„În America te lasă să faci cercetare când ai inspirație”


Distribuie articolul

La prima vedere ai putea crede că prezența lui la catedra din Aula este întâmplătoare. Pare prea tânăr să le predea studenților, cu atât mai mult să prezinte o lucrare științifică. Și totuși, gălățeanul Mihai Manea (31 de ani) susține cursuri de Teoria Jocurilor la una dintre cele mai importante universități din lume, Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar în august a fost invitat la Cluj să-și prezinte una dintre cercetări, la ERMAS. Până acum a susținut conferințe în peste 20 de țări, printre care Chile, Columbia, Canada, Anglia, Franța, Italia, Olanda, Suedia, Turcia, Coreea, China, precum și la toate universitățile importante din SUA. România a fost o premieră.

Cine este Mihai Manea? La sfârșitul anilor 2000, pe când își termina doctoratul la Harvard, după ce absolvise Universitatea Princeton Summa Cum Laude, se vorbea despre el la superlativ – „o mare mare stea pe piață”. Stea a fost și în România, înainte de a pleca peste Ocean. Numele lui figurează și acum pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Galați, cu mențiunea „Elevul Mihai Manea de la Colegiul «Vasile Alecsandri» a câștigat trei medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică, în 1999, 2000 și 2001”, fiind listat și în Hall Of Faime for IMO (International Mathematical Olympiad). Acum Mihai se pregătește să facă pasul de la Associate Professor la cel de profesor plin la MIT. Acest obiectiv îl face să rămână de multe ori până după miezul nopții la birou, printre formule matematice – în mediul universitar din America promovarea în grad este posibilă doar pe baza unui portofoliu de cercetare exceptional. Și toată lumea îi așteaptă următoarea sclipire.

De la a obține medalii la olimpiada de matematică până la a ajunge să studiezi la Princeton este un pas. În cazul tău cum s-au întâmplat lucrurile?

Mihai Manea: Toate universitățile au un proces de aplicație prin care trec toți studenții, fără nicio excepție. Desigur, medaliile de aur la olimpiada internațională și orice alte realizări au ajutat în cazul aplicației mele, sunt o parte a procesului de selecție. Dar nu există niciun tratament preferințial, nu există canale diferite pentru a ajunge la Princeton sau la Harvard. Școlile private au la dispoziție fonduri incredibil de mari. Doar 50% dintre studenți plătesc integral, acum costă cam 40.000 de dolari doar taxa de cursuri, iar restul primesc un ajutor financiar care nu e bazat pe merit, ci pe veniturile familiei. Odată ce o universitate decide să admită un student, familia sa raportează veniturile și universitatea stabilește cu cât să contribuie părinții. Noi, cei din Estul Europei suntem de regulă mai săraci și primim ajutor financiar aproape integral. Cred că majoriatea studenților români de la Princeton aveam unele dintre cele mai mici contribuții solicitate, în jur de 500-1.000 de dolari pe an, bani pe care ei estimau că pot să-i plătească familiile noatre. Eu nu apelam la părinți, pentru că reușeam să plătesc taxa din joburile pe care le găseam în campus.

Alegerea a fost a ta sau a părinților?

Mihai Manea: Când am început la Princeton, era deja o tradiție ca românii cu medalii la matematică să studieze acolo. Este una dintre cele mai bune universități de matematică din lume. Cel care a demonstrat Marea Teoremă a lui Fermat este profesor acolo, ca și cel care a demonstrat teorema celor patru culori în teoria grafurilor. Vorbim despre teoreme studiate de sute de ani, iar demonstrarea lor a presupus mii de pagini de argumente matematice complexe și zeci de articole cu idei originale.

În România, cel puțin la matematică, putem să ne compăram cu orice țară din lume, ca performanță….

Mihai Manea: La nivel de liceu, pregătirea este extrem de bună. La universitate e complet opusul.

De ce se întâmplă asta?

Mihai Manea: Pentru că mulți profesori universitari vin dintr-o generație cu idei învechite de predare. Vorbesc din două perspective. Prima este din partea colegilor mei de liceu absolvenți de Politehnică. Ei mi-au spus că, pe vremea lor, adică imediat după 2001, nu exista posibilitatea ca un student să-l întrerupă pe profesor la curs, cu o întrebare de clarificare. A doua perspectivă se leagă de această conferință. La Universitatea „Babeș-Bolyai” am avut oportunitatea să schimb idei de predare cu mulți profesori de economie și am fost foarte plăcut surpins să constat cât de mult s-au îmbunătățit strategiile și atitudinile de predare . Nu știu dacă pot extrapola observația mea la toate universitățile din România, dar cel puțin la UBB sistemul pare foarte apropiat de experiența mea din America. Profesorii sunt foarte deschiși, poate și pentru că mulți dintre ei sunt tineri. Încurajează studentul să contribuie în timpul cursului, să pună întrebări în orice moment. Nicio întrebare care poate ajuta un student să înțeleagă cursul nu e considerată greșită. Așa și trebuie să se întâmple, studenții să fie tratați cu respect, pentru că sunt acolo să învețe.

Având în vedere că avem tineri cu un așa mare potențial și o școală performantă, cel puțin la matematică,  de ce nu se face cercetare, în domeniul acesta în România?

Mihai Manea: Cred că cercetarea nu este bine răsplătită la noi în țară. În multe universități românești se pune mai mult accent pe predat, decât pe cercetare. În America, predatul nu e așa de important, baza este cercetarea. Predăm din plăcere, dar nu suntem niciodată promovați în funcție de cum predăm sau cum ne evaluează studenții. Și predăm cursuri foarte puține. La toate universitățile de top norma este de 2-3 cursuri pe an. Nu asta este partea principală a jobului de profesor universitar, ci cercetarea, pentru care există și multe fonduri. Dacă faci cercetare relevantă și originală ești promovat în grad, iar promovarea vine cu creștere substanțială a salariului. Așa se încurajează cercetarea.

Se pot face cercetări la comandă, care să ajute guvernul să ia cele mai potrivite decizii atunci când vine vorba despre implementarea unor reforme importante? Un exemplu: în 2010 Ministerul Educației a desfințat școlile profesionale, transformându-le în Licee Tehnologice cu argumentul că toți elevii trebuie să-și ia Bacalureatul. Având în vedere rata foarte slabă de promovabilitate în aceste școli, acum s-a revenit asupra deciziei. 

Mihai Manea: Desigur, e necesar să avem cercetare sponsorizată de guvern, care să verifice ce efecte are o asemenea schimbare a politicilor publice. Pentru un economist e o situație ideală să studieze un asemenea scenariu. E un experiment natural. Dar universitățile nu pot fi forțate să producă asemenea studii. Soluția e ca statul să stabilească un buget pentru problema respectivă și să invite cercetători să aplice. Dacă unui profesor îi place tema, cu siguranță se va bucura să poate accesa fonduri pentru studiu. Dacă nu este nimeni interesat în mediul academic de problema respectivă, poți solicita ajutorul unei instituții a statului sau unei companii private sau chiar să creezi o insituție nouă care să studieze problema. Într-adevăr, efectele unei schimbări educaționale majore precum cea descrisă de dumneavoastră trebuie evaluate cu atenție de specialiști în economie și sociologie.

Fotografie de grup la finalul Conferinței Științifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate

Fotografie de grup la finalul Conferinței Științifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate

S-a discutat la această conferință despre crearea unui master de elită, care să ajute studenții să-și facă doctoratele în afară. De ce ar finanța statul român un asemenea program, în condițiile în care se știe cu siguranță că tinerii vor pleca, dar nu se știe și dacă se vor întoarce?

Mihai Manea: Nu e clar câți absolvenți ar pleca din țară. Într-adevăr, la început probabil că studenții cei mai talentați vor considera că e mai bine să plece undeva pe afară să-și continue studiile sau să aplice ce au învățat. Dar sunt sigur că pe termen lung un astfel de program ar avea efecte pozitive pentru România. Principala dificultate e să stabilești o tradiție, dar sunt metode de a atrage studenți talentați cu un program prestigios de master.

Care ar fi acelea?

Mihai Manea: Burse pentru studenți și implicarea unor profesori de renume mondial. Spre exemplu dacă cineva mi-ar propune să vin să predau un mini curs de două săptămâni în România unui grup de studenți bine aleși, eu aș veni cu mare plăcere. Și dacă se angajează alți 10 cercetători ca mine, acest program se poate tranforma într-un program serios de master. Apoi mai găsim oameni care să se stabilească  aici, cu abilități comparabile, cum au făcut rușii la Moscova în New Economic School (instituție privată înființată în 1992 – n.a.), sau ungurii la Budapesta în Central European University (instituție privată înființată în 1991 – n.a.). La Budapesta s-a mutat să predea profesori de la Bekeley, iar la Moscova s-a mutat chiar un coleg de-al meu de la MIT. Cu asemenea profesori se câștigă încredere și reputație, iar studenții din aceste țări nu mai trebuie să se ducă la școli din Anlgia, Franța, Italia, Germania, dacă pot studia economia la nivel înalt la ei acasă.

Dar în cazul României, dacă ar avea acces la un asemenea învățământ nu și-ar da seama tinerii că nu au ce face pe piața de aici cu cunoștințele pe care le acumulează?

Mihai Manea: Dacă școlim oameni bine poate crește și restul României… Nu trebuie să ne așteptăm ca printr-un asemenea program să reținem 100% din absolvenți. Poate rămân în țară doar 20% și 80% pleacă. Tot ar fi un câștig. Cei care pleacă ne fac renume mondial și o parte dintre ei poate se întorc mai târziu. Sunt multe canale prin care putem să profităm din asta.

Ai fost coleg de doctorat la Harvard cu Ioana Petrescu, actualul ministru de finanțe, care nu cu mult timp în urmă a fost protagonista unui episod nu prea fericit din istoria conflictului dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria…

Mihai Manea: Este foarte bine ca oameni cu o astfel de educație se întoarc în România și contribuie, într-un fel sau altul. Ea este un exemplu bun, păcat că e rar. Dacă sistemul politic din România se îmbunătățește, o să fie mai mulți dornici să se întoarcă. Țara mea preferată în lume este Chile. Ce fac ei: se duc la studii în străinătate, pe la Harvard, Stanford, Oxford și apoi se întorc înapoi să ajute țara. Chile devine țara cea mai dezvoltată economic din America de Sud, toți oamenii sunt fericiți, șomajul e redus. Care este motivul? Au la conducere oameni calificați, nu există prea multă corupție și atunci totul merge bine. Deci asta trebuie schimbat și la noi, mediul politic.

Dar cum s-ar putea face asta?

Mihai Manea: Se face încetul cu încetul. Depinde care este următorul președinte al României, următorul premier, următorii parlamentari. Fiecare va avea efectul lui. Acum suntem într-o situație în care mi se pare că țara regresează. Toată corupția și certurile patetice din politică ne paralizează.

Unul dintre scopurile conferinței este crearea unei modalități prin care cei plecați să poate să ajute la progresul țării. Poate fi transformat acest schimb de experiență într-o colaborare pe termen lung și cu obiective mai concrete?

Mihai Manea: Da, înființarea unui master la care să contribuim așa cum am discutat, , am putea fi invitați la diferite ministere unde avem expertiză… Am putea veni în țară că și consultanți, pe perioade scurte – nu trebuie să stai un an întreg pentru un schimb de experiență, sunt suficiente și câteva zile când comunici cu persoanele potrivite. Poate dacă ar exista mai multe asemenea conferințe în România, cu invitați români din toată lumea, instituțiile statului ar începe să profite de experiența noastră. Organizatorii acestei conferințe au rămas surprinși de răspunsurile pozitive pe care le-au primit de la invitați. Toți am rezonat cu această idee. Deși aveam invitații din mai multe locuri, am renunțat pentru a veni în România. Eu am retras o lucrare de la o conferință din Japonia, care se desfășura în aceeași perioadă, doar ca să pot veni la Cluj. Mi s-a părut un eveniment important. La urma urmei e țara noastră, nu?

Apropo de țara noastră, cum se vede România din SUA?

Mihai Manea: În America nu contează de unde vii. Oamenii sunt evaluați în funcție de ceea ce știu și pot să producă. Oricum nu suntem noi cel mai important partener strategic al Americii. Sigur când sunt scandaluri politice mari, nu apare bine în presa internațională. Spre exemplu am avut prea multe referendumuri să demitem președintele. Și nici nu eram în stare să numărăm voturile. Așa bâlci nu a trecut neobservat nici în ziarele americane.

Dacă ți s-ar oferi varianta să te întorci în România, ai face-o?

Mihai Manea: Depinde în mare parte de circumstanțe. Iar acestea țin, pentru mine personal, de cercetare și de întreg sistemul educațional.

Cum te privesc foștii colegi de liceu? Ai fost la întâlnirea de 10 ani?

Mihai Manea: Din păcate eram invitat la o conferință în Portugalia și n-am putut să ajung. Am prieteni foarte buni din liceu, ne întâlnim ori de câte ori ajung acasă. Mă gândesc cu drag la Colegiul Vasile Alexandri. Cariera mea academică acolo a început.

Ți-a plăcut dintotdeauna matematica?

Mihai Manea: Da, da. Mă jucam cu numerele de la 5-6 ani și doar din plăcere, cu puțină încurajare și îndrumare de la tatăl meu, care e profesor de matematică.

De ce te-ai orientat către economie?

Mihai Manea: Cercetarea mea este de fapt foarte matematică, deci  nu este o schimbare așa extremă. Decizia a fost bazată pe faptul că de la un anumit nivel matematica devine foarte abstractă și mie nu mi-a plăcut asta. Însă după cum am spus eu fac teoria jocurilor, care e partea cea mai matematică a economiei, deci nu e ca și cum am schimbat complet taberele complet.

Poate să fie presiunea prea mare? Tot timpul, inclusiv la această conferință se insită pe faptul că ești tânăr – cel mai tânără speaker, al doilea cel mai tânără profesor de la MIT… Este așteptarea oamenilor vis a vis de tine prea mare, uneori?

Mihai Manea: Da, desigur. Este o presiune constantă. Toți profesorii de la MIT sunt foarte ambițioși și competitivi. Ca să obținem rangul de profesor plin stăm de multe ori la birou după miezul nopții. Criteriile înalte care nu se impun pentru cercetare ne motivează să muncim greu. Dar muncim fără niciun șef și avem libertatea deplină în a alege temele de cercetare. Nici nu avem orar fixat în afara zilelor în care predăm și nu e necesară prezența la birou zilnic. E complet la alegerea noastră. În unele zile lucrez de acasă, în altele nu mă simt prea inspirat… dacă nu mă simt în formă maximă pentru cercetare folosesc ziua respectivă pentru altceva. Nu e nicio condică de semnat. În America te lasă să faci cercetare când ai inspirație. Și inspirația nu vine cu forța.

„Organizatorii acestei conferințe au rămas surprinși de răspunsurile pozitive pe care le-au primit de la invitați. Toți am rezonat cu această idee. Deși aveam invitații din mai multe locuri, am renunțat pentru a veni în România. Eu am retras o lucrare de la o conferință din Japonia, care se desfășura în aceeași perioadă, doar ca să pot veni la Cluj. Mi s-a părut un eveniment important. La urma urmei e țara noastră, nu?” – Mihai Manea, MIT

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te