Dublin, cartier românesc


Sunt trei ani de când familia Şoldea a răspuns afirmativ unei întrebări simple, adresate în timpul mesei de prânz. „Deci, veniţi?”. În mai puţin de o lună, familia extinsă lua masa în Dublin, într-un cartier situat în partea de nord-est a capitalei Irlandei, într-un cartier cu biserică ortodoxă, cu magazine româneşti, cu specific ardelenesc sau chiar moldovenesc, cu medici care îţi pun diagnosticul într-o română impecabilă, cu o comunitate bine închegată, în care dorul de casă este păcălit din când în când cu evenimente făcute după chipul şi asemănarea celor din ţară. Irlanda este o ţară primitoare. Dacă ştii pe cineva care să te ajute să prinzi rădăcini. Dacă nu, e greu să îţi găseşti locul. Fie că eşti român sau nu. Până aici, parcă seamănă cu România. Din nefericire, însă, asemănările se opresc aici. Graniţa face diferenţa între ce ai fost şi ce eşti acum. Puţini rămân ce au fost, dar majoritatea sunt mai fericiţi ca înainte. De ce? Odată cu trecerea graniţei, prima care se schimbă e mentalitatea.

Prima provocare a fost acomodarea cu clima de acolo, unde vremea e extrem de generoasă: îţi oferă patru anotimpuri într-o singură zi

Prima provocare a fost acomodarea cu clima de acolo, unde vremea e extrem de generoasă: îţi oferă patru anotimpuri într-o singură zi

Ce i-a făcut pe cei trei să spună un „da” hotărât, să lase totul în urmă şi să ia de la zero într-o ţară străină? În primul rând, partea financiară. „Am plecat în 2012. Dacă ai ce îţi trebuie acasă, nu pleci. Cumnatul meu şi soţia lui erau plecaţi deja de şase ani acolo. Venind acasă în concediu, ne-au întrebat dacă mergem. Am răspuns pe loc. Am discutat despre locul de muncă, urma să muncesc la firma unde lucrau şi ei. Băiatul nostru era pe clasa a zecea. El a mers direct la şcoală, noi am aşteptat aproximativ o lună şi jumătate până să mergem la muncă”, povesteşte Gheorghe, fost antrenor la echipa de fotbal CS Sănătatea Cluj.

Prima provocare a fost acomodarea cu clima de acolo, unde vremea e extrem de generoasă: îţi oferă patru anotimpuri într-o singură zi. „Plouă zilnic, e mult mai frig. Asta a fost stresant pentru noi. Pentru mine a fost mai uşor de suportat datorită fotbalului, eu fiind obişnuit să joc în orice condiţii. Nu se oprea meciul când ploua. Încet ne-am acomodat”, povesteşte capul familiei. În ţară, Ghiţă Şoldea a avut o frumoasă carieră în lumea fotbalului. A început să se antreneze serios de pe clasa a cincea. Şi-a făcut junioratul sub culorile alb-vişinii, după care a fost selectat la Lotul Naţional Luceafărul. A revenit la Cluj, la CFR, unde a evoluat în Divizia B. A jucat un timp la Tricoloul Beiuş, a revenit la Cluj, după care a plecat la Minerul Oraviţa unde a jucat în divizia a treia. A revenit la Cluj, după care a plecat din nou la Oraviţa pentru trei ani. A jucat la Clujeana, după care, ajuns la vârsta de 35 de ani a pus ghetele în cui, devenind antrenor. Ultima echipă pe care a antrenat-o a fost CS Sănătatea Cluj.

 “Noi, cei de acolo, suntem convinşi că, dacă le dai românilor 600 de euro pe lună, dar să le dai constant, toţi vor veni acasă”, Gheorghe Şoldea

În prezent, Gheorghe Şoldea lucrează la o firmă de curăţenie, clădită, putem spune, pe hărnicia românilor. „Patroana firmei a fost şi ea cleaner, lucra în curăţenie. E irlandeză. Primii săi angajaţi au fost români, o familie din Baia Mare cu care a lucrat înainte de a-şi deschide firma. După un an i-a rugat pe cei din Baia Mare să aducă mai mulţi oameni. Din vorbă în vorbă, încet, încet am ajuns la 2.200 de angajaţi, dintre care 80% suntem români, majoritatea din Ardeal sau Maramureş. Exact cum s-a întâmplat în cazul nostru, fratele şi-a adus fratele, sora, cumnatul şi încet, încet au venit familii întregi. S-a format o comunitate de români în Dublin. Sunt persoane care au firmele lor, au magazine, sunt mulţi medici. Nu se face nicio diferenţă între noi şi ceilalţi. Chiar am mai fost întrebat dacă noi, românii, suntem plătiţi mai puţin. Nu, nici vorbă. Poţi evolua la fel şi dacă eşti irlandez, român, polonez sau african. De tine depinde doar. De la cleaner poţi deveni superviser şi apoi manager. Deocamdată nu se mai fac angajări, pentru că au fost încheiate contractele pe perioada următoare, fapt pentru care relativ recent s-au făcut şi ultimele angajări. Avem contracte inclusiv pentru Irlanda de Nord sau pentru Anglia”, povesteşte Gheorghe.

La început recunoaşte că i-a fost greu, întrucât pentru a-şi face orele de lucru era nevoit să muncească în mai multe locuri: „Şase luni a fost dificil. La firma noastră până să prinzi un loc de muncă stabil te plimbă. Iei autobuzul, te duci trei ore într-un loc, trei ore în alt loc şi tot aşa. Nu ai voie să depăşeşti 40 de ore de muncă. Acum muncesc în acelaşi loc. Lucrez de luni până vineri într-un spital şi duminica într-un magazin. Soţia lucrează într-un singur loc, într-un azil de bătrâni. Sâmbăta nu lucrez. În rest, muncesc câte şase ore pe zi, de la ora 16:00 la ora 22:00. De ce acest program? Lucrând în spital, la ora patru se închid secţiile. Două ore muncesc la secţia de electrocardiogramă şi patru ore la secţia de fizioterapie. E un mediu curat, trebuie mai mult întreţinut. Într-o săptămână se face curăţenie generală pe tot sectorul, apoi două, trei săptămâni urmează perioada de întreţinere. Financiar suntem mulţumiţi”, spune acesta.

După trei ani Gheorghe se descurcă binişor cu engleza, deşi e mai tot timpul înconjurat de români. „Soţia ştie mai bine decât mine”. „Pai, eu nu am avut ce face. Am fost nevoită să învăţ. M-au ajutat mult bătrâneii de la azil. Au avut multă răbdare cu mine”, explică soţia. Iar răbdarea bătrâneilor se extinde şi la ceilalţi irlandezi, fiind molipsitoare. Viaţa e mult mai liniştită şi lipsită de stres, cu toate că sunt puţini cei care reuşesc să îşi achiziţioneze o locuinţă proprie. „Se stă în chirie. Fiecare proprietar are vreo şase, şapte case pe care le dă în chirie. Noi locuim cu familia cumnatului, iar atunci chiria se împarte. Vine câte 600 de euro pe lună de familie”, povesteşte Gheorghe. Fiecare casă respectă arhitectura cartierului, toate fiind frumos ordonate şi la fel colorate.

n Gheorghe Şoldea are în fiecare duminică o şedinţă cu actualul antrenor de la Sănătatea Cluj

n Gheorghe Şoldea are în fiecare duminică o şedinţă cu actualul antrenor de la Sănătatea Cluj

„Noi câştigăm 1.400 – 1.500 de euro. Banii se iau din două în două săptămâni . La două săptămâni, mergem toţi la cumpărături. Stricăm până în 200 de euro pentru tot ce e nevoie. E o viaţă liniştită, nu e atât de mult stres. E şi diferenţa aceasta. Dacă eşti cu familia, e mult mai uşor. Sunt şi care sunt singuri aici, iar familia e în ţară. Sunt persoane care rezistă de şapte ani, de exemplu, dar în ultimul timp au venit toţi cu familia. Perspectivele pentru copii sunt altele, sistemul de învătământ e diferit. Băiatul nostru acum a dat BAC-ul. A trebuit să se pregătească la şapte materii pentru examen. S-a obişnuit aici. Doreşte să facă un curs de masterchef. I se potriveşte bine această schimbare”, povesteşte fostul antrenor.

“Cei care merg în străinătate fac acest lucru din curiozitate. Culmea e că aceia care rămân în ţară fac asta tot din curiozitate”, Victor Martin, citat din „Carte de citit la volan”.

Chiar în apropierea casei lor se află biserica ortodoxă, ridicată de un preot român. „Sunt câteva mii de români în Dublin. Se organizează spectacole, revelioane, nunţi, botezuri. E bine. Dar ştiţi cum e… Chiar dacă eşti între români şi vorbeşti română, ţii Crăciunul şi Anul Nou, parcă totuşi dorul de casă îşi spune cuvântul. Acum venim acasă o dată la doi ani. Avem concediul de o lună de zile. Anul acesta am venit pentru două săptămâni. Ce am găsit schimbat? În primul rând părinţii mai în vârstă. Oraşul spart, dar asta se poate transforma în ceva bun pentru următoarea venire. În rest, preţurile sunt foarte mari. Se apropie de cele de acolo. Salariile, nu. Sunt şi mulţi romi. Irlandezii au greşit dând mult prea uşor ajutorul social, iar romii au speculat acest lucru. Unde stăm noi sunt civilizaţi. Sunt şi care lucrează, dar majoritatea trăiesc cu ajutorul social”, povesteşte Gheorghe.

Ce are Irlanda în plus? „Nu face diferenţe între oameni. Aici nu există şpagă, cel puţin în domeniul medical. Ai dat, ai plecat. Este un tarif pentru orice serviciu. Dacă vrei să dai o atenţie cuiva, poţi lăsa atenţia la recepţie. Laşi o felicitare şi un mesaj de mulţumire. Dacă vrei să laşi o ciocolată, aceasta se desface acolo, pe loc, iar toată lumea se serveşte de la recepţie, indiferent că eşti medic, asistentă sau cleaner. Există respect pentru oameni. Irlandezii au reuşit să răzbească şi să crească frumos chiar dacă nu au industrie deloc. Li s-a schimbat mentalitatea. Să vă dau un exemplu. Lângă noi, la 20 de minute este un shopping center. Pe partea stângă a magazinului este o autostradă. Cum au făcut ei să devieze autostrada, să facă un nod circular impresionant care să lege magazinul de autostradă,  nu ştiu, dar totul a fost gata în şase luni. Acum nouă ani nu aveau un metru de autostradă. Acum toată Irlanda este o autostradă. Se ocupă de comerţ, pescuit şi agricultură, deşi nu creşte mai nimic acolo. Cu toate acestea, e lucrat absolut tot. Cresc animale, au oi, se descurcă”, spune românul.

Peste doi ani, familia Şoldea va putea să îşi ia cetăţenia. Dacă o va face sau nu, încă nu se ştie. Gheorghe Şoldea promite să se întoarcă tot timpul la Cluj, ca în vremea când era fotbalist. De altfel, în fiecare duminică are o şedinţă „tehnică” cu actualul antrenor al echipei Sănătatea Cluj căruia îi dă sfaturi. Dacă va rămâne sau nu la Cluj, ca în anii tinereţii, asta e o altă poveste.

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

nine + 18 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te