Handicapul de a atinge perfecțiunea


„Veșnicia s-a născut la sat”, spunea Lucian Blaga, mai mult ca sigur fără a face referire la vortexul temporal în care învățământul din zonele rurale românești se află. Mai mult sau mai puțin departe de marile orașe ale României, școlile din aceste zone funcționează după legile hazardului, legi care îi supun pe cei cu potențiali la solicitante dueluri cu morile de vânt ale plafonări celor care au luat în brațe pe „asta e!”, lăsându-i în plata Domnului pe entuziaștii care vor mai mult. Minuni însă mai există, iar cea de față are și un nume: Doriana Șandru, singura elevă din România care, după patru ani la un liceu tehnologic, a reușit performanța de promova examenul de Bacalaureat cu o perfectă medie de 10. Drumul spre această performanță nu a fost însă ușor: asemeni omului de geniu din creația eminesciană hulit pentru aspirațiile sale, Doriana a petrecut patru ani de liceu asumându-și gravul handicap de a pretinde mai mult de la un sistem bolnav în care  noțiunea de „liceu tehnologic” coincide cu exilarea în mocirla educației românești. Perseverența i-a fost răsplătită cu perfecțiune dar și cu alte provocări din partea vieții de individ însetat de cunoaștere: ce îți oferă educația românească atunci când ești bun la toate? Aparent, doar șansa de a alege, legat la ochi fiind.

 

Doriana locuiește în localitatea Ciucea, județul Cluj, un loc aflat la o distanță apreciabilă față de orice binefacere a secolului 21. Mama ei, Marcela, și-a laut în ultimii ani și rolul de soră mai mare a propriei ei fiice. Cu tatăl, care lucrează ca șofer de camion, mai tot timpul plecat la muncă pentru a-și putea susține familia, mama a renunțat la tot pentru a reuși prin intermediul fiicei ei. În ultimii 20 de ani, femeia a uitat ce înseamnă „nu se poate” atunci când a venit vorba de nevoile Dorianei, realizând la un moment dat chiar și o parcare proprie în fața casei astfel încât autobuzul care mergea spre școală să o poată lua și pe fata ei.

La 20 de kilometri se află orașul Huedin și Liceul Tehnologic „Vlădeasa”, locul care pentru Doriana avea să se dovedească un adevărat „cimitir al tinereții”. „Aici vin copii care nu-și găsesc locul în liceele teoretice, care au medii mici, care sunt nepregătiți . Elevii bun merg la liceeleteoretice și noi rămânem cu ei”, spune directorul instituției, Gabriel Crețu, care deși este supărat pe cei care au spus că Doriana a luat 10 la un liceu mediocru, recunoaște că  performanțele educaționale sunt adevărate minuni în ograda sa.

Din cei 1084 de elevi ai Liceului Tehnologic „Vlădeasa”, procentul celor care au obținut medii mai mari de 6 la examenul de bacalaureat nu trece de 35%, la fel cum s-a întâmplat și în 2013. La nivel național, liceele tehnologice continuă o tradiție tristă, construită în ultimii ani, care le recomandă ca cele mai slabe instituții de învățământ atunci când vine vorba de gradul de promovare la examenele de bacalaureat. Născute din transformarea forțată a fostelor Școli de Arte și Meserii în licee, aceste instituții primesc în cea mai mare parte elevi care la Evaluarea Națională de la finele clasei a opta au obținut note între 1 și 5. Cum  ajuns deci o absolventă de liceu tehnologic să obțină 10 pe linie la „examenul vieții”?

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Binele înfrânge

La fel ca nota de la Bacalaureat, 10 a fost și media anilor de liceu pentru Doriana. De altfel, tânăra din Ciucea a luat o singură notă de 9 în cel de-al doilea semstru al clasei a 12-a. Emoțiile celor trebuie probe de al căror rezultat știa că depind visurile legate de o carieră bună nu au copleșit-o așa cum a făcut-o rezultatul final, rezultat care a uimit o țară întreagă.

„Eram în vizită la bunici știind că trebuie să apară rezultatele și atunci m-a sunat domnul profesorul să mă felicite. Nu mi-a venit să cred când mi-a spus, l-am rugat să-și dea cuvântul dar tot nu am crezut până când nu am văzut cu ochii mei. Nu mă așteptam la așa o notă chiar dacă înainte m-am gândit la asta. Totuși, eu nu mi-aș fi dat 10 la Limba română, nu cred că mi-a ieșit atât de bine.Nu înțeleg încă cum chiar eu am luat această notă și mă număr printre cei mai buni elevi din Cluj. Și acum mai intru pe interenet la rezultate și mă gândesc dacă e real. Așa îmi dau seama că nu a fost chiar atât de greu. Nu au fost sacrificii maxime, așa cum este nota. Am sacrificat mult timp. Învățam și mai mult de cinci ore pe zi. Într-un fel m-am și izolat foarte mult și am sacrificat din viața mea socială. Am dat mulți bani pe cărți și… cam atât. Nu au fost multe de sacrificat pentru că nu am o viață foarte complexă”, spune Doriana Șandru.

„De mică mi-a plăcut să învăț și am încercat să fiu printre cei mai buni”, explică adolescenta pentru care nota perfectă la probele scrise a fost un țel încă din prima zi de liceu. „Îmi place să fac un lucru bine, altfel mai bine nu îl încep. Așa am ajuns să învăț foarte bine la toate materile. Pentru BAC am început să mă pregătesc de la începutul liceului în sensul că mi-am căutat operele care se cer și am început să le învăț. Nu mi-au plăcut toate, dar le-am învățat. În ultima perioadă am accelarat. După festivitatea de final de an mi-am făcut un program, m-am organizat foarte bine, mi-am făcut schițe și dosare cu eseele și materia de învățat și i-am dat drumul”.

Supraviețuitoare pe epava educației

Vestea că o elevă a unui liceu tehnologic din Huedin a luat 10 pe linie la BAC a transformat-o pe Doriana într-o exponată la care lumea se îndreaptă pentru a căuta inspirație și explicația minunii.

„M-am mai uitat prin ziare și am văzut multe județe care aveau licee cu procent de promovare zero. Toate licee tehnologice. Adevărul este că am venit aici peste voia mea, aș fi vrut să merg la un liceu din Cluj. Dar mi-a plăcut să învăț, am lucrat foarte mult singură și am vrut să arăt că oriunde poți avea rezultate foarte bune. Avem o mulțime de surse de informare și elevul nu mai poate spune că nu avea de unde să știe ceva. Poate pentru mine ar fi fost mai bine la Cluj pentru că aici am cam suferit din cauza mediului social”.

Dincolo de dificultatea materiilor, Doriana a mai avut de înfruntat și incompatibilitatea cu mediul în care era obligată să performeze. Setea ei de cunoaștere nu s-a potrivit niciodată cu mediul social în care Liceul Tehnologic „Vlădeasa” a fost aruncat.

„Nu am fost în clasa în care mi-aș fi dorit. De multe ori ajungeam acasă plângând, supra-solicitată de atmosfera de aici în care nimeni nu voia să învețe. Pot spune și că asta m-a ambiționat pentru că așa am fost tot timpul și mi-am dorit să las ceva în urma mea. Pe mine m-a ajutat foarte mult familia și asta cred că le lipsește multor colegi de-ai mei. Am fost învățată să fiu ordonată, muncitoare, să știu ce vreau să fac și de ce”, spunea tânăra.

Deși în clasa a noua și-a dorit să urmeze cursurile unui liceu economic din Cluj-Napoca, mama fetei a insistat și a pus la bătaie totul pentru ca fiica ei să reușească. A renunțat la serviciu imediat după ce a născut-o pe Doriana, unicul copil al familiei și cu soțul plecat la muncă, și-a dat silința să o îndrume pe calea pe care ea nu a avut niciodată ocazia să o apuce.

 

„De nici nu mai știu câte ori mi-a venit acasă plângând, spunându-mi că ea nu mai rezistă, că ea nu poate învăța. I-am spus <<taci fata mamii că se poate, muncim pentru tine și o să reușești>>. Am făcut totul pentru ea. Am purtat-o cu mașina din clasa I-a până acum și am insistat să rămână lângă mine la liceu ca să pot avea grijă de ea. Am fost convinsă că va reuși pentur că e o fată foarte serioasă și credincioasă. În fiecare duminică merge la biserică indiferent ce ar mai avea în program”, spune Marcela Șandru.

Timp de patru ani, Doriana a fost precum un extraterestru în școala ei. Hotărâtă să acumuleze cât mai multe cunoștințe, adolescenta a înotat constant împotriva curentului și nu s-a lăsat influențată de atmosfera din jurul ei.

„Am avut colegi în liceu cu o concepție de viață efectiv tulburătoare. Mă speriau. Ei trăiesc cu impresia că totul se poate obține prin violență, forță și fără vreun efort intelectual. Nu am văzut principii, obiective constructive legate de școală. Toată lumea intră în aceași oală. De multe ori mi s-a părut că am un handicap, eu fiind singura care voia și se chinuia să învețe. Dar nu m-am lăsat influențată deși din jurul meu venea mesajul <<de ce îți bați atât capul că oricum suntem toți în aceași oală și rămânem aici toți?>>. Nu știu de unde vine mentalitatea asta. Cumva are legătură și cu realitatea, care e descurajantă atunci când vezi că termini liceul și facultăți dar nu își poți asigura o viață bună.

Ce faci când poți face orice?

Să fii bun la toate ar putea fi un vis pentru mulți însă, în educația românească, paradoxal, nu este cea mai fericită situație în care un elev s-ar putea găsi. Liceele se mulțumesc să trimită pliante în școlile gimnaziale care le vor trimite pliante iar facultățile nu ajung cu oferta lor educațională prea departe de zona lor de confort, cu atât mai puțin în Huedin. Astfel, viitorul educațional al elevilor se transformă într-o ruletă rusească în care alegerea se face cu speranță în noroc și încredere în soartă. Nici elevii de 10 nu sunt scutiți de lupta cu hazardul, Doriana aflându-se acum față în față cu proba a patra a examenului vieții: alegerea facultății.

„Nu știu ce domeniu să aleg. Am învățat la toate materiile la fel, mi-au plăcut și acum sunt dezorientată. Nu știu dacă să aleg ceva care îmi place sau care să mă satisfacă mai departe din punct de vedere material. Vreau să am și liniște sufletească pentru că mi se pare foarte foarte importantă. Când eram mică mi-am dorit, datorită familiei, să mă fac medic pediatru. Apoi am vrut să mă fac avocat, îmi plăceau foarte mult robele acelea negre. Pasiunea mea cea mare sunt animale dar să lucrez cu animalele nu pare cea mai bună slujbă. E o presiune foarte mare acum pentru că toți se așteaptă ca pe viitor să face ceva care să fie „wow”, pe măsura notei de la BAC”.

Facultățile din vest nu o tentează prea tare pe Doriana, deși are o bunică în Germania care a promis să o sprijine în cazul în care alege să își continue studiile peste granițe. Modestă dar hotărâtă să performeze indiferent de domeniul în care va continua, Doriana resimte presiunea unei alegeri despre care știe că îi va influența într-o foarte mare măsură următorii 10 ani din viață.

„Aș vrea totuși să încep o facultate aici și poate după aceea să plec. Ceva mă reține, simt că nu m-aș simți eu bine acolo. Este o alegere foarte grea și cred că ar trebui programe în școli cu care elevul să descopere la ce e bun de fapt, cineva să îl consilieze. Toți riscăm să facem o facultate și să ne dăm seama în doi ani că voiam să facem altceva. Nu suntem suficient de maturi ca să decidem tot viitorul de capul nostru pentru că sunt foarte multe variabile. Peste 10 ani vreau să fiu în situația de a mă autofinanța. Asta am vrut din clasa a opta. Vreau să am o profesie care să îmi placă și iar mă întorc la problema cu alegerea”, speră proaspăt-absolventa de liceu.

Succesul Dorianei și contextul în care acesta s-a produs pare a avea darul să inspire viitoarele generații de elevi ai liceelor tehnologice. Ba chiar, într-un scenariu ideal, să atragă atenția asupra faptului că și aceste instituții de învățământ există și ar putea avea și alte contribuții în afara celei de a îngroșa rândurile asistațiilor social și șomerilor de 20 de ani. Însă Doriana este o floare rară, „unică în istoria Huedinului”, așa cum directorul Marius Ciota profețește. Un scenariu cel puțin pesimist, dar parcă mai apropiat de realitatea care deja ne-a arătat că educația românească produce minunile ca la carte: fără nicio implicare, lăsând universul și destinul să facă toată treaba.

 

 

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

13 + twenty =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te