Fake. O lume plină de falsuri frumoase nu e neapărat o lume mai frumoasă


foto eduard tone

Eduard Țone

Prima dată când am văzut reclama unei instituții financiare în care apare Brâncuși povestind cu voce nesigură despre „coloana fără sfârșit” și simbolistica aferentă, am rămas într-o admirație în alb-negru, lăudând în minte persoana care a reușit să scoată din cine știe ce sertar atemporal, imaginea marelui artist în mișcare. Am aflat apoi – naiv consumator de reclame ad-hoc – că Brâncuși nu a fost înregistrat niciodată vorbind și că o agenție de publicitate a avut ideea de a prelucra un autoportret fotografic de-al acestuia și a-l transforma într-un „video” subjugat unui concept generos, dar fals. Nici cuvintele lui Brâncuși nu erau reale, fapt pentru care reclama a bombardat rapid câteva instituții culturale ce păstrează vie imaginea marelui sculptor și care s-au revoltat instant, acuzând folosirea eronată a imaginii acestuia în scopuri corporatiste.

Unele filme science-fiction din anii ‘70-‘80 prezentau o lume a viitorului în care naturalul fusese înlocuit în totalitate de artificial. Privindu-le, la acea vreme, fie te minunai, admirând imaginația debordantă a regizorului, fie te îngrozeai la gândul că există o posibilitate – mică, ce-i drept – să ajungem în situația de a ni se transforma existența într-un ratatouille digital, abil manevrat din butoanele a milioane de computere. Vrând-nevrând, am ajuns, cu viteză de TGV, să trăim în această supă uriașă a fake-ului. Procentul falsului ce ne înconjoară crește vertiginos, precum posesia Barcelonei într-un meci de 7-0. Păstrez intactă părerea că aproape totul a fost ”ucis” de computer, de la arta cinematografică la felul în care ne alegem animalul de companie (nu ți-ai luat niciodată un pet virtual?).

Citiți articolul integral în varianta print a revistei.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

4 × 2 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te