Impactul „fake news” asupra burselor de valori

Termeni precum „fake news”, „post truth” sau „alternative facts” domină de câteva luni bune fluxurile de știri, părând a fi concepte recente, apărute în spaţiul politic în contextul alegerilor prezidențiale din SUA. În fond, însă, nu este vorba despre nimic nou, cu excepţia denumirii.


Manipularea, minciuna, escrocheria sunt practicate de multă vreme atât în politică, cât şi în afaceri, nuanţele recente provenind de la comunicarea globală şi instantanee, mai ales prin intermediul reţelelor de socializare. În lumea afacerilor, mai ales a burselor de valori, s-a încercat, de-a lungul timpului, acreditarea ideii pieţelor eficiente, raţionale, logice şi transparente, a absenţei emoţiei, şi deci a manipulării în decizie.

Inclusiv bursele de la New York şi de la Londra pot deveni „scenele” manipulării prin diverse forme, inclusiv „fake news”

De aproximativ 100 de ani, a început să se admită gradual faptul că psihologia, şi deci manipularea, au un rol important în deciziile investitorilor şi ale profesioniştilor din domeniul financiar. A apărut şi s-a dezvoltat o disciplină nouă, „Behavioral Finance”, care încearcă să explice cum şi de ce sunt ineficiente pieţele şi care este rolul psihologiei în deciziile de investiţii. Literatura în materie este extrem de bogată şi se revendică de la Psihologia mulţimilor a lui Gustave le Bon (1896), continuă cu Psihologia Burselor a lui G. C. Selden (1912), cu introducerea de către Leon Fenstinger a conceptului de disonanţă cognitivă (1956), culminând cu seria de lucrări strălucite ale lui Amos Tverski şi Daniel Kahneman pe subiectul luării practice a deciziilor în situaţii complexe şi/sau cu informaţii incomplete (euristice) şi al funcţiei asimetrice a valorii (începând cu 1973). Relevanţa practică a cercetării în domeniu a fost consfinţită de acordarea în 2002 a premiului Nobel pentru economie lui Daniel Kahneman (Amos Tverski fiind răpus în 1996 la vârsta de 59 de ani de un melanom), care era psiholog, şi nu economist!

Conceptele din „Behavioral Finance” au fost preluate inclusiv de guverne pentru a încuraja cetăţenii către adoptarea unor comportamente sociale pozitive, cum ar fi economisirea sau înscrierea pe listele de donatori de organe.

În acest peisaj au apărut firme care oferă servicii specializate decidenţilor politici, dar şi investitorilor privaţi. Acestea sunt relativ deschise în a discuta despre proiectele pe care le derulează cu agenţii guvernamentale (Marea Britanie – Behavioral Insights Team sau SUA – US Social and Behavioral Science Team, ambele în 2014), dar preferă discreţia când vine vorba de clienţii din sectorul privat.

Revenind la chestiunea manipulării investitorilor la bursele de valori, trebuie diferenţiat între cea produsă intern (făcută în general de conducerea anumitor firme, pe termen lung, cu scopul de a prezenta rezultate financiare falsificate, superioare celor reale, în scopul creşterii cotaţiilor acţiunilor) şi care nu constituie, din motive de spaţiu, obiectul acestui eseu, şi cea externă, la care contribuie într-o manieră coordonată diverşi investitori, analişti şi alţi formatori de opinie atât prin operaţiuni de cumpărare şi vânzare masivă de acţiuni (fapt care în sine poate impacta cotaţia acţiunilor), cât şi prin răspândirea de „fake news” care afectează cotaţia acţiunilor pe termen scurt, putând genera profituri semnificative pentru cei care anticipează evoluţiile şi se prepoziţionează în mod corespunzător.

Pentru a facilita înţelegerea exemplelor de mai jos, este utilă reamintirea câtorva noţiuni elementare legate de investiţiile pe burse. Astfel, se spune că un investitor adoptă o „poziţie lungă” atunci când cumpără acţiuni anticipând creşterea cotaţiei acestora. El va obţine profit din revânzarea ulterioară a acţiunilor. În acest caz, manipulatorii răspândesc în piaţă „fake news” corespunzătoare. Pe de cealaltă parte, un investitor adoptă o „poziţie scurtă” atunci când cumpără acţiuni anticipând faptul că cotaţia acestora va scădea. Cum se obţine profit în acest caz? Manipulatorul împrumută acţiuni de la un broker (în general, pentru o anumită perioadă de timp şi pe care se angajează să le returneze la scadenţă), pe care le vinde şi încasează banii. Dacă în urma răspândirii de „fake news” cotaţia acţiunilor scade, investitorul are nevoie de o sumă mai mică pentru a cumpăra acţiunile pe care trebuie să le returneze brokerului, de unde profitul. Manipulatorul poate obţine aşadar profit din mişcarea în ambele sensuri a cotaţiei acţiunilor pe termen scurt şi chiar la variaţii mici, mai ales dacă volumele tranzacţionate sunt semnificative. Oportunităţile de manipulare sunt mult mai numeroase în condiţiile utilizării de platforme de tranzacţionare automate de mare frecvenţă pe bază de algoritmi care declanşează operaţiuni de vânzare/cumpărare prin analiza evoluţiei cotaţiilor, combinat cu analiza/interpretarea unor termeni cheie din comunicarea din spaţiul public privitoare la respectivele acţiuni, şi care reprezintă până la 50% din volumul tranzacţiilor la bursele occidentale majore. Acest sistem poate crea în anumite cazuri panică pe pieţe, amplificând prin „efectul de turmă” destabilizarea iniţială şi crescând potenţialul de manipulare.

Să trecem în continuare în revistă câteva exemple de manipulare a burselor de la New York şi de la Londra prin diverse forme, inclusiv „fake news”.

2000 – Lucent

În martie 2000, Fred Moldofsky, cetăţean canadian, fost dentist, a postat pe internet circa 20 de mesaje care au fost proiectate pentru a semăna cu comunicate de presă din partea Lucent, avertizând asupra neîndeplinirii de către companie a ţintei de profit. Urmare a postărilor lui Moldofsky, cotaţia acţiunilor Lucent a scăzut cu 3,6% pe parcursul zilelor de 21 şi 22 martie 2000. Aceasta a fost una dintre primele încercări de scădere a cotaţiei acţiunilor unei societăţi prin „fake news”. Încercare naivă, căci mesajele proveneau de pe computerul lui Moldofsky, iar în plus se pare că el nu a adoptat o poziţie scurtă pe acţiunile Lucent ca să obţină profit.

Moldofsky a fost identificat relativ repede şi condamnat la închisoare şi la plata unei amenzi pe lângă daunele civile solicitate de SEC (CNVM-ul american).

Discrepanţa dintre mecanismele de tranzacţionare ale erei digitale şi cadrul de reglementare şi supraveghere, încă la nivelul Marii
Depresiuni, în anul 2010, a oferit unui dealer posibilitatea de a profita pe seama Bursei din New York

2010 – Flash Crash

Pe 6 mai 2010, pe parcursul câtorva minute, începând cu ora 02.32 pm EDT indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) al Bursei din New York s-a prăbuşit cu 998,5 puncte (9 % din capitalizarea bursieră, respectiv 1.000 de miliarde de dolari). Episodul de panică a durat 36 de minute. A urmat o lungă investigaţie, iar în aprilie 2015, Departamentul de Justiţie al SUA a lansat 22 de capete de acuzare contra unui dealer, Navinder Singh Sarao, care tranzacţiona pe bursa din subsolul casei părinteşti aflate într-o suburbie londoneză.

În esenţă, Sarao manipula piaţa prin tehnica numită „spoofing”, prin care se plasează zeci de mii de ordine de tranzacţionare de mici dimensiuni care sunt anulate înainte de a ajunge la scadenţă. Numărul mare de tranzacţii este menit să atragă în joc platformele de tranzacţionare automate de înaltă frecvenţă.

Se estimează că Sarao a obţinut profituri ilegale de 40 milioane dolari între 2010 şi 2014 prin manipularea cu tehnici „spoofing” a unui număr enorm de contracte futures denumite e-mini SP500.

Sarao a profitat de discrepanţa de la Bursa din New York dintre mecanismele de tranzacţionare ale erei digitale şi cadrul de reglementare şi supraveghere care era încă la nivelul Marii Depresiuni.

2013 – Associated Press Fake Tweet

Pe 23 aprilie 2013, site-ul Associated Press a fost accesat de hackeri care au transmis informaţia că la Casa Albă au avut loc două explozii şi că preşedintele Obama a fost rănit. Indicele DJIA a pierdut 143 puncte, adică 130 miliarde dolari. Associated Press a infirmat ştirea, iar piaţa şi-a revenit în câteva minute. Incidentul a subliniat vulnerabilitatea pieţelor la „fake news” de tip „breaking news” provenind de la surse aparent credibile, în era comunicării prin reţele sociale şi la tranzacţionarea prin platforme automate care iniţiază tranzacţii pe baza scanării unor cuvinte cheie din fluxurile de ştiri.

Incidentul produs de tweet-ul de mai sus a subliniat vulnerabilitatea pieţelor la „fake news” de tip „breaking news” provenind din surse
aparent credibile

2014 – G4S

Pe 12 noiembrie 2014, acţiunile G4S listate la Bursa din Londra au scăzut de la 268,9 p la 266,3 p în urma unor comunicate de presă false provenind în aparenţă de la companie şi transmise jurnaliştilor sugerând că au fost identificate nereguli în situaţiile financiare şi că acestea urmau să fie corectate. De asemenea, mesajele menţionau că CFO-ul companiei, Himanshu Raja, fusese concediat.

După dezminţire, acţiunile şi-au revenit, închizându-se la 270 p la sfârşitul zilei.

Manipulatorii doresc ca „fake news” să aibă aparenţa de credibilitate prin identificarea cu emitentul (Lucent), cu o autoritate profesională recunoscută în domeniu (Bloomberg), postează comunicate sub sute de identităţi false aparent neconectate între ele, sau chiar prin intermediul supraveghetorului pieţei (SEC). Escrocii se perfecţionează (de la Lucent la Twitter) şi se adaptează noii realităţi dominate de cyber, de emoţie şi de termenul scurt.

 

2014 – Acţiunile Twitter cresc în urma unui fals raport Bloomberg

Pe 14 iulie 2014, acţiunile Twitter au crescut cu mai mult de 8% în urma publicării unui fals raport al Bloomberg care afirma că gigantul din telecomunicaţii a primit o ofertă de preluare de 31 miliarde dolari. În general, cotaţia acţiunilor creşte la anunţarea unei intenţii de preluare. Așa zisul raport Bloomberg a fost publicat la 11:36 am ET, iar dezminţirea printr-un „tweet” de la Twitter a fost postată la 11:44. Acţiunile şi-au revenit la cotaţia iniţială la 11:50 am. Pe perioada saltului acţiunilor, volumul tranzacţiilor a fost dublu faţă de cel normal, un număr de investitori părând a fi pre „poziţionaţi lung”, anticipând creşterea cotaţiilor.

Falsul comunicat avea, în pofida unor stângăcii, aparenţa unui raport Bloomberg şi provenea de pe un domeniu înregistrat în Panama printr-un serviciu de proxy care făcea dificilă identificarea locaţiei creatorului site-ului.

În acest caz, aparenta legitimitate oferită de identificarea cu Bloomberg a făcut posibilă manipularea.

2014 – Oferta falsă de preluare a Avon

În mai 2015, pe site-ul SEC a fost publicată o ofertă de preluare a Avon. Cotaţia acţiunilor acesteia a crescut imediat cu 20%, iar volumul tranzacţiilor pe parcursul zilei a fost de 4,5 ori mai mare decât media. Ştirea a fost dezminţită cu promptitudine de către Avon şi mulţi şi-au dat seama că este o nouă încercare de manipulare a cotaţiei prin influenţarea platformelor de tranzacţionare automată de înaltă frecvenţă.

Ce a adus nou această tentativă a fost faptul că în comunicare s-a utilizat baza de date a SEC pentru postarea comunicărilor de la emitenţi numită Edgar, în scopul creşterii credibilităţii falsei oferte, ocazie cu care au fost reliefate vulnerabilităţile din sistemul reglementatorului american.

În privinţa manipulatorului, acesta a fost identificat relativ rapid în persoana lui Nedko Nedev, un bulgar de 37 de ani cu domiciliul în Sofia, care a utilizat 4 entităţi din diferite jurisdicţii. Dacă iniţial se credea că Nedev a făcut un profit de 5.000 de dolari, ulterior s-a concluzionat că de fapt el a pierdut bani din această tentativă. În prezent, este demarată o acţiune penală în SUA împotriva lui şi a firmelor utilizate de el.

Ce ar rezulta din exemplele anterioare? În primul rând, faptul că „fake news” pot avea un impact mai mare pe burse cu acţionariat diversificat, unde volumul tranzacţiilor este mare, bazat pe platforme automate pe bază de logaritmi şi care sunt foarte sensibili la conţinutul comunicării publice. Se constată, de asemenea, că manipulatorii exploatează slăbiciuni şi vulnerabilităţi din cadrul şi sistemele de reglementare („loopholes”), aşa zisul „arbitraj” de reglementare. Manipulatorii doresc ca „fake news” să aibă aparenţa de credibilitate prin identificarea cu emitentul (Lucent), cu o autoritate profesională recunoscută în domeniu (Bloomberg), postează comunicate sub sute de identităţi false aparent neconectate între ele, sau chiar prin intermediul supraveghetorului pieţei (SEC). Escrocii se perfecţionează (de la Lucent la Twitter) şi se adaptează noii realităţi dominate de cyber, de emoţie şi de termenul scurt.

Care este reacţia la tentativele de manipulare a burselor prin „fake news”? Atât emitenţii, cât şi supraveghetorii, monitorizează activ evoluţia cotaţiei acţiunilor, cât şi fluxurile de ştiri din spaţiul public pe subiect, inclusiv prin dezvoltarea de algoritmi de analiză a comunicării şi intervin cu comunicate sau dezminţiri cât de repede posibil. Uneori însă dezminţirile ajung prea târziu, iar răul este deja făcut. Se ajunge în acest fel la situaţia în care are loc o competiţie între algoritmii manipulatorilor, ai emitenţilor, traderilor şi supraveghetorilor.

În plus, supraveghetorii îşi adaptează în permanenţă regulile inclusiv prin suspendarea tranzacţionării în cazurile de variaţie peste anumite limite a cotaţiei acţiunilor pe parcursul unei zile.

Şi, în sfârşit, atât supraveghetorii, cât şi emitenţii şi investitorii, declanşează acţiuni în justiţie împotriva manipulatorilor, iar pedepsele, amenzile şi despăgubirile pot fi aspre, şi respectiv semnificative. Jocul de-a „hoţii şi vardiştii” nu se termină însă niciodată, el capătă doar forme noi, iar escrocii vor încerca întotdeauna să profite de sentimentele de frică şi lăcomie ale investitorilor. În acest sens, cei mai vulnerabili rămân, ca întotdeauna, micii investitori. Iar miza cea mai mare, şi prima victimă, precum în politică, o reprezintă încrederea.

Vasile Iuga este unul dintre cei mai respectaţi consultanţi din România, având o experienţă complexă de peste 24 de ani în domeniul implementării standardelor internaţionale de raportare financiară a auditului financiar, evaluării şi restructurării afacerilor, în preluări, fuzionări, achiziţii de business, privatizări şi consultanţă strategică. Vasile Iuga s-a alăturat PwC România la momentul înfiinţării firmei, în anul 1991. A devenit Partener în 1997, iar între 2004-2015 a fost Country Managing Partner pentru România, având în subordine peste 600 de angajaţi în cinci birouri la nivel naţional. A fost primul Managing Partner numit în Europa Centrală şi de Est, dar şi primul într-o companie Big 4 în România. Din 2008 este Managing Partner al PwC pentru Europa de Sud-Est (SEE – regiune care include 11 ţări, cu o cifră de afaceri anuală de 7-80 milioane USD, 35 de Parteneri şi peste 1.300 de angajaţi), iar din 2004 membru al Consiliului Director al PwC pentru Europa Centrală şi de Est (CEE – regiune care include 30 ţări, cu o cifră de afaceri anuală de 7-800 milioane USD, 300 de parteneri şi peste 7.500 de angajaţi), fiind astfel membrul cu cel mai lung mandat. De-a lungul timpului, a fost direct responsabil cu obţinerea de venituri de peste 800 milioane USD în birourile pe care le-a condus.

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

nineteen − seventeen =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te