Fericirea la români


Distribuie articolul
Text de Daniel David

Tema fericirii a străbătut religia şi filosofia de la începuturile lor, în general fiind conceptualizată în două paradigme (fiecare paradigmă cu mai multe teorii aflate adesea în competiţie): paradigma hedonică (fericirea ca plăcere) şi paradigma eudaimonică (fericirea ca virtute). Fericirea este astăzi un concept complex, integrat cu alte concepte importante în ştiinţele psiho-sociale experimentale, căpătând astfel o înţelegere ştiinţifică remarcabilă.

Într-o analiză psihologică structurală (vezi Seligman, 2002), fericirea se poate manifesta ca plăcere (pleasant life – fericire hedonică), mulţumire (good life – fericire hedonică şi eudaimonică) şi/sau înţelepciune (meaningful life – fericire eudaimonică). Cauzele acestor tipuri de fericire sunt multiple, dar există o contribuţie relativ egală (50%) a factorilor biogenetici şi ai celor psihosociali (ex. activare comportamentală, gândire raţională, valori). Fericirea se poate măsura obiectiv sau subiectiv, printr-un item sau prin mai mulţi itemi reuniţi în scale psihologice cu calităţi psihometrice adecvate; cea mai utilizată variantă este evaluarea subiectivă, prin scale psihologice cu calităţi psihometrice adecvate.

Bunăstarea (well-being) se referă la o stare de bine şi are două componente (vezi şi OECD, 2015): (1) calitatea vieţii şi (2) condiţiile materiale (ex. venituri). Bunăstarea subiectivă este o parte a calităţii vieţii şi are la rândul ei două componente: (1) satisfacția în viaţă şi (2) emoţionalitatea; uneori se adaugă şi a treia componentă, şi anume sensul/semnificaţia în viaţă. Satisfacţia în viaţă referă la o evaluare globală a propriei vieţi, dar se poate referi şi independent doar la anumite componente ale vieţii (ex. starea de sănătate). Emoţionalitatea se referă la experienţierea emoţiilor pozitive şi negative, de obicei într-o perioadă restrânsă (ex. ieri) şi/sau în legătură cu anumite activităţi, coloratura generală fiind dată adesea de emoţiile pozitive, raportul şi/sau combinația celor două tipuri de emoţii. Sensul/semnificaţia în viaţă se referă la o formă de realizare a potenţialului personal şi de funcţionare psihologică, făcând viaţa meritorie (worthwhile); majoritatea autorilor consideră însă că acest aspect nu este o componentă a bunăstării subiective, ci o consecinţă a acesteia sau că este o subcomponentă a satisfacţiei în viaţă. Aşadar, în sensul cel mai larg, fericirea este identică cu bunăstarea subiectivă (mulţumire+plăcere+înţelepciune). În sens mediu, fericirea se suprapune cu satisfacția în viaţă (mulţumire). În sens restrâns, fericirea se referă la emoţionalitatea pozitivă (plăcere).

Relaţionări conceptuale

În general, ţările/culturile colectiviste au un nivel mai scăzut de fericire ca bunăstare subiectivă şi/sau satisfacţie în viaţă, în comparaţie cu cele definite mai ales prin indivizi autonomi; într-adevăr, în timp ce cultura indivizilor autonomi îi face responsabili pentru propria fericire şi îi pregătește în acest sens, cultura colectivistă poate sacrifica fericirea individului pentru un interes mai important al grupului colectivist. Această relaţie a colectivismului nu se regăsește în cazul fericirii ca emoţionalitate, ţările colectiviste putând avea scoruri foarte mari (ex. Paraguay, Guatemala, Honduras) sau foarte mici (ex. Siria, Turcia, Nepal) în cazul emoţiilor pozitive, respectiv scoruri foarte mari (ex. Irak, Iran) sau foarte mici (ex. Rusia, Taiwan) în cazul emoţiilor negative. La nivel de ţară, fericirea ca bunăstare subiectivă şi/sau satisfacţie în viaţă este asociată cu dezvoltarea economică, în timp ce fericirea ca emoţionalitate este mai puţin dependentă de dezvoltarea economică; în ţările mai sărace fericirea ca satisfacţie în viaţă este prezisă mai bine de satisfacţia financiară, iar în cele bogate de satisfacţia în familie (Oishi şi colab., 1999). De asemenea, stima de sine este asociată cu fericirea ca satisfacţie în viaţă în ţările mai puţin colectiviste (Oishi şi colab., 1999). Lun şi Bond (2013) arată că în ţările în care există o socializare pentru credinţă, practicile spirituale sunt asociate pozitiv cu fericirea ca satisfacţie în viaţă; în ţările în care nu există această socializare, relaţia este inversă. Socializarea pentru credinţă se referă la faptul că credinţa religioasă este văzută de populaţie ca o calitate pe care copii trebuie să o înveţe în familie. În ceea ce priveşte această socializare, după Lun şi Bond (2013), România (62.8%) s-a clasat astfel pe locul 7 între 57 ţări, fiind depăşită doar de Georgia (67.3%), Indonezia (90.6%), Iran (71%), Trinidad-Tobago (68.9%), Egipt (89.8%) şi Burkina Faso (68.1%).

Aspecte metodologice

Pentru a înţelege nivelul de fericire dintr-o ţară, acesta trebuie raportat la un cadru de referinţă reprezentat de alte ţări şi/sau de valori medii ale unor grupuri de ţări. Spre exemplu, dacă prin experienţă de viaţă sau prin studii controlate ajungem la concluzia că românii sunt mai mult ospitalieri decât neospitalieri, ospitalitatea poate să fie tot scăzută prin raportare la alte ţări; aşadar, putem înţelege ospitalitatea românilor şi să o proiectăm ca un atribut psihologic reprezentativ doar prin raportare la un cadru de referinţă, deoarece ceva este „mare” sau „mic” printr-o astfel de raportare. Pentru uşurinţa analizei voi considera ca un standard de referinţă SUA şi/sau alte ţări influente la nivel internaţional; în acest fel putem înţelege mai bine poziţia Românie la nivel internațional şi/sau în spaţiul occidental (vezi şi David, 2015).

Rezultate: Cum se prezintă fericirea românilor?

  • NEO PI-R (după Costa şi McCrae/Iliescu şi colab., 2008). Aşa cum am arătat în monografia dedicată psihologiei românilor (David, 2015), analizând subscala de emoţii pozitive din NEO PI-R – care aproximează cel mai bine fericirea ca bunăstare subiectivă, emoţiile fiind aici componente ale personalităţii -, americanii (N=1000) au un nivel semnificativ statistic (p<0.05) mai ridicat de emoţii pozitive decât românii (N=2000), atât la nivelul adulţilor (d=0.325, forma S), cât şi la nivelul adolescenţilor (d=0.44).
  • OECD (după OECD, 2015). În România ca şi în SUA satisfacția în viaţă apare pe poziţia 1 în ceea ce priveşte importanţa, urmată apoi de celelalte componente ale bunăstării: educaţie, balanţa muncă-viaţă, sănătate, siguranţă, venituri, mediu, loc de muncă, locuinţă, comunitate şi angajament civic. În SUA, după satisfacţia în viaţă, ordinea devine astfel: sănătate, educaţie, balanţa muncă-viaţă, mediu, siguranţă, loc de muncă, venituri, locuinţă, comunitate şi angajament civic. În ţările OECD (vezi OECD, 2015), media satisfacţiei în viaţă este de aproximativ 6.6, pe o scală de la 0 la 10. Grecia are cel mai mic indice al satisfacţiei în viaţă, în timp ce Danemarca are cel mai ridicat indice. România nu apare în analiza OECD cu privire la fericirea ca satisfacţie în viaţă. Nici în ceea ce priveşte emoţionalitatea România nu apare în analiză, dar aproximativ 76% din respondenţii ţărilor OECD au declarat că au mai multe emoţii pozitive decât negative într-o zi medie. Scorul cel mai mare îl are Islanda (aproximativ 85%), iar cel mai mic Turcia (aproximativ 57%). În fine, în ceea ce priveşte sensul/semnificaţia în viaţă, Grecia se află pe ultimul loc, iar Islanda pe primul (România nu apare în analiză).
  • WORLD VALUES SURVEY (după VWS, 2010-2014). Aşa cum am arătat în David (2015), prin prisma satisfacţiei în viaţă, România are un scor de 6.7 (pe o scală de la 1-10), având scoruri statistic semnificative (p<0.05) mai mici decât China (d=0.07), Germania (d=0.305), Japonia (d=0.1), Polonia (d=0.18), Turcia (d=0.24) şi SUA (d=0.31) şi mai mari ca Rusia (d=0.23) şi Ucraina (d=0.325); nu există diferenţe semnificative faţă de Spania. După David (2015), în baza WVS (2010-2014), raportându-ne doar la itemul „foarte fericit” (very happy) – care aproximează cel mai bine componenta de emoţionalitate -, rezultatele se prezintă astfel: Turcia (37.5%), SUA (36%), Japonia (32%), Germania (23%), Polonia (22%), Ucraina (16%), China (16%), Spania (15.5%), Rusia (15%) şi România (14%). Dacă comparăm cetăţenii români de etnie maghiară cu cetăţenii români de etnie română obţinem următoarele rezultate pentru „fericit” (very happy şi rather happy) vs. „nefericit” (not very happy şi not at all happy): etnici români: 68.3% vs. 31.1%; etnici maghiari: 86.2% vs. 13.9%; cetăţenii maghiari din Ungaria au un raport de 73.7% vs. 24%.
  •  O analiză a celor trei mari provincii româneşti (vezi David, 2015) arată că există diferenţe în ceea ce priveşte nivelul de fericire în favoarea transilvănenilor doar în comparaţia cu românii din Ţara Românească, însă magnitudinea diferenţei este redusă (d = 0,2); celelalte diferenţe – Transilvania vs. Moldova sau Moldova vs. Ţara Românească – nu sunt semnificative.
  •  WORLD DATABASE OF HAPPINESS (Veenhoven, 2005-2014a şi 2005-2014b). România are un scor de 6 pe o scală de la 0 la 10 pentru fericirea ca satisfacţie în viaţă (locul 80 din 159 de ţări). Cel mai mare scor îl are Costa Rica (8.5), iar cel mai scăzut îl are Tanzania (2.5); SUA are un scor de 7.3. La anii trăiţi fericiţi (pe o scală de la 0 la 100), România are un scor de 44, cel mai mare scor fiind de 67.9 (Costa Rica), iar cel mai mic scor de 14.8 (Togo); SUA are un scor de 57.5.
  • WORLD HAPPINESS REPORT (Helliwell şi colab., 2016) ONU). În ultimul ranking din 2016, incluzând 157 de ţări, în ceea ce priveşte fericirea ca satisfacție în viaţă, România ocupă locul 71, pe locul 1 fiind Danemarca, iar pe ultimul Burundi; SUA este pe locul 13. Scorul României este explicat în ordine de produsul intern brut, suportul social, aşteptările pentru viaţa sănătoasă, libertatea alegerilor şi generozitate. Butanul se află pe locul 1 în ceea ce priveşte varianţa scăzută în fericire ale membrilor populaţiei, în timp ce Sudan are cele mai mari variaţii, aflându-se pe locul 157. În acest cadru România ocupă locul 125 – cu variaţii mari ale fericirii la nivelul membrilor populaţiei -, iar SUA locul 85.
  • ANALIZELE GALLUP (Gallup, 2016). În 2015 s-au analizat 140 de ţări. În ceea ce priveşte emoţiile pozitive (scor între 0-100), pe locul întâi se află Paraguay (84), iar pe ultimul Siria (36); în 2015 România se află spre coada clasamentului, mult sub SUA, dar destul de similar cu vecinii geografici. În ceea ce priveşte emoţiile negative (scor între 0-100), Irakul (58) se află pe locul 1, iar Uzbekistan (12) pe ultimul loc; România se află în prima parte a clasamentului, uşor peste SUA şi peste vecinii geografici. În ceea ce priveşte emoţionalitatea totală (scor între 0%-100%), Ecuador (50%) se află pe locul 1, iar Belarus (36%) pe ultimul loc; În 2015 România se află la un nivel mediu, sub SUA, dar cu un nivel mai crescut decât vecinii geografici, scorul şi coloratura fiind date mai ales de emoţiile negative.

Concluzii despre fericirea românilor

În comparație cu alte ţări reprezentative ale lumii, cu spațiul vestic în special, fericirea românilor este la un nivel scăzut, fie că o măsurăm ca bunăstare subiectivă (mulţumire+ plăcere?+înţelepciune), satisfacţie în viaţă (mulţumire) sau emoţionalitate (plăcere). În plus, există în ţară variaţii mari între nivelurile de fericire a membrilor populaţiei; cu excepţia nivelului mai crescut în Transilvania faţă de Ţara Românească, aceste variaţii nu se suprapun însă peste provinciile istorice. Această concluzie este congruentă cu profilul colectivist al ţării, dar şi cu indicele crescut de concentrare a puterii, pe care un colectivism vertical adesea îl susţine (vezi şi Dezhu şi colab. (2015).

Creşterea nivelului de fericire se poate face doar cu modificarea factorilor psihosociali, factorii biogenetici fiind relativi stabili. Unii factori psihosociali ţin de profilul psihocultural al ţării (ex. creşterea nivelului de autonomie a indivizilor, distribuirea puterii) – posibil de modificat, dacă se doreşte, mai ales prin politici publice şi infuzie de capital -, alţii ţin de factori individuali (ex. asumarea unui cadru valoric, dezvoltarea gândirii raţionale, activare comportamentală) – posibili de modificat mai ales prin intervenţii psihologice cognitiv-comportamentale la nivel de individ şi/sau de grup.

Atenţie, în acest context trebuie spus că aici emoţionalitatea nu se referă la instabilitatea emoţională negativă, ci la frecvenţa emoţiilor pozitive şi negative. Concluzia formulată în David (2015), şi anume că emoționalitatea românilor este una crescută – exagerând pozitivul şi/sau negativul – se referă la instabilitatea emoţiilor. Aşadar, cele două concluzii – frecvenţă şi instabilitate – nu sunt incompatibile, ci congruente, putând genera situaţii complexe şi interesante.

România are un scor de 6 pe o scală de la 0 la 10 pentru fericirea ca satisfacţie în viaţă (locul 80 din 159 de ţări). Cel mai mare scor îl are Costa Rica (8.5), iar cel mai scăzut îl are Tanzania (2.5)

Referințe
Costa, P.T., Jr. şi McCrae, R.R./Iliescu, D. şi colab. (2008). NEO PI R. Manual tehnic şi interpretativ. Editura Sinapsis, Cluj Napoca.
David, D. (2015). Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iaşi.
Dezhu, Y. şi colab. (2015). Culture and happiness. Soc. Indic. Res., 123, 519-547.
Gallup (2016). Gallup global emotions. Gallup, Inc. (http://www.gallup.com/services/189968/gallup-2016-global-emotions-report.aspx).
Helliwell, J. şi colab. (2016). World Happiness Report 2016, Update (Vol. I). New York: Sustainable Development Solutions Network (http://worldhappiness.report/).
Lun, V.M.C. şi Bond, M.H. (2013). Examining the relation of religion and spirituality to subjective well being across national cultures. Psychology of Religion and Spirituality, 5, 304 315.
OECD (2015), How’s life? 2015 Measuring well-being. OECD Publishing, 10.1787/how_life-2015-en.
Oishi, S., şi colab. (1999). Cross cultural variations in predictors of life satisfaction: Perspectives from needs and values. Personality and Social Psychology Bulletin, 25, 980 990.
Seligman, M.E.P. (2002). Authentic happiness: Using the new positive psychology to maximize your potential for lasting fulfillment. Free Press, New York.
Veenhoven. R. (2005-2014a). Average happiness in 159 nations 2005-2014. World Database of Happiness. Rank report Average Happiness.
Veenhoven. R. (2005-2014b). Happy Life Years in 159 nations 2005-2014. World Database of Happiness. Rankreport Happy Life Years.
WVS (2010-2014). OFFICIAL AGGREGATE v.20150418. World Values Survey Association (www.worldvaluessurvey.org). Aggregate File Producer: Asep/JDS, Madrid SPAIN.
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te