Echipa de aur

Interviu cu Ana Pascu, președintele Federației Române de Scrimă


Echipa feminină de spadă a României a cucerit singura medalie de aur pentru delegația României, la recent încheiata ediție a Jocurilor Olimpice (JO) de Vară de la Rio de Janeiro. Ana-Maria Popescu, Simona Gherman, Loredana Dinu și Simona Pop, au triumfat pe planșa olimpică în fața reprezentativei Chinei (deținătoarea titlului), scor 44-38. Este a treia ediție consecutivă a JO la care tricolorul românesc a fluturat pe catargul de premiere, al întrecerilor de scrimă. Cum reușesc sportivii unei discipline fără public, fără audiență și fără bani, să performeze la cel mai înalt nivel, ne dezvăluie doamna Ana Pascu, președinte de onoare a Federației Române de Scrimă (FRS) și vicepreședinte a Federației Internaționale de Scrimă (FIS). Ana Pascu este dublă laureată cu bronz, în proba de floretă, la edițiile din 1968 (Ciudad de Mexico) și 1972 (Munchen) a Jocurilor Olimpice de Vară.

 

Ana Pascu la congresul FIe de la Roma (22.11.2014)

Ana Pascu la congresul FIe de la Roma (22.11.2014)

Scrimerii români erau cotați cu șanse la câștigarea de medalii la JO de la Rio, dar nici cei mai optimiști dintre fanii acestui sport nu se așteptau ca fetele din echipa de spadă să ducă tricolorul pe cel mai înalt catarg. Ce le-a mânat în luptă, pentru că a fost o luptă la propriu pe planșă, pe fetele noastre?

Ana Pascu: A contat foarte mult faptul că această echipă este o echipă titrată, în primul rând. Adică are o valoare pe plan mondial. Ele au câştigat campionatul mondial în 2010 şi în 2011 la echipe, sunt campioane europene, au câştigat acest ultim titlu cu două luni înainte de Rio şi erau pe locul 1 şi 2 în topul mondial de-a lungul întregului ciclu olimpic, între 2012 şi 2016. Lumea scrimei ştia că valoarea sportivelor noastre este una de nivel înalt şi se aştepta la un rezultat frumos în proba pe echipe, chiar dacă la individual nu am reuşit rezultate deosebite. Dar, să ştiţi un lucru, la individual rezultatul este incert, indiferent cum se numeşte sportivul. E suficient să ai un moment, un singur moment nenorocos, să-i zicem, în care să te simţi rău, sau să nu poţi să te concentrezi. Diferite chestii apar într-o fracţiune de secundă şi să pierzi un meci. Pe când la echipe ai posibilitatea, dacă ai mers prost într-un asalt, să îndrepte lucrurile colega ta. Mai cert este rezultatul la echipe, în concluzie. La această victorie a contribuit şi faptul că fetele sunt talentate şi au învăţat scrima de la antrenori capabili, care şi-au pus toate capacităţile să zicem în slujba obiectivului acesta, la Jocurile Olimpice 2016, având în vedere ce s-a întâmplat la Londra. Dar, pe lângă sutele şi miile de ore de antrenamente, la această victorie a contat enorm şi faptul că toate componentele echipei s-au dedicat total acestui scop de a obţine medalia de aur la Rio. Ele au lăsat pe planuri secundare tot ce pentru tineri înseamnă viaţa de zi cu zi. Au muncit enorm, au studiat fiecare adversar potenţial la Jocurile Olimpice, împreună cu tot colectivul tehnic. Eu vă spun că Federaţia Română de Scrimă a fost foarte implicată, am asistat la antrenamentele sportivilor noştri, au avut condiţii foarte bune de pregătire, chiar dacă nu pot să spun că au beneficiat de ceea ce au beneficiat adversarii noştri, dar, în esenţă, au beneficiat de ceea ce trebuia să beneficieze un candidat la medalia olimpică. Concluzia este că victoria de la Rio a fost a fetelor noastre pentru că şi-au dorit enorm medalia de aur, dar şi mai important, pentru că au putut!

 

Ca să savurezi scrima, trebuie să o înţelegi

 

Pare nedrept că o disciplină sportivă care de 60 de ani încoace (prima medalie olimpică la scrimă a obținut-o Olga Szabo Orban, în proba individuală de floretă, tocmai la ediția din 1956, de la Melbourne), își desfășoară activitatea aproape în anonimat, fără public, fără audiență și fără bani. Cum sunt reușesc antrenorii să atragă copiii, tinerii către această disciplină?

Ana Pascu: Nu pot să fiu de acord cu această idee, pentru că la Rio am avut în permanenţă peste 5.000 de spectatori, iar audienţa pe TV a fost mai mare decât la unele discipline care au mare vizibilitate. În România, este adevărat că nu putem realiza o audienţă prea mare, pentru că scrima se desfăşoară în puţine oraşe, necesitând săli amenajate special, cu aparatură care nu poate fi mutată de colo-colo, cu echipament specific destul de costisitor şi complicat şi ceea ce este cel mai important şi dificil, pentru că, pentru a savura scrima trebuie să înțelegi ce se întâmplă pe planşe. Pentru a înţelege, trebuie să cunoşti regulile jocului, ceea ce este puţin mai complicat. Să ştiţi că nu ducem lipsă de copii, însă noi ne dorim mult mai mult pentru că baza ar trebui să fie mult mai mare, din care să putem selecţiona.

 

La ultimele trei ediții ale JO, scrima a fost mereu pe podiumul de premiere. Putem vorbi despre o „Generație de aur”, dar ce va urma?

Ana Pascu: Pot să spun că au fost mai multe generaţii de aur în scrima românească. Una se zice că a fost cea de la floretă fete, şi eu cred că este adevărat, a doua a fost la sabie băieţi şi a treia care este la spadă fete şi să ştiţi că nu cred că ne oprim aici, dar lucrurile sunt puţin diferite. Problema antrenorului devine una acută, pentru toate sporturile, nu numai pentru scrimă. Aceasta este prima problemă pe care trebuie să încercăm să o rezolvăm. O parte din disciplinele noastre sportive au pierdut ştiinţa de a preda sportul de mare performanţă. Noi trebuie să ne aliniem la adversarii noştri cei mai redutabili şi să vedem ei cum procedează. Păi, vă spun eu cum procedează şi procedează foarte bine. Au şcoli speciale pentru asta. Trebuie să apelăm şi noi la acest şcoli şi să le facem să fie în România, altfel nu putem să mergem mai departe. Mai sunt şi alte probleme de rezolvat, mai ales în ceea ce priveşte infrastructura, dar pentru început trebuie să rezolvăm problema antrenorilor. Antrenorii noştri cei mai valoroşi să nu mai plece afară. Şi atunci trebuie să umblăm un pic la salariile lor, deci la motivaţia de a rămâne aici, pentru că numai şi numai atracţia pentru scrimă, sau sport în general, nu mai este suficientă. Oamenii trebuie să şi trăiască. Practicarea scrimei este un avantaj pentru orice copil, pentru că-l învaţă să se descurce în viaţă. Este un sport extrem de util. Numai cine nu l-a practicat nu-şi dă seama ce te învaţă scrima. Ar fi bine şi pentru amatori, vorbesc de oamenii maturi, mai în vârstă, să vină la scrimă şi să vadă ce interesant este acest sport. Fiind că nu este numai ce se vede la televizor, sau mă rog în unele situaţii chiar pe viu. Sunt nişte pregătiri pentru anumite situaţii pe care le întâlneşti câteodată şi în viaţă şi nu ştii cum să te descurci.

Podeanu, Pop, Dinu, Gherman

Podeanu, Pop, Dinu, Gherman

Care este vârsta la care un copil ar trebui să înceapă pregătirea pentru a deveni un scrimer de performanță? De câţi ani este nevoie pentru a deveni un sportiv complet?

Ana Pascu: Eu nu vreau să vorbesc despre vârsta pe care eu aş recomanda-o, eu vreau să vorbesc despre vârsta care se practică la ora actuala pentru selecţie. Ţările cu mare tradiţie în scrimă selecţionează copii de la vârsta de cinci ani. Şi eu zic că e foarte bine. Îi obişnuim cu sportul, contribuim la dezvoltarea lor armonioasă, ştiţi bine că sportivii au o musculatură foarte frumoasă, se şi joacă, pentru că, din păcate, în România, în grădiniţe spre exemplu, jocurile nu au această tentă sportivă, dar îi şi canalizăm înspre nişte preocupări care sunt benefice pentru ei, nu-i lăsăm la voia întâmplării. Sunt supravegheaţi, sunt instruiţi, se şi joacă şi este un câştig. Dar eu nu spun că nu poţi să selecţionezi un copil la 12 ani şi să facă sport de mare performanţă, se poate şi asta. Ţine de structura nativă a fiecărui individ în parte. Sportivul de 12 ani asimilează şi înţelege mai repede ce i se predă la cursurile de scrimă. Şi atunci, poate să facă progrese mult mai rapide, decât un copil de cinci ani, să zicem, dar este ceva benefic pentru copii, în general, să practice acest sport încă de mici.

În scrimă, efortul fizic trebuie dublat de efortul intelectual necesar tacticii de joc. Putem vorbi despre faptul că sportivii care se dedică acestei discipline trebuie să aibă un psihic foarte puternic și o capacitate intelectuală peste medie? De fapt, spuneți-ne dacă există un profil al sportivului scrimer – psihic și fizic.

Ana Pascu: Noi am făcut un model al sportivului de mare performanţă însă, nu se poate discuta despre un profil, aşa în linii generale. Trebuie analizată fiecare felie din acest profil, psihologic, motric, caracterial, sunt foarte multe feliuţele astea. Avem un profil, dar în general dacă, copilul este sănătos şi fizic şi psihic, poate ieşi din el un campion mondial.

Să nu exportăm ştiinţa noastră, să şi importăm

Grație aurului obținut la Rio de echipa feminină de spadă, scrima românească egalează cea mai frumoasă serie, de trei ediții consecutive ale JO, la care se obțin medalii. Precedenta performanță de acest fel s-a conturat la edițiile Ciudad de Mexico (1968), Munchen (1972) și Montreal (1976). În Mexic și Germania ați contribuit decisiv la medaliile de bronz. Ce s-a schimbat în scrimă de atunci, până azi?

Ana Pascu: În scrimă s-au schimbat, evident, multe lucruri. Odată cu globalizarea metodele de antrenament nu mai sunt un secret. Mijloacele însă diferă în funcţie de posibilităţile financiare ale fiecărei ţări, a fiecărei federaţii şi de dorinţa de afirmare. Metodica de învăţare şi perfecţionare circulă de la o ţară la alta, prin antrenorii care sunt luaţi din alte ţări, avansate în scrimă, cu este şi România. Noi avem sau am avut aproximativ 80 de antrenori care activează sau au activat în lume. Spre exemplu, Statele Unite ale Americii au importat din Rusia cei mai buni antrenori de scrimă. Şi priviţi. America cucereşte medalii la care nici nu se gândeau în urmă cu 20 de ani. Globalizarea a făcut ca ştiinţa să circule peste tot, important este ca noi să nu exportăm ştiinţa noastră, ci să şi importăm.

În 1972, la Munchen, ați trăit pe viu atentatul terorist din Satul Olimpic. Cum ați trăit acele momente?

Ana Pascu: Atentatul de la Munchen a fost ceva fără precedent şi ne-a speriat pe toţi. Este regretabil că sportul şi sportivii propovăduiesc pacea şi prietenia, iar aceştia sunt atacaţi chiar şi atunci când îşi exprimă speranţa că planeta va deveni un loc şi mai frumos pentru oameni. Chiar şi la Rio a fost comemorat acel eveniment şi a fost la fel de trist ca şi atunci când s-a întâmplat. Eu sper din tot sufletul şi cu toată puterea că aşa ceva nu se va mai întâmpla. Dacă luptăm pentru pace, atunci toată lumea trebuie să respecte asta. Până şi romanii respectau pacea în timpul jocurilor, opreau războaiele pentru ca sportivii lor să meargă la Atena, să participe la Jocurile Olimpice din antichitate.

Au apărut foarte multe critici, după evoluțiile sportivilor români de la Rio. Sunt justificate? Cum a fost această ediție a JO, din perspectiva dumneavoastră. E mult, e puțin, e bine că România a obținut cinci medalii olimpice?

Ana Pascu: Că nu am obţinut mai multe medalii este un fapt şi merită criticat. Dar de ce nu am obţinut mai mult? Trebuie luat în considerare şi faptul că stăm foarte prost la unele capitole, fără de care nu se poate obţine performanţă. O analiză serioasă la nivelul cel mai înalt se impune, dacă vrem cu adevărat să avem sport de mare performanţă. Discuţia este foarte amplă şi nu e bine ca doar eu să fiu implicată. Dar eu cred că cei interesaţi, împreună cu factorii care răspund de sport, sau vor răspunde de sport pe mai departe, vor avea multiple discuţii în cadrul politicului, pentru că ceva trebuie făcut, nu de alta, dar să nu ne facem de râs măcar, pe viitor. Să ştiţi că sportivii îşi doresc din suflet să scoată rezultate. Se poate vedea cu ochiul liber cu ce dăruire au luptat, sportivii nu pregetă, ei acolo pun în luptă toate forţele. Nu putem să învinuim sportivi, dar trebuie neapărat să avem un staf capabil, un staf care să-i îndrepte către marea performanţă. Şi condiţiile trebuie să fe asemănătoare adversarilor, pentru că trebuie să concurezi de la egal la egal. Dacă porneşti din start cu un handicap, oricât de mic, şansele să învingi scad considerabil, la acest nivel. Nu am pierdut încă războiul, am pierdut o luptă. Deja e greu să surmontăm dezavantajul pe care singuri ni l-am creat, dar eu sunt convinsă că se vor lua nişte măsuri inteligente. Deja cred că federaţiile consideră că ce s-a întâmplat la Rio este istorie şi au purces, aşa cum deja am făcut şi noi la scrimă, la creionarea unei strategii pentru 2020 şi nu numai.

Ați condus destinele Federației Române de Scrimă (FRS) vreme de 23 de ani, din cei 31 de ani în care ați făcut parte din structurile FRS. Dintre cele 16 medalii, câte au obținut scrimerii români, în întreaga istorie a participărilor la JO, mai bine de jumătate au fost cucerite în perioada în care Dumneavoastră ați fost șefa federației. Se putea mai mult?

Ana Pascu: Eu am condus destinele Federaţiei Române de Scrimă vreme de 31 de ani. Chiar dacă opt ani am fost secretar general, tot eu am condus federaţia. Preşedintele nu era din domeniu, cu excepţia lui Alexandru Mironov, care a şi făcut lucruri bune pentru scrimă, în rest n-am avut, să zic, adversari. În perioada aceasta s-au obţinut 9 medalii olimpice, două de aur, patru de argint şi trei de bronz. La campionatele mondiale 33 de medalii, la europene 44 de medalii. La campionatele mondiale de juniori 14 medalii, alte 32 de medalii la campionatele mondiale de cadeţi, apoi alte şi alte medalii la Campionatele Europene. Cu siguranţă se putea să obţinem mai multe medalii dar, am învăţat şi din înfrângeri.

Dinu, Pop, Popescu, Gherman cu medaliile pe podium

Dinu, Pop, Popescu, Gherman cu medaliile pe podium

Care a fost secretul echipei feminine a României de spadă, în drumul spre aurul olimpic? Se vorbește de ani buni despre lipsa unei Legi a Sportului. Ce altceva îi lipsește României pentru a crește sportivi de mare performanță?

Ana Pascu: Nu e vorba doar despre Legea Sportului. Eu nu cred că legea este cea care lipseşte. Eu cred că ne lipsesc nişte lucruri  pe care noi suntem în stare să le avem, numai că trebuie să stabilim nişte priorităţi. Eu cred că noi avem şi oameni care pot să stabilească aceste priorităţi. Una dintre priorităţi este antrenorul, antrenorul capabil. Nouă spre exemplu ne lipsesc bazele sportive. Avem copii care vor să vină la scrimă şi nu avem unde să-i băgăm la antrenament. Deci nu mai avem bază de selecţie pentru sportul de performanţă.

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

thirteen + 16 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te