săracă țară din toată Europa, iar Găgăuzia are un PIB cam cu 30% mai mic decât media națională, potrivit estimării lui Vitali Chiurcciu, șeful departamentului economic din cadrul guvernului regional. La un PIB mediu național per capita estimat de FMI la 2.230 de dolari în 2013, asta înseamnă un PIB regional pe cap de locuitor de numai 1.560 de dolari.

Chiurcciu descrie regiunea ca fiind una care a început tranziția de la o economie exclusiv agrară la una agro-industrială. Enumără apoi o serie de investiții în domeniul cosmeticii și al industriei farmaceutice. Autoritățile de la Comrat au un pachet coerent de facilități pe care le oferă investitorilor și care începe să dea roade. Companiile care deschid aici unități de producție nu plătesc niciun impozit timp de cinci ani, cu condiția să nu închidă fabrica încă cinci ani, după expirarea facilităților. „În acest proiect avem cinci companii, și încă două, care au încheiat toată perioada prevăzută, dar continuă activitatea”, spune Chiurcciu.

Totuși, agricultura rămâne pilonul de bază al economiei locale. Și la acest capitol, autoritățile de la Comrat excelează la statistici optimiste. Producția de fructe aproape s-a dublat din 2012 în 2013, există o creștere susținută a suprafațelor cultivate, volumul de struguri recoltați a crescut spectaculos ș.a.m.d.

Iana şi Piotr se plimbă prin parcul din Ceadâr-Lunga, prea îndrăgostiţi pentru a-şi face prea mari griji pentru viitor

Iana şi Piotr se plimbă prin parcul din Ceadâr-Lunga, prea îndrăgostiţi pentru a-şi face prea mari griji pentru viitor

Potrivit regulamentului de autonomie al Găgăuziei, toate taxele importante colectate rămân la Comrat – TVA, impozit pe profit, accize, taxe de proprietate etc. Excepție face taxa de drum, care este împărțită 50%-50% cu Chișinăul. În schimb, fondurile de asigurări sociale și medicale sunt gestionate 100% de Chișinău. De asemenea, Comratul nu are competențe cu privire la așa-numitele „investiții capitale”, care vizează în principal școlile, spitalele și infrastructura rutieră. „Așa că, de 20 de ani ne străduim să facem o secție nouă de chirurgie la spitalul din Comrat”, spune Chiurcciu.

Dar marea problemă economică a autorităților de la Comrat este impozitarea de către Chișinău a comerțului exterior, import și export, derulat de agenții economici din Găgăuzia. Oficialul găgăuz se lansează într-o serie de calcule complicate care demonstrează că, dacă partea economică a regulamentului de autonomie s-ar aplica potrivit legii, bugetul Găgăuziei, în valoare de 400 de milioane de lei moldovenești (aprox 22 de milioane de euro), din care jumătate sunt alocări de la Chișinău, ar fi de trei ori mai mare, și asta doar din resurse proprii, fără alocări de la centru. „Degeaba tot spun asta la Chișinău, suntem într-un dialog al surdo-muților”, se plânge responsabilul economic de la Comrat.

Creșterile din statistici încep să se regăsească, timid, și în viața de zi cu zi spune Liudmila Mitiogolo, de la Centrul „Pro-Europa”. „Cred că există o schimbare în bine în ultimii ani, văd că oamenii cumpără produse locale dar nu văd să se deschidă fabrici, uzine”, spune aceasta.

Embargoul impus de Rusia asupra importurilor de produse agricole din Republica Moldova este însă un motiv real de îngrijorare, spune Stepan Chiriacov, coordonatorul regional al Agenției Naționale de Dezvoltare Rurală. Potrivit acestuia, principala problemă o reprezintă exporturile de fructe. „Nu știm cum vom proceda, mai ales cu strugurii de masă, deoarece cei mai mulți îi exportam în Rusia și Belarus. Problema cea mai mare este că nu avem unde să păstrăm fructele, mai ales strugurii, deoarece nu există depozite frigorifice suficiente”, spune acesta.

Vinul este alt produs de bază al Găgăuziei. Datorită unor relații speciale cu regiuni înfrățite din Rusia, cinci dintre cele 13 industrii de vinificație din regiune au în continuare drept de export în Rusia, în ciuda embargoului, explică Vitali Chircciu.

Probleme de nivel macro sunt însă floare la ureche pe lângă cele de nivel micro, respectiv banii din buzunare. Astfel, potrivit statisticilor furnizate de Vitali Chiurcciu, salariul mediu în Găgăuzia este echivalent cu 75% din salariul mediu net național al Republicii Moldova, care este cel mai mic din toată Europa. La sfârșitul anului 2013, acesta era de 263 de dolari, ceea ce ar însemna, pentru Găgăuzia, un salariu mediu net de doar 197 de dolari pe lună.

La intersecție de lumi

La un astfel de venit lunar, bineînțeles că mulți găgăuzi au plecat la muncă în străinătate, de unde, cu banii trimiși, susțin economia fragilă de acasă. În total, 17.000 de persoane, adică mai bine de 10% din populație, figurează ca emigranți temporari. Rusia și Turcia sunt principalele țări de destinație, cu 9.600, respectiv 5.800 de migranți, cifre care demonstrează fără echivoc și afinitățile emoționale, și culturale ale regiunii.

Migrația în căutarea unui loc de muncă este completată de cea pentru studii. Bașcanul Mihail Formuzal scoate în evidență faptul că o cincime dintre absolvenții găgăuzi de liceu studiază în străinătate. Este vorba, în principal tot de Rusia și Turcia, dar și de Bulgaria, Ucraina și România.

Printre cei plecați la studii sunt și Piotr și Iana, cei doi tineri îndrăgostiți din Ceadâr-Lunga. Se plimbă de mână prin parcul dezolant de neîngrijit și murdar al orașului. La sfârșitul vacanței, unul va pleca la studii în România, celălalt, în Rusia. Cei doi îndrăgostiți nu știu ce le rezervă viitorul. Ar putea să se stabilească în oricare din cele două țări sau să se întoarcă în Găgăuzia. Nu știu, încă, ce drum vor alege, dar Iana știe sigur un lucru: „Noi hotărâm singuri cum va fi”.

Maxim Mardari studiază la Sofia design industrial și, în vacanțe, este singurul roller din Comrat. A călătorit mult, dar vrea să se întoarcă acasă. „Îmi place viața aici, ai tot ce îți trebuie. Abia aștept să termin facultatea și să îmi fac un rost aici”, spune Maxim, înaintea unui antrenament în fața statuii lui Lenin, din fața Bașcanatului

Maxim Mardari studiază la Sofia design industrial și, în vacanțe, este singurul roller din Comrat. A călătorit mult, dar vrea să se întoarcă acasă. „Îmi place viața aici, ai tot ce îți trebuie. Abia aștept să termin facultatea și să îmi fac un rost aici”, spune Maxim, înaintea unui antrenament în fața statuii lui Lenin, din fața Bașcanatului

Citiți pe pagina următoare un interviu cu bașcanul Mihail Formuzal

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

13 + 2 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te