Drumul spre înalta societate kitsch


Societatea românească e atât de contaminată de kitsch, încât nu mai poate fi identificată sursa de transmitere a infecţiei. Vorbim de o maladie adâncă, grotescă şi veselă deopotrivă, care se autoreproduce.

Lumea elitelor politice este cel mai adesea o desfătare kitsch. Vizuală şi sonoră. Cel care încă ezită să se expună mediatic de teama ridicolului să n-o mai facă. Alţi politicieni de prim rang au ridicat ştacheta caraghioslâcului atât de sus, încât e greu ca indivizii care vin din spate să o doboare.

Zece ani, instituţia prezidenţială a reprezentat o breşă de securitate în răspândirea kitschului. Foarte atent, declarativ, la duşmanii din afară, fostul preşedinte-jucător a introdus pe terenul de acasă trivialitatea de stat. Când i-a fost timpul să plece, salba de galbeni ţigănească devenise însemn prezidenţial, astfel încât predispoziţia spre opulenţă (multe case şi amenajări interioare costisitoare) a actualului preşedinte iese nemeritat din zona kitsch.

Societatea-kitsch românească | Grafică de Isabela Muntean

Societatea-kitsch românească | Grafică de Isabela Muntean

Cel căruia nu i-a reuşit să-i succeadă în funcţie preşedintelui-jucător, i-a ieşit să i se identifice comportamental. Avem un premier la fel de limbut în apariţiile televizate şi lipsit de grija de a fi coerent în declaraţii. Semn poate că natura sa intimă nu este întru totul viciată, premierul are replieri în bună-cuviinţă. Sunt însă temporare, revenirile în zona kitsch sunt astfel mai evidente, aşa cum se vede un om care şchioapătă după ce i-ai cunoscut mersul normal.
Pe carpeta politică o identificăm desigur şi pe doamna din Serai. Răpită când de oameni cu bani, când de oameni cu bani şi putere, când de procurori, pupila fostului preşedinte uimeşte prin tăria cu care îşi trăieşte propriul personaj.

O lume kitsch în care o femeie senzuală probează mai multă dârzenie decât bărbaţii e pentru mulţi una atrăgătoare.
Lista comedianţilor politici e cuprinzătoare, pentru că utilizarea simbolismului kitsch este adesea utilă electoral. Receptarea kitschului slobozeşte lenea intelectuală şi oferă un confort psihologic. Astfel se explică de ce un şarlatan mediatic nu mai mare decât un tomberon a prosperat politic promiţând să distribuie câteva zeci de mii de euro fiecărui cetăţean. Kitschul poate de asemenea consolida o serie de mitologii naţionale manipulând conflicte istorice şi în această zonă au făcut carieră feluriţi tribuni ai neamului. Închinăciunile la moaşte şi ajutorarea sărmanilor din bani furaţi statului e o altă cale kitsch de seducţie electorală.

Uneori, kitschul este deranjant, desigur, dar adresându-se emoţiei şi scurtcircuitând intelectul, el este adeseori receptat cu îngăduinţă. Comoditatea implică însă riscuri. Grecii, fraţii noştri în metehne, trag zilele acestea învăţămintele toleranţei la minciună şi hoţie. După decenii în care au închis ochii fenomenului de tip Caritas al traiului pe datorie, îşi văd ţara îngenuncheată inclusiv prin contribuţia unui aventurier care le-a promis focul şi era să le aducă potopul.

„Tu nu ești un actor, ești o celebritate”,

îi spune criticul de teatru actorului care încearcă să se valideze profesional în teatru după ce a cunoscut o faimă facilă, interpretând în film rolul unui supererou popular. (Replică din „Birdman”, film care a luat Oscarul în 2014)

În paginile revistei discutăm despre manifestările kitschului în scopul de a o oferi un ghid de interpretare a acestui produs-trăsătură a omului modern. Kitschul este cel mai adesea o minciună frumoasă şi, fără astfel de minciuni, viaţa e câteodată o povară. Un om avizat dozează însă mai corect cantităţile: până unde e neprimejdios să te minţi şi să fii minţit.

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

eighteen − fourteen =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te