Elita economică românească şi treburile „cetăţii”

Din punctul meu de vedere, în substanţa lucrurilor, elita şi excelenţa există în toate domeniile. Există o elită în rândul învăţătorilor, în rândul agricultorilor, în rândul inginerilor, profesorilor, medicilor, al oamenilor de afaceri. Altfel spus, elite sunt cei care excelează în domeniul lor de activitate, dublaţi fiind în comportamentul lor de un profund sistem de valori umane, adică meseria dublată prin caracter.


Alexandru Medelean, Director, Consultanţă pentru Management şi Tranzacţii, PwC România

În ceea ce priveşte „ elita economică”, cred ca am păcătui fata de mulţi dintre confraţi, dacă am reduce noţiunea de elită economică strict la domeniul oamenilor de afaceri, şi propun să încercăm o sistematizare a subiectului prin structurarea lui pe trei mari categorii, luând ca reper de bază substanţa activităţii, astfel, am putea spune că elita economică este formată din elita următoarelor categorii economice:

– oamenii de afaceri, cu două subcategorii: una aş numi-o plastic „cei care au furat startul”, iar cealaltă este reprezentată de antreprenori;

– economiştii de expresie academică, respectiv profesorii, cercetătorii, jurnaliştii etc.;

– funcţionarii economici, pe care i-aş mai numi şi „mecanicii angrenajului economic”, respectiv directorii financiari, CFO, membrii şi/sau coordonatorii diverselor departamente economice din cadrul companiilor, consultanţii, auditorii, etc.

Desigur că aceste categorii nu sunt separate între ele prin ziduri chinezeşti, existând zone de interferenţă şi mixuri atât între categorii, cât şi cu alte domenii.

În România, acumularea primitivă de capital a fost, în destul de mare măsură, ratată şi risipită odată cu aşa-zisele elite ale acestor
acumulări

Oamenii de afaceri

Substanţa activităţii acestei prime categorii este caracterizată prin mobilizarea capitalului şi antreprenoriat. Dintr-un anumit unghi, am putea spune ca formarea şi dezvoltarea oamenilor de afaceri români s-a realizat prin două filiaţii:

O prima filiaţie, atât ca start în timp, cât şi ca amploare, e dată de  cei care şi-au dezvoltat afacerile pe seama relaţiilor privilegiate cu statul, fie că vorbim de preluări de active/companii prin procesul de privatizare, fie de diverse contracte cu statul. Aceasta primă categorie as numi-o a oamenilor de afaceri care „au furat sta(r)tul”. Din păcate, aceştia au fost de prea multe ori într-un melanj nociv cu factorul politic şi s-au dezvoltat prin interacţiune reciprocă. În prezent, mulţi dintre ei sunt subiect al activităţii DNA/DIICOT etc. În ceea ce-i priveşte pe aceştia, nu aş vrea să intrăm prea mult într-o analiză bazată pe etică şi valori umane, ci mai degrabă să rămânem în zona de analiză a capitalului.

Trăsătura de bază a  oamenilor de afaceri este capacitatea de a fi supravieţuit, ei reprezentând expresia substanţei capitalului autohton. Elitele acestor oameni de afaceri sunt caracterizate pe de-o parte prin dinamism, asumare, încredere şi viziune.

Aceşti oameni de afaceri sunt relevanţi din punct de vedere al istoriei economice moderne, cel puţin prin trei componente majore, respectiv: volum considerabil de resurse materiale/financiare accesate, utilizate, acumulate (şi în multe cazuri irosite), prin faptul că au dominat o foarte mare bucată de timp spaţiul economic impunând o amprentă puternică în societate (inclusiv prin alterarea sistemului de valori) şi prin nereuşita de a constitui un fundament solid al capitalului autohton (o acumulare primitivă de capital eşuată). Pentru a putea contura mai bine segmentul despre care discutăm, vă invit să vă uitaţi la mulţi dintre cei care ocupau poziţiile fruntaşe în diversele topuri ale celor mai bogaţi români.

Astfel am putea observa că, în cadrul acestei tipologii, a celor care „au furat startul”, elita ei s-a manifestat în principal prin acumulări masive şi rapide de capital, dar care din păcate nu au fost sustenabile pentru a putea constitui o platformă solidă şi pe termen lung a capitalului românesc, atât din cauza conflictului cu justiţia, a lipsei unui sistem sănătos de valori, dar, în multe situaţii, şi din cauza nepriceperii şi a incapacităţii lor manageriale.

Să încheiem discuţiile despre această subcategorie spunând doar ca nu am mari aşteptări de la aceşti oameni de afaceri, deşi sunt destui dintre ei care au tot încercat de-a lungul anilor să-şi confere singuri blazon. Că în România, acumularea primitivă de capital a fost în destul de mare măsură ratată şi risipită odată cu aşa-zisele elite ale acestor acumulări. Şi că punctul de echilibru între acumularea primitivă de capital şi etica acestei acumulări, reprezintă pentru societăţile avansate un element foarte discret şi intim aşezat la temelia istoriei lor economice, iar pentru economiile emergente un element de reflecţie şi dispută continuă între economişti, jurişti, politicieni şi societatea civilă.

A doua filiaţie a formării oamenilor de afaceri este cea a antreprenoriatului. Fată de categoria precedentă, aici acumularea de capital s-a realizat mult mai greu, şi în principal prin antreprenoriat, iniţiativă, asumare de riscuri, angajament, cu suişuri şi coborâşuri, cu poveşti de succes, dar şi cu falimente răsunătoare. Chiar dacă în aceasta categorie sunt şi antreprenori care au preluat anumite active sau afaceri de la stat, acest lucru a  fost făcut în mare parte într-un mod competitiv, transparent, dublat ulterior de o gestiune responsabilă. Cel puţin din punctul meu de vedere, trăsătura de bază a acestor oameni de afaceri este capacitatea de a fi supravieţuit, ei reprezentând expresia substanţei capitalului autohton. În momentul de faţă, oamenii de afaceri din această categorie acoperă întregul spectru al ciclului afacerii, de la oameni de afaceri care acum se iniţiază prin start-up-uri până la oameni de afaceri seniori, cu afaceri mature, consolidate, aflaţi în plin proces al schimbului de generaţii. Elitele acestor oameni de afaceri sunt caracterizate pe de-o parte prin dinamism, asumare, încredere şi viziune, în cadrul afacerilor mai noi (de tip start-up) şi implicit a antreprenorilor tineri. Şi prin maturitate, senioritate, sentiment de responsabilitate şi obligaţie socială în raport cu ceea ce transmite noii generaţii, în cadrul afacerilor de familie, autohtone vechi, mature. Implicarea şi responsabilitatea socială asumate de oamenii de afaceri sunt din ce în ce mai conştientizate şi mai vizibile. Şi pentru a întări cele spuse prin puterea exemplificării, aş menţiona doar câţiva dintre aceşti oameni de afaceri, care îmi vin rapid în memorie: Mihai Marcu (MedLife), Vasile Armenean (BettyIce), Dragoş şi Adrian Pavăl (Dedeman), Dragoş Petrescu (City Grill), Adrian Mihai, Felix Pătrăşcanu, Neculai Mihai (Fan Curier), Dan Şucu (Mobexpert), familia Talpeş (Bitdefender), Dorel Goia (Teraplast), Horia Ciorcilă (Banca Transilvania), Ioan Popa (Transavia), Teofil şi Simion Mureşan (Electrogrup), Marian Pantazescu (DirectOne), Cristian Rusu (Casa Rusu), Ioan Sandu (PAB), Mircea Bulboacă (ConA), Ioan Repede (Rombat), Ioan şi Tudor Socea (Polaris), Remus Benţa (DawBenta), Ioan Biianu (Glisando), Ovidiu Şandor (Modatim), Dragoş Anastasiu (Eurolines), Radu Georgescu (antreprenor în serie), Radu Timiş (Cristim), Raul Ciurtin (Albalact), Ion Anghel (Cerealcom), Stefan Blasko şi Roland Kerekes (Electrosistem), Anca Vlad (Fildas), Alexandru Bâldea (Artmark), Gheorghe Hagi (As S. Viitorul), Ovidiu Buluc (Farmexim), Voicu Oprean (Arobs), familia Oltean (IRUM), familia Boromiz (Boromir), lista ar mai putea continua şi îmi cer scuze faţă de cei omişi.

O parte dintre aceştia sunt prezentaţi şi foarte bine analizaţi în cartea „Cei care schimbă jocul” (autoare Mona Dîrţu şi Andreea Roşca, Ed. Publica 2014.), prima lucrare consistentă despre antreprenoriatul românesc şi despre capitalul autohton, recomandată atât tinerilor antreprenori care îşi caută surse de inspiraţiel, cât şi studenţilor economişti şi cercetătorilor curioşi să cunoască cum s-a format capitalul românesc post-revoluţie.

Provocările principale cărora trebuie să le facă faţă oamenii de afaceri români sunt date de:

  • Problema acoperirii necesarului de resurse umane, în competiţie directă cu marile companii multinaţionale care au o forţă mult mai mare de recrutare, resurse umane necesare atât consolidării interne a afacerilor cât şi dezvoltării afacerilor.
  • Problema întăririi gradului de guvernanţă corporatistă a afacerii, prin renunţarea la sistemul antreprenorial de administrare şi introducerea sistemelor adecvate de management şi de control, sau altfel spus trecerea de la sistemul antreprenorial de gestiune al afacerii la cel bazat pe guvernanţa corporatistă.
  • Problema succesiunii, în cazul afacerilor aflate în pragul schimbului de generaţii, prag care din păcate cerne şi va cerne în continuare o parte însemnată din capitalul autohton.
  • Problema internaţionalizării afacerii, antreprenorii români sunt destul de timizi în depăşirea graniţelor ţării cu afacerile lor, în comparaţie cu cei polonezi, spre exemplu. Trebuie totuşi să recunosc că această timiditate derivă, dincolo de factorul cultural, şi din dimensiunile reduse ale acumulărilor şi ca probabil va mai necesita un pic de timp pentru depăşirea acestui obstacol.
  • Problema reprezentativităţii. Dacă investitorii străini sunt foarte bine organizaţi şi reprezentaţi în mediul economic românesc, fiind o voce care se face ascultată, nu acelaşi lucru se poate spune despre oamenii de afaceri români. Aceştia sunt destul de slab organizaţi şi reprezentaţi în fata autorităţilor publice la nivel naţional, vocile lor fiind mai degrabă disparate.

Nu în ultimul rând aş dori să mai adaug o notă distinctă problemei reprezentativităţii. Trebuie remarcat faptul că problema lipsei reprezentativităţii oamenilor de afaceri români este accentuată de interesul redus al statului fata de măsurile de susţinere a capitalului autohton. Nevoia fermă de a corecta aceasta atitudine a statului faţă de capitalul autohton derivă dintr-un factor cantitativ exprimat prin contribuţia fiscală substanţială a capitalului autohton şi dintr-unul calitativ dat de nevoia socială de a avea un capital autohton, care este mult mai apt să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii locale în care operează.

Dacă am vorbit de provocări, se impune să vorbim şi de obligaţiile sau rolul ce îi revine elitei oamenilor de afaceri români. Prin prisma celor arătate mai sus, rolul elitei oamenilor de afaceri este foarte important şi constă, în principal, în identificarea manierelor de adresare a provocărilor mai sus menţionate, atât din punct de vedere al adresării acestora pentru afacerile lor, cât şi pentru a constitui un model precedent, o cazuistică de referinţă pentru ceilalţi oameni de afaceri.

Ca o concluzie asupra acestei categorii, pot spune că, deşi destul de subţire, există totuşi o elită a oamenilor de afaceri care se manifestă activ şi în comunitatea locală. Afirm cu tărie ca am încredere în vigoarea, dinamismul şi consistenţa acestei categorii sociale şi că este nevoie de implicarea activă a statului în susţinerea şi consolidarea capitalului românesc.

Gheorghe Hagi este, paradoxal ar spune unii, un reprezentant al elitelor oamenilor de afaceri, reuşind să construiască de la zero o echipă de
fotbal campioană şi profitabilă

Economiştii de expresie academică

O a doua categorie a elitei economice româneşti se regăseşte în rândul profesorilor, jurnaliştilor de specialitate, analiştilor, cercetătorilor, adică al celor al căror principal rezultat al activităţii îl reprezintă formarea profesioniştilor în domeniu, precum şi formarea unor opinii / curente / puncte de vedere în domeniul economic.

Substanţa activităţii acestei categorii este caracterizată prin formarea, dezvoltarea şi influenţarea factorului uman din domeniul economic. Iar pentru evaluarea acestei categorii trebuie evaluate cele două componente care o definesc, respectiv: oamenii şi şcolile din domeniul economic.

Oamenii. În ceea ce priveşte factorul uman, salarizând foarte mult analiza şi judecând strict după vizibilitatea şi apariţia publică în susţinerea unor idei în domeniul economic, în combaterea ştiinţifică a unor erori economice care se produc în mediul macroeconomic, trebuie să concluzionăm că, din păcate, această categorie este foarte săracă. Dacă judecăm strict după criteriul menţionat mai devreme, din păcate pentru societatea românească, cei aproape 30 de ani de democraţie, libertate şi capitalism se pare ca nu au reuşit să formeze şi să scoată în prim-plan la nivel naţional o elita economica vizibilă în plan public, în acest domeniu al teoreticienilor formatori în domeniul economic (nici de stânga şi nici de dreapta) care să fie bine ancorată în teorie, să fie vie, activă şi combatantă. Care în cele din urmă să îndeplinească două funcţii importante pentru societate: să semnaleze şi să apere evoluţia societăţii româneşti de derapajele produse în mediul economic pe de-o parte, iar pe de altă parte să se constituie într-un element credibil de raportare pentru toţi membrii societăţii în privinţa problemelor economice. Mai mult decât atât, din păcate, de cele mai multe ori, acest rol a fost jucat de politicieni şi bazat strict pe obiective de interes politic imediat.

Şcolile. În ceea ce priveşte pregătirea formală în domeniul economic, din păcate, de cele mai multe ori obiectivele şi rezultatele şcolilor economice sunt dominate în mod covârşitor de elemente cantitative (număr de absolvenţi) şi mai puţin de elemente calitative. Facultăţile de profil economic prinse în menghina nevoii de autofinanţare, s-au zbătut în dilema: număr mare de absolvenţi (si implicit bani mai mulţi) vs. performanţă ridicată a învăţământului (si implicit studenţi mai putini şi bani mai putini). Până acum, de cele mai multe ori, pare a fi fost confirmată prima opţiune.

Plecând de la rezultatele menţionate mai sus, trebuie făcută o notă distinctă şi arătat că un rol din ce în ce mai important în pregătirea factorului uman în domeniul economic îl au angajatorii care investesc propriile resurse în pregătirea angajaţilor, suplinind şi completând prin diverse programe complexe de pregătire (cursuri de specialitate, ACCA, CFA, etc.) ceea ce învăţământul formal nu a reuşit să facă, devenind din ce în ce mai mult adevăraţi lideri în procesul de pregătire economică.

În final, dacă facem o simplă paralelă cu domeniul strict al ştiinţelor socio-umaniste putem observa că în cadrul acestui segment al societăţii există o elită foarte bine ancorată în pregătirea teoretică şi care reuşeşte să îndeplinească cele doua funcţii, respectiv să semnaleze posibilele derapaje ale societăţii şi ale decidenţilor din societate şi să fie un reper de raportare al normalului, pentru toţi membrii societăţii care caută acest lucru. Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Adrian Papahagi, Theodor Baconschi, Toader Paleologu, Cristian Pârvulescu, Cristian Bădiliţă, Ioan Aurel Pop, Emil Hurezeanu, Mircea Miclea, etc. sunt doar câteva dintre numele care îmi vin în minte şi care prin activitatea lor argumentează cele arătate mai sus şi ne dau sentimentul că cel puţin în acest domeniu, „cetatea” are apărători. Sau altfel spus, avem de la cine să ne luam lumină. Dacă e să facem aceeaşi judecată în domeniul economic, observăm ca bâjbâim prin întuneric şi că „cetatea” este apărată (culmea, în primul rând împotriva celor din interior) mai degrabă de UE/FMI decât de propria elită economică.

Sunt însă încrezător şi cred că putem nutri o speranţă în formarea unei elite economice academice care se va realiza printr-o contribuţie însemnată a specialiştilor în domeniu economic care astăzi sunt răspândiţi într-o multitudine de funcţii şi locuri pe fata pământului şi cărora societatea românească le vor fi create condiţii adecvate pentru a se putea întoarce în ţară.

Funcţionarii economici („mecanicii angrenajului economic”)

Substanţa activităţii lor este dată de menţinerea funcţionalităţii angrenajului economic.

Din punct de vedere numeric, este cea mai mare dintre cele trei categorii, cea mai dinamică şi probabil cea mai puţin observată categorie.

La modul general vorbind, această categorie este rezultatul facultăţilor economice.

Daca însă vorbim despre elitele acestei categorii, adică economiştii de performanţă (fie ca e vorba de CFO, coordonatori de departamente ec, consultanţi, auditori, etc.) acestea sunt în primul rând rezultat al efortului propriu de dezvoltare asumat pe termen lung şi al formării profesionale oferite de angajator şi mai puţin al sistemului de învăţământ universitar românesc, din păcate. Există totuşi o pătură, din fericire, din ce în ce mai însemnată a economiştilor români formaţi la universităţile din afara ţării, pentru care formarea academică este de cea mai bună calitate.

Implicarea şi responsabilitatea socială asumate de oamenii de afaceri este din ce în ce mai conştientizată şi mai vizibilă.

În mod categoric există o elita de foarte buna calitate a „funcţionarilor economici” români, elită care se găseşte în continuă creştere numerică şi în continuă dispersie geografica. Argumentele pentru susţinerea acestei afirmaţii sunt date de:

  • înfiinţarea şi dezvoltarea continuă a companiilor multinaţionale în România, care necesită implicit un aparat economic adecvat, corelat cu numărul din ce în ce mai mic al directorilor financiari străini prezenţi în România;
  • rulajul mare de personal, de-a lungul anilor, din cadrul companiilor Big 4 care au fost un constant furnizor pe piaţă, de forţa de munca economică înalt calificată;
  • numărul din ce în ce mai mare de absolvenţi de ACCA, CFA, şi alte calificări profesionale recunoscute internaţional;
  • accesul cu uşurinţă în afara ţării la poziţii atât de nivel mediu, cât şi de top al funcţionarilor economici români.

Doua menţiuni aparte trebuie făcute în legătură cu aceasta categorie, o prima menţiune se referă la internaţionalizarea elitelor acestei categorii, iar a doua se referă la nevoia de penetrare a aparatului de stat şi a spaţiului public de către elita economică.

În ce priveşte de gradul de internaţionalizare al acestei categorii, trebuie să afirm cu multă încredere că acesta este destul de mare, ca am identificat economişti români în toată Europa şi toate colţurile lumii, fie ca sunt simpli funcţionari economici, fie ca sunt în poziţii de top management. Am identificat foşti colegi în: Noua Zeelandă, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii (la PwC New York sunt patru foşti colegi, de la nivelul de manager, până la cel de partener), Thailanda, Australia, Luxemburg ( aici comunitatea economiştilor români este una dintre cele mai numeroase comunităţi de străini), Elveţia, etc. şi exemplele pot continua. Ceea ce reprezintă o confirmare a faptului ca există un număr larg de profesionişti cu un standard profesional ridicat în acest segment. Este oarecum de aşteptat şi de dorit că, într-un proces natural, elitele economice din acest segment să alunece din ce în ce mai mult şi spre zona academică şi cea publică spre a o consolida.

Referitor la penetrarea aparatului de stat de către elitele economice, au fost câteva tentative în acest sens, dar în mare parte eşuate, fie urmare a conflictului cu aparatul politic, fie urmare a luptei cu eşaloanele inferioare ale instituţiilor publice, imposibil de restructurat, fie din teama de asociere a unor profesionişti cu un sistem imposibil de controlat din afara politicului.

Si am să redau următoarele doua exemple. Primul, recent a fost destituit printr-un demers politic, domnul Mişu Negriţoiu de la conducerea ASF. Probabil ca se pot spune multe despre domnul Mişu Negriţoiu de către adversarii dumnealui, dar nu se poate spune ca nu are anvergura necesară pentru a conduce o astfel de instituţie. Nu am văzut nicio reacţie de apărare în favoarea dumnealui (desigur cu argumente pro şi contra) din partea breslei economice, fiind foarte evident ce menţionam mai sus, respectiv lipsa unei elite economice angajată public în apărarea „cetăţii”.

Al doilea exemplu este şi mai complex şi mai trist, în ultimele zile ale Guvernului Cioloş am fost vizitat de către doi înalţi funcţionari ai guvernului, care au trecut pe la mine pe la birou pentru a mă saluta şi a-si lua rămas bun. Nu am să le dau numele pentru că ele nu sunt atât de importante, precum e faptul că cele două persoane erau, de fapt, reprezentanţi ai unui grup destul de larg de specialişti veniţi din afara politicului pentru a se pune oarecum la dispoziţia ţării. Cum pot fi descrise cele două persoane, şi implicit tot grupul pe care îl reprezentau? Foarte tineri. Foarte bine pregătiţi academic, cu studii făcute la universităţi europene de prim rang. Cu bună experienţă practică la companii/instituţii internaţionale de prim rang. Ce s-a întâmplat cu ei? Societatea românească (prin exponenţii săi politici) i-a acceptat doar pentru foarte scurt timp, după care i-a respins. Ce se întâmplă cu cei doi mai departe (şi în mod foarte probabil cu toţi ceilalţi)? Ambii au plecat din ţară, s-au întors la ocupaţiile lor de bază, în companii internaţionale de prim rang. Societatea românească nu i-a vrut printre elitele ei.

Ca o sumarizare a tuturor celor arătate în acest articol, aş menţiona ca există o elită economică care, deşi este destul de subţire şi nu este vocală în spaţiul  public, are segmente de foarte bună calitate. Şi că principala provocare pentru elita economică şi pentru societatea românească este dată de nevoia acută de penetrare a aparatului de stat şi a spaţiului public în general, de către elita economică românească, pentru apărarea şi dezvoltarea „cetăţii”. Altfel, parafrazându-l oarecum pe domnul Andrei Pleşu, as spune ca doar intervenţia îngerilor ne mai poate apăra în plan economic „cetatea”, de propriile nesăbuinţe.

  1. Un articol chiar bun! Bine argumentat, bine punctat.

  2. Paul Savu says:

    Rolul elitelor este o tema mereu actuala pentru orice societate ce doreste sa evolueze. Autorul realizeaza o excelenta radiografie a elitei noastre economice si abordeaza cu inalt profesionalism evolutia sa recenta. Fara indoiala, este o lectura interesanta si utila tuturor celor care sunt preocupati sincer de “bunul mers al cetatii”.

    Felicitari pentru articol!

  3. Robert Herscovici says:

    Pe langa elocventa cu care este prezentata dinamica mediul economic romanesc, ceea ce ma incanta cel putin in mod egal sunt dozele de optimism expuse la finalul fiecarei sectiuni. Optimism pe care il impartasesc cu puternica convingere. In opinia mea, in urma “exodului” semnificativ din ultimul deceniu al elevilor romani catre institutii academice straine, urmeaza sa fim martorii unui flux de profesionisti dornici sa revina aproape de rude si prieteni in Romania si, in acelasi timp, sa importe etica, profesionalismul si nivelul de performanta care le-au intrat in obisnuinta in timpul pregatirii din afara. Acestia, impreuna cu profesionistii de calitate deja prezenti in tara, vor impinge spre progres prin tarie de caracter, ambitie si dorinta de imbunatatire a nivelului de trai.

  4. Excelenta radiografie a societatii romanesti! In plus, un indemn de a “strange randurile” – in mod inteligent – pentru binele “cetatii”. Sunt convins ca atingerea masei critice – pozitive – in repunerea Romaniei pe drumul pe care il poate avea nu este departe – paradoxal, chiar in situatia geo-politica existenta.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

eighteen − five =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te