Instacool


Înainte, toată lumea se pricepea la fotbal și agricultură. Astăzi, cu toții am devenit fotografi. Unul dintre puținele elemente hip care m-au mișcat în ultimii doi ani este Instagram-ul.

foto eduard tone

Eduard Țone

 

Nu port ochelari cu ramă groasă, nu mă îmbrac colorat, n-am tricou cu Metallica (am avut la vremea când era trendy, nu retro), nu mi s-au înverzit buzele de vegan ce sunt dar îmi place la nebunie să mă joc cu filtrele foto și cu toată pleiada aia de aplicații care decurge din Instagram. Dacă văd o rață pe lac, bag un Hipstamatic (ăsta e cel mai cool, parol!), apoi mă grăbesc să o postez în grupul deschis de Piersic Jr. pe Facebook, acolo unde alți câțiva nebuni își exhibă mania pentru poze machiate, dându-și like-uri unii altora ca niște copii care încearcă să-și impresioneze prietenii cu jucăriile lor.

Treaba asta cu Instagram-ul (pe care Zucky de la Facebook s-a grăbit să-l cumpere stricându-i în bună măsură romantismul și nivelul artistic) creează suficient de mulți monștri cât să realizezi – o dată în plus – că trăim într-o lume cu” tâmpiți (parol că nu sunt hater când spun asta!). De când au apărut aparatele foto digitale – ba mai mult, au ajuns și la îndemâna tuturor – oricine se crede fotograf. Bine, asta e mișto. Și eu m-am crezut la un moment dat masterchef și am ”montat” un sparanghel atât de al dente încât mi-a rămas înțepenit în gât. Zic că a fost mișto fiindcă după asta m-am limitat la a găti ceaiuri și salate, lucru care te scutește să-ți pierzi timp prețios din viață (câte ceaiuri poți să faci pe zi?). Așa au apărut, prin urmare, milioane de fotografi moderni care și-au găsit imediat – pe net, pe bloguri, pe forumuri, pe site-uri, pe rețele de socializare sau de desocializare – locurile perfecte pentru a-și expune creațiile mai mult sau mult mai mult decât oribile. Încadrări proaste, subiecte veștejite, zâmbete forțate, ba chiar nuduri care n-ar excita nici măcar aricii (altfel, animale cu aplecare către sex). Bun. Ne-am obișnuit cu ăștia fiindcă, în imensul ocean care a devenit în scurt timp, fotografia, găsești și suficient de mulți artiști care să-ți meargă la casa sufletului, dăruindu-ți, practic, minunile lumii prin ochiul lor magic.

Recent, lucrurile s-au mutat în bună măsură, către Instagram. Fluxul e așa: omul își ia un smartphone și, dacă tot a făcut credit pentru asta, vrea să facă mai multe lucruri cu el decât să dea un simplu telefon. Așa că și-l burdușește cu aplicații. Și cu poze. Iar aplicații + poze = love, cum ar scrie Vasile pe copacii din Cișmigiu. Așa că omul își face un contuleț pe Instagram și începe să posteze. Și postează. Și postează. Tot ce pozează. Și, cum nu se află zi de zi pe muntele Athos, în Patagonia, la cascada Niagara sau pe plaja de all-inclusive de la Kemer, pozele lui se rezumă la următoarele instantanee: * stă în pat și i se pare că degetele lui de la picioare au un element secsi, proiectate pe fundalul perdelei crem: PAC! * chelnerul i-a adus mâncarea și păstrăvul din farfurie pare că i-a făcut cu ochiul: PAC! * are un moment de tandrețe cu el însuși, în fața unei oglinzi și, în timp ce se gândește ”mamă, da’ frumos m-ai făcut, declanșează blitzul și… PAC! * e atât de fericit că și-a cumpărat ceva – de la ciorăpiori cu Hello Kitty la bemveul X5 încât PAC!. În plus, dacă “artistul” se nimerește să fie chiar un (pseudo) artist, vreo Biancă rătăcită de Cristea cel Slav sau vreo Beyonce wanna be, din Suplacu de Sus, va strânge ca prin minune câteva mii de admiratori care îi vor mări expinențial ego-ul făcându-l/făcând-o să-și cioplească deja statuia polivalenței.

Morala acestui articol – în caz că trebuie să fie vreuna – e să faci în continuare fotografii! Eu însumi, voi continua să mă joc cu Instagramul și programele similare. Ce faci cu ele mai departe, e doar o treabă personală. A ta și, în funcție de a ta, și a altora.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

4 × five =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te