„Există numeroase oportunităţi pentru România de a-şi face auzit glasul în Europa”

Interviu realizat de Ruxandra Hurezean cu Excelența Sa, Ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt


Și-a început mandatul în preajma aniversării a 25 de ani de la semnarea Tratatului România – Germania și an al alegerilor din Germania. Cunoaște bine estul Europei, știe limba română și are în spate o importantă experiență diplomatică. Cord Meier – Klodt este și un bun analist al mediului în care trăiește, în interviul care urmează mărturisește cu sinceritate, cum vede prezentul și viitorul estului Europei. Dar și al relațiilor României cu Germania și cu Uniunea Europeană.

Ambasadorul Cord Meier-Klodt şi preşedintele Klaus Iohannis la „Săptămâna Haferland“, August 2017

SINTEZA: Excelența Voastră, Domnule Ambasador, ne măgulește faptul că vorbiți limba țării noastre, limba română, dar cum ați învățat-o? Cum s-a produs apropierea?

Vă mulţumesc pentru cuvintele amabile. Aş spune „mă descurc”, însă trebuie să mai lucrez intens la limba română. În orice caz, îmi face mare plăcere să descopăr, pas cu pas, multiplele aspecte frumoase ale acestei limbi şi mă apropii, între timp, cu mai mare înţelegere de cel mai mare inamic al meu: genitivul limbii române.

Lăsând gluma la o parte: de-a lungul întregii mele cariere diplomatice, am constatat că este o diferenţă uriaşă între a vorbi sau nu limba ţării respective, chiar dacă există posibilitatea de a comunica cumva prin intermediul limbii engleze. De aceea, atât eu cât şi soţia mea, ne considerăm foarte norocoşi că reuşim să comunicăm cât de cât şi în limba română.

Datorez acest privilegiu unei pregătiri generoase, oferite de către ministerul de care aparţin, precum şi unui minunat curs de vară pe care l-am urmat vara trecută la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Acolo am fost nu doar iniţiat, în mod excelent, în tainele limbii vii de către un grup de profesoare deosebit de angajate, ci am avut şi prilejul de a-mi face o primă impresie despre ţară şi locuitorii săi în această regiune. Trebuie să recunosc: a fost o încântătoare primă impresie! Mersi!

Ce vă place mai mult în țara noastră, ce vi s-a părut interesant?

Răspunsul scurt şi la obiect ar fi: foarte multe! De aceea nu-mi este deloc uşor să spun ce m-a impresionat cel mai mult în aceste prime opt luni. Cred că bogata diversitate a acestei ţări! Diversitatea peisajelor, frumuseţea naturii, însă şi bogatul patrimoniu cultural, arhitectonic şi artistic din capitală şi din diferitele regiuni. M-a fascinat şi impresionantul caracter multicultural şi coabitarea lingvistică. De exemplu: la şcoala germană de la Satu Mare, şi anume Liceul Teoretic Johann Ettinger, am întrebat elevi de clasa a treia, într-un sondaj spontan, ce limbă vorbeşte fiecare. La menţionarea limbilor română, germană şi maghiară, de fiecare dată a ridicat mâna un număr mare de elevi, cărora li s-a alăturat un grup considerabil şi când am menţionat limba engleză. Mi s-a părut minunat şi i-am întrebat pe aceşti copii de opt-nouă ani dacă sunt conştienţi de bogăţia de care dispun deja la o asemenea vârstă fragedă.

Extrag din toate acestea un laitmotiv foarte serios al activităţii mele: de a sublinia aşa cum se cuvine acest caracter multilingvistic şi multicultural al acestei ţări, format de-a lungul secolelor. Un „spirit european” care a existat cu mult înaintea Uniunii Europene şi chiar a României, în forma sa actuală.

În faţa numeroaselor provocări din Europa, avem nevoie tocmai de acest spirit. Sub aspect politic, România dispune şi de oportunităţi concrete de a-şi exprima acest spirit. De exemplu, în anul 2019, când va prelua, pentru prima oară, preşedinţia Consiliului UE sau anul viitor, în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Sunt oportunităţi extraordinare pentru această ţară de a se poziţiona ca un jucător european cu adevărat multi-etnic, multi-religios, multilingv.

Cu toate acestea, ca în cazul fiecărei oportunităţi, este valabilă deviza: trebuie să te foloseşti de ea!

Ați avut misiuni diplomatice în spații și mai estice, v-ați ocupat de tratativele pentru Transnistria, cum ați descrie viața politică din zonele de extremitate fluidă a Uniunii Europene?

Este o certitudine că, cel târziu în urma crizei majore din anul 2014 în Ucraina, conceptul Uniunii Europene privind Parteneriatul Estic s-a schimbat în mod considerabil. Cu toate acestea, eu sunt convins că trebuie să rămânem la obiectivul nostru de a împiedica statele noastre partenere să fie sfâşiate între blocuri şi sfere de interes.

Acesta este un proces dificil, având în vedere crizele din regiune, şi nu este deloc o sarcină uşoară. Însă nu este lipsit de şansă, lucru pe care aveam să-l constat personal, anul trecut, în Republica Moldova, din funcţia de Reprezentant special al președinţiei OSCE în exercițiu pentru procesul de reglementare transnistreană.

În cazul Republicii Moldova, consolidarea perspectivei europene şi consolidarea coeziunii interne a ţării, inclusiv a drepturilor minorităţilor, a autonomiei pentru Găgăuzia şi a unui statut special pentru Transnistria într-un stat suveran Moldova nu trebuie considerate antagoniste, ci puncte de referinţă în vederea unei dezvoltări durabile a ţării în rolul său de mediator între est şi vest. În acest sens, relansarea procesului politic 5+2 în contextul conflictului transnistrean care ne-a reuşit anul trecut, a reprezentat un vizibil succes. La fel ca şi intermedierea unei soluţii tranzitorii între Bruxelles, Chişinău şi Tiraspol în cazul aplicării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) cu Uniunea Europeană.

Şi mai este ceva ce consider a fi important, având în vedere experienţele mele de anul trecut: consider că fiecare căutare a unei soluţii sustenabile în regiune trebuie să implice Rusia. Desigur, adeseori este o discrepanţă mare între obiective şi interese, însă, aşa cum aveam să constat, există întotdeauna şi puncte concrete în care se poate realiza o apropiere. Acest lucru nu va putea fi înfăptuit decât prin intermediul dialogului. De aceea pledez pentru mai mult dialog cu Moscova în aceste chestiuni, nu mai puţin.

Teama țărilor de la granița estică a continentului, acesta fiind și cazul țării noastre, este că vor fi lăsate în „viteza a doua” față de restul continentului. Cât de justificată este această temere?

Am considerat întotdeauna că formularea privind cele „două viteze” este una nu prea fericită. Înainte de toate, fiindcă este adeseori înţeleasă greşit, că s-ar putea naşte în Europa două tabere diferite, solide. Aşa ceva nu va exista şi nici nu trebuie să existe. Formularea este, însă, şi derutantă. Desigur că există deja, în anumite privinţe, o Europă a mai multor viteze, dacă e să ne gândim la zona euro sau chiar la spaţiul Schengen. Nu consider acest fapt în sine ca fiind problematic. Ba chiar reflectă o anumită dinamică pozitivă şi orientată spre viitor în cadrul Uniunii. Totuşi, există o condiţie: asemenea formule nu trebuie să fie orientate împotriva intereselor altor state membre şi trebuie să fie, în principiu, deschise faţă de acestea, în măsura în care acestea îşi doresc mai multă integrare şi îndeplinesc condiţiile necesare.

Iar acum despre rolul României în acest context: nu văd motive majore de îngrijorare, însă numeroase oportunităţi pentru România de a-şi face şi mai pregnant auzit glasul în Europa şi de a contribui în mod activ la conturarea unor probleme-cheie decisive ale viitorului european.

Cel mai bun prilej este preşedinţia României a Consiliului UE, despre care am vorbit deja, la începutul anului 2019, când vor trebui încheiate subiecte foarte importante precum Brexit-ul şi va trebui imprimată direcţia pentru Comisia care va urma.

Scurt şi la obiect, aş spune în felul următor: da, Europa parcurge vremuri grele, însă fiecare criză oferă propriile sale şanse. „Never miss a good crisis” (să nu ratezi niciodată o criză bună), cum se mai spune, uşor îndrăzneţ. După Brexit, Europa are nevoie de „tot echipajul la bord”. Acest fapt oferă unor ţări pro-europene precum România o oportunitate deosebită de a se localiza şi mai stabil şi vizibil acolo unde doreşte să fie: în centrul Europei.

Desigur, asta înseamnă şi să renunţi neapărat la tot ceea ce aşază sub semnul întrebării procesul de reformă al ţării, încununat de succes în ultimii ani. Imperativul zilei trebuie să fie un mesaj de continuitate, predictibilitate şi transparenţă, care să creeze un sentiment de încredere şi nicidecum să-l distrugă.

Domnule Ambasador, trăim vremuri în mișcare accelerată. Europa a parcurs un an complicat: s-a aflat în fața Brexit-ului, a avut alegeri în mai multe țări, a resimțit o radicalizare a opiniei publice, a trăit tragedia unor atentate. Ce efecte observați în politica europeană?

Acesta este, fără îndoială, un an dificil pentru Europa. Totodată, este şi un an în care Europa a demonstrat deja că este pregătită de luptă şi rezistenţă. Mă gândesc cu precădere la alegerile din Ţările de Jos şi Franţa, unde alegătorii au transmis un mesaj clar mişcărilor aflate la extrema dreaptă a eșichierului politic, consolidând democraţia.

În opinia mea fermă, Brexit-ul este o situaţie nefericită pentru noi toţi în Europa. Gestionarea acestuia reprezintă, aşadar, doar o acţiune de limitare a pagubelor. Dar şi Brexit-ul ar putea avea, totuşi, un efect pozitiv: oamenii din celelalte state membre UE au putut vedea cât se poate de clar miza unor probleme de această anvergură europeană. Observ o nouă seriozitate în abordarea valorilor europene comune, pentru care au luptat timp de secole părinţii şi înaintaşii noştri.

Dat fiind că fac parte din generaţia născută în Germania după război, am crescut cu convingerea că Germania a devenit ceea ce este astăzi abia datorită integrării europene şi transatlantice. Mulţi dintre cei tineri nu mai au această viziune sau este estompată. Cele realizate de-a lungul deceniilor au fost considerate ca de la sine înţelese şi mai puţin apreciate. Mi-ar plăcea ca Brexit-ul să fi reprezentat semnalul de deşteptare în acest sens.

Aş dori să mai adaug ceva în acest context: am fost realmente impresionat când am văzut, la începutul anului, cum oamenii – familii tinere cu copii – apărând aceste valori europene comune pe străzile din Bucureşti, Cluj, Braşov, Timişoara, Sibiu şi Iaşi. Nicăieri în Europa nu a existat un asemenea angajament faţă de Europa, răspicat şi rostit cu voce tare, cum a fost aici, în România. Consider că este ceva de care România poate fi mândră! În orice caz, eu am fost destul de mândru de cetăţenii români. Totodată, sper ca în viitor să existe mai puţine motive pentru acest tip de exprimare a opiniei.

În calitate de reprezentant special al preşedinţiei OSCE în exerciţiu pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul
Cord Meier-Klodt a călătorit în anul 2016 în Republica Moldova şi Transnistria alături de ministrul federal de Externe de la acea vreme,
Frank-Walter Steinmeier, actualul Preşedinte al Germaniei

Cum vedeți dumneavoastră evoluând problematica imigranților? Care credeți că va fi strategia de viitor a Europei în acest sens?

Având în vedere dimensiunea provocărilor generate de fluxurile de refugiaţi şi de imigranţi, este evident că Europa trebuie să acţioneze mai unită şi solidară şi în această chestiune. În acest sens, în relaţia internă, este printre altele important ca actuala situaţie să nu se perpetueze: este inacceptabil ca doar câteva state să suporte întreaga povară şi să preia solicitanţi de azil şi imigranţi, în timp ce alte state înţeleg să se sustragă complet sau în mare parte acestei răspunderi. Ceea ce nu înseamnă neapărat că fiecare stat trebuie să participe în exact acelaşi mod la soluţionarea problemei. Trebuie, însă, să existe o distribuţie echitabilă a poverii, în toate aspectele centrale ale acestei probleme. În plus, Europa trebuie să-şi aducă propriul aport economic şi politic pentru a participa şi mai eficient decât până acum la reducerea cauzelor migraţiei. În acest sens, nu este nevoie doar de Europa în ansamblu, ci şi de fiecare dintre statele membre în parte. Aceasta înseamnă implicare politică pentru a contracara criza sau pentru a stabiliza state fragile. Uniunea Europeană se ocupă, de pildă, de crearea unor structuri statale în ţări precum Libia sau Irak. În acelaşi timp, şi pârghiile pe care le deţinem în domeniul politicii de comerţ exterior şi al cooperării pentru dezvoltare trebuie verificate şi orientate în această direcţie pentru a ne asigura că ele contribuie la crearea în ţările de origine a unor perspective durabile pentru ca cetăţenii acestor ţări să poată supravieţui şi să rămână acolo, astfel încât să nu se mai pună, de fapt, problema de a trebui să migreze. În acest context, aş dori să subliniez şi importanţa crescândă a cooperării internaţionale în materie de protecţie a mediului, conform unor estimări, până în anul 2050, numărul refugiaţilor din motive climatice ar putea atinge câteva sute de milioane. Nimeni nu poate rămâne nepăsător în faţa acestor probleme.

Cum credeți că ar trebui dusă lupta împotriva amenințărilor terorismului? Considerați că pentru o eficiență sporită ar trebui unificate anumite instituții, servicii secrete sau comisii paneuropene?

Un trist adevăr nu poate fi negat: terorismul reprezintă un pericol la adresa noastră, a tuturor, cu care ne vedem confruntaţi până şi în viaţa noastră cotidiană în Europa sau atunci când ne alegem destinaţia de vacanţă şi împotriva căruia nu există o protecţie absolută. Or, aceasta nu trebuie să însemne nici că trebuie să ne lăsăm masiv limitaţi în obiceiurile noastre de viaţă, ca cetăţeni ai lumii libere, sau că trebuie chiar să nutrim sentimente de frică şi de panică. Este mai degrabă important să facem tot ce ne stă în putinţă, cu determinare şi cu măsură, pentru a spori la maximum securitatea noastră comună, în interior, precum şi la frontierele externe ale Europei. Or, acest lucru se întâmplă deja. În ceea ce priveşte cooperarea şi coordonarea dintre autorităţi, experienţa nefericită a demonstrat, chiar şi în Germania, că mai avem încă foarte multe lucruri de îmbunătăţit, chiar şi la nivel naţional. Fără îndoială, şi perfecţionarea schimbului de informaţii şi a cooperării internaţionale dintre autorităţile poliţieneşti şi serviciile secrete se numără printre acestea.

Germania traversează acum o campanie electorală, ce schimbări se întrevăd după alegeri? Cum credeți că va arăta politica germană după acest test electoral?

Orice predicţie este greu de făcut, mai cu seamă când se referă la viitor, aşa cum spunea Mark Twain glumind. Din perspectiva de astăzi, nu ştiu cum va arăta exact peisajul politic după alegeri. Ziua alegerilor din 24 septembrie trebuie să demonstreze, în primul rând, dacă cifrele şi aritmetica vor oferi de această dată o bază solidă pentru o coaliţie, alta decât marea coaliţie de până acum dintre creştini-democraţi şi social-democraţi. Majoritatea politicienilor, din întreg spectrul politic, ar prefera această variantă, dar şi eu, la rândul meu, consider că acesta ar reprezenta un impuls benefic pentru sistemul parlamentar din Germania. Ce pot prezice cu certitudine este, însă, că şi după aceste alegeri vom avea în Germania un guvern stabil, funcţional, format din partide din centrul spectrului democratic. Acest guvern va fi unul profund pro-european, va respecta toate coordonatele asumate până acum prin politica noastră externă şi va viza o relaţie strânsă, prietenească cu România. La fel ca şi până acum!

Care credeți că va fi în continuare rolul Germaniei în context european? Cât de importantă este România pentru Germania? Relațiile noastre diplomatice au deja o tradiție. Cum le vedeți evoluând în viitor?

Germania va continua să se implice cu mult angajament politic, alături de Franţa şi de alţi parteneri importanţi, pentru a stabiliza Uniunea Europeană în această fază critică şi pentru a-i conferi viabilitate. În acest context, fiecărui partener din cadrul Uniunii, indiferent dacă este mare, mijlociu sau mic, îi va reveni o însemnătate şi mai mare decât până acum, dată fiind amploarea provocărilor. Acest lucru este valabil în mod deosebit pentru România. Ca număr de locuitori, după Brexit, România va fi al şaselea cel mai mare partener UE. În perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE în 2019, România se va ocupa de ducerea la bun sfârşit a unor dosare importante ale actualei Comisii, probabil inclusiv cea a dosarului Brexit. Acest aspect, precum şi disponibilitatea generală a României de a juca un rol mai mare în creionarea viitorului Europei, fac ca ţara dumneavoastră să fie un partener deosebit de valoros, şi pentru Germania. Prin urmare, amintesc de fiecare dată, simultan, atât dezvoltarea relaţiei noastre bilaterale, cât şi sarcina noastră comună de a clădi Europa. Totodată, acest lucru este puternic evidenţiat de două jubilee în acest an: 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-german în anul 1992 care, la distanţă de doar doi ani şi jumătate de la căderea Zidului Berlinului, avea să pună relaţiile noastre pe un fundament absolut nou. Şi 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană care s-a întâmplat, să nu uităm, în timpul Preşedinţiei germane a Consiliului UE din 2007. Consider cât se poate de potrivită şi actuală încadrarea celor două aniversări într-un context mai strâns, încercând de a ieşi din tiparele noastre bilaterale. Altfel spus: relaţiile noastre diplomatice sunt atât de excelente şi de fiabile încât consider că nu este suficient să ne îngrijim cu devotament „doar” de acestea. Dimpotrivă, ar trebui să le fructificăm şi mai bine decât până acum pentru a ne atinge obiectivele comune superioare, la nivel de politică europeană şi internaţională. Germania şi România: împreună, unii pentru ceilalţi şi pentru o Europă comună!

Germania este privită ca „uzina Europei”, dar care este imaginea României? Are țara noastră o imagine emblematică, recognoscibilă, în ochii celorlalți europeni?  Cum este percepută România în prezent, s-a schimbat ceva?

Este o întrebare complexă, dar foarte interesantă! Aş zice că imaginea României peste hotare nu oglindeşte cum se cuvine evoluţia şi traseul foarte pozitiv pe care ţara l-a străbătut în ultimele decenii. Cui i-ar trece imediat prin minte, gândindu-se la România, faptul că în multe locaţii de producţie din Transilvania au luat naştere amplasamente pentru dezvoltarea unor tehnologii de viitor, de ultimă generaţie tehnică şi de cercetare, de pildă în domeniul automotive engineering? Cu alte cuvinte: nu „simplă producţie la comandă”, ci locaţie tehnologică de înaltă calificare, dezvoltată în mare măsură cu aportul industriei germane. În străinătate, discrepanţa dintre imaginea Românei şi realitatea din ţară continuă să fie mare. Aş putea adăuga multe alte exemple.

Pe de altă parte, desigur, în România există în continuare multe regiuni aflate la un nivel de dezvoltare cu totul diferit. Şi din acest motiv, consider că este atât de important ca România să întreprindă toate eforturile, mai ales acum, pentru ca poveştile de succes să se poată  înmulţi şi să poată fi extinse în întreaga ţară. Pentru aceasta există catalizatori importanţi: extinderea infrastructurii, mai buna utilizare a posibilităţilor de subvenţie oferite de UE, îmbunătăţirea mobilităţii şi a ofertei educaţionale, mai cu seamă în domeniul pregătirii profesionale, dezvoltarea turismului, pentru a enumera doar cei mai importanţi dintre aceştia. Dacă reuşiţi să realizaţi aceste proiecte şi dacă puteţi să păstraţi procesul de reformă şi de dezvoltare la cote stabile timp de alţi câţiva ani, imaginea României se va schimba perceptibil.

Sigur, aţi putea încerca promovarea unei imagini, a unui slogan prin intermediul unor campanii publicitare ţintite. În final, însă, nu este vorba de sloganuri individuale, menite să schimbe imaginea, ci o va face însăşi realitatea, cu condiţia ca aceasta să fie recognoscibilă nemijlocit, de cât mai mulţi oameni. Lucrul acesta s-a întâmplat în Germania în anul 2006, la Campionatul Mondial de Fotbal! Atunci, la evenimente de „public viewing”  desfăşurate pe străzile localităţilor care găzduiau meciurile, milioane de vizitatori s-au convins cu ochii lor ce ţară ospitalieră, efervescentă şi deschisă este Germania, pe lângă renumele său asociat unor virtuţi precum punctualitatea şi eficienţa unui „Made in Germany”, renumele de „fabrică”, cum spuneaţi dumneavoastră. Sibiu a reuşit o astfel de performanţă în 2007 când a fost Capitală Culturală Europeană. Şi Timişoara va avea această oportunitate în 2021. România ar trebuie să fructifice mai multe astfel de ocazii şi ar trebui să le pună în practică cum trebuie pentru a prezenta întregii lumi, în mod direct, ce înseamnă o imagine învechită, depăşită şi ce oglindeşte noua realitate.

Se percep eforturi de luptă anticorupție sau corupția a rămas o problemă?

Cred că ambele aspecte sunt valabile. România a semnalat în ultimii ani progrese notabile în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, un lucru care este în continuare perceput astfel. Din acest motiv, ultimele raporturi MCV ale Comisiei Europene reflectă deja dorinţa de a ajunge, în curând, la o încheiere a mecanismului, mai cu seamă în lumina preşedinţiei Consiliului UE pe care România o va deţine în 2019. Ceea ce nu este, însă, un automatism. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să vă păstraţi traiectoria, acum, că vă aflaţi pe ultima sută de metri.

În această ordine de idei, propunerile de modificare a legislaţiei penale conţinute în ordonanţa de urgenţă 13 ne-au îngrijorat pe noi şi pe foarte mulţi cetăţeni la începutul anului. Salutăm faptul că Guvernul şi Parlamentul s-au distanţat din nou de acestea. Nu pot, însă, să omit faptul că tocmai în aceste zile, unele din propunerile actuale ale ministerului Justiţiei privind reformarea sistemului judiciar ridică semne de întrebare. Şi mă refer aici, în primul rând, la propunerile de modificare a modului în care sunt distribuite competenţele la nominalizarea judecătorilor şi a procurorilor, mai cu seamă cu privire la rolul preşedintelui României, dar şi cu privire la independenţa fiecărui procuror în parte, precum şi a Inspecţiei Judiciare. Cât despre reglementarea actuală, aceasta a contribuit în mare măsură la clădirea încrederii în rândul partenerilor internaţionali şi nu cred că poate fi în interesul ţării ca, cu un an şi jumătate înainte de prima preşedinţie a Consiliului UE deţinută de România, această încredere să fie zdruncinată. Consider că un rol important al activităţii mele aici este de a-mi sprijini partenerii români cu toată puterea în a-şi îndeplini cu succes oportunităţile oferite şi de a evita paşii care le-ar periclita.

Oamenii de afaceri germani ce v-au transmis? V-au sesizat nereguli, probleme legate de corupție sau de condițiile generale de business?

Germania este de departe cel mai mare partener comercial al Românei şi unul dintre investitorii principali. Companiile germane sunt puternic angajate în România şi sunt, în general, foarte interesate să-şi extindă angajamentul economic. Acestea nu sunt interesate de profitul rapid, ci mai degrabă de relaţii pe termen lung, reciproc avantajoase. Companiile germane creează un număr mare de locuri de muncă calificate şi contribuie la transferul tehnologic în România.

Şi, aş adăuga, companiile germane nu sunt parteneri dificili. Aşteptările acestora sunt concrete şi fezabile, având nevoie în esenţă de fiabilitate, de un cadru legal sigur, de predictibilitate operaţională şi de transparenţă, de fapt tocmai de ceea ce noi căutăm să atingem, în general, şi la nivel politic, precum şi în relaţiile noastre.

La acestea se adaugă probleme specifice, care sunt, parţial, consecinţele activităţii de succes pe care aceste companii o întreprind în România. În multe locaţii, între timp, a devenit dificil să găseşti forţă de muncă calificată în număr suficient pentru a te putea extinde. Şi lipsa unei infrastructuri de transport, a unor drumuri naţionale, a unor conexiuni feroviare şi aeriene se dovedesc, din ce în ce mai mult, o oprelişte în calea creşterii economice.

Din acest motiv, din perspectiva companiilor, îmbunătăţirea infrastructurii, flexibilizarea pieţei muncii şi a ofertei educaţionale, mai ales a celei profesionale, reprezintă priorităţi de vârf. La rândul nostru, ambasada şi Camera de comerţ şi industrie româno-germană milităm cu fermitate pentru ca modelul pregătirii profesionale duale care, decenii la rând, şi-a dovedit eficacitatea în Germania să se încetăţenească şi în România. Proiecte pilot excelente există deja. Acum, nu mai este nevoie decât să creăm din proiecte pilot individuale o reţea naţională. Apreciez foarte mult declaraţia publică a premierului Tudose care spunea recent că extinderea pregătirii profesionale duale reprezintă o prioritate.

Ați participat în vara aceasta la sărbătorile sașilor din Transilvania. Cum vedeți evoluând această minoritate?

Atât marea Întâlnire a saşilor, cât şi săptămâna Haferland au fost evenimente foarte încurajatoare. Aveam senzaţia că a început o nouă etapă, în care saşi transilvăneni stabiliţi în Germania şi în alte colţuri ale lumii îşi redescoperă vechea ţară de origine sau pe cea din care provin familiile lor. Această impresie rezidă, pe de o parte, în numărul fără precedent de oaspeţi, vorbim de peste zece mii de participanţi la Întâlnirea saşilor de la Sibiu. Pe de altă parte, am resimţit o atmosferă inedită de armonie între oaspeţi şi reprezentanţi ai minorităţii germane din ţară, atmosferă care generează multe speranţe.

Cu toţii sunt conştienţi că este imposibil să ne reîntoarcem în vremurile de dinaintea marilor valuri de emigraţie. Dar se întrevăd din ce în ce mai multe posibilităţi de a participa activ la ceea ce se întâmplă astăzi în Transilvania. Astfel, reiese evident că mult pomenita funcţie de punte de legătură ce-i revine minorităţii în contextul relaţiei româno-germane nu ţine nicidecum de trecut, ci de prezent, şi, mai ales, de viitor! Iată un mesaj frumos pe care dorim să îl transmitem în anul aniversării a 25 de ani de existenţă a Tratatului de prietenie româno-german.

Cât privește patrimoniul cultural german de la noi, cum credeți că ar putea fi conservat, restaurat și protejat mai bine?

În ceea ce privește sprijinul acordat minorității germane, protecția și întreținerea patrimoniului cultural, îmi place să fac distincție între diferite planuri. Pe de o parte, este vorba despre sprijinirea oamenilor care trăiesc aici, cu precădere a celor în vârstă și foarte vulnerabili. Acest lucru se realizează, în principal, prin intermediul unor servicii sociale. Pe de altă parte, este vorba despre protejarea patrimoniului cultural material, ca de exemplu a bisericilor fortificate unice ale Transilvaniei, a căror conservare reprezintă obiectivul fundației aflate sub patronajul președinților noștri.

Însă, pe lângă toate acestea, înainte de toate, este vorba de promovarea limbii germane și susținerea ofertelor educaționale în școli, universități și în cadrul pregătirii profesionale. Pentru relațiile româno-germane, acest aspect al patrimoniului german depășește cu mult în importanță interesele minorității. Și asta pentru că în cadrul școlilor cu predare în limba germană maternă de la București, Sibiu, Brașov, Timișoara sau Satu Mare învață astăzi, într-o majoritate covârșitoare, elevi români din rândul societății majoritare sau, altfel spus: elevi din cele mai diferite medii familiare lingvistice, etnice sau religioase. Aceste școli au devenit instituții de top în cadrul întregului sistem educațional românesc, bucurându-se de o mare cerere. Această cerere nu se limitează doar la aspectul limbii, fiindcă limba înseamnă mult mai mult decât doar gramatică și cuvinte. Ea cuprinde valori, modele de conduită, o tradiție culturală. Toate acestea demonstrează: prin intermediul moștenirii culturale seculare, putem contribui astăzi la conturarea viitorului nostru european comun de mâine. Tocmai de aceea, participarea deosebit de activă a președintelui Iohannis la evenimentele de anvergură ale verii a reprezentat un semnal atât de puternic. Așa cum spuneam, este vorba de totalitatea relațiilor bilaterale și de aspectul contribuției noastre comune la o Europă a valorilor comune.

Există numeroase biserici, clădiri valoroase periclitate și pentru care se caută soluții de viitor. Satele săsești au început într-o oarecare măsură să se retrezească la viață cu sprijinul unor oameni activi, implicați. Dar cum s-ar putea aplica la scară mai mare modelul, sunt posibile programe de anvergură în care să fie implicate instituții publice de la nivel central și european? Ce ar fi de făcut?

Am menționat deja Fundația Biserici Fortificate, aflată sub patronajul președinților țărilor noastre. Aceasta poate prezenta multe succese notabile, însă mai rămâne mult de făcut. Oricum, această activitate nu are termen de valabilitate. De aceea este atât de importantă și implicarea unor susținători privați, fapt care s-a putut observa foarte bine cu prilejul Săptămânii Haferland. Și în acest context, interesul unic, major, al  numeroșilor oaspeți din Germania față de plaiurile lor natale, pe care l-am experimentat în această vară, reprezintă un semnal puternic. Sunt convins că vor fi din ce în ce mai mulți interesați să se implice în mod activ pentru conservarea orașelor sau satelor lor de origine.

În afară de acestea, sprijinul din partea Guvernului României este esențial, dat fiind că este vorba de patrimoniul cultural românesc în ansamblul său! Această disponibilitate mi-a fost recent confirmată de către viceprim-ministrul Shhaideh, cu referire expresă la clădirile școlare și la patrimoniul cultural imaterial. Permiteți-mi să numesc un aspect concret: manualele școlare! De foarte mulți ani, școlile cu predare în limba maternă despre care am vorbit nu mai au acces la manuale actualizate în limba germană. Un motiv pentru aceasta ar fi faptul că numărul relativ mic nu a făcut posibilă atribuirea comenzii de reeditare. Sperăm că va fi găsită curând o soluție, cu precădere și datorită popularității de care se bucură aceste școli în rândul părinților români pentru copiii lor.

Citiți literatura română? Aveți autori preferați?

Din nefericire, și în cazul meu se aplică ceea ce afirmă mulți despre ei: mi-aș dori să am mai mult timp și dispoziție pentru o lectură relaxantă. Îmi amintesc însă destul de bine de primul autor român pe care l-am citit în perioada studiilor mele în Franța: Panait Istrati, cu povestirile sale pătrunzătoare, de exemplu despre viața în Bărăgan. Ultima mea lectură de vacanță a constat în mare parte în impresionanta trilogie transilvană a lui Eginald Schlattner. Între timp, am citit unele dintre operele ale laureatei premiului Nobel, Herta Müller, dar și autori români, precum Mircea Cărtărescu sau Gabriela Adameșteanu. Și, desigur, non-ficțiune, de exemplu Andrei Pleșu sau Lucian Boia, pe care îi apreciez foarte mult.

Când vin prietenii dumneavoastră în România spre ce locuri îi îndrumați să le viziteze, ce vi se pare de neratat?

Eh, așa cum spuneam și la început, este foarte dificil, în România există atâtea locuri ce trebuie vizitate! Natură, arhitectură și cultură! M-au impresionat în mod deosebit satele din Transilvania, Banat sau Transilvania de Nord, unde devii martorul unei alăturări firești a mai multor limbi. De asemenea, peisajul cultural al Bucovinei, cu fermecătoarele sale mănăstiri și aş mai putea enumera multe altele. Aceste peisaje pline de cultură, profund europene, reprezintă pentru mine un impuls suplimentar de a contribui, prin conturarea viitorului nostru într-o Europă a valorilor comune, la păstrarea acestora pentru generațiile viitoare.

Cord Meier-Klodt s-a născut la Hamburg. După absolvirea studiilor universitare de romanistică, filozofie şi pedagogie la Grenoble, Hamburg şi Paris, îşi începe în 1985 cariera diplomatică, în Serviciul Diplomatic German. Primul post îl conduce în anul 1987 în Ghana, unde va fi şeful secţiei consulare, de presă şi cultură. Urmează apoi multe alte misiuni la Consulatul General de la Sankt Petersburg, pe lângă Reprezentanţa Permanentă la Naţiunile Unite de la New York, la NATO Defense College de la Roma, precum şi în centrala Ministerului Federal al Afacerilor Externe de la Berlin. În perioada 2002-2005, Meier-Klodt a condus secţia de presă şi relaţii publice a Ambasadei Germaniei de la Moscova, în perioada 2008-2011 el a fost şeful secţiei culturale la Londra. A urmat misiunea ca adjunct al şefului misiunii la New Delhi, după care s-a mutat din nou în centrala Ministerului Federal al Afacerilor Externe de la Berlin unde a deţinut funcţia de Însărcinat pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală. În 2016 a urmat misiunea ca Reprezentant Special al Preşedinţiei germane OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană în Republica Moldova. Din 09.01.2017, Cord Meier-Klodt este ambasadorul Republicii Federale Germania în România.

 

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

5 × 3 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te