1
2
3
4

Conform unui studiu internaţional publicat de Asociaţia Română a Băncilor privind alfabetizarea financiară, România se află pe locul 123 din 143 de ţări, respectiv pe ultimul loc din Europa. Nici 4% dintre români nu au putut răspunde corect la trei întrebări elementare despre bani.

Acum 10 ani, lansam primul site de finanţe personale din România. Ne aflam în apogeul ultimului ciclu economic. Site-ul oferea sfaturi accesibile publicului larg. Vorbea despre pericolul creditelor în franci elveţieni, despre oportunitatea investiţiilor imobiliare sau despre administrarea cardurilor de credit.

Un an mai târziu am depus armele. Traficul era minimal, iar peste 90% din corespondenţă venea de la persoane care ne întrebau senin de unde pot împrumuta mai mulţi bani, fiind deja îndatoraţi la maxim. M-am gândit serios să pornesc o firmă care să ofere credite pe termen scurt, la dobânzi pedepsitoare, unor oameni necreditabili de către bănci. Părea o soluţie bună de răzbunare pe ignoranţa publicului care îmi citea articolele. Nu am făcut-o, pentru că am descoperit că sunt într-o dilemă morală: Faci bine cu forţa sau profiţi de pe urma incapacităţii oamenilor de a își gestiona banii? Dilema mea morală m-a împins către studiul moralităţii și a filozofiilor economice.

De-a lungul istoriei, comercianţii și finanţiștii au fost plasaţi de viziunea populară undeva între sfera prostituţiei și a ne-mântuibililor. Știm că „Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!” Matei (19, 24). În majoritatea culturilor lumii, perceperea dobânzii a fost asociată păcatului, cu pedepse aspre în timpul vieţii de pe pământ și celei de apoi. Nu e de mirare că au existat perioade lungi
de stagnare economică a întregii lumi.

Chiar și astăzi asocierea populară dintre oameni și bani este în zona compătimirii când banii sunt puţini sau lipsesc, respectiv profund negativă când e vorba de o persoană care dispune de foarte mulţi bani.

Dar, ce sunt banii?

Surprinzător, deși banii au fost folosiţi de mii de ani, abia în epoca modernă au apărut primele tratate economice care să definească banii și creditul corect. Indiferent de numeroasele interpretări și asocieri, banii sunt un mijloc de schimb, nimic mai mult. Mulţi bani înseamnă multe resurse, acces, putere. Puţini bani înseamnă lipsă și neputinţă. Banii sunt inerţi. Văzuţi prin prisma asocierii cu puterea discreţionară a unei persoane de a dispune de ei, li se asociază greșit tot felul de însușiri omenești.

Economia de piaţă răsplătește financiar oamenii care oferă valoare maselor. Valoarea oferită reflectă preferinţele oamenilor obișnuiţi, nu neapărat ceea ce unii membri educaţi ai societăţii considera valoros, necesar sau moral. Așa se face că, deseori, un lăutar bun câștigă mai mult decât un profesor cu mari realizări academice, sau un măcelar câștigă mai mult decât un medic. Odată conștientizată această realitate, mecanismele intelectuale de apărare se pun în mișcare. Oamenii nu vor să accepte diferenţa dintre valoarea pe care și-o atribuie și măsura reală a valorii lor financiare. Rezultatul este dispreţul pentru bani, și alegerea ușoară, aceea de a fi „sărac și cinstit”, nu bogat și imoral.
Percepţia rolului banilor în contextul propriei existenţe definește modul în care oamenii își gestionează finanţele personale. Vorbim, pretenţios, de educaţie financiară. Educaţia presupune sistem, organizare, modele, efort de învăţare și exerciţiu. La nivelul de bază, în România, există un început de educaţie financiară, alături de un istoric de decizii financiare personale, deseori primitive, pe termen scurt.

Finanţele personale sunt o latură a gestiunii resurselor. În societăţile primitive, cu resurse limitate, focusul este supravieţuirea, care la rândul ei este mult mai probabilă în cadrul unui grup. O familie, mai degrabă decât un individ, reușește să practice agricultura de subzistenţă, din care produce suficient pentru a-și asigura nevoile de bază. Fiind vorba de resurse esenţiale, tangibile, oamenii tind să le gestioneze atent. Este și cazul majorităţii locuitorilor României până la începutul comunismului, respectiv a unei minorităţi până azi. Artefactul acestei perioade este cămara cu provizii.

Cultura românească încă moşteneşte o viziune negativă asupra banilor, din motive religioase şi istorice

Comunismul și finanţele

Comunismul a împins sistematizarea pe toate fronturile, inclusiv al educaţiei, necesară pentru a putea controla cetăţenii. Educaţia financiară reală nu este compatibilă cu un sistem bazat pe planificare centralizată. Populaţia trebuie să fie convinsă că sistemul îi oferă resursele de care are nevoie: loc de muncă, locuinţă, salariu care să acopere nevoile de bază. Ce rost are să înveţi să îţi gestionezi banii, când statul dă „fiecăruia după nevoi”? La ce ajută o acumulare de capital pe care nu o poţi investi și care te expune? Așa se face că ţările foste comuniste au o populaţie cu un grad foarte scăzut de alfabetizare economică.

Ieşirea din comunism într-o economie de piaţă pentru o populaţie lipsită de educaţie economică a venit la pachet cu preconcepţiile despre iniţiativa privată, peste care s-a suprapus imaginea capitalismului de cumetrie. Rezultatul a fost o întreagă generaţie educată în comunism, care s-a dovedit incapabilă să se adapteze unui nou sistem cu un grad mai mare de libertate și care a dispreţuit noua ordine economică. Tot ca o moștenire a educaţiei comuniste, iniţiativa, logica și gândirea critică, aproape că au lipsit cu totul acestei generaţii. Pensionarii de astăzi au trecut prin toate stadiile unei anevoioase dezvoltări sociale și economice. Acești oameni pendulează între gestiunea resurselor minimale și resentimentul faţă de un sistem care le-a definit și înșelat așteptările.

Intrarea într-o lume nouă

Tinerii, activi după anii 2000, sunt actorii economiei moderne a României. Având acces la informaţie, expunere internaţională, venituri mai consistente, ei sunt și cei la care este de așteptat o educaţie financiară solidă. Experienţa primului boom de creditare și a primei prăbușiri a pieţei este cea care împinge către nevoia de educaţie, chiar și un pic târzie.

Pentru maximul de eficienţă, educaţia financiară trebuie să înceapă la o vârstă fragedă. Părinţii trebuie să își înveţe copiii despre valoarea banilor, cum se câștigă, cum se economisesc și cum se cheltuiesc.
Cei care astăzi au devenit părinţi știu ce înseamnă o casă cumpărată cu credit ipotecar, nu moștenită, dar și rata la creditul de nevoi personale. Trecând de exuberanţele tinereţii, tot ei realizează valoarea banilor, nevoia de a-și controla finanţele personale și de a își crește corect copiii. Ei au deja cel mai important ingredient, experienţa directă.

În ţările cu un grad mare de alfabetizare economică, părinţii își învaţă copiii că banii nu se cuvin, ci se câștigă prin efort, prin muncă. Identificarea corectă a valorii banilor încă din copilărie este cel de al doilea ingredient important al educaţiei financiare.

Ajungem astfel la cel mai condensat curs de finanţe personale, format dintr-o singură propoziţie: Cheltuiește mai puţin decât câștigi! Ușor de zis, greu de făcut.

Căutând un istoric al metodelor de gestionare a finanţelor personale, am descoperit „metoda plicurilor”. Este un mecanism vechi, simplist, dar foarte eficient de administrare a finanţelor personale sau de familie. Practic, orice categorie de cheltuieli are asociat un buget și un plic. În fiecare lună, banii câștigaţi intră în plic, iar cheltuielile se fac din același plic. Avantajul este că nu poţi cheltui mai mult decât ai deja în plic. Limitându-te la ceea ce ai, apare disciplina în cheltuieli și dispar excesele necontrolate. Este singura metodă pe care am văzut-o aplicată în gestionarea banilor în familiile românești.

Educaţie prin experienţă

Economisirea prin credit este o tehnică contraintuitivă, dar populară, de acumulare. Respectiv, orice cheltuială majoră este făcută cu un credit. Am întâlnit mai multe persoane care afirmă că nu pot economisi, însă preferă această soluţie, mai scumpă și mai apăsătoare, deoarece îi disciplinează forţat.

Pentru finanţele personale, omul modern folosește calculatorul: o foaie de calcul tabelar sau aplicaţii mobile. Deși pare soluţia ideală, necesită și mai multă disciplină pentru a contabiliza toate cheltuielile. Nu cunosc multe persoane care să aibă răbdarea necesară pentru a opera pe termen lung, notând toate tranzacţiile, într-un buget controlat de o aplicaţie.

O observaţie empirică este faptul că tot mai multe persoane adulte își planifică o strategie pe termen lung pentru pensionare. Falimentul din design al sistemului de pensii de stat este evident. Conștientizarea responsabilităţii personale pentru viaţa la pensie este un semn al unei gândiri economice sănătoase.

Cultura românească încă moștenește o viziune negativă asupra banilor, din motive religioase și istorice amintite mai sus. În ultimii ani, iniţiativa privată a pierdut din încărcătura profund negativă, dar este văzută mai mereu dintr-un unghi defetist.

Cei care sunt astăzi productivi economic au deja experienţa unor decizii financiare importante și a consecinţelor lipsei propriei educaţii. Tot ei au și mijloacele să își educe corect copiii în privinţa banilor. Este de așteptat ca următoarele generaţii să aibă o educaţie financiară mult mai bună, datorită mediului în care s-au dezvoltat.

DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR