1
2
3
4
English abstract

În timpul Primului Război Mondial, un soldat din Năsăud a ajuns în Extremul Orient, la bordul unui crucișător austro-ungar. A participat la primele lupte din istorie între un avion și un vapor, a fost luat prizonier de japonezi și a scris un jurnal cu toate peripețiile sale. Aceasta este povestea sa.

Plecarea

Năsăudul era mult prea mic. Transilvania, mică și ea. Nici toată Austro-Ungaria, cea mai mare împărăție din Europa, nu îi era de ajuns. Dumitru Nistor, un flăcău de 19 ani, subțire și drept ca un catarg, voia să vadă lumea largă.

Era sfârșitul anului 1912, după o toamnă ploioasă cum nu se mai pomenise de multă vreme. Rupt de oboseală, după o zi de cărat bucate de la câmp, printr-un noroi „de se scufunda roatele carului până la buturugi”, Dumitru își ia inima în dinți și îi spune tatălui său că vrea să se prezinte la „număraș” (recrutare). Pesemne, îi clocotea în vene sângele fierbinte al străbunicului său dinspre mamă, Ioan Iovu Moldovan, stegar al Regimentului al II-lea valah de grăniceri, veteran al luptelor de la 1848-1849.

Dumitru primește pe loc încuviințarea paternă și, apoi, după câteva „lacrămi” și pe cea a mamei. Împreună cu consăteanul Funer István, Dumitru Nistor se prezintă la Bistrița, la sediul regimentului 63 de linie, unde se oferă voluntar pentru marina imperială. După câteva zile primește acasă scrisoarea de acceptare, de la comandamentul flotei imperiale. În 4 decembrie, însoțit de mama sa, Firona, de tatăl, Niculae, și de camaradul István, Dumitru Nistor pleacă din Năsăud cu căruța spre Bistrița. I se face o vizită medicală, este lăsat apoi în oraș, de unde își cumpără cufărul de cătană.Mai ia o masă, în căruță, alături de mama sa, apoi primește șapte coroane de la cazarmă, bani de mâncare pe drumul spre Pola (astăzi în Croația), principalul port militar al Austro-Ungariei.

Însoțit de părinți, merge în gară, unde Nistor senior cumpără o cupă de vin, pe care o beau toți, de despărțire. Era ultima dată când Dumitru avea să își vadă părinții.

Coperta manuscrisului păstrat la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj

Coperta manuscrisului păstrat la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj

Marea călătorie

De ce la marină?

portret

Dumitru Nistor, ilustrație dintr-un volum de poezii

De ce a ales Dumitru să servească în marină și nu în trupele terestre reiese clar din „procuvântarea” altui volum semnat de el, de poezie:
„1) pentru că nu am voit să fiu de tot subt comanda ungurească;
2) ca să folosesc timpul serviciului cu experiențe etnografice; știind bine că la marină servesc feciori de toate națiunele ce se află în „Monarchie” (Imperiul Austro-Ungar – n.r.);
3) ca să fac călătorii prin țări străine; ca să mă conving despre acelea ce am învățat ca copil la școală, în orele geografiei.” 

Proaspătul recrut călătorește cu trenul pe ruta Bistrița – Cluj – Budapesta – Zagreb – Pola. În acest port militar, unde se afla comandamentul flotei militare, urmează cursurile școlii de recruți, instruindu-se ca „prim îndreptător de tun” (ajutor de tunar). Servește pe mai multe nave de război, pentru a deprinde meseria armelor, până ajunge, în 1913, pe crucișătorul Kaiserin Elisabeth (Împărăteasa Elisabeta).

Ajuns pe puntea batrânului crucișător, lansat la apă încă din 1890, soldatul își vede visul cu ochii: „Împărăteasa Elisabeta” este trimisă într-o lungă misiune în Orientul Îndepărtat.

Potrivit cercetătorului științific Liviu Bordaș, expediția începe în 17 august 1913, aproximativ cu un an înainte de debutul Primului Război Mondial. Periplul crucișătorului are traseul Port Said (Egipt) – Aden (Yemen) – Colombo (Sri Lanka) – Singapore – Hong-Kong – Chefoo (azi Yantai, China) -Chingwangtao (astăzi Qinhuangdao, China)- Chefoo – Nagasaki (Japonia) – Shanghai (China), Foochow (astăzi, Fuzhou, China) – Hong-Kong – Amoy (astăzi Xiamen, China) – nouă escale în Japonia – Shanghai -Chingwangtao – Chefoo- Tsingtao (astăzi, Qingdao, China ).
Pe parcursul acestei călătorii, care îl poartă pe ajutorul de tunar din Năsăud pe jumătate de glob, Dumitru Nistor se arată impresionat de clima tropicală, palmierii şi flora luxuriantă, fructele exotice, elefanții, clădirile coloniale şi diversitatea mărfurilor, culoarea, portul şi podoabele indienilor etc. „Autorul devine un povestitor extraordinar al descrierii obiceiurilor, vieții și caracteristicilor popoarelor din țările prin care a trecut”, remarcă Maria Maxa, autoarea unui studiu dedicat manuscriselor lui Nistor.

Soldatul își notează sârguincios tot ce îl impresionează într-un jurnal. De exemplu, în Singapore, notează sărăcia băștinașilor, cărora europenii bogați le aruncau bani în apă, pentru a vedea cum se scufundă după ei: „iară am văzut o noutate, lucrul de mirare şi anume: indieni de aceea ca în Colombo umbla în grupe număroasă pe la toate vapoarele, cu neşte luntrițe mici pentru un om, de mărimea unei covățici de scăldat prunci şi, dacă le arunca cineva în mare un puişor (10 cenți), sărea din luntriță cu capul în jos în mare şi o prindea. Umbla cu ochii deschişi prin apa cea sărată ca vai de capul lor, căci greu mai trăiescc aceşti oameni, nu ca pe la noi pe «Valea Someşului». Şi tot zic oamenii de pe la noi că sunt năcăjiți. Atunci ce să zică aceşti oameni amărâți care, pentru un cruceri (cent), sunt siliți să sară în mare în punerea capului sau să tragă în ham în loc de cai”.

Războiul

Marele Război l-a prins pe Dumitru Nistor când era deja de un an și jumătate în marina militară chezaro-crăiască. Crucișătorul era ancorat în rada portului Tsingtao, astăzi Qingdao, pe coasta de Est a Chinei, „vizavi” de Coreea de Sud, peste Marea Galbenă.

Momentul declanșării Marelui Război a fost consemnat savuros de militarul năsăudean în jurnalul său: „Vestea războiului european au străbătut peste mări și țări în toată lumea, până și la noi în Asia, în Tsingtao. Miercuri, în 29 iulie ne-au venit veste pre vapor, cum că în 28 iulie, marți, au declarat Austria război Serbiei. Această veste a fost primită de matrozi pe vapor cu «Hurra fur Vaterland, nieder mit Serbien (adecă «Ura pentru patrie, jos cu Sârbia»)». În 31 iulie au mobilizat Germania în contra Rusiei, în 3 august au declarat Germania război Rusiei și Belgiei, tot în acea zi și Francia Germaniei. În 4 august au declarat și Anglia război Germaniei, în 6 august au declarat Rusia război Austriei, în 7 august au declarat și Muntenegru război Austriei, acum sta întreaga lumea în război cu armele în mâni. Acum se vede că e «capătul lumii» (vremea de apoi) am cugetat eu singur în mine, căci ziceau bătrânii că la vremea de apoi se vor scula împărați preste împărați, și regi preste regi, se va bate frate cu frate și această vreme chiar sosise.”

Torpilarea crucişătorului englez "Liverpool" în Marea Adriatică, iunie 1915

Torpilarea crucişătorului englez “Liverpool” în Marea Adriatică, iunie 1915

Complicații

La vremea acea, Tsingtao era colonie germană, iar Germania era aliata Austro-Ungariei. În acest context, comandantul vasului austro-ungar s-a pus la dispoziția guvernatorului coloniei. În 16 august, Japonia a dat un ultimatum Germaniei, pentru a preda Tsingtao. În ce privește crucișătorul austro-ungar, Japonia, care nu se afla în stare de război cu Austro-Ungaria, a menționat că acesta poate naviga într-un port neutru. Termenul de expirare a ultimatului era 23 august, zi în care Viena a transmis echipajului de pe „Împărăteasa Elisabeta” să părăsească nava și să se îndrepte spre Tientsin, oraș unde exista un consulat austro-ungar. În 26 august, la presiunea germanilor, Viena revine asupra deciziei și transmite echipajului să lupte în cazul unui atac japonez asupra orașului Tsingtao. Dar majoritatea membrilor echipajului plecaseră deja spre Tientsin, așa că matrozii au fost puși să facă calea întoarsă. Călătoria înapoi spre vas a fost anevoioasă, din cauza ostilității Chinei față de mișcările de trupe de pe teritoriul său. Aproape o sută de militari au rămas blocați în Tientsin, dar, organizați în mai multe grupe, șapte ofițeri și 299 de soldați au reușit să se întoarcă la bordul crucișătorului.

Printre ei, și Dumitru Nistor, care notează bucuria comandantului când își vede echipajul întors: „Pe la 11 ore noaptea am sosit la țărmure unde era legat vaporul nostru Kaiserin Elisabeth, aci am strigat de trei ori «hura».Pe aceasta au ieșit comandantul de pe vapor afară la noi și văzându-ne, de bucurie au lăcrămat, acum au fost fericit că va fi din nou însoțit de matrozii săi”.

Martor la scrierea istoriei

Întoarcerea la bordul crucișătorului a avut loc în 6 septembrie 1914. În aceeași zi, în portul Tsingtao avusese loc primul atac al unui avion asupra unei nave maritime din istorie. Potrivit autorului Wilhelm M. Donko, expert în istoria navală a Austriei, un avion Farman lansat de pe portavionul japonez Wakamiya a atacat crucișătorul austro-ungar și o altă navă de război, germană.

În zilele următoare, atacurile aeriene au continuat, și la ele a luat parte și îndreptătorul de tun Dumitru Nistor. Tehnica de luptă fiind primitivă, atât la bordul avioanelor cât și în cazul „antiaerienei”, combatanții trăgeau unii după alții, dar fără să se nimerească. Momentele sunt redate în jurnalul soldatului:

„În toate zilele veneau asupra orașului aviatori englezi și japonezi, cu aero și hydroplane, și aruncau bombe asupra vapoarelor și a bateriilor, iară noi tot mereu pușcam asupra lor cu tunurile și cu puștile, dară nu am nimerit nice unul, drept aceea (că) nice ele nu au făcut nice o stricăciune cu bombele aruncate”

Deznodământul bătăliei de la Tsingtao a devenit tot mai clar la începutul lunii noiembrie 1914. Ca să nu cadă în mâinile dușmanilor, marinarii de pe „Împărăteasa Elisabeta” au sabordat vaporul în 2 noiembrie și s-au retras pe uscat. Aici, în 7 noiembrie, trupele germane și austro-ungare s-au predat japonezilor.

„Asediul în jurul Tsingtao-ului au durat 41 de zile, au fost lucru cu rușine din partea Japonilor, că atâta timp au mocoșit (pierdut vremea – n.r.) pe lângă un orășel. Au venit asupra lui vreo 60.000 de soldați (…) și încă și englezi ceva 5-6.000, iară noi amărâții, de toți am fost în Tsingtao ceva 5.000, cu pisici cu tot”, concluziona cu ironie amară Dumitru Nistor.

Prizonier în Japonia

În 14 noiembrie a început marșul prin noroi spre navele care i-au transportat pe prizonieri în Japonia. Dumitru Nistor a fost repartizat prima dată în lagărul de la Hijemi, apoi la Aonogahara. Despre tabăra de prizonieri, el scrie, în prefața altui manuscris că era constituită din „vreo șase români”, câțiva italieni din Istria, poloni, boemi (cehi – n.r.), slovaci, croați, sârbi, sloveni, germani austrieci și din Germania și „o grupă din cei mai mari inimici ai noștri, adecă de unguri”.

Cei patru ani de prizonierat în Japonia, militarul îi expediază în zece pagini deprimante de jurnal, marcate de dorul de casă și de familie. Deși abandonează jurnalul, Dumitru Nistor continuă să scrie, dar poezii -două volume.

Soldatul nu se plânge de condițiile din lagăr, ci de soarta tragică a prizonierului. Jurnalul se încheie tot cu o poezie tristă despre soarta nefericită a prizonierului.

 

Două dintre primele pagini ale jurnalului lui Dumitru Nistor, ilustrate de un desen al casei părinteşti, aşa cum a lăsat-o soldatul

Două dintre primele pagini ale jurnalului lui Dumitru Nistor, ilustrate de un desen al casei părinteşti, aşa cum a lăsat-o soldatul | Foto: Vakarcs Loránd

Moștenirea

Potrivit unei schițe biografice realizată de publicistul năsăudean Teodor Tanco, la întoarcerea în țară, Dumitru Nistor și-a găsit părinții decedați. Și-a întemeiat o familie, a continuat să scrie și să picteze, a colecționat ziare și reviste și și-a transformat casa într-un muzeu. „Îl vizitau oameni de cultură și scriitori, era cunoscut până în cercurile lui Octavian Goga”, afirmă Teodor Tanco.

Dumitru Nistor a murit la începutul anilor 1970. În Năsăud nu se mai știe mare lucru despre descendența sa. Cei care cunosc bine orașul spun că ar avea un strănepot în Canada. Urmașii săi au vândut o parte din manuscrisele sale, care cea mai mare parte (26 de caiete) se află la Biblioteca Documentară din Năsăud a Academiei Române.

Trei dintre manuscrise, jurnalul și două volume de poezii au fost cumpărate în 1994 de Biblioteca Județeană Cluj cu 137.000 de lei, de la un anticariat și se află acum la sala de Memorie și Cunoaștere Locală, sub numerele de inventar 99, 100 și 101.

Jurnalul soldatului Nistor a fost digitalizat în urmă cu câțiva ani și pus la dispoziția publicului pe site-ul www.europeana1914-1918.eu, ca parte a unui efort continental de a salva memoria Primului Război Mondial.

Bibliotecara Liana Vescan este cea care poartă grija manuscrisului și tot cea care l-a digitalizat, scanându-l filă cu filă. Povestește cu plăcere cât de impresionat a fost Frank Drauschke, coordonatorul Europeana 1914-1918 când a vizitat biblioteca din Cluj și a văzut jurnalul. „Cum l-a văzut, a rugat să fie digitalizat. A realizat pe loc cât e de valoros și că vasul pe care a servit Dumitru Nistor a participat la prima luptă dintre un avion și un vapor”, povestește bibliotecara.

Manuscrisele conțin o serie de imagini desenate cu talent tot de Dumitru Nistor: casa părintească, scene de luptă navală, crucișătorul „Împărăteasa Elisabeta” etc. Fiecare capitol începe cu o vignetă realizată cu foarte-foarte multă migală.

Protejat între coperți rigide, cu îmbrăcăminte de pânză gri, caietul dictando pe care militarul român și-a scris memoriile pare anost. Este de ajuns să dai coperta gri la o parte și, de pe coperta originală, Dumitru Nistor, înalt și drept ca un catarg, cu beretă de marinar, te privește dintr-un medalion, gata să-ți spună povestea extraordinarei sale aventuri: „Serviciul la marină a lui Dumitru Nistor. Scris însuși de sine ca prins. de răzb. în Aonogahara-Yapania 1918”.


Marele Război, desenat de Dumitru Nistor

Dumitru Nistor a lăsat și o serie de desene în creion colorat, realizate în timpul prizonieratului la japonezi. Cele mai multe dintre ele ilustrează unul dintre cele două volume de poezie aflate în posesia Bibliotecii Județene Cluj. Ilustrațiile folosite pentru acest text, ca și cele din galeria foto de mai jos, sunt o parte din ele.

Galerie foto

Dormitorul soldatului Nistor din Aonogahara

Scufundarea vasului de război francez „Courbet”

Templul budhist din Himeji, folosit ca lagăr pentru prizonierii de război

Dormitorul de la Himeji

Crucișătorul „Împărăteasa Elisabeta”

Atac asupra crucișătorul italian „Amalfi”

926.500 de soldați din Transilvania au fost chemați sub arme în intervalul 1 august 1914 – 1 noiembrie 1918. Dintre aceștia, 52,27% au fost români, 27,75%, maghiari și 9,44%, germani. Aproape în exclusivitate, au fost trimiși  în prima linie.

Distribuie articolul
DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR