Ideologia electoratului român: între absență și (in)consistență


Distribuie articolul
Acest articol exploatează rezultate din valurile 2017-2018 al European Values Study și World Values Survey, produse în România de către Grupul Românesc pentru Studiul Valorilor Sociale (http://web.RomanianValues.ro), sprijinit de RQSA, ICCV și grantul CNCS „RemOsm”. Colectarea datelor a fost realizată de către un consorțiu IRES – MMT.

Discursul politic public este deseori construit în jurul ideologiilor, fiind populat de o serie de etichete atașate entităților politice. Probabil cele mai utilizate astfel de etichete sunt cele care poziționează actorii și măsurile politice pe un continuum stânga-dreapta, spunându-se despre aceștia / acestea că sunt de „stânga”, „centru” sau „dreapta”. Se simplifică astfel discursul, transmiţându-se printr-o „stampilă lingvistică” o întreagă serie de conținuturi politice și sociale.

Măsura în care aceste conținuturi subînțelese se suprapun între actori (în cazul în care aceștia acordă o semnificație termenilor) este discutabilă. Altfel spus, întrebarea este dacă etichetele ideologice au un conținut relativ clar definit, dacă acesta este împărtășit, și dacă da, care este gradul de suprapunere a semnificațiilor între diferitele grupuri sociale sau între actorii dintr-un anumit grup. Această analiză încearcă să răspundă la următoarele întrebări: Care este ponderea cetățenilor care se auto-poziționează pe axa ideologică stânga-dreapta și cum s-a modificat aceasta în timp? Raportat la totalul celor care se auto-poziționează, care este ponderea celor de stânga, dreapta, respectiv centru și cum s-au modificate aceste ponderi în timp? Există o relație între auto-poziționarea ideologică și caracteristicile socio-demografice ale actorilor? Dar o relație cu valorile sau preferințele de vot?

Utilizarea conceptelor de stânga și dreapta

În România, opoziția stânga-dreapta a fost, cel puțin până în anul 2000, puțin utilizată, fiind preferate axele comunism-anticomunism și reformator-antireformator. Acest lucru era de așteptat dat fiind contextul specific în care au apărut și s-au dezvoltat partidele politice din România (ruptura lentă de comunism și economia centralizată) precum și stadiul incipient al democrației. Ulterior, spațiul politic a fost definit definit prioritar prin referire la corupție, chiar dacă, firesc, niciun partid nu a afișat orientări manifeste favorabile corupției. Prin urmare este de așteptat ca utilizarea dimensiunii stânga-dreapta pentru descrierea și analiza spațiului politic românesc să fie redusă atât la nivelul actorilor politici cât și în rândul cetățenilor. Într-adevăr, notorietatea conceptelor de stânga și dreapta politică este relativ scăzută în cadrul populației adulte din România. Chiar dacă notorietate celor două etichete ideologice este de aproximativ 50%, ponderea celor care se auto-poziționează pe axa stânga-dreapta este ceva mai mare. Astfel, cu o singură excepție (1993), ponderea celor care se auto-poziționează este relativ stabilă în timp în jurul valorii de 60% (55-65%) (Figură 1).

Figura 1. Ponderea românilor care se autopoziționează pe axa stânga-dreapta (1993-2018)

Sursa: Analize pe baza datelor BOP-FSD 2003, 2006; EVS&WVS 1993, 1998, 1999, 2005, 2008, 2018; ICCV 1997; CSES 1996 și 2004; SER 2009, 2011, 2012, 2014 și 2016; FSR-PM 2010.
* Punctele reprezintă procente din total respondenți.
** Liniile reprezintă aproximarea tendinței (local polynomial smoothing cu funcție de grad 0 în stânga și 5 în dreapta).


Scala utilizată pentru a produce datele din graficul anterior folosește etichete doar pentru capetele axei, ceea ce ar putea reduce ponderea alegătorilor care se auto-poziționează. Însă, chiar și atunci când se oferă etichete pentru poziționările intermediare (dreapta, centru-dreapta, centru, centru-stânga, stânga), 43% dintre subiecți nu se identifică cu una din opțiunile ideologice oferite (Mungiu-Pippidi, 2002). Pe de altă parte însă, atunci când etichetele iau forma principalelor orientări ideologice (social-democrație, liberalism, socialism, etc.), ponderea celor care reușesc să-și declare atașamentul ideologic pare să crească puțin (64-72%, anchete MMT, 2000).

Cine sunt cei care se autopoziționează? Sunt ei diferiți de cei care nu se autopoziționează și dacă da, în ce privințe? Conform unor analize anterioare (Comşa, 2007) ponderea celor care se auto-poziționează ideologic este mai mare în cazul bărbaților (60%; femeile 44%), crește în funcție de nivelul de educație formală (de la 34% în cazul absolvenților de școală generală, la 68% pentru cei cu studii superioare), de clasa socială (clasa de jos 36%, clasa de mijloc-sus 67%), interesul pentru politică (deloc interesați 27%, interes ridicat 80%), informare (cei care utilizează cel mult o sursă de informare 23%, cei care utilizează cinci sau mai multe 78%). Pe baza unei analize mai complexe prezentate în același studiu, se arată că utilizarea scalei stânga-dreapta depinde în principal de nivelul interesului pentru politică. De asemenea, persoanele din localități mai mari, mai educate, din clasa de mijloc, de gen masculin și care se informează frecvent au o capacitate mai mare de a se auto-poziționa ideologic. Vârsta și nivelul veniturilor determină și ele capacitatea de auto-poziționare, dar într-o măsură mai mică.

Destul de probabil, ponderea redusă a celor care se auto-poziționează pe axa stânga-dreapta în România este (și) consecința faptului că liderii de opinie (oamenii politici, jurnaliștii, analiștii politici) au utilizat relativ mai puțin în discursul public termenii de stânga și dreapta, preferând poziționări mai familiare în rândul alegătorilor (comunist-anticomunist, reformator-antireformator sau, după 2000, corupție – anticorupţie) pentru a explica anumite atitudini, evenimente și politici publice.

Dinamica auto-poziționării ideologice (1993-2018)

Care este dinamica orientărilor ideologice în timp? Pentru a simplifica analiza am ales să grupez cele zece variante de răspuns posibile în trei categorii mari de respondenți: stânga (1-4), centru (5-6) și dreapta (7-10). Datele prezentate (Figură 2) arată că raportat la totalul respondenților la întrebarea de auto-poziționare ideologică, în general aproximativ 25% se consideră de centru, cam 20% de dreapta și cam 15% de stânga (restul până la 100% e reprezentat de cei care nu se pot poziționa). Ponderea celor care se auto-poziționează la centru tinde să scadă în prima jumătate a perioadei, iar apoi se stabilizează în jurul valorii de 25%. Pe parcursul întregii perioade pare să existe o tendință ușoară de creștere a ponderii alegătorilor care se consideră de stânga, în timp ce ponderea celor de „dreapta” oscilează. Variațiile observate sunt în general relativ mici și tind să fie asociate cu schimbarea puterii politice (pierderea alegerilor de către PDSR / PSD / Iliescu / Năstase și câștigarea lor de către CDR / ADA / PNL / Băsescu / Iohannis). Astfel, atunci când un partid sau candidat de stânga câștigă alegerile alegătorii se poziționează și ei într-o pondere mai mare la stânga (același lucru e valabil și pentru dreapta).

Figura 2. Dinamica auto-poziționării ideologice (1993-2018)

Sursa: Analize pe baza datelor BOP-FSD 2003, 2006; EVS&WVS 1993, 1998, 1999, 2005, 2008, 2018; ICCV 1997; CSES 1996 și 2004; SER 2009, 2011, 2012, 2014 și 2016; FSR-PM 2010.
* Punctele reprezintă procente din total respondenți.
** Liniile reprezintă aproximarea tendinței (local polynomial smoothing cu funcție de grad 0 în stânga și 5 în dreapta).
*** Diferența până la 100% e reprezentată de cei care nu se auto-poziționează


Relevanța autopoziționării ideologice

Are vreo relevanță faptul că alegătorii preferă să se situeze la centru, la stânga sau la dreapta? Sau, altfel spus, există o legătură între auto-poziționarea pe axa stânga-dreapta și preferințele pentru anumite partide, respectiv valori social-economice?

Chiar dacă între diferitele categorii socio-demografice există diferențe de auto-plasare pe axa stânga-dreapta, aceste diferențe sunt cel mai adesea mici (pe o scală de la 1 la 10, mai mici de un punct). Caracteristicile socio-demografice ale alegătorilor explică foarte puțin (6%) din varianța auto-poziționării (Comşa, 2007). Altfel spus, auto-poziționarea la stânga sau la dreapta nu diferă prea mult în funcție de caracteristicile socio-demografice ale alegătorilor. Comparativ cu alte țări, legătura dintre auto-poziționarea ideologică și caracteristicile socio-demografice este semnificativ mai mică în cazul României. Foarte probabil, această situație este (și) o consecință a nivelelor scăzute ale identificării și sofisticării ideologice (doar jumătate dintre români se auto-plasează pe scala stânga-dreapta, respectiv doar o treime oferă sensuri relativ corecte pentru aceste etichete).

Cum sunt percepute partidele din punct de vedere al orientării ideologice pe axa stânga – dreapta? Cu excepția PSD și PNL, există segmente importante de alegători care nu pot poziționa restul partidelor pe axa stânga-dreapta. Atunci când fac o evaluare, în general, alegătorii identifică relativ corect poziția unui partid. Astfel, PNL ocupă în mintea celor mai mulți dintre respondenți zona de centru sau dreapta, iar PSD zona de stânga. Tot relativ mai la stânga sunt percepute a fi și PRU, ALDE și ANR, în timp ce restul partidelor (UDMR, USR și PMP) sunt percepute a fi la stânga, centru sau dreapta în aproximativ aceeași măsură. Există însă alegători, chiar și printre cei interesați de politică, care poziționează partidele la celălalt pol decât cel comun acceptat. Astfel, aproximativ unul din șase alegători consideră că PSD este de dreapta, iar PNL de stânga. Dacă ne raportăm doar la alegătorii interesați de politică, ponderea celor care nu se auto-poziționează sau nu poziționează partidele pe axa stânga-dreapta scade foarte mult (la aproape jumătate în unele cazuri). De asemenea, crește (absolut, dar și relativ) ponderea celor care poziționează „corect” partidele.

Figura 3. Reprezentări cu privire la orientarea ideologică a principalelor partide

Sursa: Analize pe baza datelor SER 2016 (datele reprezintă procente).
* Datele reprezintă procente. Valorile au fost rotunjite.
** Mod de citire: Raportat la total electorat, 40% consideră că PSD este un partid de stânga, 11% de centru, 18% de dreapta și 32% nu răspund sau nu pot aprecia.


Votează alegătorii în conformitate cu propria orientare ideologică? În graficul de mai jos am prezentat auto-poziționarea pe axa stânga – dreapta a celor care au declarant că au votat cu un anumit partid la alegerile parlamentare din 2016. După cum se observă, votanții PSD se declară mai degrabă de stânga, votanții PNL de dreapta (la fel PMP și UDMR, dar numărul de cazuri e mic), în timp ce majoritatea votanților USR nu adoptă o poziție (consistent cu programul politic al USR de a nu avea o orientare ideologică clasică). Din nou, observăm faptul că nu există o consistență perfectă între orientarea ideologică personală și votul acordat partidelor, segmente importante de alegători care se auto-poziționează la dreapta votând cu PSD, respectiv alegători de stânga care votează cu PNL.

Figura 4. Relația dintre orientarea ideologică personală și vot (Parlamentare 2016)

Sursa: Analize pe baza datelor SER 2016.
* Datele reprezintă procente. Valorile au fost rotunjite.
** Mod de citire: Din totalul celor care declară că au votat cu PSD la alegerile parlamentare din 2016, 41% se auto-poziționează la stânga.


A fi de stânga / dreapta înseamnă a avea anumite atitudini, valori și preferințe de politici sociale. Astfel, stânga este asociată cu socialismul, protecția socială, proprietatea de stat, egalitatea, etc., iar dreapta cu capitalismul, clasa de mijloc, proprietatea privată, libertatea, etc. Ilustrarea orientărilor ideologice ale populației la un nivel mai specific poate fi făcută prin utilizarea unor afirmații polare care surprind conținutul conceptelor de stânga și de dreapta.

Pentru a simplifica lectura datelor am pus în stânga (Figură 5) afirmațiile care indică o orientare ideologică de stânga, la dreapta pe cele care indică ideologia de dreapta și am grupat răspunsurile în 3 categorii (1-3 stânga, 4-7 centru, 8-10 dreapta). Cea mai mare parte a populației (67%) tinde să valorizeze competiția, ceea ce indică o orientare de dreapta, respectiv 62% apreciază că diferențele dintre venituri ar trebui să reflecte efortul individual. În cazul celorlalte două dimensiuni (tipul de proprietate preferat, respectiv responsabilitatea pentru bunăstarea indivizilor), preferințele ideologice sunt distribuite relativ echilibrat.

Figura 5. Orientările ideologice specifice ale populaţiei

Sursa: Analize pe baza datelor WVS & EVS 2018.
* Datele reprezintă procente din cazuri valide.
** Mod de citire: Din totalul respondenților, 16% apreciază că diferențele dintre venituri ar trebui să scadă, 62% că ar trebui să crească, restul de 23% fiind undeva între


Similar cu rezultatele obținute în cadrul unor analize anterioare (Comşa, 2007; Comșa 2012), și datele obținute la nivelul anului 2018 (EVS) indică o absență aproape totală a unei relații între auto-poziționarea ideologică pe axa stânga-dreapta și orientările de valoare cu privire la gradul de inegalitate al veniturilor, tipul de proprietate preferat (de stat vs. privată), principalul responsabil pentru bunăstarea indivizilor (statul vs. indivizii), respectiv evaluarea competiției (rea vs. bună). După cum se observă din graficele de mai jos, dacă o persoană se consideră de stânga, aceasta nu înseamnă că va avea automat preferințe ideologice care definesc stânga (inegalitate mai mică a veniturilor, proprietate de stat, statul responsabil pentru bunăstarea indivizilor, competiția apreciată ca rea) (liniile care sintetizează tendința medie a relației dintre auto-poziționare și orientarea de valoare sunt aproape paralele cu axa orizontală; valorile R2 sunt foarte mici). Același lucru este valabil și în cazul celor care se definesc de dreapta.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te