Înțelepciunile lui Solomon

„Am învățat care este prețul timpului și faptul că, dacă vreau să mă motivez ca ființă umană, trebuie să mă ridic să sfidez animalul din mine și să arăt că sunt mai mult decât el”. Din învățăturile lui Solomon Marcus – omul care nu s-a plictist niciodată în cei aproape 90 de ani ai existenței sale.


Distribuie articolul

Dacă ar fi fost ministru al educației, Solomon Marcus ar fi fost preocupat în primul rând de educația omenescului.„Situația copilului în România este reglementată de scenariul copilului cuminte, copilul căruia Moș Crăciun și Sfântul Nicolae îi aduc cadouri. Copilul cuminte este copilul care ascultă comenzile părinților și ale adulților și le execută. Copilul cuminte are un regim cvasi-militar, viața lui este reglementată de executarea comenzilor venit de la adulți”, explică academicianul într-un interviu din„Gândul” motivul pentru care sistemul educațional este compromis din temelii. În viziunea sa, educația ar trebui să răspundă unei curiozități, iar educatori ar trebui să fie toți cetățenii. De ce este educația atât de importantă? „Pentru că asta ne face să ne ridicăm desupra animalului din noi și să devenim umani”.Discursul lui Solomon Marcus despre cele 10 nevoi umane de la TEDx Cluj (eveniment desfășurat în 8 noiembrie 2014) a ridicat în picioare o sală întreagă de oameni porniți în căutarea unor revelații. La final, profesorul a fost amabil să ne acorde un interviu.

solomon marcus

CV de academician
Născut la 1 martie 1925 la Bacău, matematicianul român de origine evreiască Solomon Marcus este eruditul clasic, specializat într-un domeniu – în cazul său matematica – dar cu vaste cunoștințe în poetică, lingvistică, semiotică, filosofie sau istoria științei și educației. După absolvirea studiilor liceale în orașul natal, a urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București. A obținut ulterior titlurile științifice de doctor în matematică și doctor docent. După absolvirea facultății, a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale etc. A publicat peste 50 de volume în România, cărțile sale fiind traduse în mai multe limbiși aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori. A devenit membru corespondend al Academiei Române în 1993 și membru titular în 2001.
Cum reușiți, la vârsta pe care o aveți, să fiți atât de energic? De unde vă luați energia?

Din capacitatea mea de a mă mira și de a mă bucura de natura enigmatică a lumii. Mi se pare un spectacol grandios. A savura acest spectacol este pentru mine o sursă de energie, de bucurie care îmi dă un sens vieții.

Dar apropo de Decalogul pe care l-ați făcut astăzi – al nevoilor umane, care este ultima bucurie elementară pe care ați avut-o?

Bucuriile elementare eu le-am numit uneori spectacole atomice. Sunt astea: adică schimbul de priviri cu oamenii care trec pe stradă pe lângă tine; torsul unui motan; joaca dintre un copil și un cățel. Toate aceste întâmplări, care pentru cei mai mulți trec neobservate, pentru mine sunt mari evenimente. Adică trebuie să deprindem acest exercițiu de a contempla și de a întârzia cu privirea și cu atenția asupra unor fapte aparent mărunte, dar care dau farmec permanent vieții. Alternativa este să căutăm evadarea în concursul de genul „cine mănâncă cei mai mulți cârnați în decurs de 5 minute” – și tot felul de astfel de prostii. Toate cele 10 nevoi sunt de această natură. De pildă nevoia de cultură – faptul că a apărut un divorț între actul de învățare și actul de cultură. Că învățarea a fost redusă la o dimensiune de simplă acumulare de cunoștințe, în mare măsură cunoștințe pe care nu le înțelegem și nu simțim nevoia să le înțelegem. Unul dintre vorbitorii de aici, de la TedX, și-a structurat discursul în jurul a „ceea ce știu”. Nu, eu aș pune accentul pe ce înțeleg. Pentru că noi știm multe lucruri pe care nu le înțelegem. De pildă: orice om de pe stradă știe că după zi vine noapte și după noapte vine zi. Însă câți dintre ei pot explica de ce? Câți?Câți înțeleg?Aici e problema.

Dar de ce credeți că a intervenit această prăpastie între lucrurile pe care credem că le știm și ceea ce înțelegem de fapt?

Vedeți de aceea eu am pus accentul pe cuvântul nevoie – toate erau 10 nevoi. Păcatul educației este că furnizează enunțuri care trebuie însușite, dar care nu sunt răspunsuri la nicio întrebare. Adică când propui tânărului să-și oprească atenția asupra unui lucru, trebuie să creezi mai întâi nevoia acelui lucru. Altfel noi furnizăm enunțuri care nu răspund la nicio întrebare. Și de aici apare dezinteresul tânărului pentru școală. Pentru că el se vede obligat să rețină lucruri care pentru el nu răspund la nicio nevoie. Creează la el mai întâi nevoia unei anumite întrebări înainte de-i furniza răspunsul la întrebare! Ei, e un lucru atât de simplu, de banal, încât îl considerăm de la sine înțeles, dar nu e de la sine înțeles.

Dar cum poți să trezești interesul unui copil față de un lucru?

În primul rând să respecți natura lui umană, psihică, să știi, în raport cu vârsta pe care o are, cum să-i educi curiozitatea. Copilul are o curiozitate nativă, dar curiozitatea lui operează la întâmplare. El n-are capacitatea de a discrimina direcții interesante de direcții triviale. Rolul educației este să orienteze curiozitatea lui către direcții interesante, nu să ignore această curiozitate și să-i ceară copilului să-și însușească anumite lucruri pornind de la acest imperativ al autorității. Tu ești mic, trebuie să dai crezare adultului când îți spune că trebuie să reții – acest lucru nu funcționează. Când îi ceri unui copil efortul de a acorda atenție unui lucru, el are nevoie ca recompensa pentru acel efort să apară imediat. Ăsta-i modul în care funcționează psihicul lui. Un adult, un om de 30 de ani poate să înțeleagă că acel lucru îi va folosi mai târziu, dar un copil nu. Ori noi îl forțăm pe copil să acorde atenție unui lucru numai pe baza autorității. Nu pe baza cerințelor naturale ale psihicului său.Deci nu respectăm nevoile și drepturile funamentale ale copilului. Le călcăm în picioare. De pildă nevoie lui de a greși și de a eșua pentru a învăța ceva nou. Toată educația oficială plasează erorarea și eșecul sub semnul infracțiunii și păcatului. Ceea ce e un fals ordinar. O încălcare a naturii umane.

Nu respectăm nevoile și drepturile fundamentale ale copilului.Le călcăm în picioare. De pildă nevoie lui de a greși și de a eșua pentru a învăța ceva nou. Toată educația oficială plasează eroarea și eșecul sub semnul infracțiunii și păcatului
Solomon Marcus
Ați scris foarte multe cărți și sunteți recunoscut internațional. Acum un profesionist tânăr se consideră realizat doar dacă lucrează peste granițe. Ați avut posibilitatea să plecați din țară și dacă da de ce ați ales să rămâneți?

Libertatea asta, până în 89 am avut-o cu foarte mare dificultate și am profitat de ea la maximum după aceea. Îmi pare rău că astăzi n-am apucat să le spun celor din sală: sunteți răsfățați de istorie, pentru că sunteți beneficiarii a două revoluții – cea a intrării în libertate după decembrie 89 și revoluția internetului, care vă dă posibilitatea să vă informați și să comunicați cu lumea atât de ușor. Și trebuie să fiți în stare să beneficiați de ele la maximum. Unul dintre vorbitorii de azi, Ionuț Budișteanu, mi-a spus că s-a născut în 1993, exact când a apărut internetul la noi. Deci vă dați seama, el neavând termen de comparație, vede toate aceste libertăți ca pe ceva natural. Nu-și dă seama că părinții și bunicii lui n-au beneficiat de ele… Am trăit într-o frustrare continuă.

Credeți că destinul dumneavoastră ar fi fost radical diferit dacă ați fi profesat în afară?

Eu nu cred în destin.Sau chiar dacă o fi existând, nu mizez pe el. Adică eu mizez în primul rând pe acțiunea mea. De aceea nu-mi plac nici urările care se fac de sărbători – „ce așteptați de la noul an?”. Eu nu mizez pe așteptări. Mizez în primul rând pe ceea ce pot eu să fac pentru ca să schimb lucrurile. Să le îmbunătățesc. Deci mizez pe măsura în care eu pot stăpâni timpul, nu pe măsura în care el mă manipulează pe mine. Nu neg că există rolul întâmplării, dar nu mizez pe ea. Caut mereu să construiesc proiecte în care eu să fiu elementul activ, nu elementul care suportă vicisitudinile istoriei. Sigur că am suportat această postură. Am trăiat-o din plin. Nu uitați că eu mi-am trăit adolescența și tinerețea în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, o perioadă dramatică. Dar tocmai de aceea am învățat care este prețul timpului și faptul că, dacă vreau să mă motivez pe mine ca ființă umană, nu doar animalică, trebuie să mă ridic să sfidez animalul din mine și să arăt că sunt mai mult decât el.

Oamenii ca dumneavoastră sunt din ce în ce mai rari. Pentru că trăim într-o societate de consum, în care timpul devine cea mai prețioasă marfă, dar nu pentru a ne desăvârși, ci pentru a ne satisface exact acele nevoi animalice…

Da, avem o mentalitate mercantilă. Și aici trebuia să fie rolul școlii. Adică alternativa la ceea ce spuneți dumneavoastră era să reușim să trezim la tineri nevoia de cultură. Să simtă că-n ei intră în competiție prosperitatea materială-financiară, pe de o parte, cu bucuriile culturii, ale științei și artei, pe de altă parte. Și din păcate nu prea reușim acest lucru, pentru că educația se reduce în primul rând la partea instrumentală, procedurală, nu la partea de cultură, de istorie, de conexiuni între domenii.

Este o problemă pe care o avem doar noi, în România?

Este o problemă generală. Numai că neajunsurile au consecințe mult mai dramatice într-o țară insuficient dezvoltată precum România, decât într-o țară cu instituții așezate, cu autostrăzi, cum sunt Germania, Franța… Aici e deosebirea.

În România avem această problemă, dar în alte țări, SUA, de exemplu, există o altă tendință – supraspecializarea. Pentru ca se devină performant într-un domeniu, un tânăr este lăsat să se specializeze strict pe acel domeniu și nu mai face altceva.

Eu pot demonstra că această strategie nu mai funcționează. Să vă spun de ce: când ești la gimnaziu, profesiile au o anumită configurație, dar dinamica transformării profesiilor este atât de mare, încât când el va termina și va intra în viață configurația va fi cu totul alta. Deci el trebuie să se pregătească și să învețe pentru o configurație a profesiilor care nu există, în momentul în care el învață. De aceea educația nu se poate limita la a face față unor situații standard și trebuie să te pregătească să faci față unor situații noi. Am dat mereu exemplul acesta – premiul Nobel pentru chimie a fost câștigat în 2014 de trei fizicieni – domeniile se amestecă, profesiile se schimbă. Importantă este capacitatea de gândire și de acțiune pe care să le poți valorifica atunci când niciuna din cunoștințele acumulate nu mai e aplicabilă. Ori aici e deficitară școala.

Lucrurile se vor schimba în bine în măsura în care vom vorbi despre viitorul României nu la persoana a treia, ci la persoana întâi

Lucrurile se vor schimba în bine în măsura în care vom vorbi despre viitorul României nu la persoana a treia, ci la persoana întâi

Ceea ce spuneți dvs legat de educație este revelator. Vi s-a propus vreodată să fiți consilier într-una dintre instituțiile statului răspunzătoare de educație?

Nu.Sunt respectat, mereu apar în dezbateri alături de miniștri. Ei mă respectă, se fotografiază alături de mine, dar în gândul lor este că ceea ce spun eu este frumos, dar nu e aplicabil.

Au dreptate?

Dar cum să aibă dreptate?! Ceea ce spun eu incomodează, pentru că cere un efort de schimbare. Și educația, învățământul are această inerție imensă, de a prefera să repete azi ce a făcut ieri, decât să încerce să schimbe. Și de aceea continuăm cu programe prăfuite și așa mai departe. Dar oricum schimbarea nu poate să vină decât de la noile generații. De jos, nu de la Parlament sau de la Guvern. Uitați-vă cu atenție la prestația partidelor politice – ignoră problemele esențiale. Preocuparea lor este în primul rând o preocupare de putere – cine să dețină puterea, cine să ocupe posturile cheie. Asta-i preocuparea lor, răfuielile personale – cum să-l compromită pe cutare… Dezbatere pe probleme de substanță nu există. Eu nu neg că este o istorie care a condus la crearea partidelor istorice. Nu o neg. Dar trebuie să înțelegem că, de o bucată de vreme, viața politică pune în evidență o criză serioasă în acest mod de a conduce societatea. Nu știu să dau soluția mare, dar știu că, în probleme punctuale, trebuie să ne descurcăm fără și de multe ori împotriva politicienilor. Fiecare partid pretinde că răul e la celelalte partide și le diabolizează. Pentru mine vă spun drept că se aseamănă atât de mult între ele…. că fiecare din ele furnizează în aceeași măsură o listă întreagă de infractori, de oameni certați cu legea, de oameni care au dobândit averi prin mijloace dubioase, încât mi-e foarte greu să văd deosebiri esențiale între ele. Și trebuie să ne descurcăm în aceste condiții.

Dar ar putea instituții apolitice precum Academia Română să se implice în schimbare și cum anume?

Deocamdată această acțiune e timidă.Asta-i situația.Vedeți, în trecut s-a întâmplat mereu că marile schimbări au venit de la românii întorși de la studii în țări avansate. S-ar putea ca și acum să se repete acest fenomen. Noi avem atâtea minți luminate în mari universități… s-ar putea ca de acolo să vină schimbările de substanță. Se vede acum interesul lor de a vota cât de mare este. Nevoia de implicare în viața României e tot mai pronunțată. Nu uitați că foștii mei studenți se întind pe o perioadă de 60 de ani și am păstrat legătura cu mulți dintre ei. Îi văd tot mai interesați de ce se întâmplă în România. Deci sper că schimbarea se va produce. Problema este cu ce viteză, în ce ritm. Din păcate, faptul că la noi jumătate de populație e încă indiferentă nu e deloc un lucru bun.

Cum ați descrie România ultimilor 25 de ani?

Vedeți, în mare măsură, democrația a venit peste noi fără a fi avut exercițiul necesar pentru a o folosi. Ceea ce trebuia să fie democrație a degenerat uneori în anarhie, alteori în tendințe dictatoriale și internetul pentru multă lume a venit prea devreme – din păcate prea mulți, chiar prea mulți intelectuali, oameni de cultură, nu erau încă antrenați, pregătiți să comunice cu lumea în măsura în care o permite internetul. Am să vă spun un lucru, l-am întrebat pe fostul președinte al Academiei cât la sută dintre membrii academiei folosesc în mod curent e-mailul. Mi-a răspuns 20%. Eu cred că e mai mult, hai să spunem 30-40%. Dar aproape toți elevii de gimnaziu pe carte i-am întâlnit folosesc e-mailul, internetul și știu limba engleză.

Viitorul unei țări nu depinde de soartă, de zodii, ci depinde în primul rând de noi. Lucrurile se vor schimba în bine în măsura în care vom vorbi despre viitorul României nu la persoana a treia ci la persoana întâi.
 Solomon Marcus
Deci România ultimilor 25 de ani este o Românie care ne-a luat pe nepregătite….

Cam așa.

Și cum credeți că va fi România următorilor 25 de ani?

Nu pot să fac profeții, pentru că viitorul unei țări nu depinde de soartă, de zodii, ci depinde în primul rând de noi. Lucrurile se vor schimba în bine în măsura în care vom vorbi despre viitorul României nu la persoana a treia ci la persoana întâi.

Adresa de mail pe care o folosiți este solomarcus. Vă simțiți un om singur?

Discursul meu de recepție la Academie s-a chemat singurătatea matematicianului. În anumite privințe sigur că trăiesc starea de singurătate. Dar această stare este concomitentă cu nevoia ieșirii în lume, ca azi. Adică trebuie să alternăm aceste stări, pentru că eu cred că noi avem nevoie de perioade de însingurare, în care să ne limpezim mintea, să ne clarificăm unde ne aflăm, pentru a fi pregătiți pentru o nouă ieșire în lume. Nu poți să trăiești tot timpul în zgomot.

Decalogul nevoilor umane

Educaţia nu se poate limita la a face faţă unor situaţii standard şi trebuie să te pregătească să faci faţă unor situaţii noi

Educaţia nu se poate limita la a face faţă unor situaţii standard şi trebuie să te pregătească să faci faţă unor situaţii noi

După ce a vorbit pentru prima data despre cele 10 nevoi umane pe 8 noiembrie 2014 la Cluj, la TEDx, Solomon Marcus a publicat textul pe contributors.ro, unde a făcut până în acest moment peste 50.000 de vizualizări și a stârnit o adevărată dezbatere. „Avem cele zece porunci.În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane.Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și învățării, la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. Poate ne aude cineva; acum, la acest moment al unui nou început”, își introduce Solomon Marcus demersul. Textul integral îl puteți citi aici.

  1. Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar.

    Măcar o dată pe zi savurează faptul că respiri; că privești cerul și pământul; că te miști; trăiește-le ca marievenimente. (…) Toate acestea să-ți fie suficiente pentru a simți căviața are un sens, că merită să fie trăită, că este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume și te-au crescut au dreptul la iubirea și recunoștința ta.

  2. Nevoia de împrospătare.

    (…) Așa cum avem grijă zilnic să ne împrospătăm corpul prin odihnă, prin mișcare și prin folosirea apei și săpunului, avem nevoie și de o împrospătare a minții, a simțurilor, a sufletului nostru. Să ne trezim în fiecare dimineață capabili de a arunca o privire proaspătă asupra lumii, cu dispoziția unui nou început (…); într-un anume sens, să recăpătăm candoarea copilăriei.

  3. Nevoia de întrebare și de mirare.

    (…) De prea multe ori, școala, în loc să întrețină și să dezvolte această nevoie, o anihilează. Dar dacă nu ne menținem starea de curiozitate, de mirare, de dorință de a înțelege lumea, nu doar de a o înregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea și natura ignoranței noastre.

  4. Nevoia de îndoială și de suspiciune.

    Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? (…) În justiție se lucrează cu prezumția de nevinovăție. În educație și în învățare, este recomandabil să adoptăm prezumția de suspiciune. (…) Să privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livrează de la catedră, de la o tribună, de pe internet, din cărți, din orice fel de publicații, așa cum un polițist care caută pe autorul unei crime suspectează totul. (…)

  5. Nevoia de greșeală și de eșec.

    (…) Greșelile și eșecuri sunt prețul pe care-l plătim pentru a ne îmbogăți înțelegerea și pentru a acumula noi capacități. Trebuie deci să distingem între greșelile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, și greșelile ordinare, făcute din neatenție sau ca urmare a altor imperfecțiuni senzoriale sau psihice. A plasa greșeala și esecul, la modul general, în sfera infracțiunii sau/și păcatului denotă o confuzie gravă, pe care totuși o comite mereu practica educațională.(…)

  6. Nevoia de joc.(…) Mă voi referi la unjoc practicat, pe cât mi-am putut da seama, de toți copiii lumii: jocul de-a v-ați ascuns. Eu mă ascund iar tu mă cauți și dacă mă găsești, ai câștigat. Acest joc nu face decât să imite un altul, pe care natura, lumea îl practică față de noi, la orice vârstă și de la începuturile omenirii. (…)Dar toată căutarea la care ne referim ce este altceva decât învățarea, descoperirea, invenția ? Nevoia noastră de a înțelege lumea, de a ne înțelege pe noi.
  7. Nevoia de identitate.

    (…)Se întâmplă un lucru fără precedent în istoria omenirii: numeroasele identități ale ființei umane, aflate într-o dinamică permanentă și o interacțiune continuă, nu mai pot fi înțelese decât concomitent, formând un sistem. Sau le înțelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea și internetul au o contribuție esențială la această nouă configurație a identităților. Educația nu reușește să facă față acestor probleme, nici nu prea le are în atenție. Dar tensiunile existente între diferite identități ale fiecărei persoane și între identitățile unor persoane diferite sunt, în ultimă instanță, la rădăcina multor conflicte și războaie (…).

  8. Nevoia de omenesc și de omenie.

    (…) La animale, o pornire instinctivă vede în diferență o adversitate. Pentru ca oamenii să nu reproducăși ei acest comportament, este nevoie de o educație corespunzătoare. (…) De la omenesc nu e decât un pas până la omenie. (…) Copiii care se formează în acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esențial) vor putea fi mai greu antrenați în războaie de tot felul.

  9. Nevoia de cultură.

    Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultură științifică, literar-artistică, tehnologică, religioasă, filosofică etc. (…) Dar cine beneficiază de el, câți sunt cei care au acces la aceste piscuri, le înteleg, își pot umple sufletul si mintea de înțelepciunea și frumusețea lor, se pot astfel înălța spiritual mult peste starea de animalitate ? (…) Va fi în stare educația publică să preia acest mesaj ?(…) Nu cumva eliberăm pe bandă rulantă diplome de diverse grade, fără acoperire culturală?(…)Nu cumva se află aici sursa principală a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violenței verbale, psihice, fizice?Care este nivelul de cultură al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume dă un sens vieții lor ?

  10. Nevoia de transcendență.

    (…) Etimologic, trans înseamnă dincolo iar verbul latinesc ce i se alătură s-ar traduce prin a te cățăra. Obiceiul copiilor de a se cățăra în copaci, pe garduri, pe stâlpi exprimă nevoia, tentația de a se înălța, de a se depărta de sol. Așa începe transcendența. Să treci dincolo de limitele, de cadrul ce ți-a fost impus prin naștere, să nu rămâi sclavul percepției senzoriale și empirice, să încerci să le depășești. (…).

Distribuie articolul
  1. profesor says:

    Este foarte usor sa dai lectii/sfaturi. Problemele apar atunci cand trebuie sa faci. Tot respectul pentru academicianul SM. Toate se sparg in capul profesorului. Daca elevul are rezultate, atunci este meritul elevului ca a invatat si este bun. Daca nu are rezultate, atunci profesorul este vinovat: ba ca nu stie sa predea, ba ca nu se apropie de elevi,…diverse. Directorul ii cere profesorului promovabilitate 100%, parintii ii cer o buna pregatire a elevilor, dar cu teme putine si fara sa fie “stresati” elevii, iar “specialistii” in educatie ii cer profesorului sa se ocupe de sufletul elevului, adica profesorul sa fie: tata, mama, portar, consultant pe probleme de dragoste/sex/droguri/tigari si multe altele si ce este foarte “important”, ministerul ii cere prin inspectorat/director multe hartii profesorului. Ma intreb, asa ca un nepriceput, de ce acesti mari intelepti din minister, diversi “specialisti” in educatie, nu ne arata concret cum trebuie facut, adica sa ia o clasa de la inceput, dar nu clasa aleasa, ci una la intamplare si sa o duca 4 ani, sa invatam si noi de la ei cum se procedeaza.

    • carmen c says:

      Spuneti ca *pana ce diversi “specialisti” in educatie, nu ne arata concret cum trebuie facut… noi, profesorii “nespecialisti” nu vom invata cum se procedeaza predarea la clasa*. Pai, domnule/doamna Profesor, unde in lume s-a mai pomenit asa ceva ? Daca d-voastra personal, n-ati invatat si inteles nimic de la dascalii pe care i-ati avut in atatia si atatia ani de studiu, daca nu ati simtit si inteles in decursul anilor de educatie familiala, scolara, profesionala, cine si ce v-a fost benefic in evolutia proprie inseamna ca v-ati ales gresit meseria (asta in cazul in care sunteti profesor). Un dascal cu har, cu vocatia acestei meserii, are pe langa o scolarizare temeinica -pentru a-i putea educa si pregati pentru viata pe copii si tineri- si dragoste, si daruire neconditionata pentru meseria aleasa, stie sa se adapteze si sa reactioneze corect la diverse situatii ivite, un dascal cu har are iubire nemarginita si intelegere pentru generatiile pe care le formeaza, si da, de ce nu, este la nevoie si tata si mama si prieten si dascal si si si …

  2. Foca Victor says:

    FELICITĂRI! O PRZENTARE MEMORABILĂ A UNEI PERSONALITĂȚI EXCEPȚIONALE. – FELICITĂRI!

  3. Fidelio says:

    Multumesc acestui Profesor erudit care demonstreaza ca n-a trait degeaba si mai presus dupa o viata si o activitate prodigioasa dovedeste ca este INTELEPT la fel ca Imparatul Solomon al IZRAELULUI deodinioara.
    Mare pacat ca cei care sunt la carma acestei tari nu apleaca urechea si nu-l consulta in problemele vitale ….ar avea ceva de invatat !Da ,dar ei sunt ATOSTIUTORI!!!!!!De unde atata osardie!?

  4. gabor elvira says:

    Solomon Marcus-o mare personalitate a societatii romanesti.Iata adevaratele modele !

  5. Alexandra says:

    Superb si Sublim! Toata stima, cu drag si pretuire, Alexandra -Tm.

  6. D-l academician este un umanist în sensul renascentist al cuvântului. De aceea, pare ca pledează pentru învăţamântul de tip enciclopedist.
    În ceea ce priveşte articulaţia elev-profesor, cred ca accentul trebuie să cadă pe elev şi mai putţn pe profesor. Nu sunt ezoterist, dar istoria a demonstrat că atunci când discipolul este pregătit, Maestrul apare. Este o veche mentalitate iniţiatică hindusă, care s-a dovedit viabilă. Oare personalităţile Renaşterii nu s-au realizat animaţi fiind de o puternică motivaţie intrinsecă?

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te