În căutarea fericirii

Căutarea fericirii este o preocupare a societăţilor dezvoltate. Pe pagina de net Amazon am găsit peste 100.000 de titluri de cărţi pe tema fericirii. Alte zeci de discursuri TEDx ne învaţă ce este fericirea şi cum o putem dobândi. Dar de ce această mare preocupare pentru acest subiect?


Distribuie articolul

M-am decis să scriu în acest număr al revistei despre fericire, dar nu pentru că aş avea o reţetă a fericirii. Acest articol se vrea un fel de epilog al unui număr anterior din 2016 al acestei reviste consacrat temei fericirii la români.

Noi, românii, ne considerăm un popor predispus la nefericire, astfel că doar noi puteam da lumii un Cioran care a fost preocupat de pesimism, disperare, suferinţă şi moarte. O dovadă vie a faptului că noi, românii, avem „deprinderea nefericirii”, aşa cum filozoful însuşi mărturisea. Să fie oare nefericirea un dat sau o alegere a noastră? Aceeaşi întrebare e valabilă şi pentru fericire.

Fericirea ca subiect de cercetare, subiect economic şi indice în sondaje, a devenit un curent doar în ultimii ani. Prima dată când fericirea a fost considerată un criteriu de definire a unei ţări a fost în 1972 când fostul rege al Buthanului a introdus indicele de „Gross National Happiness”

Recent vorbeam cu un cuplu, el italian, ea din Australia, care s-au mutat de curând în România. Provenind din două culturi solare, deschise, optimiste, ei mi-au mărturisit că lucrul care i-au şocat de prima dată a fost negativismul românilor. Acelaşi lucru l-am remarcat şi eu la întoarcerea în ţară, după ce am trăit şi m-am format ca adult în cultura britanică, unde până şi o critică începe cu o afirmaţie pozitivă.

De câte ori mă izbesc de acest negativism,  îmi aduc duc aminte că în Abecedar avem un text care se intitula: „Fetiţa care l-a luat pe nu în braţe”. De multe ori am impresia că suntem poporul care l-a luat pe „nu” în braţe la modul colectiv.

Negativitatea este o cauză a pesimismului, care atrage după sine nefericirea. Fără să realizăm, negativitatea ne face să devenim propriii noştri duşmani. Dacă l-ai luat pe nu în braţe, trebuie întâi să duci o muncă de lămurire cu tine însuţi/însăţi că poţi fi fericit. Poate acesta este motivul pentru care văd suficient de mulţi oameni în România de azi, care aleg să trăiască nefericiţi. Veţi spune că e greu să fii fericit când nu îţi ajung banii de la o lună la alta, când aproape jumătate de populaţie este la pragul sărăciei. Într-adevăr, psihologii ne spun că e greu să cauţi fericirea atunci când te afli la baza piramidei în ierarhia nevoilor. O situaţie personală stabilă te-ar ajuta să-ţi găseşti pacea interioară.

Dar are oare fericirea de-a face cu lucrurile materiale? Bine cunoscutul proverb spune că banii nu aduc fericire, deci nu întotdeauna bunăstarea economică merge mână în mână cu fericirea. America este printre primele ţări care a recunoscut fericirea ca drept fundamental al individului în Declaraţia de Independenţă din 1776. Cu toate acestea, în SUA, alături de celelalte ţări din lumea dezvoltată, creşterea venitului mediu nu se reflectă în nivelul de fericire al populaţiei, aşa cum remarcă economistul Richard Layard în studiile lui revoluţionare despre fericire. E un paradox al lumii moderne. Suntem la cel mai mare grad de dezvoltare pe care lumea l-a experimentat vreodată, şi totuşi nu suntem fericiţi. Statisticile din aceste ţări sunt îngrijorătoare: rata mare de sinucideri (Noua Zeelandă, Elveţia), rata mare de depresii (SUA, Japonia), etc.

De mai bine de un an şi jumătate, de când m-am implicat pe partea de promovare a seriei de documentare „Izolaţi în România”, primesc regulat o lecţie de viaţă în ceea ce priveşte fericirea, de unde şi preocuparea personală pentru acest subiect. Dite Dinesz, realizatoarea documentarelor pentru Televiziunea Română, merge pe poteci de munte în căutarea oamenilor care trăiesc în cătune, departe de civilizaţia urbană, fără medic, fără magazine, fără şcoli, fără biserică. Simplitatea traiului lor e frapantă din perspectiva telespectatorului care trăieşte în contextul urban al secolului XXI. Aceşti „izolaţi” ar avea toate motivele să fie nefericiţi. Cu toate acestea, personajele transmit o fericire şi o pace interioară după care telespectatorul tânjeşte. Nu puţine sunt mesajele de pe pagina de facebook unde telespectatori din ţară, dar mai cu seamă din diasporă, îşi recunosc nefericirea şi zbuciumul vieţii lor, în comparaţie cu echilibrul interior netulburat al izolaţilor. Perspectiva lor de viaţă este captată în spusele lui Peştereanu care la 90 de ani trăieşte singur lângă o peşteră care-i a lui: „Viaţa e bucuria suferinţelor. Ai suferit şi apoi te bucuri.” Am ajuns să cred că recunoşti fericirea atunci când îţi dă acea pace interioară ce întrece orice pricepere. Democrit spunea că: „Fericirea nu stă în ceea ce ai sau în aur… Lăcaşul ei este în sufletul nostru.” şi nu pot decât să-i dau dreptate.

Fericirea şi bunăstarea

Căutarea fericirii este o preocupare a societăţilor dezvoltate. Pe pagina de net Amazon am găsit peste 100.000 de titluri de cărţi pe tema fericirii. Alte zeci de discursuri TEDx ne învaţă ce este fericirea şi cum o putem dobândi. Dar de ce această mare preocupare pentru acest subiect? Cred că motivul ar fi că multe ţări, în special  cele vestice,  trec printr-o criză a fericirii. În adevăratul spirit pragmatic al capitalismului, se încearcă să se găsească soluţii în această privinţă de la cel mai nivel înalt, fericirea fiind considerată un drept fundamental al individului. Astfel, Adunarea Generală a ONU a hotărât în 2012 că avem nevoie de o zi pe an, 20 martie, în care să sărbătorim fericirea. Astfel de zile promulgate de ONU sunt dedicate unor tematici şi evenimente care, consideră organizaţia internaţională, au nevoie de campanii de conştientizare globală. E ca şi cum am uitat să fim fericiţi şi avem nevoie să ne aducem aminte măcar o dată pe an.

Fericirea ca subiect de cercetare, subiect economic şi indice în sondaje a devenit un curent doar în ultimii ani. Prima dată când fericirea a fost considerată un criteriu de definire a unei ţări a fost în 1972 când  fostul rege al Buthanului a introdus  indicele de „Gross National Happiness.” Cu toate acestea, au mai trecut mai bine de 30 de ani până când economia fericirii şi ştiinţa fericirii au început să se dezvolte. Din 2013, odată cu promulgarea zilei internaţională a fericirii, în fiecare an se publică World Happiness Report care măsoară indicele fericirii la nivel global.

În spiritul pragmatismului care îi defineşte – dacă este o problemă, hai să găsim soluţii – vesticii şi-au înfiinţat nenumărate organizaţii non-guvernamentale cu scopul de a promova fericirea. Au chiar targeturi. Organizaţia „Internaţional Day of Happiness” are scopul ambiţios ca, până în 2050, să le facă fericite toate cele 10 miliarde de oameni care vor trăi pe pământ la timpul respectiv.

Deşi fericirea este considerată un drept fundamental al omului, adică un lucru de facto, de care toată lumea ar trebui să beneficieze, sub influenţa consumerismului secolului  XX, fericirea şi-a schimbat sensul fundamental. Aceasta a devenit asociată cu plăcerea, cu bucuria momentului, un sinonim al aforismul Carpe Diem (trăieşte clipa). A fost împachetată şi prezentată ca un produs. Astfel fericirea începe să fie percepută ca o stare condiţionată. De exemplu, dacă ai un serviciu bine plătit, te face mai fericit; dacă mergi în vacanţe exotice, te face fericit; o maşină mai bună sau o casă mai mare îţi aduce fericire; căsătoria cu o anumită persoană îţi aduce fericirea. Acest model este cunoscut în psihologie ca modelul mental al condiţionării „dacă…atunci”. Mai mult, alegerea este inerentă condiţionării. Pentru a-ţi câştiga bucuria, trebuie să faci alegeri: alegerea carierei, alegerea partenerului de viaţă, alegerea unde vrei să locuieşti, alegerea maşinii etc. Mesajul subliminal este că alegerile tale determină gradul de fericire.

Dr Shrikumar Rao, om de afaceri şi profesor la mai multe universităţi renumite, crede că acest model pe care lumea capitalistă l-a impus în societate ne-a învăţat de fapt cum să fim nefericiţi. Odată ajuns să realizezi lucrul dorit, ţi-ai pierdut busola care te ajută să-ţi găseşti fericirea.

În ciuda faptului că omenirea a atins cel mai înalt grad al inteligenţei şi bunăstării, mi se pare surprinzător că am ajuns să reînvăţăm cum putem descoperi unele valori fundamentale ale existenţei precum fericirea. Recent s-au făcut cercetări ştiinţifice pentru a dovedi cum lucruri şi obiceiuri simple cu care omenirea a fost obişnuită aduc beneficii pentru echilibrul interior: mersul pe jos, lecturarea cărţilor, scrisul de mână, interacţiunea umană, etc.

Back to basics – Înapoi la simplitate 

Pe lângă faptul că suntem predispuşi la nefericire, observ că acest model al condiţionării fericirii ia proporţii tot mai mari şi în societatea românească. Pe deasupra, statul român care ar trebui să asigure fericirea ca drept fundamental al individului nu pare să aibă acest lucru ca prioritate. Suntem oare o cauză pierdută a fericirii ca români?

De fapt cred că noi, românii, avem premisele să fim mai fericiţi decât am crede că putem fi, pentru că dispunem încă de simplitatea traiului, de nesofisticarea vieţii, de libertatea dată de lucrurile simple. Aşa cum Albert Einstein remarca în teoria fericirii: „O viaţă liniştită şi modestă aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului care este legată de tulburări constante”.

Un volum editat publicat recent adună împreună o serie de texte sub titlul „Cum să fii fericit în România”. Titlul e promiţător în a schimba percepţia fericirii la români. Însă un lucru te surprinde după lecturarea cărţii: perspectiva fericirii e foarte diferită atunci când compari textele scrise de autori care au trăit în România şi cei care s-au mutat în România, fie din diasporă, fie străini. în primul caz,  fericirea e juxtapusă nefericirii printr-o prismă a defetismului şi pesimismului. În al doilea caz, fericirea e regăsită în simplitatea vieţii din România.

Cred că e timpul ca noi, românii, să ne recâştigăm fericirea. Fetiţa din poveste l-a scăpat pe nu din braţe în momentul în care a întins braţele să primească cadouri. La fel, şi noi, românii, putem scăpa nefericirea pe care o ţinem aşa strâns lângă piept dacă îmbrăţişăm fărâmele de fericire pe care vestul le-a pierdut atunci când au asociat-o cu plăcerea, dar pe care o mai găsim în România ca stare de fapt.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te